Jump to content

Gălăţeni diagnosticați greșit cu HIV la Centrul de Transfuzii


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Diagnosticați greșit cu HIV la Centrul de Transfuzie Galați. ”Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare”

Doi gălățeni care au mers să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Galați au avut parte de un adevărat șoc, în momentul în care li s-a spus că sunt suspecți de infecție cu virusul HIV. Testările ulterioare, făcute la alte laboratoare, au infirmat analiza inițială, dar oamenii sunt nemulțumiți de întârzierea cu care au fost anunțați despre un potențial diagnostic grav, precum și pentru că au fost puși inutil pe drumuri, pentru alte investigații medicale. Conducerea centrului spune că rezultate fals pozitive pot apărea, acest lucru fiind cauzat tocmai de sensibilitatea înaltă a reactivilor folosiți.

Florentina Cercel a fost să doneze sânge pentru un nepot, în luna iunie, exact în ziua în care sute de gălățeni au mers, de asemenea, la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, pentru a dona în schimbul unui bilet la Festivalul ”Neversea”. ”După trei luni, m-am dus să donez din nou, dar doamnele de acolo m-au trimis la cabinetul de Virusologie, unde medicul mi-a explicat că un test a ieșit pozitiv la virusul HIV. Pentru liniștea mea, mi-a recomandat să fac, însă, o nouă testare. Testul respectiv a ieșit negativ, însă mi-au spus că nu pot încă dona până ce nu vin și rezultatele de la laboratorul din București. Nici până în prezent nu am fost, însă, sunată de la București”, spune tânăra de 27 de ani. 

Legile din România nu prevăd o procedură clară despre cum ar trebui anunțat, într-un mod empatic și responsabil, un astfel de diagnostic. Florentina Cercel mărturisește că vestea că ar putea avea HIV a venit ca un adevărat șoc pentru ea. ”Pe moment, m-am speriat și am început să plâng. Ulterior, am apelat și la un psiholog care, în urma discuției pe care am avut-o, m-a ajutat să conștientizez că nu aveam cum să am HIV, pentru că nu mă expusesem la niciunul dintre factorii de risc cunoscuți. Totuși, consider că aș fi putut fi anunțată mai devreme de la Centrul de Transfuzii, nu să aflu abia după trei luni, când am fost din nou să donez. În aceste trei luni, dacă într-adevăr aș fi fost infectată, aș fi putut fi eu un pericol pentru cei din jur”, este de părere femeia.

”Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare”

Tânăra nu este singura persoană nevoită să treacă printr-o asemenea situație. Viorel Răpițeanu a mers să doneze sânge pentru un copil, la finalul lui iulie. ”La sfârșitul lui septembrie, m-au sunat de la Centrul de Transfuzie și mi-au spus că una dintre cele două probe recoltate ieșise pozitivă la virusul HIV. M-au îndrumat către DSP Galați, pentru o nouă testare, care a ieșit negativă. Când am primit vestea, prin telefon, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Apoi, chiar dacă testarea făcută de DSP a infirmat diagnosticul, am fost împreună cu prietena mea și ne-am mai testat de încă două ori, la privat”, explică bărbatul, care mai spune că lucrurile nu s-au oprit aici.
”Ieri (17 noiembrie – n.r.), m-au sunat din nou de la Centru, să-mi zică să merg la ei pentru a-mi face o nouă verificare. Totul, la o lună după ce deja fusesem testat de DSP. Ce m-a deranjat este că mi-a zis să mă prezint acolo pentru niște analize suplimentare, că sunt donator, iar când i-am întrebat pentru ce analize, mi s-a spus că o să mă anunțe când ajung la centru. Când am ajuns acolo și am întrebat pentru ce să fac analize, au pus problema ca și cum restul rezultatelor pe care le-am făcut nu sunt suficient de precise și că doar rezultatul lor e suficient de bun să descopere problema, și că, dacă nu fac verificarea acum, nu o să mai pot dona sânge. Nu s-a pus niciodată discuția că cineva poate a greșit pe undeva la testul respectiv”, adaugă Viorel Răpițeanu.

”Poate apărea un oarecare disconfort pentru pacient”

”Una dintre etapele procesului transfuzional presupune testarea, în vederea validării, a sângelui recoltat de la donatori. Echipamentele și reactivii folosiți pentru testare sunt de calitate și au o sensibilitate mare, tocmai pentru a asigura securitatea transfuzională. Orice reacție apărută în acest proces de testare presupune respectarea unui protocol care să ducă la clarificarea situației. Ca urmare a acestor pași, tot procesul necesită timp și un oarecare disconfort pentru donator, care poate fi rechemat pentru prelevarea unor noi probe de sânge, probe care, mai apoi, sunt trimise către laboratorul național de referință. Scopul și interesul nostru este ca donatorul să fie mulțumit de gestul uman pe care-l face, iar pacientul să primească un sânge de calitate”, a declarat Camelia Stoichicescu, directoarea CRTS Galați.

Cât despre riscul ca probele să fi fost etichetate greșit, directoarea centrului spune că acesta este practic nul, tocmai ca urmare a respectării stricte a protocolului medical.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.