Jump to content

Universitatea "Dunărea de Jos", gazda conferinței "Orizont Europa"


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, gazda Conferinței „ORIZONT EUROPA – Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați alături de Comisia Europeană și Parlamentul European organizează în data de 19 septembrie 2022, Conferința „ORIZONT EUROPA – Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești”. Orizont Europa este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare, este unul dintre cele mai mari programe de cercetare și inovare din lume, cu un buget de 95,5 miliarde de euro. Facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării asupra dezvoltării, sprijinirii și implementării politicilor UE, ținând cont totodată de provocările globale.

„Ca instituție gazdă, suntem onorați de prezența Comisarului European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel precum și a Raportorului „Horizon Europe”, europarlamentarul Dan Nica, alături de reprezentanți ai DG Research, UEFSCDI, Ministerului Educației, Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerului Economiei, a universităților și institutelor de cercetare din Romania, precum și antreprenorilor naționali și regionali”, a declarat Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu.

„Scopul evenimentului este de a crește gradul de conștientizare cu privire la oportunitățile pe care România le are de a beneficia de programul Orizont Europa, cum să folosească mai bine instrumentele de extindere disponibile, cum să participe la EIC și cum să crească participarea la partea de granturi. Totodată, agenții economici regionali, cercetătorii și directorii de insituții de cercetare vor interacționa cu specialiștii DG Research, UEFSCDI și cei guvernamentali pentru a stabili modalități eficiente de accesare a fondurilor europene și a granturilor în cadrul proiectelor de cercetare”, a declarat purtătorul de cuvânt și Prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Dr. Alexandru Nechifor.

Conferința va avea loc la Teatrul Dramatic „Fani Tradini” din Galați, strada Domnească nr. 59, începând cu ora 13:00. Vizita comisarului european va continua la sediul administrativ al Universității, unde vor avea loc mai multe întâlniri de lucru și declarații de presă.

realitateadegalati.net

Link to comment
Share on other sites

Programul Orizont Europa, prezentat la Galați, în cadrul Conferinței organizate de UDJG

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Comisia Europeană și Parlamentul European, a organizat ieri, în sala Teatrului Dramatic, Conferința „ORIZONT EUROPA – Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești”, la care au participat cercetători din Galați și universități partenere, reprezentanți ai institutelor de cercetare, oameni de afaceri locali și regionali, oficialități, parlamentari și membri ai guvernului României. În deschiderea Conferinței, după cuvântul de bun venit adresat de Rectorul Puiu Lucian Georgescu, au vorbit: Europarlamentarul Dan Nica, Raportor pentru Programul Horizon Europe și Marya Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

„UDJG se află în plin proces de identificare și propunere de proiecte cu diferite surse de finanțare.  Bineînțeles că Programul Horizon Europe este ținta noastră, deși pătrunderea în sistem este destul de greoaie. La Universitate avem aproape 2 milioane de euro atrase prin proiectul cadru Orizont Europa, ceea ce reprezintă un început foarte bun pentru instituția de învățământ superior. Apreciem, cu această ocazie, faptul că s-a creat sistemul widenning, care facilitează accesul universităților din 13 țări aflate în centrul și estul Europei, printre care și România, la aceste programe cu exigențe profesionale și științifice foarte înalte”, a declarat în deschidere, prof. univ. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

„Cercetarea este la fel de importantă la Galați, la 10 km de granița cu Ucraina, în estul-estului Uniunii Europene, așa cum este și la Bruxelles. Proiectul reprezintă un mare pas înainte pentru cele 13 țări cu posibilități mai mici de a face cercetare de top: în momentul în care te asociezi cu cei mai buni, nu poate fi decât în beneficiul tău! Este prima vizită a comisarului Marya Gabriel în România, sunt mândru că ne-a ales pe noi, că a ales să stea de vorbă cu crema cercetării la Galați, este un semnal important pentru  România”, a precizat europarlamentarul Dan Nica, Raportor pentru programul Horizon Europe.

„E o onoare să fiu astăzi, aici, pentru că prin această Conferință trimitem un mesaj puternic: că putem construi o Europă unită cu ajutorul acestui limbaj universal: cercetarea de top. Programul își propune să dezvolte soluții pentru un nivel de trai mai sănătos, să acomodeze transformări digitale absolut necesare în sec. 21 și să lupte împotriva schimbărilor climatice, pentru binele nostru colectiv. E important să creștem contribuția la cercetare a acelor <<widening countries>>, iar faptul că s-a triplat bugetul destinat celor 13 țări, este meritul europarlamentarului gălățean, Dan Nica și a colegilor din Parlamentul European care l-au sprijinit”, a explicat Maryna Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.

În doua parte a Conferinței, au prezentat Programul și au răspuns la întrebări: Massimiliano Esposito, șeful Departamentului de Cercetare-Inovare din cadrul Comisiei Europene, Adrian Curaj, director al UEFISCDI România, Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării,  Florin Marian Spătaru, ministrul Economiei.

Orizont Europa este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare și unul dintre cele mai mari programe de cercetare și inovare din lume, cu un buget de 95,5 miliarde EUR. Programul facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării asupra dezvoltării, sprijinirii și implementării politicilor UE, ținând cont de provocările globale, crează locuri de muncă, atrage talente din UE la toate nivelurile, stimulează creșterea economică, promovează competitivitatea industrială și optimizează impactul investițiilor în cadrul unui spațiu european de cercetare consolidat.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Link to comment
Share on other sites

Comisarul european pentru Cercetare, Mariya Gabriel, la Galaţi: „Dunărea este parte a identității noastre”

Galațiul a fost pentru o zi "capitala" țării în materie de cercetare și inovare, grație Conferinței "Orizont Europa - Oportunități de finanțare pentru cercetătorii și întreprinderile românești", organizată luni, 19 septembrie, de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, alături de Comisia Europeană și Parlamentul European.

Evenimentul a reunit în sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini" reprezentanți de marcă ai mediului universitar, ai unor institute de cercetări, ai mediului de afaceri, ai Guvernului, dar și ai unor instituții europene cu atribuții în domeniul cercetării și inovării.

Iar dacă vorbim de instituții europene, acestea au fost reprezentate la cel mai înalt nivel, prin prezența, la Galați, a comisarului european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, precum și a europarlamentarului Dan Nica, raportor în Parlamentul European pentru programul "Orizont Europa". În rol de amfitrion al manifestării l-am regăsit, desigur, pe rectorul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu.

În discuțiile cu participanții la conferință, comisarul european Mariya Gabriel a ținut să sublinieze disponibilitatea fără precedent a Uniunii Europene de a sprijini deopotrivă inovarea, cercetarea, dar și conectarea acestora cu întreprinderile, pentru a genera un veritabil "ecosistem" de cunoaștere și dezvoltare capabil să răspundă provocărilor globale, de orice natură ar fi ele.

"Orizont Europa" este principalul program al Uniunii Europene dedicat cercetării și inovării, cu un buget total de 95,5 miliarde de euro.

Pe parcursul discuțiilor, comisarul european a ținut să aprecieze în mod deosebit proiectul "Rexdan", implementat de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, ce își propune realizarea unui "Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea".

După cum a precizat rectorul Puiu-Lucian Georgescu, acest proiect, în valoare de aproape 20 de milioane de euro, va permite crearea unei infrastructuri de cercetare - inclusiv o navă dotată cu echipamente științifice! - care va asigura o abordare interdisciplinară - energie, mediu, schimbări climatice etc. - a problematicii Dunării, fiind unul dintre cele mai cuprinzătoare proiecte de acest fel din spațiul comunitar. "Acest proiect este pentru mine un simbol al excelenței, felicitări întregii echipe. Este un proiect orientat spre viitor ce îmbină, într-adevăr, toate elementele ce țin de o tranziție verde, sustenabilitate, ceea ce, desigur, este un beneficiu pentru cetățeni. Dunărea este parte a identității noastre europene, voi urmări acest proiect și vom continua împreună în această direcție", a declarat comisarul european Mariya Gabriel.

După cum a precizat, la rândul său, europarlamentarul Dan Nica, în acest exercițiu bugetar european, ca rezultat al dezbaterilor din Parlamentul European, un pachet de trei miliarde de euro a fost alocat prin "Orizont Europa" unui grup de 13 state, printre care și România, special pentru consolidarea infrastructurii și formarea personalului din cercetare și acoperirea decalajelor în acest domeniu față de alte state mai dezvoltate.

"Este o oportunitate importantă de care universitățile, institutele de cercetare, întreprinderile pot profita pentru a-și finanța activitățile de cercetare care să le mențină în avangarda inovării și dezvoltării noilor tehnologii. Este un semnal de sprijin care vine de la Bruxelles, inclusiv prin prezența doamnei comisar Mariya Gabriel, pentru cercetarea din România", a subliniat europarlamentarul Dan Nica.

"De la nivel local la nivel european, de la lumea universitară la lumea cercetării și a inovării trebuie să vorbim pe o singură voce. Ce trebuie să reținem este că niciodată nu au fost atât de multe fonduri disponibile pentru cercetare și inovare, că este important ca, la nivel regional, centrele de excelență precum cel de la Galați să fie active și, nu în ultimul rând, importantă este și stimularea colaborării la nivelul consorțiilor, care permit un transfer și o dezvoltare mai rapidă a bazei de cunoaștere și tehnologiilor", a concluzionat comisarul european Mariya Gabriel.

Vă reamintim, mai multe dintre instrumentele de finanțare din cadrul "Orizont Europa" și cum pot fi acestea accesate și utilizate puteți afla din interviul pe care comisarul european Mariya Gabriel l-a acordat ziarului "Viața liberă" (VEZI AICI).

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.