Jump to content

Tată și fiu, morţi intoxicați cu gaze


dcp100168

Recommended Posts

Tragedie într-o familie din Galați. Un tată și un fiu au murit intoxicați cu gaze

Doi gălățeni au fost găsiți fără viață, în casa în care abia se mutaseră. Tragedia a avut loc într-un cartier rezidențial din Galați. Centrala din locuința încă nefinalizată nu primise toate avizele de funcționare, iar cei doi s-au intoxicat cu gazele provenite de la o butelie, folosită, cel mai probabil, într-o instalație improvizată de încălzit. Victimele, în vârstă de 47 și 21 de ani, erau tată și fiu.

Un echipaj al ISU Galați a fost chemat primul la fața locului. ,,Atunci când au ajuns la fața locului, colegii mei au fost izbiți de un miros puternic de gaze. Au deblocat ușa și au extras din interior doi bărbați”, a declarat lt.col. Eugen Chiriță, din partea ISU Galați.

Echipajul medical chemat la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a le salva pe cele două victime. „La sosirea echipajelor cu medicii de serviciu din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați, s-a constatat, din păcate, că ambii pacienți erau decedați. Era vorba de un tată și de fiul său, constatându-se, la fața locului, că era vorba de o intoxicație cu gaze. Era prima noapte, din ce am înțeles, în care pacienții ar fi înnoptat în casa cu pricina”, a precizat doctorul Mihai Polinschi, directorul medical al SAJ Galați.

Din cercetările efectuate, pompierii gălățeni au stabilit și cauza exactă care a dus la producerea tragediei. ,,O butelie montată în locuință în mod incorect, la un aparat de gătit, a provocat scurgerea de gaze. Din informațiile pe care le-am obținut, era o clădire nouă, în care încă nu funcționa centrala de încălzire”, a adăugat lt.col. Eugen Chiriță.

Poliția a deschis, în acest caz, dosar penal pentru ucidere din culpă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.