dcp100168 Posted January 7, 2022 Share Posted January 7, 2022 Mic fermier, uns ca șef cu acte false Cu ochii pe întreprinzătorii care au accesat fonduri europene pentru dezvoltarea unor afaceri sau finanțarea unor proiecte publice au stat procurorii Anticorupție și în cursul anului trecut. În ultima lună a anului 2021, lupta cu corupția a fost ”bătută” de lupta cu fraudele cu fonduri europene, 46 de persoane fiind trimise în judecată după ce au fraudat statul cu circa 7 milioane de euro. Niciodată nu este prea târziu să dai socoteală pentru bani primiți pe nedrept și pentru cheltuirea lor în alte scopuri decât cele legale. Pe această premisă par să meargă procurorii Anticorupție, care s-au axat pe umărirea celor în privința cărora există suspiciuni de fraude. Printre zecile de români, funcționari publici sau întreprinzători privați care au accesat astfel de finanțări în ultimii ani, pe linie de dezvoltare rurală și agricultură s-a numărat și un fermier cercetat de DNA Galați și trimis în judecată la nu mai puțin de șapte ani după ce se presupune că a comis o serie de ilegalități. El ar fi urmărit să devină eligibil la acordarea de fonduri nerambursabile pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri, ca șef de exploatație”. Ca să obțină banii, deloc puțini, bărbatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit o serie de documente în care realitatea era modificată în așa fel încât să îi fie favorabilă, iar finanțarea să îi fie aprobată. Procurorii care aveau să ancheteze ulterior modul în care s-a contractat finanțarea și în care au fost acordați banii, 178.840 de lei, fonduri nerambursabile, vorbesc despre falsificarea unor acte precum contracte de arendare și diverse declarații în care solicitantul prezenta date nereale, menite să îl favorizeze. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale încearcă acum, în cadrul procesului deschis ca urmare a anchetei DNA Galați, să recupereze banii pe care i-a plătit după ce funcționarii care au procesat dosarul de finanțare și-au dat girul asupra legalității condițiilor. Fermierul este judecat în stare de libertate. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now