Jump to content

Sprijin comunitar din partea bibliotecarilor de la "V.A. Urechia"


dcp100168

Recommended Posts

Conferința Națională a bibliotecarilor din România. Premii naționale pentru Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” din Galați este foarte apreciată nu doar de cititorii care îi calcă pragul, dar și de membrii breslei din care face parte. După succesul internațional unde a câștigat prestigiosul titlu Marca Patrimoniului European pentru clădirea monument în care își desfășoară activitatea – Palatul Comisiei Europene a Dunării, aceasta a mai obținut de curând încă două premii naționale.

Săptămâna trecută s-a desfășurat Conferința Națională a Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), organizată de Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” din Deva, județul Hunedoara. În cadrul Conferinței s-au prezentat mai multe proiecte – exemple de bună practică, unde Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” din Galați a prezentat proiectul ”school RURAL - Școala de vară pentru copiii din mediul rural”.

În ultima zi a conferinței s-au anunțat premiile ediției, iar Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”  a primit premiul pentru proiectul ”În sprijinul comunității locale”, un program care s-a desfășurat anul trecut la sediul central și cele două filiale, program prin intermediul căruia gălățenii au fost sprijiniți și învățați să se înscrie în platforma națională de vaccinare împotriva COVID-19, să se programeze pentru vaccin, să obțină certificatul verde, să-și creeze conturi pe Ghișeul.ro, să-și plătească online taxele și impozitele, să-și achite online facturile la utilități, să se programeze pentru schimbarea actelor de identitate și multe altele. Proiectul a obținut premiul pentru „Cele mai bune servicii inovative de bibliotecă”, atât pentru activitatea desfășurată în bibliotecă, cât și pentru interacțiunea deosebită cu membrii comunității.

Cel de-al doilea premiu a fost obținut la Categoria „Cel mai bun articol/studiu de specialitate” pentru articolul semnat de scriitorul, criticul literar și bibliotecarul Adi Secară „Un exordiu la proza lui Liviu G. Stan”, în Colocvii dunărene, an. 1, nr. 7-8, sept. - oct. 2021.

Premiile vor fi decernate efectiv de către conducerea ANBPR în toamna acestui an, în cadrul unei conferințe care va fi organizată, cel mai probabil, în luna octombrie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Biblioteca, în sprijinul comunității. Seniorii sunt învățați să folosească smartphone-ul și calculatorul

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați, în dorința de a veni în întâmpinarea nevoilor exprimate de membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, a semnat, la jumătatea lunii februarie, un protocol de colaborare cu această instituție, în vederea desfășurării unor acțiuni comune, în cadrul proiectelor „Servicii în sprijinul comunității locale” și „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului!”, precum și pentru informarea membrilor C.A.R.P. cu privire la serviciile, programele și proiectele de interes public acordate comunității locale de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați.

Parteneriatul se desfășoară pe cel puțin două paliere. Se are în vedere asigurarea de către personalul compartimentelor specializate din cadrul Serviciului Referințe a asistenței necesare membrilor CARP Galați în vederea dezvoltării abilităților digitale, precum folosirea serviciilor publice accesibile online și instruirea în vederea folosirii propriilor dispozitive mobile, sub auspiciile proiectului „Servicii în sprijinul comunității locale”.

Pe de altă parte, colaborarea își propune desfășurarea unor activități de promovare a istoriei locale la sediul C.A.R.P., dedicate unor personalități gălățene sau a unor aspecte inedite legate de memoria locală, precum și pentru susținerea proiectului inițiat de Serviciul Referințe, la sfârșitul anului 2021, intitulat „Fotografia ta, istoria noastră! Amintirile voastre, istoria Galațiului!”, proiect de recuperare a memoriei fotografice a orașului Galați, prin intermediul căruia sunt colectate, în format fizic sau digital, fotografii și documente de interes pentru istoria locală, incluse ulterior în colecțiile bibliotecii.

Membrii C.A.R.P. vor beneficia, alături de întreaga comunitate locală, de suportul necesar pentru accesarea de servicii publice disponibile online, precum platforma Ghiseul.ro (în vederea plății cu un card bancar 3D Secure a impozitelor și a taxelor locale), crearea de conturi pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, crearea de conturi online pentru telefonie, electricitate, gaz, apă etc, pentru plata online a facturilor și trimiterea indexurilor de consum, pentru achiziționarea online de bilete de călătorie, programări online pentru eliberarea unor acte, crearea de conturi de e-mail și pe platforme de socializare.

Toate serviciile de instruire și asistență sunt gratuite și oferite în condiții de siguranță, respectând legislația în vigoare referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Pentru mai multe detalii sau lămuriri suplimentare, vă așteptăm la sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, aflat pe strada Mihai Bravu nr. 16, în intervalele orare: 9-19 (de luni până vineri) sau 9-13 (duminica), Tel.: 0236411037/int. 132 sau 0732520516, E-mail: bvau_rei@yahoo.com, bvau.referinte@yahoo.com.

Amintim că proiectul „Servicii în sprijinul comunității locale” a fost premiat, anul trecut, la nivel național, de către Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), obținând premiul pentru „Cele mai bune servicii inovative de bibliotecă”.

gazetagalatiului.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Finanțare europeană pentru bibliotecarii de la "V. A Urechia". Proiect în sprijinul comunității

Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" a obținut, în premieră, o finanțare în cadrul programului "Erasmus Plus", în valoare de 46.815 euro. Fondurile vor fi folosite pentru pregătirea personalului din domeniul educației adulților.

"20 de angajați ai Bibliotecii Județene "V.A. Urechia" Galați vor beneficia de oportunitatea de a participa la cursuri și vizite profesionale în Cehia, Slovenia, Polonia, Bulgaria și Portugalia. Aceste experiențe le vor permite bibliotecarilor să se familiarizeze cu practici și metode educaționale inovatoare, aplicate în alte țări europene. În urma formării, cei 20 de bibliotecari îşi vor împărtăși cunoștințele și abilitățile dobândite altor 30 de bibliotecari, de la bibliotecile comunale din județ. Prin intermediul acestui schimb de experiență, se urmărește crearea unui program de ateliere specifice adresate femeilor adulte din medii dezavantajate", ne-a explicat Florina Diaconeasa, şef serviciu Relaţii cu Publicul în cadrul bibliotecii.

"Obiectivul final al proiectului este de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a 200 de femei din municipiul şi județul Galaţi. Participantele vor fi selectate din rândul persoanelor care se confruntă cu diferite provocări, cum ar fi lipsa diplomelor de bacalaureat, antecedente penale sau experiență profesională limitată sau inexistentă. Prin intermediul programului de ateliere, create de bibliotecarii implicați în proiect, cursantele vor dobândi competențele necesare pentru a obține un loc de muncă și pentru a-și îmbunătăți viața. Printre competențele dezvoltate în cadrul programului se vor număra utilizarea resurselor online pentru localizarea anunțurilor de angajare, compunerea unui CV și a unei scrisori de intenție, precum și utilizarea instrumentelor digitale de bază și evaluarea informațiilor difuzate prin intermediul mass-media şi rețelelor de socializare", ne-a mai spus Florina Diaconeasa.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Lecţii de competenţe digitale, la Biblioteca "V.A. Urechia"

Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" continuă să ofere servicii în sprijinul comunităţii locale. Astfel, gălăţenii fără competenţe digitale pot învăţa cum să folosească tableta sau smartphone-ul, cum să comunice pe WhatsApp, cum să beneficieze de serviciile de pe Ghişeul.ro şi ce facilităţi oferă reţelele de socializare.

Biblioteca a făcut public un orar al sesiunilor de instruire, de luni, 30 octombrie, până vineri, 3 noiembrie 2023, pe zile şi ore. De exemplu, luni vor fi Facebook şi WhatsApp, marţi - Ghişeul.ro şi Casa de Pensii. Nu lipsesc din "programă" nici Instagram şi TikTok. Instituţia de cultură precizează că sesiunile de instruire punctuale au loc la cerere, la sediul sau la filialele Bibliotecii Judeţene "V.A. Urechia", în urma unei programări prealabile.

Merită amintit că, în urmă cu un an, pentru succesul acestui proiect, bibliotecii gălăţene i-a fost decernată Diploma de Merit pentru cele mai bune servicii inovative, din partea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Pensionarii sunt ajutați de bibliotecari să-şi achite online taxele sau facturile

Angajații Bibliotecii V.A. Urechia, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galaţi, continuă să ofere asistenţă pentru cei care nu ştiu să lucreze online.

Pe lângă serviciile de împrumut la domiciliu şi de studiu în sălile de lectură, la sediul şi la filialele Bibliotecii V. A Urechia gălăţenii sunt instruiţi să folosească internetul pentru a-şi plăti facturile sau taxele și impozitele. Astfel, oamenii economisesc timp și nu mai sunt nevoiți să stea în frig, la cozi. 

„Ca la fiecare început de an, vă ajutăm să aflați cuantumul impozitului și să plătiți taxele online, fără cozi, fără timp pierdut, simplu, rapid și sigur, prin crearea unui cont pe platforma ghișeul.ro!”, au anunțat reprezentanții instituției.

Pensionarii care doresc să beneficieze de serviciile bibliotecarilor sunt sfătuiţi să facă înainte o programare.

mediainfo.ro

 

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.