Jump to content

Cale ferată cu ecartament rusesc în Portul Galați


Recommended Posts

Posted

Traficul feroviar de mărfuri prin Gara Larga, creștere semnificativă

Redeschiderea, de către CFR, a Gării Galați Larga (pentru traficul de marfă) la granița cu Republica Moldova, a dus la o creștere a traficului de 26,38% față de anul precedent, a informat CFR Infrastructură. Per total, în 2022, s-au înregistrat creșteri substanțiale ale traficului de mărfuri atât la stațiile feroviare de frontieră cu Ucraina (Halmeu – 65%, Vicșani/Dornești – 28%), cât și la cele cu Republica Moldova (Cristești Jijia – 23% și Giurgiulești/Galați Largă).

Pe lângă redeschiderea, pentru traficul de călători cu Ucraina, a stațiilor de frontieră Câmpulung la Tisa și Valea Vișeului, „CFR SA a mai redeschis și stațiile de frontieră Fălciu (pentru traficul de călători) și Galați Largă (pentru traficul de marfă) la granița cu Căile Ferate din Republica Moldova (CFM), singura stație feroviară de frontieră solicitată după 22 de ani, de CFM, fiind linia cu ecartament larg Galați Largă - Post Docuri, pentru traficul trenurilor de marfă, unde s-a înregistrat o creștere de 26,38%”, menționează CFR Infrastructură.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Calea ferată cu ecartament larg, prelungită până în Zona Liberă

Infrastructura portuară a Galațiului va fi prelungită cu circa 800 de metri liniari de cale ferată cu ecartament larg, de la Port Bazinul Nou până în Zona Liberă. Acest lucru se va face printr-un proiect în trei, semnat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) SA Galați, PBN Logistics SA și Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Galați.

Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârșitul acestui an și are ca sursă de finanțare Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, cu prioritate pe "liniile de solidaritate" (Solidarity Lanes) create de Comisia Europeană pentru sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene.

Prin intermediul proiectului, calea ferată cu ecartament larg din Port Bazinul Nou va fi prelungită cu aproximativ 800 de metri, de la dana 47 până la dana 53. Practic, conform declarațiilor "actorilor" implicați, se va dubla frontul de acostare a navelor spre și dinspre Portul Constanța, vor fi îmbunătățiți timpii de operare ai acestora și se va mări capacitatea de preluare a fluxurilor de marfă tranzitate pe rutele care leagă Ucraina și Republica Moldova de portul maritim Constanța.

"Se va face, astfel, mult mai ușor legătura dintre nave și vagoanele care circulă pe calea largă. Devine posibil ca unele companii să opereze mai ușor vagoanele venite dinspre Ucraina și Republica Moldova spre Constanța sau invers. Au existat discuții în acest sens cu unele dintre firmele care activează în Zona Liberă și am considerat că un astfel de proiect le-ar ajuta. Plus că este și o oportunitate de finanțare pe fonduri europene și ar fi fost păcat să nu profităm de ea", ne-a spus Cătălin Cojocaru, directorul general al Administrației Zonei Libere Galați, care are în administrare danele 51-53.

"Acordul de parteneriat care stă la baza demarării acestui proiect vizează interesele tuturor partenerilor implicați. Scopul final îl reprezintă mărirea frontului de acostare pentru vagoane pe calea ferată cu ecartament larg, astfel încât timpii de operare să se reducă. În momentul de față, frontul de acostare este de 15 vagoane și va deveni, după finalizare, de 30 de vagoane, ceea ce va îmbunătăți timpii de încărcare și descărcare", a declarat pentru "Viața liberă" şi Marcela Daniela Costea, directorul general al APDM Galați.

Galațiul este singurul port de-a lungul coridorului Rin-Dunăre în cadrul căruia sunt conectate două tipuri de ecartament (1520 mm și 1435 mm), ceea ce l-a transformat într-un obiectiv de importanță majoră pentru fluxurile de marfă provenite din zona de conflict.

Valoarea totală a proiectului este de 9,15 milioane de lei, structurată astfel: 4,93 milioane de lei - APDM, 3,9 milioane de lei - AZL și 0,31 milioane de lei - PBN Logistics. Prin intermediul Administrației Zonei Libere, Municipiul Galați va participa, de la bugetul local, cu o cofinanțare de 2% din valoarea eligibilă a lucrărilor, respectiv, cu o sumă de 65.772 de lei fără TVA.

viata-libera.ro

  • 9 months later...
Posted

CFR vrea înapoi două linii de cale ferată din Galați pe care le dăduse la casat

Site-ul clubferoviar.ro a semnalat faptul că, după ce în anii trecuți a dat la casat două linii de cale ferată din Galați, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a constatat că îi sunt utile și le vrea înapoi. Este al doilea caz de acest fel înregistrat în ultima perioadă, după cel de la Cluj.

Se pare că a fost nevoie să izbucnească războiul din Ucraina pentru ca statul român să-și dea seama cât de important este transportul feroviar și să încerce să recupereze tronsoanele de cale ferată aruncate la fier vechi, comentează sursa citată.

Astfel, după ce au fost date la casat, s-a constatat că două linii de pe secția de circulație interoperabilă Făurei - Galați, Stația CF Galați - grupa Larga Ana, sunt necesare în activitatea de exploatare, pentru buna desfășurare a activității de transport, fapt pentru care se solicită trecerea acestor linii înapoi în domeniul public al statului, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern.

Motivul este că, "în noul context geopolitic generat de evoluția economiei și situația internațională (conflictul din Ucraina), care solicită sporirea capacității de transport şi operare, în prezent se înregistrează o intensificare a traficului feroviar de marfă pe liniile din Stația CF Galați. Acest fapt a condus la mărirea numărului de solicitări din partea operatorilor feroviari pentru creșterea numărului de linii de cale ferată cu ecartament larg şi normal pentru preluarea vagoanelor de cereale şi nu numai, care să satisfacă volumul crescut de mărfuri care tranzitează Stația Galați - grupa Larga Ana, cât şi îmbunătățirea activității de exploatare din stațiile deservite".

"Liniile CF identificate în Stația Galați - grupa Larga Ana, respectiv Linia 0 cu ecartament larg, în lungime de 0,880 km, și Linia 8 cu ecartament normal, în lungime de 0,850 km, sunt bunuri de natura domeniului public al statului ce reprezintă linii ferate de circulație și aparate de cale, interoperabile, care, redate în circulația feroviară şi în activitatea de manevră, vor contribui la creșterea capacității de preluare şi transport a mărfurilor şi, în special, a cerealelor în Complexul CFR Galați, cu tranzitarea lor pe calea ferată cu ecartament larg către locațiile portuare sau cele ale operatorilor economici deținători de linii cu ecartament larg", se precizează în document.

viata-libera.ro

 

  • 1 month later...
Posted

Lucrările la calea ferată cu ecartament larg din Portul Galați, finalizate

În Portul Galați a avut loc vineri, 5 aprilie, recepția lucrărilor ce au vizat extinderea liniilor cu ecartament larg din Dana 47 până în Dana 53. Proiectul a fost derulat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în parteneriat cu Zona Liberă Galați și Port Bazinul Nou.

În valoare de aproape 9,15 milioane de lei, proiectul a fost finanțat din fonduri europene și va contribui, printre altele, la consolidarea "coridoarelor solidarității" ce permit creșterea exporturilor de mărfuri, în special cereale, din Ucraina, dar și la atragerea de noi investiții.

Lucrările din Port Bazinul Nou și Zona Liberă Galați vin în completarea investițiilor care s-au făcut în cursul anului trecut pentru modernizarea liniei cu ecartament larg, de tip sovietic, de la Giurgiulești în Portul Docuri.

Licitația pentru execuția lucrărilor a fost adjudecată de societatea de construcții Tancrad, iar în septembrie 2023 a fost semnat contractul aferent acestor lucrări.

"Extinderea liniilor de cale ferată cu ecartament larg din Portul Galaţi şi din Zona Liberă Galaţi va contribui la realizarea unor economii de timp în transportul de mărfuri, prin creşterea capacităţii de operare pe calea ferată şi reducerea timpului de transbordare", declara la acel moment directorul general al APDM Galați, Marcela Daniela Costea. De asemenea, proiectul va face Zona Liberă mai atractivă pentru dezvoltarea unor afaceri.

Lungimea noii linii de cale ferată cu ecartament larg, de tip industrial, dintre Dana 47 până în Dana 53, va fi de aproximativ 641 de metri (din care 346 de metri cale ferată în zona administrată de APDM Galați, iar 295 de metri de cale ferată în Zona Liberă Galați) și va fi utilizată pentru încărcarea și descărcarea de produse siderurgice, îngrășăminte, cereale, fier vechi și containere ce vor sosi sau se vor îndruma dinspre/spre Moldova și Ucraina.

viata-libera.ro

A fost finalizată extinderea căii ferate cu ecartament larg între Portul Galați și granița cu Ucraina

A fost recepționată modernizarea căii ferate cu ecartament larg care leagă Portul Docuri și Portul Bazinul Nou din Galați de granița cu Ucraina prin Vama de la Giurgiulești, prin această modernizare fiind obținută o creștere a capacității de transport de mărfuri exportate sau importate de Ucraina prin porturile din Galați.

Porturile din Galați sunt singurele porturi din România dotate cu cale ferată cu ecartament larg, specifică Ucrainei și spațiului fostei URSS, fiind astfel eliminată operațiunea de schimbare a boghiurilor vagoanelor pentru a putea circula și pe calea ferată cu ecartament european.

Căile ferate se împart în două categorii, cele cu „ecartament european”, de 1.435 milimetri, caracteristic celor mai multe ţări europene, care sunt diferite de căile ferate din fostele state sovietice, care au „ecartament larg”, de 1.524 milimetri. Există stații la care se înlocuiesc boghiurile pentru ecartament larg cu cele pentru ecartament european, dar sunt operațiuni care durează prea mult și nu sunt eficiente pentru transporturile de mărfuri.

În perioada anilor 60, când România făcea parte din CAER și Tratatul de la Varșovia și operațiunile de export-import erau aproape în exclusivitate cu URSS, cele trei porturi din Galați, Portul Bazinul Nou, Portul Docuri și Portul Mineralier, au fost dotate cu dublu ecartament, la calea ferată cu ecartament european fiind montată și cale ferată cu ecartament larg, specific rețelei feroviare din din Moldova, Ucraina și Rusia. După 1990 a fost utilizată calea ferată cu ecartament larg către Combinatul Siderurgic Galați, care importa minereu și materii prime din Ucraina, dar a fost abandonată linia care făcea legătura cu Portul Galați.

După ce în 2022 a fost refăcută legătura feroviară între granița cu Ucraina și Portul Docuri, acum a fost extinsă și modernizată și legătura cu Portul Bazinul Nou și Zona Liberă Galați.

Administrația Zonei Libere Galați a anunțat finalizarea Proiectului „Îmbunătățirea conexiunii feroviare a Portului Bazinul Nou – lucrări de extindere a liniilor cu ecartament larg din dana 47 până în dana 53”, finanțat prin POIM 2014 – 2020, pentru creșterea capacității de transport de mărfuri exportate sau importate de Ucraina prin porturile din Galați. În premieră, Administrația Zonei Libere Galați a accesat o finanțare europeană de aproape 2 milioane de euro pentru dezvoltarea acestui proiect în care a avut ca parteneri compania națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați și Portul Bazinul Nou SA. Obiectivul proiectului a fost „extinderea liniilor feroviare cu ecartament larg (specific CSI) de-a lungul danelor 51-53”, care potrivit directorului Administrației Zonei Libere Galați, Cătălin Cojocaru, este „o investiție-cheie pentru facilitarea fluxurilor de mărfuri dinspre Ucraina către Europa”.

Prin realizarea acestei noi infrastructuri feroviare în Zona Liberă, vom putea optimiza semnificativ procesele de încărcare-descărcare, reducând substanțial timpii de operare a navelor la cheu. Creșterea eficienței se va traduce în venituri mai mari pentru companiile din Zona Liberă, susținând astfel dezvoltarea economică a întregii regiuni”, a mai precizat directorul Zonei Libere Galați. Practic, prin această investiție este consolidat statutul Portului Galați, dar și al Zonei Libere Galați, ca hub logistic strategic la Dunăre. Linia ferată cu ecartament larg construită în cadrul acestui proiect are o lungime totală de 641 de metri, dintre care mai mult de jumătate, adică circa 360 metri, se află în perimetrul Zonei Libere Galați.

puterea.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.