dcp100168 Posted October 7, 2021 Share Posted October 7, 2021 Gălățean reținut pentru export de femei în nordul Europei. Avere făcută pe spatele "iubitelor" scoase la produs Un bărbat în vârstă de 42 de ani este suspectat că a făcut o adevărată avere din exploatarea sexuală a câtorva tinere, care ar fi putut să îi fie fiice. Clasica metodă "Loverboy" i-a adus gălățeanului aproape 400.000 de euro, susțin polițiștii, care au descins la mai multe locații din oraș, unele proprietăți ale individului, de unde nu au plecat cu mâna goală: o mașină de lux, bani și mai multe înscrisuri, precum și principalul suspect au ajuns în custodia anchetatorilor, care cer arestarea proxenetului pentru trafic de carne vie și instigare la spălare de bani. Faptele de care este bănuit gălățeanul s-ar fi petrecut în ultimii trei ani și s-ar fi concretizat în atragerea de femei tinere și dispuse să aibă o relație "serioasă" și implicată pe toate planurile. Anchetatorii gălățeni, în speță polițiștii Antimafia, la care au ajuns plângerile, vorbesc despre trei victime care ar fi căzut în mrejele craiului ajuns la a doua tinerețe. Tinerele erau convinse de acesta că "se califică" pentru o relație durabilă și absolut serioasă. După ce erau atrase, bărbatul le aducea la cunoștință că are nevoie de mulți bani ca să le asigure existența și să continue relația la standarde înalte, ori, după caz, că anumite sume îi sunt absolut necesare să își rezolve niște probleme grave și urgente. Strânse cu ușa și nedorind să își piardă "iubitul", femeile acceptau să meargă în străinătate, în țări preponderent din nordul Europei, unde se prostituau. Banii ajungeau, invariabil, la gălățeanul care le găsea imediat rostul, fie la jocuri de noroc, fie în investiții în imobile și mașini de lux, pe care le cumpăra prin persoane interpuse. Nu mai puțin de 380.000 de euro este suma pe care se presupune că ar fi adunat-o pe spinarea "iubitelor" exploatate în Germania, Belgia, Elveţia, Danemarca sau Olanda. "În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate patru telefoane mobile, 1.500 de coroane daneze, 100 de euro, 100 de dolari, o sabie, un autoturism de lux, precum și înscrisuri cu valoare probatorie", au precizat reprezentanții Brigăzii de Combatere a Criminalității Galați, cei care au făcut cinci percheziții domiciliare pentru dovedirea "afacerii" gălățeanului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Galați, urmând a fi prezentat Tribunalului cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de persoane în formă continuată și instigare la spălare de bani. viata-libera.ro Bărbat care ar fi exploatat tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze în străinătate, reţinut Un bărbat care, timp de trei ani, ar fi exploatat mai multe tinere pe care le-ar fi trimis să se prostitueze în mai multe state europene, el strângând astfel circa 380.000 de euro, a fost reţinut de poliţiştii din Galaţi. Din banii obţinuţi, el şi-ar fi cumpărat mai multe bunuri, inclusiv un autoturism de lux. Conform Poliţiei Judeţene Galaţi. poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, au făcut cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi, la locaţiile folosite de un bărbat bănuit de trafic de persoane în formă continuată şi instigare la spălare de bani. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018 - 2021, la diferite intervale de timp, prin inducere în eroare, bărbatul ar fi recrutat 3 tinere în scopul exploatării sexuale. Acesta le-ar fi transportat şi cazat în locaţii închiriate pe teritoriul Elveţiei, Belgiei, Olandei, Danemarcei şi Germaniei, unde, prin constrângere fizică şi psihică, le-ar fi determinat să practice prostituţia, obţinând, în acest mod, aproximativ 380.000 de euro. Sumele de bani obţinute de victime ar fi fost folosite de bărbat pentru achiziţionarea, prin persoane interpuse, de bunuri, printre care un autoturism de lux. În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 4 telefoane mobile, 1.500 de coroane daneze, 100 de euro, 100 de dolari, o sabie, un autoturism de lux, precum şi înscrisuri cu valoare probatorie. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de joi, să fie prezentat Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. news.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 8, 2021 Author Share Posted October 8, 2021 „Exportatorul” de femei a fost arestat Tribunalul Galați a admis solicitarea procurorilor DIICOT în cazul proxenetului care, timp de trei ani de zile, și-a exploatat sexual trei iubite, obținând de pe urma acestora aproape 400.000 de euro. Silvestru Mitea (42 ani) a primit mandat de arestare preventivă pentru trafic de persoane în formă continuată și instigare la spălare de bani, după ce polițiștii BCCO Galați au demonstrat că bărbatul, prin metoda "Loverboy", exploatase sexual trei tinere din Galați, pe care le convinsese că vrea să aibă "relații serioase" cu ele. Femeile erau mai apoi duse în țări precum Germania, Belgia, Elveţia, Danemarca sau Olanda, unde erau cazate în locații controlate de Mitea și de unde îi furnizau acestuia toate sumele de bani încasate. Ulterior, banii erau folosiţi de către proxenet, fie direct, fie prin interpuși, în achiziționarea de bunuri scumpe sau la jocuri de noroc. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now