Jump to content

Acoperișul unui bloc turn, smuls de vânt


dcp100168

Recommended Posts

Un vânt puternic, de numai câteva minute, a făcut ravagii în cartierul Dunărea. Vârtejul a luat pe sus acoperișul blocului K13 de pe bulevardul Oțelarilor, un imobil cu opt etaje, și l-a aruncat peste mai multe mașini parcate. Din fericire, nu a surprins nicio persoană, astfel că echipajele de la ISU au intervenit doar pentru degajarea autoturismelor avariate.

Efect al unei posibile lucrări de mântuială. Acoperișul unui bloc turn, smuls de vânt

UPDATE, joi, 5 august 2021 * O situație ce ar fi putut avea efecte dintre cele mai grave s-a petrecut miercuri seară în cartierul Dunărea. Acoperișul unui bloc turn a fost smuls de un vânt puternic și aruncat pe domeniul public, într-o parcare în care se aflau zeci de mașini. Doar un miracol a făcut ca structura formată din lemne, tablă și cuie să nu întâlnească în cale vreo persoană.

Incidentul soldat doar cu pagube materiale a avut loc miercuri seară, puțin după orele 20,00. O rafală puternică de vânt, care s-a manifestat în zona sudică a orașului, sub forma unui vârtej, a pus la grea încercare și vegetația, dar și unele elemente de construcție. Cel mai grav a fost în Micro 21, unde o bucată mare din acoperișul blocului K13, scara 2, a fost efectiv smulsă de vijelie și aruncată în parcarea din spatele imobilului. Doar o minune a făcut ca în perimetrul în care a picat structura smulsă, formată din bârne, scânduri, foi de tablă și cuie să nu fie vreun om. Căderea, amortizată și de copacii înalți de lângă bloc, a afectat doar câteva mașini ale proprietarilor care locuiesc acolo. Pompierii au fost solicitați să intervină, echipajele ISU degajând zona de bucata de acoperiș.

Oamenii mulțumesc acum Cerului că au scăpat cu atât, dar își amintesc cu ciudă de felul în care a fost construit acoperișul pe scara lor, acum 15 ani. Dintre cele trei scări care formează blocul K13, doar a lor a fost ”cadorisită” cu un astfel de acoperământ, construit sub fostul administrator al Asociației de proprietari nr. 858, care răspunde exclusiv de scara cu pricina. ”Fostul administrator a decis că trebuie făcut acoperiș, chipurile că ar fi fost nu știu ce infiltrații. A ținut morțis să nu facă cu proiect, îl tot ruga proiectantul de la Primărie să se ducă, nu s-a dus niciodată. A venit cu nu știu ce firmă și am plătit o groază de bani. De la trei milioane (n.r. lei vechi) am plătit și câte 12 de apartament. Nu știm ce s-a făcut acolo, dacă s-au respectat indicatorii, având în vedere că e un bloc înalt, nu știm dacă s-au folosit cele mai indicate materiale și câte ar fi trebuit. Numai tabla au bătut-o de nu știu câte ori, că nu au pus-o bine de prima dată. Acum cine mai răspunde? Nimeni. Va trebui probabil să scoatem alți bani, pentru reparații”, ne-a spus un proprietar din blocul cu pricina. 

Incidentul a ajuns și la urechile inspectorilor de la Construcții, care joi, 5 august, au mers la fața locului pentru a evalua situația. Va urma o anchetă, s-au limitat la a ne comunica reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții Galați, care vor urmări dacă lucrarea a respectat toate normativele prevăzute pentru un astfel de imobil. ”Am început verificările încă de azi-dimineață (n.r. joi, 5 august). Inspectorul nostru este acolo, vom vedea ce găsim. Concluziile verificărilor vor fi trimise la București. Vom verifica, de asemenea, dacă lucrarea s-a făcut în baza unei autorizații emise în condițiile legii”, ne-a declarat Mihai Oprică, inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Galați.

O situație similară, de desprindere a unui acoperiș de pe un bloc înalt, a avut loc în iarna lui 2007, când izolația smulsă de pe blocul G6A din Micro 18 a lovit o fetiță. Amanda Ciobanu, pe atunci în vârstă de 7 ani, a suferit răni extrem de grave la cap și a fost de mai multe ori în comă. A rămas cu sechele pe viață, dar în ciuda numeroaselor anchete care au urmat, nimeni nu a răspuns nici administrativ, nici penal, pentru acest accident, singurul vinovat fiind considerat... vântul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.