Jump to content

A pierdut un job în Olanda, după ce i s-au poprit banii de mâncare


dcp100168

Recommended Posts

A pierdut un job bine plătit în Olanda, după ce i s-au poprit banii de mâncare

Foamea l-a făcut să-și găsească un job bine plătit în Olanda și tot foamea l-a făcut să-l piardă. Este povestea unui tânăr gălățean care a fost nevoit să renunțe, după numai două săptămâni, la un loc de muncă plătit cu 1.800 de euro pe lună, pentru că banca i-a pus poprire și pe banii de mâncare.

Andrei Gorea, în vârstă de 32 de ani, spune că lucrează de mai mult timp pe salariul minim pe economie. Are și poprire pe salariu, din cauza unei datorii acumulate la un IFN. De aceea, când a văzut un anunț de angajare pentru Olanda, a crezut că toate greutățile financiare cu care se luptă de ceva timp se vor sfârși în curând.
"În a doua jumătate a lunii octombrie am citit un anunț pentru plecare în Olanda, printr-o firmă de recrutare care făcea angajări, cu posibilitatea de a te întoarce în țară câte două săptămâni la fiecare trei luni lucrate. Am semnat contractul, am întocmit toate documentele legale, dar nu am reușit să stau decât două săptămâni", ne-a spus Andrei Gorea.

Gălățeanul avea deja un cont în lei, prin care i se poprea lunar o sumă de bani în contul datoriei acumulate la un IFN, dar și-a făcut și un cont în euro, la aceeași bancă, în care să i se vireze salariul. "Pe 26 octombrie, în contul în euro mi s-au virat banii pentru norma de hrană, 50 de euro pe săptămână. Pentru că am o datorie de 330 de euro care este recuperată printr-un executor din Brăila, mi s-a pus poprire pe cele două conturi și mi s-au luat 36 din cei 50 de euro plătiţi ca normă de hrană. Restul de 14 euro mi i-a luat banca, fără să-mi dea nicio explicație", spune Andrei Gorea.
El susţine că nu ar fi avut nimic de comentat dacă i se opreau în continuare bani din salariu, dar faptul că i s-au poprit și banii de mâncare l-a făcut să nu aibă ce mânca, departe de casă. "Pe norma de hrană nu se pune poprire, chiar doamna executor mi-a trimis o copie a documentului pe care l-a trimis băncii în care cerea să se ridice poprirea pe acele sume. Dacă erau bani de avans sau lichidare, nu comentam, dar pe norma de hrană nu trebuia să mi se pună poprire".

Zecile de minute consumate în convorbiri telefonice cu executorul judecătoresc și cu reprezentanții băncii nu au dus la niciun rezultat, astfel că, după circa două săptămâni, nu mai avea cu ce să-și cumpere mâncare. A fost obligat să renunțe la locul de muncă și să se întoarcă acasă.
"Eram în Olanda, vă dați seama câte minute în roaming am cheltuit ca să vorbesc cu banca și cu executorul, fără să reușesc să rezolv nimic. Pentru că nu am avut acea normă de hrană, nu am avut ce să mănânc și nu am rezistat mai mult de două săptămâni. Am fost nevoit să mă întorc înainte chiar să primesc primul salariu. Așa am pierdut un loc de muncă de 1.800 de euro pe lună", ne-a mai spus gălățeanul.
Andrei Gorea mai afirmă că executorul l-a tratat în bătaie de joc și că vrea să ceară daune de la acesta pentru pierderea jobului. Însă acest lucru se poate rezolva numai la tribunal.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.