dcp100168 Posted February 9, 2022 Share Posted February 9, 2022 Grevă de avertisment la Prefectura Galaţi Joi, 10 februarie 2022, timp de o oră, în intervalul 10,00 - 11,00, salariaţii Instituţiei Prefectului - Judeţul Galaţi se vor afla în grevă de avertisment, alături de colegii din alte peste 30 de prefecturi din ţară. Protestul, care presupune încetarea colectivă și voluntară a lucrului timp de o oră, este iniţiat de Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică. Principalele nemulţumiri ale protestatarilor sunt legate de salarizare și de faptul că sunt încadrați cu funcții teritoriale și nu de stat. „Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate. Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât, în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apără interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României”, revendică reprezentanţii sindicatului. Sindicatul "Egalitatea" al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică reprezintă Instituțiile Prefectului din județele Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 10, 2022 Author Share Posted February 10, 2022 Grevă de avertisment la Prefectura Galați Timp de o oră, cei aproximativ 40 de funcționari din cadrul Prefecturii Galați au întrerupt activitatea și au coborât în holul instituției. În timpul protestului au purtat în mâini afișe cu doleanțele lor. ”Solicităm modificarea cadrului legislativ, mă refer la trecerea angajaților din prefecturi de la funcții teritoriale la funcții de stat. Diferența financiară ar fi de aproape jumătate de salariu, în plus. După 18 ani de vechime în funcție publică am un salariu de 3000 de lei față de alt consilier juridic de la Finanțe care are dublu“, a precizat Lenuța Marin, consilier juridic la Prefectura Galați. Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui, spun salariații, să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului. reperul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 15, 2022 Author Share Posted March 15, 2022 Grevă japoneză la Prefectura Galaţi Angajaţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Galaţi au anunţat că se aliază acţiunii Sindicatului ”Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică şi declară grevă japoneză. ”La această acţiune, care va avea loc în data de 16 martie 2022, vor participa peste 1800 de salariaţi din Instituţiile Prefectului afiliate, care vor purta ca semn al acţiunii lor o banderolă albă pe braţ. S-a adoptat această măsură şi nu a fost declarată grevă generală, deoarece, în contextul afluxului de refugiaţi din Ucraina, nu se poate întrerupe activitatea. Personalul din instituţiile prefectului desfăşoară în această perioadă, pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă şi duminică, activităţi ce vin în sprijinul cetăţenilor străini şi apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, ce provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat”, se arată într-o informare a Prefecturii Galaţi. Sindicatul "Egalitatea" al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Instituţia Prefectului – municipiul Bucureşti. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 21, 2022 Author Share Posted December 21, 2022 Funcționarii Prefecturii Galați au protestat Timp de două ore, funcționarii publici, dar și alte categorii contractuale ale Instituției Prefectului Județului Galați au încetat activitatea și au coborât în holul clădirii unde au protestat. Nemulțumirile acestora sunt legate de grila de salarizare dar și de faptul că nu există o încadrare unitară în toate județele. În plus, există diferențe de salarii și de peste 1000 de lei între instituții ale prefectului din județe diferite. ”Motivul pentru care protestăm este salarizarea personalului din instituțiile publice, în special a celor din cadrul Instituției Prefectului. Când e pestă porcină africană, când sunt indundați, trebuie să mergem pe teren și să ne asumăm aceste riscuri, lucru care nu se vede și în partea salarială. Salariile sunt intre 2000 și 3600 lei”, a precizat Adrian Moraru, președintele Sindicatului ”Egalitatea” din Prefectura Galați. Protestatarii doresc ca salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un angajat al Instituţiei Prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din Consiliul Judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate și, de aceea, oamenii au și început să plece spre zone mai bine salarizate. reperul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 7 Author Share Posted April 7 Funcționarii din Prefecturi se pregătesc de grevă Funcționarii publici și personalul contractual din Prefecturi se pregatesc să intre luni, 10 aprilie, în grevă generală. La acțiune vor participa 1.800 de salariați, prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului, transmite Agenția de presă Rador. Trecerea Instituției Prefectului în subordinea Secretariatului General al Guvernului și majorarea salariilor sunt principalele revendicări, a spus președintele Sindicatului „Egalitatea”, Cosmin Enescu. „Aprobarea proiectului de lege care zace prin Parlament de mai bine de un an și trecerea instituțiilor prefectului din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Toți colegii mei au ajuns la capătul răbdării. Toate instituțiile, începând cu anul 2017, când a fost adoptată legea salarizării unitare, așa-zisă unitară, că numai unitară nu e, au primit diferite majorări salariale. Noi am rămas uitați, singurii din țară. Instituția numărul unu, Instituția Prefectului, a ajuns Cenușăreasa administrației. Nu se mai poate – toți colegii mei nu mai pot îndura umilința de a fi plătit ca un muncitor calificat de la o primărie de comună”, a mai transmis liderul de sindicat. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 13 Author Share Posted April 13 Greva de la Prefectură a intrat în faza „japoneză” Salariații Instituției Prefectului - Județul Galați au trecut, începând de miercuri, 12 aprilie, la grevă japoneză. După două zile în care au pus "tocurile" jos, funcționarii au revenit la rezolvarea problemelor cetățenești. "Este o perioadă, acum, înainte de Paște, în care mulți oameni au nevoie de serviciile noastre, mai ales din rațiuni ce țin de călătorii și mă refer aici, în special, la apostile. Ei chiar nu au nicio vină", ne-a declarat liderul de sindicat din Prefectură, Adrian Moraru (foto). Acesta a adăugat că alte prefecturi din țară continuă greva generală, în contextul în care de cinci ani li se tot promit ajustarea veniturilor și aducerea lor la un nivel comparabil cu al celorlalți bugetari din administrația publică centrală sau locală. Mai mult, Adrian Moraru își amintește că, în luna decembrie a anului trecut, mai multe posturi de televiziune și portaluri de știri anunțau creșterea salariilor cu 50%. "Evident că așa ceva nu s-a întâmplat. Atunci am făcut o grevă de avertisment, iar acum, când protestul nostru a fost anunțat cu mult timp înainte, aflăm că există probleme cu încasările bugetare", ne-a mai spus liderul de sindicat din Instituția Prefectului. "Oricum, noi suntem buni doar atunci când avem situații de urgență, stăm și 16 ore în sediul Prefecturii și pe teren sau ca să rezolvăm alte probleme", este de părere Adrian Moraru. "Pentru a ne susţine copiii ȋn pregătirea lor, pentru un concediu, toţi colegii am muncit oriunde am avut voie: am făcut recensăminte, la organizarea alegerilor până ȋn noapte, am redactat proiecte pe calculator, am croşetat şi am ȋmpletit nopţile, am fost bone la copii ȋn weekenduri… (...) voi munci aici, ca un negru pe plantaţie şi voi ieşi la pensie peste vreo 7-8 ani, cu aproape 2.500 de lei? E drept? Probabil pe asta mizează şi domnul nostru ministru: că nu ne permitem să prelungim greva, ei nu pierd nimic, noi pierdem bani, linişte, demnitate şi sănătate", spune și Carmen Sarchizian, angajată a instituției, cu o vechime de peste 30 de ani. Deocamdată, revendicările au rămas fără ecou din partea decidenților politici, iar, după sărbătorile pascale, oamenii vor reevalua modul în care vor continua, sau nu, acțiunile de protest. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now