dcp100168 Posted August 8, 2021 Share Posted August 8, 2021 (30 iulie 2021) Femeie bănuită de vrăjitorie, omorâtă cu o țeavă metalică Cumplita crimă s-a petrecut joi, 29 iulie 2021, într-o familie din comuna Ivești. Cel acuzat de omor este un bărbat care și-ar fi bănuit cumnata că îi făcea farmece. Pentru acest motiv i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu o țeavă metalică în zona capului, leziunile fiindu-i fatale femeii care nu a mai putut fi salvată. Individul a fost reținut la scurt timp de către polițiști, procurorii apreciind că există suficiente temeiuri pentru a-l reține 24 de ore. Vineri, 30 iulie, suspectul a fost dus în fața unui complet al Tribunalului Galați, care a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare. viata-libera.ro Crimă la Bucești La data de 30.07.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin.(1) din Codul penal. Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că la data de 29.07.2021, în jurul orei 12:30, inculpatul a aplicat, în mod repetat, victimei (cumnata sa), lovituri, cu o ţeavă metalică, în zonă vitală (zona capului), provocându-i leziuni traumatice, care au avut ca urmare decesul acesteia. Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile. O femeie de 48 de ani din satul Bucești, comuna Ivești a fost omorâtă, aseară, de cumnatul său cu mai multe lovituri de bâtă. Bărbatul de 45 de ani o acuza pe femeie că din cauza farmecelor făcute de ea i s-a destrămat familia. Acesta este acum în custodia polițiștilor urmând să se ia măsurile impuse de lege. reperul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 3, 2022 Author Share Posted February 3, 2022 Şi-a ucis cumnata deoarece credea că i-a făcut farmece, iar nevasta l-a părăsit Un bărbat a fost condamnat pentru omor după ce şi-a lovit cumnata în cap cu o ţeavă metalică până când aceasta s-a prăbuşit în stare de inconştienţă la pământ. La scurt timp a decedat, iar ucigaşul a invocat faptul că o forţă malefică l-a împins să comită fapta. Femeia a lăsat în urmă trei copii minori. Tribunalul Galaţi l-a condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor pe Meluţ Luca, un bărbat care locuieşte în satul gălăţean Buceşti. Instanţa a stabilit ca ucigaşul să le plătească celor trei copii minori ai femeii pe care a ucis-o daune morale de 49.000 de euro. Decizia instanţei a fost pronunţată pe 31 ianuarie şi nu este definitivă. Bărbatul locuieşte într-un corp de casă situat în aceeaşi curte în care se află şi locuinţele fraţilor săi. Victima era căsătorită cu unul dintre fraţii acestuia, iar între ei exista o stare tensionată generată de faptul că bărbatul era convins că femeia îi făcea farmece în mod constant. Din cauza acestora, ucigaşul credea că a fost părăsit de soţie. Bărbatul consuma alcool în mod frecvent şi, pe acest fond, devenea agresiv. Pe 29.07.2021, femeia se întorcea cu bicicleta de la un magazin din localitate, iar în momentul în care a trecut prin dreptul cumnatului său, acesta a luat o ţeavă metalică ce se găsea în apropiere şi, din spate, fără să spună nimic, i-a aplicat multiple lovituri în zona capului. Femeia a căzut la pământ, de unde nu s-a mai putut ridica. Ucigaşul a ascuns ţeava metalică într-un coteţ din curte, şi-a luat bicicleta şi a părăsit domiciliul. La scurt timp, victima care era încă în viaţă, a fost găsită de un vecin, care a sunat la 112. Medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul victimei. „Abia mai mişca şi nu putea să mai vorbească. În acel moment am sunat la salvare, dar a murit lângă mine până să vină echipajul”, a declarat bărbatul care a găsit-o pe femeie. Agresorul a fost arestat câteva ore mai târziu de poliţişti. Înainte să se predea, l-a sunat pe fiul său minor, căruia i-a spus „Tati, eu o să plec departe, în sus sau în jos, nici eu nu ştiu sigur unde şi vezi că ţi-am lăsat nişte bani în cămară şi pe masă.” Expertiza medico-legală efectuată ulterior a stabilit că ”moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei acute cardio-respiratorii, consecutiv hemoragiei meningee cu fractura multiechiloasă a oaselor craniului”. Tulburare mixtă de personalitate Audiat de poliţişti, Meluţ Luca le-a spus că Necuratul l-a împins să comită crima. ”Cred că ala cu coarne a fost asupra mea şi m-a îndemnat. Nu ştiu ce a fost în mintea mea. Am umblat pe străzi până târziu, după lăsarea nopţii. La un moment dat, m-am întors acasă, iar la scurt timp, au venit lucrătorii de poliţie care mi-au solicitat să merg cu ei. Recunosc faptul că am omorât-o şi, acum, îmi pare rău”, a declarat ucigaşul. Pentru că insista că victima i-a făcut farmece, iar din acest motiv soţia l-a părăsit, procurorul de caz a dispus ca acesta să fie expertizat psihiatric pentru a se constata dacă a avut discernământ la momentul comiterii faptei. ”A prezentat atât la momentul comiterii faptei cât şi la examinarea actuală diagnosticele de Tulburare mixtă de personalitate, tulburări mentale şi de comportament datorate consumului de alcool, sindrom de dependenţă. pentru data comiterii faptei, respectiv 29.07.2021, nu se reconstituie elemente criteriologice medico-legale de natură a afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor sociale-negative ale faptei pentru care este cercetat şi în raport”, este concluzia medicilor psihiatri. Chiar dacă a luat viaţa unui om, judecătorii i-au aplicat o pedeapsă redusă, ţinând cont că limitele de pedeapsă pentru omor se încadrează între 10 şi 20 de ani de închisoare. ”Instanţa reţine că inculpatul a săvârşit fapta pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri anterioare, acesta arătând de asemenea că nu îşi poate explica gestul decât printr-o raportare la o forţă malefică, exterioară de voinţa sa”, este concluzia instanţei. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 13, 2022 Author Share Posted April 13, 2022 Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru omor pe Meluţ Luca, un bărbat care locuieşte în satul gălăţean Buceşti. Instanţa a stabilit ca ucigaşul să le plătească celor trei copii minori ai femeii pe care a ucis-o daune morale de 49.000 de euro. Decizia instanţei a fost pronunţată pe 11 aprilie. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now