Jump to content

O gălăţeancă, la regalul gastronomic „Chefi fără limite”


dcp100168
 Share

Recommended Posts

O gălăţeancă participă la regalul gastronomic „Chefi fără limite”

"Chefi fără limite" - noul show care va avea premiera duminica viitoare, pe 20 februarie 2022, de la ora 20,00, la Antena 1, promite să fie un regal gastronomic, asezonat cu destinații elene superbe și situații pline de suspans și adrenalină. Dar, pentru gălăţeni, va fi mai mult! Şi asta pentru că una dintre concurentele emisiunii este gălăţeanca Mariana Tărbuc.

"Am trăit experienţa vieții mele, aventura vieții mele. Dacă înainte eram puternică, acum sunt TANC", a mărturisit, pe contul său de Facebook, Mariana Tărbuc, după ce, în cele 48 de zile, a devenit "o Mariana... altfel", făcând lucruri pe care nici nu le-a visat, la "Chefi fără limite".

Noul format de adventure-cooking show, primul din România, debutează la Antena 1 cu trei ediții consecutive: duminică, 20 februarie, de la ora 20,00, luni și marți, 21 și 22 februarie, de la 20,30. Potrivit realizatorilor, vom avea parte nu doar de spectacol gastronomic - rețete tradiționale, preparate originale cu savoare elenă, ci şi de privelişti superbe și de situații pline de suspans și adrenalină. Şi asta pentru că "departe de confortul unei bucătării, fără cămări bine aprovizionate, chefii și concurenții vor fi nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredientele sau ustensilele, iar misiunile vor duce întreaga competiție la un alt nivel", anunţă Antena 1.

Miza este aceea de a demonstra că un bucătar pasionat se poate descurca în orice condiții și că își poate depăși limitele. Prin urmare, îndrăgiţii chefi Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu vor coordona fiecare câte o echipă, dar vor fi și ei nevoiți să iasă din bucătărie și să se alăture concurenților în anumite confruntări.

Iar una dintre concurente este gălăţeanca Mariana Tărbuc, care le promite prietenilor, cunoscuţilor şi celor care o vor descoperi tocmai datorită acestui show, "Chefi fără limite", o Mariana fără limite, zile fără limite. O experienţă de neuitat, extrem de frumoasă și de grea pe care ar mai încerca-o de 1.000 de ori.

Dacă simţiţi că nu mai aveţi răbdare până la premiera de duminica viitoare, 20 februarie, puteţi gusta din aventură urmărind jurnalele "Chefi fără limite", de pe site-ul Antena1.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

De luni, 21 februarie, „Chefii fără limite” cuceresc Grecia

Premiera "Chefi fără limite", noul adventure-cooking show al Antenei 1, va fi luni, 21 februarie 2022. Timp de trei zile pe săptămână - luni, marţi şi miercuri - o veţi putea vedea şi pe gălăţeanca Mariana Tărbuc, concurentă într-una dintre echipele celor trei chefi.

Antena 1 a decis ca premiera emisiunii filmate în această toamnă în insulele grecești să fie luni, 21 februarie, nu duminică, 20 februarie, după cum anunţase iniţial. Traseul "Chefi fără limite" va începe în nordul Mării Egee, în insulele Chios, Lesbos și Lemnos, va continua în nordul Greciei, în Serres, ca mai apoi lupta culinară să aibă loc în orașul dintre stânci, Meteora, considerat al doilea centru religios al țării, după Muntele Athos. Corfu, peninsula Mani, Creta și Naxos vor găzdui și ele dueluri culinare în ultimele etape ale competiției. Marea finală a show-ului va fi disputată în Atena, acolo unde trofeul "Chefi fără limite" va fi adjudecat de unul dintre chefi - Bontea, Dumitrescu sau Scărlătescu, iar unul dintre concurenții finaliști va fi desemnat câștigător al primului sezon. Noi ne-am dori să fie chiar gălăţeanca noastră!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Consilier la Primăria Galaţi, chef fără limite în Grecia

* Finala. Doar trei minute - pe cât de scurte, pe atât de intense - au despărţit-o pe gălăţeanca Mariana Tărbuc de imunitatea care ar fi trimis-o în cea de-a doua etapă a finalei "Chefi fără limite", luni seară, la Antena 1. 10,55 a fost ora la care Mariana şi-a încheiat proba, 10,52 a fost timpul adversarului ei. Supranumită "Primăriţa" pentru că este consilier la Primăria Galaţi, Mariana a intrat la proba individuală de gătit în care s-au întrecut şase concurenţi, pentru trei locuri. Într-un frig pătrunzător, dublat de vântul puternic care zbura de pe mese ingredientele şi ustensilele de gătit, gălăţeanca a preparat un starter grecesc.

Chiar dacă nu s-a aflat între cei trei concurenţi salvaţi, faptul că a ajuns în finala unui show culinar o face câştigătoare! Mai ales că de-a lungul competiţiei n-a existat misiune, probă sau confruntare în care să nu dea totul, să nu pună tot sufletul, fără cea mai mică ezitare sau nerespectare a regulilor jocului. Fără a fi bucătar profesionist, Mariana Tărbuc este pasionată de gătit, are imaginație şi inventează, cu ingrediente simple, feluri de mâncare delicioase! "Experienţa aceasta a fost foarte grea, dar al naibii de frumoasă! A fost aventura vieţii mele. Am învăţat multe, multe de la oameni ca dumneavoastră, dar şi de la alţi oameni, să nu fiu ca ei!", i-a mărturisit lui chef Florin Dumitrescu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

În culisele "Chefi fără limite", cu "Primăriţa" Mariana Tarbuc: "A fost aventura vieții mele"

Fără a fi bucătar profesionist, ci doar pasionată de gătit, gălățeanca Mariana Tarbuc a reușit performanța de a ajunge în finala "Chefi fără limite" - competiția în care Antena 1 a împletit bucătăria grecească și aventura - ba, mai mult, a fost mâna dreaptă a marelui câștigător. Implicată, sufletistă, ambițioasă, neobosită, puternică, riguroasă, usturător de sinceră și spunând mereu lucrurilor pe nume, a rămas în memoria telespectatorilor ca "Primărița", porecla pe care a primit-o pentru că este consilier la Primăria Galați. Doi dintre celebrii chefi ai Antenei 1 - Florin Dumitrescu și Sorin Bontea - și-au disputat-o, ba chiar s-au întrecut în probe pentru a o avea în echipele lor.

Aleasă din 80 de concurenți între cei 18 care au ajuns în Grecia, unde s-a filmat emisiunea, Mariana Tarbuc a trăit aventura vieții ei de-a lungul celor aproape două luni, în care s-au desfășurat cele zece etape ale competiției, pe traseul: Chios, Lesbos, Lemnos, Serres, Meteora, Corfu, peninsula Mani, Creta, Naxos și Atena. Despre cele mai importante momente ale parcursului său în emisiune ați putut citi în rubrica Tv Mania. Însă am fost curioși să pătrundem în culisele emisiunii, iar Mariana Tarbuc a acceptat să ni le dezvăluie într-un interviu.

- Degustările pe nevăzute din "Chefi la cuțite" le permit telespectatorilor să afle poveștile concurenților, să-i privească gătind, să savureze reacțiile chefilor atunci când le gustă mâncarea și să trăiască emoțiile primelor jurizări. Din păcate, tocmai această etapă a lipsit din "Chefi fără limite". Tocmai de aceea aș vrea să ne povestiți cum ați ajuns în concurs?

- În 2020, un coleg din liceu și mama unei fetițe din trupa de dansuri a fiicei mele - fără să se cunoască între ei - m-au înscris în același timp la "Chefi la cuțite". Printr-un e-mail, cei de la emisiune mi-au cerut să trimit un clip de prezentare în care să răspund unui set de întrebări. Eu nu m-am născut o tristă! Așa că am trimis un clip făcut în felul meu, haios. De pildă, întrebată de unde sunt, am spus că nu le pot dezvălui localitatea pentru că "am multe găini și mi-e frică să nu mi le furați". Am dat-o în glumițe.

M-am trezit cu un telefon prin care m-au anunțat că sunt așteptată la Iași, la preselecții. Era prin septembrie 2020. Din păcate, nu se gătea acolo, trebuia să mergi cu un preparat gata făcut. Așa că mi-am închiriat un apartament chiar lângă hotelul unde trebuia să prezint mâncarea și am făcut storceag, pâine caldă și papanași. Mi s-a părut normal să fac ceva care să definească zona noastră și pe mine: sunt foarte bună la preparat pește de apă dulce, tradițional, de la Dunăre. Cât despre papanașii mei, cine i-a gustat a spus că n-a mâncat alții mai buni! Și m-am dus cu toate fierbinți acolo!

M-au remarcat! Atunci eram cu aproape zece kilograme mai slabă, că nu avusesem COVID-19. Într-o salopetă mulată, pe tocuri de 13, blondă platinată și cu oala de ciorbă! Pentru că mai erau concurenți înaintea mea, cei din staff m-au întrebat dacă nu am emoții. "Da’ de ce să am emoții? Ce, mă dați afară din România? Nu! Am venit la o preselecție: dacă trec mai departe - trec, dacă nu, mă duc acasă la copiii mei!

Și le-am plăcut foarte mult: și eu, ca persoană, și ce am gătit! Am trecut de preselecții. Trebuia să merg în noiembrie, la degustări, când se dau cuțitele. Cu o zi înainte de a intra la filmări, mi-au făcut testul COVID și a ieșit pozitiv. S-a anulat tot. A rămas să fiu chemată în sezonul zece "Chefi la cuțite"...

- În loc de "Chefi la cuțite", ați ajuns la "Chefi fără limite"…

- Am rămas în legătură telefonică cu una dintre persoanele de la "Chefi la cuțite". Anul trecut, la sfârșitul lui august, m-a sunat și mi-a spus că au un nou proiect legat de gătit, că vor să vin la București pentru o discuție. Normal că m-am dus! Am plecat cu o prietenă, și chiar în ziua aceea am primit un SMS că trebuie să mă prezint cu un preparat gata făcut. Unde să-l fac? Luasem la mine doi cozonaci. Pe unul dintre ei, l-am așezat frumos, tăiat în două, pe un fund de lemn. Cine trecea pe acolo, mă întreba: "Nu ați intrat încă? Nu ne dați și nouă cozonac?".
De fapt, acolo erau preselecții cu producătoarea Mona Segall și alte persoane din staff. De regulă, ei gustă din preparat și ți-l dau înapoi, dar când au văzut cozonacul: "Ăsta rămâne aici". Și-au amintit: "A, doamna Tarbuc, cu storceagul, de la Iași". Am fost trimisă la interviu, unde am stat o oră și ceva, pentru că mi-au pus foarte multe întrebări. Prietena cu care venisem intrase la idei: "Cozonacul l-ați tăiat și l-ați mâncat, dar cu Mary ce-ați făcut?".
M-am întors acasă și, după trei zile, m-au anunțat că în weekendul următor sunt așteptată în bootcamp, unde trebuia să gătesc pentru a fi aleasă în echipe. M-am dus!

- Cu ce preparate i-ați convins?

- Îmi făcusem o strategie: primul impact fiind vizual, să atrag atenția ca persoană. Și cum hainele sunt slăbiciunea mea - nu beau, nu fumez, dar prefer să pun un ban deoparte pentru hăinuțe - mi-am făcut tot felul de ținute. Ne-au dus într-o pădure, aproape de București, unde erau locații pentru evenimente. O frumusețe rară! Am rămas uimiți că nu au dat nimic de acolo în emisiune! Oamenii aceia, care au venit și au stat acolo 24 de ore, nu au fost dați măcar zece secunde…

Eram 80 de persoane, din care să fie alese 18! Împărțiți în trei serii, că nu încăpeam toți la bancurile de gătit, ne-am apucat de făcut un brunch, în timp ce chefii treceau printre noi, gustau. Condițiile erau rudimentare: o plită cum avea mamaia la țară, mititică, cu un ochi care abia pâlpâia, alimente uzuale, de la Lidl. Eu am ales să fac shakshouka. Cum ochiul abia pâlpâia, mi-am zis că dacă nu reușesc să călesc legumele și să fac sos, fac humus și tabbouleh. Până la urmă, mi-au ieșit toate trei! Ceilalți au avut tot felul de bruschețele, dar au fost și preparate mai complexe.

Am trecut de bootcamp, am fost aleasă și, alături de alte persoane, trebuia să-i convingem pe chefi să ne ia în echipe, fără a ne pune să mai gătim o dată. Aici am avut un mic conflict cu chef Bontea. Prima lui întrebare a fost: "Ce mă recomandă?". Puteam să-i răspund: "mâinile mele", care se văd că sunt muncite și pline de arsuri. Dar el era ironic. L-am întrebat de ce râde. "Pentru că vreau și pot", mi-a răspuns. Serios? "Pot și eu să râd! Dacă vreți, râdem împreună", am zis. Apoi au început întrebările la care firește că aveam răspunsuri! Ei crezuseră că sunt vreo blondă gen "piți". La un moment dat, se oprește chef Dumitrescu și mă întreabă: "Nu te supăra, tu unde lucrezi?"/ -"Sunt tehnician proiectant în urbanism și amenajarea teritoriului la Primăria municipiului Galați"/ -"Suficient!". Am ieșit.

- Vă așteptați să fiți aleasă în echipă de chef Dumitrescu? Dacă v-ați fi putut alege echipa, unde v-ați fi dorit?

- Pentru mine important era să fiu în concurs. Nu mi-aș fi dorit în niciun caz să fiu la Scărlătescu! Dar dintre chef Bontea și chef Dumitrescu, înclinam spre primul. Nu știu nimic din spatele alegerilor. Ne-au chemat pe toți, au venit chefii în fața noastră și au început să strige. Sincer, eram așa de mulți, că mă simțeam debusolată. Eu sunt un om simplu, mi se părea că eram prea comună pentru ce personaje, care mai de care mai colorate, erau acolo! Dar nu aveam emoții. Nu era un capăt de lume dacă nu eram aleasă! Când mi-a strigat numele, nu-mi venea să cred, deși îmi doream foarte mult și speram!

- Cum s-a născut "Primărița"?

- Datorită lui Mario, un hairstylist cu care am rămas prietenă. Eram în mașina de producție, mergeam la filmări cu alți colegi, între care unul era "Sushi". Aflând că lucrez la Primărie, Mario mi-a zis Primărița!

- Ce știați despre bucătăria grecească înainte de a porni la drum?

- Nimic! În afară de tzatziki, musaca - pe care le preparam în felul nostru - și de salata grecească, nu știam nimic. Și în două săptămâni a trebuit să plec! Mai grav a fost că nu am avut timp să mă documentez, pentru că am stat până seara târziu la muncă, să îmi termin lucrările. Eu lucrez de 20 de ani în administrație, dar niciodată nu mi-am lăsat munca să mi-o facă altcineva. Eram într-un proiect nou - intrarea în legalitate a balcoanelor - și numai eu știam procedura. Am tras tare, două săptămâni, până să plec. Nu e genul meu să perii pe nimeni, dar vreau să punctez ceva: am avut susținerea dlui primar. Începuseră discuții prin birou că "dacă vrea să fie vedetă, să își dea demisia". Știind că urmează să merg în sezonul zece "Chefi la cuțite", nici în 2020, nici în 2021, nu mi-am luat nicio zi din concediul de odihnă. Deci nu încurcam pe nimeni, nu era suspendarea activității, ci concediu de odihnă.

Soțul meu era plecat în Olanda cu munca, fiica mai mică trebuia să înceapă liceul, cea mare, care a terminat facultatea anul trecut, trebuia să aibă grijă de gospodărie. Nu aveam pașaport, nu aveam vaccinul făcut, eram debusolată. Dar am reușit! Soțul m-a susținut. Iar marele meu noroc a fost ajutorul unor oameni deosebiți.

- Vă doreați să ajungeți în finala "Chefi fără limite"?

- Când am plecat, singura mea dorință era să nu ies din concurs prima sau a doua. Eram conștientă că nu sunt la nivelul multora, pentru că eu am gătitul doar ca pasiune.

În misiuni și probe, pentru mine nu exista "nu contează dacă nu câştig". Eu mergeam să câștig! Dar nu călcând pe cadavre sau pe cineva pe cap. Nu! Corectitudine! Și trăgeam - cred că s-a văzut - inclusiv la probele care țineau de condiția fizică. Și am 44 de ani, nu 20 și ceva de ani, cât aveau majoritatea. Nu m-am ascuns de camerele de filmat, nu mi-am scos lavaliera, nu am bârfit, nu așteptam interviurile ca să dau în cineva.

Când spui adevărul, nu ai de ce să te ferești. Dacă am avut ceva de zis, am spus în momentul respectiv, de față cu producătorul. Nu mă interesa, puteau să mă dea afară și a doua zi. Asta sunt! Mai ales când văd o nedreptate, nu pot să tac, să par ceea ce nu sunt, să înghit anumite mizerii de dragul de a mai rămâne în concurs?

- Vă așteptați să fiți "furată" de chef Sorin Bontea în echipa lui? Și recâștigată, apoi, în echipă, de chef Dumitrescu?

- Nimeni nu se aștepta! Nici eu, de asta eram foarte calmă. Când s-a anunțat, am fost atât de debusolată! Eu sunt foarte stăpână pe mine, puternică, nu prea mă afectează nici urletele, îmi văd de treabă. Dar atunci a fost pentru mine o nebunie! Eu sunt și genul de persoană foarte fidelă și loială. După ce s-a terminat filmarea, chef Dumitrescu a venit la mine și mi-a spus că dacă există posibilitatea de a mă recupera, o să tragă ca un nebun. Eu nu credeam că mai e timp. Am primit mesaje că alții, în locul meu, l-ar fi sabotat pe Bontea. Eu sunt un om foarte corect! Am trecut în altă echipă, gata, îmi fac treaba! Eu am văzut super negativ plecarea mea din echipa chef Dumitrescu, dar aşa trebuia să se întâmple.

I-am cunoscut pe chef Bontea și pe oamenii din echipa lui, care au avut doar cuvinte de laudă pentru mine.

- Chiar, cum sunt chefii dincolo de filmări?

- Despre Scărlătescu nu vreau să discut! Chef Bontea, jos pălăria! Iar despre chef Dumitrescu, vreau să vă spun ceva. Nouă, pe bărci, ne făceau aprovizionarea cu alimente și ness, iar când venea la noi chef Dumitrescu ne întreba ce ne lipsește. Eu sunt un om foarte modest, nu fac fițe, dar sunt băutoare de cafea, nu de ness. Iar la tavernă era trei-patru euro cafeaua, nu-mi permiteam să beau trei cafele pe zi cu așa sumă. L-am rugat să spună staffului să ne aducă o pungă de cafea. Ce-a făcut el? S-a dus și a plătit la o tavernă și în fiecare dimineață îmi aducea chelnerul cafeaua...

- Marea finală s-a disputat între profesioniști: doi bucătari și un patiser. Iar dumneavoastră ați gătit cot la cot cu cel care avea să câștige premiul de 30.000 de euro, după ce doi dintre finaliști s-au întrecut pentru a vă avea în echipă. Cum a fost această experiență?

- A fost validarea mea, că nu am trecut de pomană prin concurs. N-a fost cum au zis unii, "un concediu de peste 40 de zile în Grecia". A fost extrem de greu să dormi trei-patru ore pe noapte, să alergi în misiuni. Iar dorința era atât de mare să nu dezamăgesc, să câștig pentru echipă! Mie nu-mi era teamă să intru la proba individuală de gătit!

- Ce urmează după "Chefi fără limite"?

- Mi-ar plăcea la nebunie orice altă aventură. Muncesc de la 18 ani, mi-am dedicat viața familiei. Suntem oameni obișnuiți, ne-am permis un singur concediu pe an, cu copiii, acolo unde au vrut ei. Experiența "Chefi fără limite" a fost aventura vieții mele. Cred că oricine și-ar dori să trăiască așa ceva. Și mi-ar plăcea să mai încerc! Aș zice că fac față, și prind și la public. Mi-a "bubuit" pagina de Facebook, am primit mesaje care m-au făcut piele de găină. Și nu de la persoane care ar putea avea nevoie de ceva de la Primăria Galați! Oameni din alte orașe!
Ce mi-ar plăcea foarte mult mie sunt emisiunile lui Nea Marin, unde cred că m-aș potrivi foarte bine. Păi eu aș face mâncare acolo de i-aș zăpăci pe toți! Mi-ar plăcea extraordinar de mult să ajung acolo.

- Rapiditatea, eficiența, implicarea pe care le-ați dovedit cu prisosință în emisiune, în misiuni sau la gătit, n-ar fi posibile și în administrație? Sau ține totul de legi și de proceduri?

- Nu am funcție de conducere, dar dacă i-ați întreba pe oamenii cu care intru în contact, ați afla că eu caut soluții, nu încerc să scap de problemele lor. Prefer să stau de vorbă cu omul, să-i dau soluția, nu să cheltuiască banii și să arunce hârtiile. Oamenii spun că vin de drag la mine, că nu sunt ca orice funcționar public! Chiar dacă nu ține de compartimentul meu și îl văd pe om debusolat, îl întreb cu ce îl pot ajuta. Nu costă nimic să îndrumi omul, să te uiți pe o hârtie, să îi spui unde să facă o cerere.

Eu aș putea să mă las de Primărie, să-mi deschid o afacere, cu un împrumut, dar îmi place al naibii de mult să lucrez în administrație. Am 23 de ani de lucru cu publicul! Că am lucrat opt ani la Poșta Română, zece la Primăria Independența, iar după aceea, la Primăria Galați. Îmi place să ajut oameni, și nu e o lozincă. Și îi ajut așa cum mi-ar plăcea mie să fiu tratată când ajung într-un birou.

Cine este Mariana Tarbuc

"Sunt un om simplu, care a apărut la o emisiune tv. Nu vedetă!", a ținut să ne spună "Primărița" Mariana Tarbuc, finalistă la "Chefi fără limite".
Deși la nunți nu-i place să fie filmată, nu a avut nici trac, nici emoții când s-a trezit înconjurată de o pădure de camere tv. E drept, în primul port, văzând desfășurarea de forțe s-a gândit: "Doamne, Maica Domnului, unde am venit!", dar pe urmă n-a avut nicio problemă.

A învățat să gătească din copilărie, după cum ne-a mărturisit: "În clasa a VI-a, la soba veche, cu ciocălăi de porumb, făceam ardei umpluți. Bine, în felul meu de copil! Sărea oala de pe foc, dar când venea maică-mea de la CAP avea ceva să mănânce! M-am măritat la 18 ani. Salariile, și al meu și al soțului, erau mici şi de aici a plecat totul: din mai nimic, din alimente simple și ieftine, să fac preparate cât mai multe şi mai gustoase. Fac tot felul de prăjituri şi apoi ajung să mă întreb ce-am pus în ele. O să trebuiască să încep să-mi notez, pentru că sunt persoane care mănâncă şi vor din nou. Norocul meu e că fac poze şi îmi aduc aminte".

În urma probei de brunch din Meteora, a rămas prietenă cu proprietara hotelului, care o așteaptă în vară cu familia.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Galațiul, pus pe harta frumuseţii şi eleganţei în Europa. Gala Beauty "Pur și simplu" de la Cannes

Datorită Echipei "Pur şi simplu" - Gabriela Băleanu, Nixon şi Alina Pinto Goncalves - Galaţiul a fost pus pe harta frumuseţii şi eleganţei în Europa, printr-un spectaculos eveniment organizat la Cannes. Gala Beauty "Pur şi simplu" a avut loc pe 12 iunie 2022 şi a reunit profesionişti în coafură, machiaj şi modă din România, Republica Moldova şi Franţa, dar şi oameni pasionaţi de tot ceea ce înseamnă servicii de înfrumusețare. Printre modelele care au defilat pe podiumul galei s-a aflat şi gălăţeanca Mariana Tarbuc, finalistă la „Chefi fără limite”.

Un eveniment care să celebreze frumuseţea şi bucuria, să readucă starea de bine într-o lume dominată de panică şi de stres, asta şi-a dorit să organizeze Echipa Pur şi simplu, formată din trei profesionişti în colorimetrie şi tunsoare: Gabriela Băleanu şi Nixon din Galaţi şi Alina Pinto Goncalves din Bacău. Creatori de frumuseţe şi traineri pentru un brand franţuzesc, fiecare dintre cei trei are experienţă internaţională. De pildă, Gabriela a reprezentat România la Londra, într-un concurs internațional de culoare şi tunsoare, după ce câștigase locul I pe țară. Însă organizarea unui eveniment internaţional a fost o premieră de succes, precedată de un maraton plin de provocări. Merită să aflaţi povestea Galei Beauty "Pur şi simplu".

"Da' cine-a auzit de Galaţi?"

„Acum patru-cinci ani, eram în Bucureşti, la o gală cu hairstyliști din mai multe oraşe, și tot auzeam în jurul meu: «Ăsta e de-al meu din Constanţa», «E de-al meu din Bucureşti». Am întrebat cine e din Galaţi şi au început să râdă: «Da’ cine-a auzit de Galați în beauty?». Le-am răspuns: «Nu-i nimic, la anul, voi fi eu pe scenă». Și iar au râs, pentru că e foarte greu să ajungi pe scenă. Într-adevăr, în următorul an, am fost pe scenă, am câştigat și am reprezentat România”, îşi aminteşte Gabriela Băleanu.

„Am vrut să punem Galațiul pe harta beauty din Europa”, ne-a mărturisit Nixon despre gala pe care au organizat-o.

„Noi am vrut să facem un eveniment prin care să sărbătorim frumusețea, bucuria, să readucem o stare de bine, dincolo de orgoliile care există şi de brandul pe care îl reprezintă fiecare. De ce tocmai la Cannes? Pentru că în Cannes sunt festivalurile. Pentru că avem ambiția şi visul de a organiza un festival mondial de beauty. Şi nu ne adresăm doar hairstyliștilor, ci tuturor creatorilor din această zonă. Practic, ne dorim să creăm o comunitate, pentru că toți suntem artiști și fiecare are viziunea, potențialul și piața lui”, ne-a declarat Gabriela Băleanu.

Buget de plecare: doi lei

„Am plecat cu căruța și am uitat să luăm caii. I-am luat de pe drum”, glumesc Gabriela şi Nixon despre evenimentul pe care l-au organizat fără sprijin sau sponsori, doar pe puterile lor, pornind de la fabulosul buget de doi lei. Au fost şase luni de stres, de telefoane, de alertă şi de economii la sânge. Au trecut de la agonie la extaz, au fost aproape de a renunţa, au riscat să cadă pradă unui ţepar, dar până la urmă au reuşit o gală de succes!

Ca în filme!

Pe 12 iunie, pe o plajă din apropierea vestitului Cazino din Cannes, a avut loc Gala Beauty "Pur şi simplu". „Se vedea exact ca în filme! Se oprea lumea de pe plajă și se uita la noi, pentru că nu erau obișnuiți să se facă o gală de beauty pe plajă. Iar modelele defilau pe apă la propriu, podiumul fiind un ponton”, ne-a povestit Nixon.

Au fost aproximativ 50 de participanţi, de la designeri, make-up artiști, hairstylişti care şi-au prezentat colecţiile şi viziunea până la oameni pasionați de tot ceea ce înseamnă frumuseţe şi eleganţă. Nu au fost doar profesionişti de top din diferite oraşe ale României sau stabiliţi în străinătate, ci şi un francez – Martin Krüssow de la KOAN, şi o campioană internaţională din Republica Moldova - Eleonora Jemenean, iar designerul Katerina Romanchuk din Cannes şi-a prezentat rochiile care au putut fi admirate la Festivalul de film de la Cannes. Muzica i-a aparţinut artistului Eric Benlolo, iar modelele, în majoritate, nu au fost manechine profesioniste, ci persoane obişnuite care s-au descurcat de minune. De pildă, gălăţeanca Mariana Tarbuc, finalistă la „Chefi fără limite”, despre care Gabriela Băleanu afirmă cu tărie: „Mariana are moda în sânge”. Știe, pentru că e prietena și hairstylistul ei!

Peripeţii către Cannes

„Am două pasiuni: să gătesc și să mă gătesc”, obişnuieşte să spună Mariana Tarbuc. Invitată la Cannes pentru a-i răsfăţa culinar, cu bunătăţile ei, pe stilişti şi pe modele, în ziua în care şi-au pregătit prezentările, Mariana a trăit visul unei nopţi de vară: a defilat ca model. Dar n-a scăpat de peripeţii care să-i reamintească de competiţia televizată care a transformat-o în persoană publică.

Cu o zi înainte de plecare, verificând biletul Marianei Tarbuc, Echipa Pur şi simplu a descoperit că pe el era trecută data de 12 iunie, nu 11. Nu era o eroare. Zborul fusese anulat, iar următorul avion ar fi ajuns după gală. Şi nu era doar Mariana în această situaţie, ci un grup de participanţi la gală! După o noapte nedormită şi zeci de telefoane, s-a găsit o soluţie: un zbor la Lion şi de acolo, în doar trei minute, ultimul tren spre Cannes.

Trezită la trei dimineaţa pentru că îi era sete, Mariana Tarbuc a descoperit potopul de mesaje de pe WhatsApp şi a crezut că-s glume. Nu erau: în locul zborului de la ora 20,00, trebuia să ajungă în aeroport la 12,00! Avionul a decolat cu întârziere, taximetristul care trebuia să-i ducă la gară nu-i găsea în aeroport, apoi a condus aşa de încet că Marianei îi venea să-l dea jos și să treacă la volan: „Nu credeam că vom prinde trenul! Cred că Dumnezeu a mutat linia de tren și-a adus-o în fața noastră”, îşi aminteşte gălăţeanca. Era unu noaptea când a ajuns la hotel, iar la cinci dimineaţa deja era pregătită să intre în acțiune... fără limite.

Din Cenuşăreasă, prinţesă la gală

„În Galați, îmi place să fac cumpărături în magazine mici, ca să nu pierd timpul printre rafturi. La Lidl, și legată la ochi știu de unde să mă duc să iau fiecare produs. La Cannes mi s-a părut un talmeș-balmeș”, ne-a spus Mariana despre maratonul cumpărăturilor, urmat de sesiunea de gătit în bucătăria unui apartament. Pe lângă platouri cu brânzeturi de tot felul, a pregătit brioşe aperitiv, minifrigărui din mozzarella cu busuioc și rochii cherry, creveți şi calamari tempura, iar ca desert, brioșe cu căpșuni și brioșe cu ciocolată. Toate au făcut deliciul participanţilor la gală. Iar Mariana avea să descopere frumoasa nebunie din spatele unui asemenea eveniment: „Eu am venit cu mâncarea și am văzut toată lumea frumoasă, aranjată, eu obosită și transpirată. Am făcut un duș la hotel și am spus că aş vrea şi eu să fiu machiată”.

Ca în povestea Cenuşăresei devenită prinţesă, în loc să fie spectator la gală, rol pentru care îşi pregătise un superb costum alb, a devenit model. „Daniel Dincă, hairstylist din Craiova, şi Claudia Elena, make-up artist român în Londra, m-au făcut să arăt într-un mare fel. Îmi era mie drag de mine! Dacă m-ar fi văzut cineva mai devreme cu câteva ore, trezită din zori, agitată pentru că lucram contratimp, nu m-ar fi recunoscut! Eu mi-s fata de la țară care a ajuns să defileze pe podium la Cannes! Eram care mai de care mai extravaganți și mai spectaculoși și am primit aplauze la scenă deschisă”, povesteşte gălăţeanca.

După gală, a fost întrebată de stilişti dacă are experienţă, aşa de relaxată a defilat, oprindu-se corect în poză: „Acum trei ani, când aveam cu zece kilograme mai puțin, n-am ajuns să defilez pe podium. Nu 90-60-90, nu 20 de ani fac totul, ci atitudinea! Am fost eu: jucăușă, zăpăcită şi fără emoţii pentru că şi greşelile au farmecul lor. Mi-aș dori ca toate femeile să aibă curajul meu și să nu se simtă complexate că n-au buzele ori sânii cum cere moda. Încrederea în tine și atitudinea fac totul!”, spune, cu tărie, Mariana Tarbuc.

După gală, o nouă gală

Echipa Pur şi simplu pregăteşte, deja, cea de-a doua ediţie a galei internaţionale de creativitate dedicată hairstyliștilor și make-up artiștilor. Tot la Cannes, în septembrie 2022.

„Toţi stiliştii ar trebui să ia parte la acest eveniment şi să se pună în valoare, pentru că sunt foarte buni. Cunoştinţele pe care le aduni acolo nu se compară cu cele de la tine din salon. Locul acela minunat te face să te simți important în domeniul tău, să arăți ceea ce știi, să-ți arăți viziunea. Este un punct de referinţă pentru tine, ca profesionist, să poţi spune că ai fost şi ţi-ai prezentat colecţia la Cannes, în faţa altor profesionişti de top”, spun membrii Echipei Pur şi simplu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.