Jump to content

A dat foc casei în care se aflau fiicele fratelui său


Recommended Posts

Posted

Bărbat arestat după ce a dat foc casei fratelui său, în timp ce în imobil se aflau concubina acestuia şi fetele lor, de 9 şi 11 ani

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost arestat după ce a incendiat locuinţa fratelui său, în care se aflau concubina acestuia şi fiicele lor, de 9 şi 11 ani. Surse din rândul anchetatorilor susţin că cei doi bărbaţi ar fi fost în conflict de mai multă vreme, motivul fiind casa părintească.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, bărbatul ar fi încercat să le ucidă pe concubina fratelui său şi pe cele două fete ale acestora, după ce a dat foc imobilului în care acestea se aflau.

"Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 27.03.2022, în jurul orei 23.00, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul s-a deplasat la domiciliul fratelui său, al concubinei acestuia şi al celor doi copii minori ai acestora, în vârstă de 11 ani şi 9 ani, a urcat în podul casei şi a dat foc mai multor haine, cunoscând că, la momentul incendierii, în interiorul locuinţei se aflau concubina fratelui său şi cei doi copii minori, iar prin acţiunea de incendiere, care a distrus podul locuinţei, a prevăzut şi a acceptat suprimarea vieţii persoanelor aflate în interiorul locuinţei, rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa, respectiv stingerea incendiului de un echipaj de pompieri", susţin procurorii.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale, mai precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Galaţi.

news.ro

Un bărbat din localitatea Bereşti - Meria, aflat în stare de reţinere, a fost arestat pentru 30 zile, după ce a incendiat casa în care se aflau copiii şi concubina fratelui său, aceştia fiind salvaţi doar prin intervenţia pompierilor militari, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Potrivit sursei citate, după ce s-a certat cu fratele său, bărbatul a încercat să îi omoare familia şi a dat foc casei în care se aflau concubina şi cele două fetiţe ale fratelui.

Tragedia a fost evitată pentru că pompierii au reuşit să stingă focul şi să îi salveze pe femeie şi cei doi copii, potrivit Agerpres.

"Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 27 martie 2022, în jurul orei 23,00, pe fondul unui conflict anterior, inculpatul s-a deplasat la domiciliul fratelui său, al concubinei acestuia şi al celor doi copii minori ai acestora, în vârstă de 11 ani şi 9 ani, a urcat în podul casei şi a dat foc mai multor haine, cunoscând că, la momentul incendierii, în interiorul locuinţei se aflau concubina fratelui său şi cei doi copii minori, iar prin acţiunea de incendiere, care a distrus podul locuinţei, a prevăzut şi a acceptat suprimarea vieţii persoanelor aflate în interiorul locuinţei, rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa, respectiv stingerea incendiului de un echipaj de pompieri", precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 zile, el fiind cercetat pentru tentativă de omor calificat şi distrugere.

stiripesurse.ro

  • 4 months later...
Posted

Condamnat pentru că a vrut să-i ardă de vii pe copiii fratelui său

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost condamnat pentru tentativă la omor calificat şi distrugere pentru că a dat foc la casa părintească, în care se afla concubina şi cele două fiice minore ale fratelui său, ca răzbunare pentru că nu fusese lăsat să locuiască într-o anexă.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat în 17 august pe Valerică Dima, un bărbat din comuna gălăţeană Bereşti Meria, la 12 ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat şi distrugere. Instanţa l-a obligat să le plătească fiecăreia dintre fiicele minore ale fratelui său, de 9 şi 11 ani, câte 150.000 de lei ca daune morale.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul, pe 27.03.2022, în jurul orei 23,00, pe fondul unui conflict anterior, s-a deplasat la locuinţa în care domicilia fratele său, concubina acestuia şi cei doi copii minori ai acestora, în vârstă de 11 ani şi 9 ani, a urcat în podul casei şi a dat foc mai multor haine. Ştia că la momentul incendierii în interiorul locuinţei se aflau concubina fratelui său şi cei doi copii minori, iar prin acţiunea sa, aceştia riscau să moară arşi de vii.

Anterior, individul îi spusese fratelui său şi concubinei acestuia că vrea să se mute într-o cameră pe care o construise în curtea părintească, după ce se certase cu soţia lui. Cei doi i-au explicat că acest lucru nu este posibil pentru că respectiva încăpere nu era mobilată şi nici nu avea vreo sursă de căldură, fiind folosită, de altfel, ca anexă.

Valerică Dima nu a fost deloc mulţumit de explicaţiile pe care le primise şi i-a ameninţat că le dă foc la casă. Nimeni nu a crezut la acel moment că va şi face acest lucru. Ulterior, a plecat acasă şi a început să bea, iar când o vecină a trecut pe la el, i-a spus scurt: „Eu mă duc la deal, după ce adorm băieţii şi le dau foc”. Femeia s-a speriat şi a ascuns un pet cu câţiva litri de benzină pe care îl găsise în casa acestuia, de teamă ca nu cumva să îşi pună în practică ameninţarea.

Seara, în jurul orei 22,00, ştiind că fratele său a plecat la serviciu, Dima a plecat spre locuinţa acestuia, hotărât să dea foc la casă, deşi ştia că în imobil sunt concubina şi cele două fiice minore ale fratelui său. După ce a ajuns la casa părintească, individul a mers în spatele casei, unde a găsit un sac de folie, pe care l-a luat, şi cu ajutorul unei scări a urcat în pod. Acolo, a aşezat pe acel sac mai multe haine pe care le-a găsit în acel loc, după care le-a dat foc cu ajutorul unei brichete pe care o avea asupra sa.

Concubina fratelui său a fost trezită de zgomotele care veneau din podul casei care luase foc şi le-a scos în curte pe fiicele sale pentru ca acoperişul casei să nu se prăbuşească peste acestea, mai ales că locuinţa era într-o stare precară şi nu era izolată. A sunat imediat la 112, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului pentru a stinge incendiul care se extinsese şi la casa unui vecin.

Piromanul şi-a recunoscut faptele şi le-a declarat poliţiştilor că a acţionat din răzbunare, pentru că nu fusese lăsat să locuiască într-o anexă din curtea părintească.  

adevarul.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.