dcp100168 Posted August 11, 2021 Posted August 11, 2021 Un nou partid, pe scena politică din Galați Galațiul s-a îmbogățit cu o nouă formațiune politică - Partidul Conservator Democrat. Cel puțin așa scrie pe sediul de la fosta agenţie de voiaj de pe strada Brăilei. Acolo unde, de-a lungul anilor, au fost fiefurile politice ale fostului parlamentar, președinte al Consiliului Județean și primar al municipiului Galați, Eugen Durbacă. Noua formațiune este condusă de fiica acestuia, Roxana Marosy. ApR, PUR, PC, ALDE, PRO România și PPU (social-liberal) sunt doar câteva dintre denumirile și siglele politice pe care le-a purtat, pe rând, sediul de pe strada Brăilei, de lângă fosta agenție de voiaj. Curioși să aflăm ce-i cu noua titulatură și siglă, Partidul Conservator Democrat - cu denumirea prescurtată PCD, de pe frontispiciul sediului, am descoperit Sentinţa civilă nr. 13/P/2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică din 26 martie 2021. Conform documentului, instanța a admis cererea formulată de Partidul Conservator Democrat, cu sediul în Galaţi, bulevardul George Coşbuc, nr. 116-11, județul Galaţi, și a dispus înregistrarea acestuia - care va dobândi personalitate juridică - și înscrierea acestuia în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Sentința a rămas definitivă, prin neapelare, la 29 martie 2021. Actul de constituire a partidului politic, statutul și programul Partidului Conservator Democrat se află în filele dosarului nr. 1492/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a Civilă. În sentința publicată de Tribunalul București am descoperit și un extras din filele dosarului în care se arată cine sunt organele de conducere ale noii formațiuni. "Partidul va fi condus de președinte Marosy Roxana Elena, vicepreședinți Dragomir Gherghina și Cical Ioan", scrie negru pe alb. Roxana Marosy este nimeni alta decât fiica fostului lider politic Eugen Durbacă şi se pare că a pornit pe urmele politice ale tatălui său. În document se mai arată că "președintele fondator și membrii fondatori ai partidului vor forma Comitetul de Inițiativă Națională, care va conduce partidul până la convocarea primei Adunări Generale Naționale. Președintele fondator și membrii fondatori au obligația de a respecta Constituția României, legile țării, precum și statutul partidului". viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 10, 2022 Author Posted March 10, 2022 Eugen Durbacă e din nou lider de partid la Galaţi, la 79 de ani La venerabila vârstă de 79 de ani, Eugen Durbacă, fost parlamentar, președinte al Consiliului Județean și primar al municipiului Galați, este din nou lider de partid. Formaţiunea politică - Partidul Conservator Democrat - a fost înfiinţată, aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, de fiica acestuia, Roxana Marosy, şi îşi are sediul pe strada Brăilei, acolo unde au funcţionat mai toate partidele prin care a trecut Durbacă. Şi nu au fost deloc puţine! Iniţiator al PSM, membru marcant PDAR, vicepreşedinte PDSR, preşedinte ApR, preşedinte PD, lider al PUR, devenit PC, copreşedinte şi mai apoi preşedinte ALDE, lider PRO România, Eugen Durbacă părea să fi intrat într-un con de umbră, după eşecul electoral din 2020 cu PPU (social-liberal). Iată-l, însă, la cârma unei noi formaţiuni politice, care, după cum anunţă pe Facebook, a început să-şi constituie organizaţii în comunele judeţului. Iar de 8 Martie şi-a sărbătorit doamnele cu o petrecere la un restaurant din Galaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 10, 2022 Author Posted March 10, 2022 1.PCR 2.PSM 3.PSD 4.USD 5.PDAR 6.PDSR 7.PDC 8.ApR 9.PD 10.PUR-SL 11.PC 12.USL 13.ALDE 14.ProRomânia 15.PPU-SL 16.PCD
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now