dcp100168 Posted February 5, 2008 Posted February 5, 2008 Mărturii la Biblioteca "V.A.Urechia"Pe parcursul lunii februarie puteţi vizita, la sediul Bibliotecii "V.A.Urechia", o expoziţie dedicată memoriei unor gălăţeni de seamă, deschizând astfel un nou ciclu de expoziţii, cu periodicitate lunară, pentru marcarea aniversărilor şi comemorărilor personalităţilor al căror nume este legat de aceste locuri prin obârşie sau prin adopţie. Prin aceste "dezgropări de comori" ne propunem să valorificam şi câteva documente rare, unicate, diverse piese de patrimoniu sau care pot dobândi această calitate.Smaranda Brăescu (21.05. 1897, sat Hânţeşti, com. Buciumeni, jud. Galaţi - 2.02.1948, Cluj), "Regina Înălţimilor" după cum era numită de către contemporani, a fost prima paraşutistă brevetată în România şi a patra în lume, precum şi primul aviator european ce obţine un brevet de pilot în SUA. Recordul mondial îl obţine la 19 mai 1932, acesta fiind omologat de Federaţia Aeronautică, Internaţională şi depăşit abia după 20 de ani, aviatoarea fiind răsplătită de către regele Carol cu Ordinul "Virtutea Aeronautică clasa Crucea de Aur". Dosarul arhivistic, donat cu generozitate de către Neculai Staicu‑Buciumeni Bibliotecii "V.A. Urechia", conţine acte şi fotografii inedite ale aviatoarei şi paraşutistei gălăţence. Dimitrie Cuclin (24.03.1885, Galaţi - 7.02.1978, Bucureşti) este un constructor de sistem estetic muzical metafizic fundamentat, un gânditor profund, preocupat să explice arta redării celei mai bogate complexităţi sufleteşti prin muzică şi literatură. Compozitor şi muzician de talie europeană, autor a peste 600 de lucrări muzicale, filozofice, dramaturgice, pedagogice, de critică şi estetică muzicală, traducător al lui Eminescu în limba engleză şi al lui Ovidiu în limba română, Dimitrie Cuclin a fost unul dintre filozofii care au propus conlucrarea între filozofie, psihologie, ştiinţă, religie şi misticism pentru cercetarea şi cunoaşterea universului. Biblioteca "V.A.Urechia" deţine în colecţiile sale manuscrise şi documente originale, provenite de la compozitorul Constantin Maşală. B.Jordan (22.02.1903, com. Jorăşti, jud. Galaţi - 30.06.1962, Bucureşti), "învăţătorul scriitor", aparţinând prin obârşie vieţii de la ţară s‑a apropiat de realităţile aspre ale satului. Cunoscând îndeaproape mediul târgurilor de altă dată, unde şi‑a petrecut o bună parte din viaţă, era firesc ca lumea provinciei cu durerile ei înăbuşite să îl inspire. Apreciat de criticii vremii ca un prozator realist autentic, îndreptat spre o literatură de protest, B. Jordan este prezent în colecţiile Bibliotecii "V.A.Urechia" prin romane cu dedicaţie autografă şi prin scrisori în manuscris. Expoziţia este deschisă în perioada 5 - 29 februarie 2008 în holul de la etajul I, la sediul central din strada Mihai Bravu nr.16.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now