Jump to content

Transport rapid de suprafață Galați - Brăila


Recommended Posts

Posted

Galațiul și Brăila, înțelegere pentru un transport rapid de suprafață

Realizarea unui legături rapide de suprafață se numără printre proiectele pentru care autoritățile din Galați și Brăila vor depune o cerere de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de un transport nepoluant, de tip monorai, ce ar urma să unească principalele obiective din cele două municipii.

Chiar dacă zona Galați – Brăila formează a doua aglomerare urbană după București, cu peste 500.000 de locuitori, perspectiva atragerii de investiții în proiecte de dezvoltare regională a fost umbrită de disensiunile și orgoliile apărute de-a lungul timpului la nivelul administrației publice dintr-o parte sau alta. Proiectul podului peste Dunăre pare, totuși, să fi devenit un exemplu de bună practică pentru dezvoltarea la nivel regional, în beneficiul comunității Galați-Brăila, în ansamblul ei.

Recent, Consiliile Județene (CJ) din Galați și Brăila au încheiat un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regional. Obiectivul de investiții a fost inclus în Master Planul General de Transport al României, urmând să se treacă la realizarea documentației tehnico-economice. De asemenea, administrațiile locale și județene au pus bazele unei asociații de dezvoltare intercomunitară pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Galați, Brăila, dar și județele învecinate. „Am reuşit după mulţi ani de zile în care orgoliile au fost la un nivel destul de inflamat să le îngropăm, să dispară toate acele orgolii, cu un singur scop, ca investiţiile pentru această zonă să fie atrase atât de municipalitatea de la noi, cât şi de cea gălăţeană, indiferent de forma de organizare“, a declarat pentru zf.ro Marian Dragomir, primarul Brăilei.

„Proiectele cele mai importante sunt legate de un aeroport care să fie situat la aproximativ 28 km de Brăila, 25 km de Galaţi, un aeroport care să asigure în primul rând transportul mărfurilor şi apoi al persoanelor. Am depus în paralel împreună cu Galaţi un proiect pentru un transport modern nepoluant între municipiile Brăila şi Galaţi, conectând principalele zone industriale, dar şi viitorul aeroport. Şi aici vorbim de PNRR“, a explicat primarul Brăilei.

Acesta a precizat că este vorba despre un transport de tip monorai, care nu afectează mult infrastructura. Din punct de vedere tehnic, monoraiul (monoșina) reprezintă o cale de rulare a vagoanelor de pasageri sau marfă, care folosește o singură șină. În cele mai multe cazuri, șina este amplasată pe niște piloni speciali. Vagoanele se deplasează în direcția plecării sau sosirii, care este mono, agățată pe sau sub o singură șină.

Datorită costului scăzut al monoraiului și duratei scurte a fazei de construcție, acesta este mai avantajos decât alte sisteme de transport, mai ales linii de metrou și tramvai, care sunt utilizate în transportul urban de pasageri, care sunt sisteme cu dublu șină. Sistemul monorai este folosit în multe dintre aglomerările urbane mai dezvoltate.

Autorităţile din Brăila-Galaţi sunt în stadiul în care au depus intenţia de solicitare a finanţării prin PNRR şi au demarat primele discuţii.
„Traseul va fi făcut de un proiectant cu experienţă, pentru că vrem să conectăm atât zona centrală a oraşului, dar şi principalele obiective economice, şi aeroportul, să creăm o legătură între toate celelalte entităţi, atât administrative, dar mai ales private, de la viitorul parc industrial din Brăila – care a primit deja autorizaţie de funcţionare – până la principalele obiective economice din Galaţi“, a declarat primarul Marian Dragomir. Acesta a precizat că, în cazul în care aceste proiecte nu se vor încadra pe PNRR, autorităţile vor încerca orice axă de finanţare care ar putea permite realizarea lor.

viata-libera.ro

  • 4 months later...
Posted

Președintele CJ Brăila spune că se așteaptă răspunsul Comisiei Europene în ceea ce privește proiectul monorail dintre Brăila și Galați

Autorităţile din Brăila și Galați vor să construiască un tren suspendat, de tip monorail, între cele două oraşe. Proiectul a fost depus deja la Comisia Europeană pentru a fi inclus în PNRR.

Președintele CJ Brăila a spus că așteaptă un aviz pozitiv de la Comisia Europeană pentru acest proiect, dar se așteaptă deschiderea noului exercițiu financiar 2021-2027.

Iulian Chiriac a spus că proiectul mororail ître Brăila și Galați va începe de la Vărsătura, de la Mall Brăila, va traversa municipiul Brăila, comuna Vădeni, municipiul Galați și se va încheia la Vânători, la Metro Galați, iar pe traseu vor mai fi câteva stații de îmbarcare.

”E o distanță destul de lungă, iar dacă și Aeroportul de la Braniștea va prinde contur vom încerca să ducem traseul până la Aeroport” a spus președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac.

Monoraiul reprezintă o cale de rulare pentru tracţiune suspendată a vehiculelor de pasageri sau marfă, care foloseşte o singură şină.  Sistemul de transport monorail a apărut la începutul secolului 20, iar în prezent Japonia are cele mai multe astfel de sisteme în funcţiune. 

probr.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.