Jump to content

Cristinel Munteanu, noul șef al CSM Dunărea


Recommended Posts

Posted

Mai ieri sportiv şi antrenor, astăzi conducător al clubului

O adevărată "dinastie" a hocheiului, la conducerea Clubului Sportiv Municipal Dunărea Galați. Noul director al clubului gălățean este prof. Cristinel Munteanu (47 ani), produs sută la sută al secției de la Dunărea, acesta urmându-le la conducere lui Mihai Brandabur și regretatului Marius Trandafir.

Munteanu a debutat în hochei la vârsta de 8 ani, făcând parte din grupele antrenorului Sorin Ciubotaru. A jucat până la seniori, unde a evoluat timp de patru ani, sub conducerea aceluiași antrenor, emigrat între timp în SUA.

Ca antrenor, Munteanu este creatorul celebrelor grupe de copii "Gladiatorii", având şi el un stagiu de un an şi jumătate în Canada.
"Vreau să punem clubul pe o direcție bună, spre marea performanță, dar și în activitățile de descoperire de noi talente. Vrem să ne remarcăm în competițiile internaționale oficiale, iar cei care vor face o treabă bună vor avea în mine un bun colaborator și un sprijin de nădejde", a declarat Munteanu.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Clubul Dunărea Galaţi va avea un nou director. Schimbare politică la vârf

Un recent Ordin al ministrului Sportului, datat 8 august a.c., a produs multă emoție la vârful conducerii Clubului Dunărea Galați. Pe scurt, "începând din 21 august 2023, încetează numirea temporară a domnului Munteanu Cristinel în funcția de director grad II al acestei instituții".

Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a continuat cu un al doilea ordin, privind detașarea lui Nelu Daniel Popliacă, de la CS Municipal Galați la Dunărea Galați, pe funcția contractuală de conducere vacantă de director grad II. Viitorul director va ocupa această funcție pentru o perioadă de șase luni, o eventuală prelungire urmând să fie decisă la finele acestui contract.

Este, evident, vorba despre un (nou) interimat. Iar interimatul duce întotdeauna la instabilitate, incertitudine și așa mai departe. Cum şi (de-acum) fostul director a avut, de asemenea, tot o numire temporară, cel mai indicat este ca postul să fie ocupat definitiv prin concurs. Pentru că provizoratul duce de cele mai multe ori la tot felul de nerealizări.

Mandat plin de realizări pentru Cristi Munteanu

Cristi Munteanu, cel care din 21 august nu va mai fi director la Clubul Dunărea, ne-a declarat următoarele: "Am fost numit prin decizie politică, am fost demis prin decizie politică. Nu sunt ipocrit să nu recunosc lucrul ăsta. Mă așteptam, fiindcă interesele mele sunt strict sportive. Sunt un om serios, implicat, responsabil și mulțumesc UDMR pentru onoarea de a avea încredere în mine. Poate deranjează pe mulți lucrul ăsta, însă transparența și deschiderea sunt pentru mine un mod de a fi!"

Totodată, Munteanu și-a făcut bilanțul realizărilor în fruntea Clubului Dunărea, dintre care le amintim pe cele mai importante din mandatul său, derulat între noiembrie 2021 şi august 2023: "Construcție gard Sala de lupte «Ștefan Babin» (gardul vechi punea în pericol aleea pietonală de pe domeniul public); achiziționare microbuz 16+1 locuri; reorganizarea secției de hochei pe gheață, prin aducerea de antrenori noi (Evgheni Pisarenko, Vitalii Donika, Cristian Istrati, Evgheni Emelianeko, Iulian Cacenski) și atragerea a peste 100 de copii în grupele de inițiere, secția numărând în acest moment aproximativ 200 de sportivi; participarea echipelor U12, U14 și U16 în Carpathian Junior Hockey League, plus medalii la competiții internaționale cu participare din sponsorizări; în total, sponsorizări aduse la club în valoare de aproximativ 70.000 de euro; aducerea terenului de la Arena de tenis la drept și construirea de gard împrejmuitor (s-a stopat astfel distrugerea bazei); proiect de relocare a Clubului  Dunărea Galați la Arena de tenis; construirea a trei terenuri de tenis de câmp, a unei săli de fitness, vestiare și birouri pentru secția de tenis și club; semnarea protocoalelor de asociere și parteneriat cu CS Municipal Galați, Asociația «Sprijin pentru Comunitatea Ucraineană», școlile «Sf. Dumitru» și «Mihai Viteazul»”.

Clubul Sportiv Dunărea Galați...

...este cea mai reprezentativă unitate teritorială ce coordonează activitatea sportivă. Gruparea are o îndelungată activitate, de peste șase decenii, în care s-au înregistrat succese remarcabile. Aici s-au format și au performat sute de sportivi care au adus faimă Galaţiului la Campionatele Europene și Mondiale, la Jocurile Olimpice. Este suficient să enumerăm câteva nume reprezentative: Georgică Donici și Lucian Bute (box), Nicolae Martinescu, Petrică Poalelungi, Petrică Cărare (lupte), Nicu Vlad - multiplu medaliat european, mondial și olimpic (haltere), Ion Geantă, Maria Nechiforov, Antonel Borșan (caiac-canoe). Echipa de hochei a Galațiului a cucerit în mai multe rânduri titluri naționale și Cupe ale României, plus că în majoritatea loturilor naționale și-au găsit loc și sportivi crescuți în focul luptei competiționale sub culorile Clubului Dunărea.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.