Istoria Tecuciului devine amintire

[dcp100168]

Ce s‑a construit în secolele trecute se surpă acum

Tecuciul meşterului Manole

* Clădirile monument istoric din Tecuci sunt cu un picior în prăpastie: unele se dărâmă, altele sunt degradate cu bună‑ştiinţă, altele sunt sufocate de clădiri moderne * Istoria vizuală a oraşului din nord e pe cale să devină amintire

La Tecuci, istoria moare în fiecare zi câte puţin, casele monument sunt în agonie. Dacă Tecucelul, în toamna anului trecut, nu le‑a pus la pământ, dacă trecerea anilor a fost ceva mai blândă, dacă nu le‑a dărâmat buldozerul comunist, staţi liniştiţi, are cine să se ocupe de casele vechi, cu valoare arhitecturală, istorică şi sentimentală. Se găseşte întotdeauna cineva să le vopsească în roz bombon, să bage câte un termopan alb ca spuma laptelui sau să le tapeteze cu gresie şi faianţă strălucitoare. Iar vecinii nu se lasă nici ei mai prejos. Chiar dacă se află în perimetrul de protecţie al monumentelor istorice, zeci de întreprinzători şi‑au ridicat dughene, case moderne sau tot felul de clădiri care numai în arhitectura locului nu se încadrează. Dacă îi întrebi de aprobări pentru lucrări ridică din umeri a neştiinţă sau îţi spun că le au şi te roagă să îi crezi pe cuvânt. Alţii se prefac că nici nu ştiu unde locuiesc. "Cum? Casa mea e monument istoric? Ia te uită, frate, nici nu ştiam eu ce valoare am", declară unii, chiar în umbra tăbliţei "monument istoric", aplicată pe propriul imobil prin cine ştie ce miracol al invizibilităţii.

Zilele trecute, am luat la pas centrul istoric al Tecuciului pentru a inventaria starea clădirilor monument istoric. Nu singuri, ci împreună cu un reprezentant al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, care făcea propria investigaţie. Ce am descoperit e, într‑adevăr, de poveste.

Casă aproape prăbuşită

Pe strada Galaţi, la numărul şapte, încă mai rezistă, deşi e cu un picior în groapă, o casă veche, cu stil arhitectonic românesc. Inundaţiile din toamnă au umplut beciul cu apă, iar un zid întreg din faţadă s‑a prăbuşit. Cei doi proprietari, Doina Bălan şi Nicolae Manoliu, sunt în vârstă şi nu au nicio posibilitate să suporte reparaţiile. Au primit de la Primărie ajutorul pentru sinistraţi, dar, la aproape un an de la inundaţii, încă stau cu mormanul de nisip în curte, cu BCA‑urile alături şi cu sacii de nisip feriţi de ploaie. Doina Bălan şi soţul ei, care deţin partea de casă unde zidul s‑a prăbuşit, locuiesc şi acum într‑un container albastru, amplasat în curte. Casa lor plină de istorie (construită undeva pe la 1850) e nelocuibilă, iar vecinul are zidurile pline de crăpături. Colac peste pupăză, află de la reprezentantul Direcţiei pentru Cultură că nu pot face consolidare, renovare etc fără un aviz special. Pe care îl vor obţine dacă proiectul va fi în spiritul vechii clădiri, însă asta înseamnă alte acte, alţi bani, altă distracţie. Pentru aceşti oameni, a locui sau, în cazul de faţă, a deţine o clădire monument istoric este un calvar, în loc să fie un motiv de mândrie. Din declaraţiile lor am putea alege nenumărate nemulţumiri şi rugăminţi de ajutor. Şi toate încep cu "of,�!".

Ei, aici să vedeţi ce monument!

Mutăm investigaţia pe strada Popa Şapcă, la numărul doi. Casa monument istoric a fost "ruptă" în două, iar jumătate a fost vândută acum trei ani la pachet cu o altă casă, crescută în coasta‑i. Noua entitate (o bucată din monumentul istoric şi casa din spate), aflată acum în proprietatea familiei Şerban şi Maricica Tănase, are o identitate distinctă: o culoare roz de‑ţi ia ochii şi alte câteva elemente de modernitate. Mai multe aspecte prevăzute de Legea 422 din 2001 au fost încălcate. În primul rând e vorba despre intervenţia asupra unui monument fără aviz. Apoi, intervenţia poartă amprenta unei alte ere decât cea în care a fost construită casa iniţială. Lipită de ea stă o clădire care nu respectă nicidecum cei 100 de metri din perimetrul de protecţie. Şi staţi aşa, bomboana de pe tort abia acum vine. Vânzarea dintre fostul proprietar, Angelu Hulea, şi actualii deţinători a fost făcută fără respectarea dreptului de preemţiune a statului şi, în consecinţă, potrivit legii, contractul este nul. Şi nicăieri în contract nu se precizează că ar fi vorba despre vânzarea unei clădiri monument istoric, lucru pe care legea îl prevede explicit. "Ce‑mi spuneţi dumneavoastră acum e ca şi cum nu suntem proprietari pe casa noastră, nu?", a concluzionat Maricica Tănase, după discuţia cu Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură. Deşi sună dramatic, lucrurile se vor rezolva însă pe cale amiabilă. Cel mai probabil, după ce Direcţia pentru Cultură le va face adrese oficiale atât actualilor proprietari, cât şi fostului, aceştia va trebui să refacă actele de vânzare‑cumpărare. În ce priveşte celelalte probleme cu care se confruntă această clădire, vor mai urma nişte adrese, cereri de avizare, însă e greu de crezut că imobilul de pe Popa Şapcă nr. 2 va mai fi ce a fost odată. Ignoranţa şi poate lipsa de informaţie a oamenilor (dacă ar fi să îi credem că nici n‑au ştiut că e monument istoric) aproape că au distrus o părticică din istoria vizuală a Tecuciului. Acum e prea târziu.

Pe drumuri bătute de Calistrat Hogaş

Pe strada Siretului căutăm numărul 8, o clădire care în lista Ministerului Culturii apare cu numele "Casa Calistrat Hogaş". Găsim numărul opt o dată, mai găsim la următoarea casă încă un număr opt şi abia la al treilea număr opt ne oprim (ciudăţeniile numerotării străzilor din Tecuci nu se opresc aici, mai sunt nenumărate exemple de acest gen). E casa în care se spune ar fi copilărit Calistrat Hogaş, deşi la 50 de metri mai în josul străzii, pe o altă casă stă o inscripţie cu iz comunist, care încearcă să ne inducă în eroare: "În această casă a copilărit Calistrat Hogaş (1847‑1917), fruntaş al scrisului românesc". Greşit, susţin oamenii din zonă. Adevărata casă a lui Hogaş e cea de la unul dintre numerele opt. Imobilul are acum trei proprietari. Pe doi nu i‑am găsit acasă. Aripa de nord pare îngrijită, în spiritul construcţiei vechi. La bucata din mijloc s‑a lucrat fără niciun fel de autorizaţie, iar intrarea e străjuită acum de o uşă termopan alb. În partea de sud, acolo unde i‑am şi găsit pe proprietari acasă, situaţia e gri. Filip şi Eliza Luca, foşti chiriaşi ai primăriei, au cumpărat anul trecut bucata de casă. Încă n‑au apucat să intervină în arhitectura clădirii, era cât pe ce s‑o facă. "Dacă veneaţi mâine ne găseaţi cu bidineaua în mână. Vrem şi noi să facem un pic de curăţenie", spune femeia, pe care tocmai o întrerupsesem de la o partidă de copt vinete. Consilierul Marius Mitrof le dă însă vestea proastă. Nu au voie să facă niciun fel de modificare fără avizul Direcţiei. Paradoxal, lipsurile lor financiare înseamnă că imobilul în care locuiesc mai poate fi salvat. Este doar o jumătate de veste bună, pentru că aceleaşi lipsuri vor păstra casa în actuala stare deplorabilă. "Ia te uită, nici nu ştiam că stăm într‑un monument istoric. Am auzit de Calistrat Hogaş, dar ce treabă avem noi? Noi vrem să facem puţină curăţenie, să fie bine", mai spune Eliza Filip. Despre istoria casei oamenii nu prea ştiu mare lucru. "Are peste suta de ani", e singurul lucru pe care ni‑l pot spune cei doi proprietari, însă acest lucru nu pare să îi impresioneze. Mai degrabă îi incomodează.

Despre restul clădirilor monument din Tecuci numai de bine. Ce am descoperit noi e doar un mic fragment dintr‑o istorie ce stă să se şteargă cu buretele. Cineva trebuie să se trezească, chiar şi în al doisprezecelea ceas. Fie că e vorba despre Direcţia pentru Cultură, Primăria Tecuci sau Ministerul Culturii şi Cultelor, trebuie neapărat oprită debandada la acest capitol. Altfel riscăm să pierdem orice contact cu trecutul.

Casa care, de fapt, e bloc

Pe strada Gheorghe Petraşcu căutăm un monument istoric la numărul 11. Găsim doar o inscripţie cu fostul nume al străzii, 7 noiembrie, iar la numărul 11 surpriză: un bloc în cel mai pur stil comunist românesc postbelic. Pe acelaşi bloc mai e o plăcuţă, pe care scrie Aleea Plopilor. În spatele blocului e o casă ce ar putea fi monument istoric, dar nu se vede nicio siglă şi nici nu răspunde nimeni. Nici măcar cei cinci câini din curte nu ne‑au băgat în seamă, îşi făceau liniştiţi siesta. Greu de spus dacă aceasta era "Casa Gheorghiu", aşa cum apare în lista Ministerului Culturii, cu atât mai mult cu cât pe poartă e o altă adresă: Aleea Plopilor nr. 2.

Ciudăţeniile numerotării străzilor din Tecuci nu se opresc aici, sincer nu ştim cum se descurcă poştaşii, dar acesta e un alt subiect, poate că o să îl tratăm separat cândva în viitor.

Cârciumă, magazin, umbreluţe, gresie

Undeva în apropiere de rondoul din centrul Tecuciului, pe strada Victoriei nr. 4, e o cârciumă cu magazin, cu terasă, cu tot ce vreţi. "La umbra teilor", căci aşa se cheamă acest complex, stă şi sigla de monument istoric. Din casa veche, care a justificat trecerea pe lista Ministerului Culturii, nu se mai zăreşte aproape nimic. Nu se mai văd zidurile din cauza gresiei, nu se mai văd ferestrele din cauza termopanelor (albe, fireşte), nu se mai vede casa din cauza umbreluţelor de pe terasă. Istoria a fost îngropată sub zeci de elemente ale modernităţii noastre cotidiene. "Am fost în urmă cu câteva săptămâni în control, nu am de ales, voi înainta o adresă către poliţie, probabil că se va lăsa cu dosar penal pentru modificări aduse fără aviz la o clădire monument istoric", spune consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

Pe aceeaşi stradă va mai apărea un dosar penal. Cel puţin aşa susţine reprezentantul Direcţiei, care a sesizat şi ne‑a arătat o clădire fără niciun Dumnezeu, aflată încă "la roşu", la câţiva paşi (deci în perimetrul de protecţie) de sediul Poştei din Tecuci, clădire monument istoric. Degeaba a fost Poşta renovată în spiritul vremurilor de altădată pentru că apariţia acestei noi construcţii (va) distruge imaginea străzii. Iar cazul nu e singular, sunt multe situaţii în care nu se respectă cei 100 de metri distanţă între clădirile monument istoric şi case noi, cu arhitectură modernă.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=25948