Jump to content

Cardurile cu ajutoare pentru energie, cu declarație pe proprie răspundere


Recommended Posts

Posted

Cardurile cu ajutoarele pentru energie, cu declarație pe proprie răspundere

Guvernul României a adoptat, în luna decembrie a anului trecut, OUG 166/2022, prin care a promis un ajutor financiar de 1.400 de lei către persoanele vulnerabile, pentru compensarea prețurilor la energie. Banii, acordați pe loc de consum sau gospodărie vulnerabilă, ar urma să fie primiți de beneficiari în două tranșe egale, în lunile februarie și septembrie.

Sprijinul de la Guvern, sub forma unui voucher, pe card, se acordă numai pentru achitarea datoriilor curente sau restante față de furnizorii de energie și nu pot fi folosite pentru altfel de plăți. În general, se „califică” pentru a primi acest ajutor pensionarii și persoanele cu handicap ale căror venituri lunare nu depășesc 2.000 de lei. Mai primesc sprijin familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, precum și familiile și persoanele singure cărora li s-a stabilit dreptul la venit minim garantat. Sprijinul se acordă per loc de consum, astfel că, în gospodăriile cu mai mulți locuitori, venitul pe membru de familie trebuie să fie sub 2.000 de lei.

Probleme birocratice apărute

Cum din birou problema se vede în alt mod decât de pe teren, au apărut imediat și problemele pentru aplicarea practică a ordonanței de urgență. Conform Hotnews, cea mai importantă este aceea că nu se pot identifica în mod corect beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar de 1.400 de lei. În multe situații, nu pot fi identificați coabitanții pentru un loc de consum. Fiecare dintre instituțiile cărora li s-a cerut informații are propria bază de date (ANAF, AJOFM-uri, AJPIS-uri, case județene de pensii, primării, oficii județene de pensii etc.), numai că aceste baze de date nu sunt încă interoperabile. Vechea poveste...

În alte situații, identificarea exactă a adresei beneficiarilor este îngreunată foarte mult de inexistența cartografierii exacte a rețelei de străzi, îndeosebi în mediul rural, unde sunt sate întregi care au străzi fără nume. Și în mediul urban se pot găsi străzi fără nume, dar și străzi cu nume identice în același oraș.

Și mai există și probleme în genul celei semnalate de ministrul Marcel Boloș în județul Teleorman, unde la aceeași adresă figurează că locuiesc 40.000 de persoane!

Soluțiile propuse de guvern

În aceste condiții, s-a găsit soluția salvatoare în cel mai pur stil românesc: încă o ordonanță de guvern, adoptată miercuri, care să completeze ordonanța de urgență dată cu doar o lună în urmă. Soluțiile propuse de Guvern sunt declarații pe propria răspundere date de potențialii beneficiari și colectarea acestora de către Poșta Română, conform notei de fundamentare. Astfel, lista de beneficiari va fi întocmită de Ministerul Muncii, care va utiliza o aplicație dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Ordonanța introduce declarația pe propria răspundere - document justificativ care atestă datele de identificare ale persoanelor și coabitanților care nu se regăsesc în baza de date a Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, conform notei de fundamentare a actului normativ.

Companiei Naționale Poșta Română i se încredințează cu titlu de exclusivitate prestarea serviciilor de emitere, tipărire, formare și condiționare a plicurilor conținând carduri de energie, certificate de validare a datoriilor și înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate și distribuire prin trimitere de corespondență cu confirmare de primire, tipărirea, distribuirea si colectarea declarațiilor pe propria răspundere precum și efectuarea de plăți prin serviciul de mandat poștal de către beneficiarii de sprijin.

De asemenea, Poșta Română va trimite către asociațiile de proprietari sau de locatari certificatele de validare a datoriilor și instrucțiuni privind modul de completare a acestora, precum și înștiințări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.

Ordonanța introduce și noțiunea de „reședință”, alături de cea de „domiciliu”: „În cazul în care la un loc de consum domiciliază unul sau mai mulți beneficiari de sprijin, sprijinul pentru compensarea prețului la energie se acordă o singură dată pe loc de consum, indiferent dacă acesta este sau nu titularul contractului de furnizare, cu condiția ca locul de consum să coincidă cu domiciliul sau reședința beneficiarului de sprijin, respectiv, cu adresa menționată în documentul care atestă încadrarea în una dintre categoriile de beneficiari prevăzute”.

Cum și când se plătesc banii

În consecință, cei 1.400 de lei pentru energie se vor acorda în două tranșe egale de câte 700 de lei, pentru fiecare loc de consum sau gospodărie vulnerabile. Prima tranșă se va da în februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023. A doua tranșă se va acorda în septembrie 2021, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.

Din 16 ianuarie până în 1 februarie, se distribuie, către asociațiile de proprietari, scrisoarea prin care se prezintă metodologia de utilizare a certificatului de validare a datoriilor și modelul de certificat de validare a datoriei. În aceeași perioadă se distribuie declarațiile pe propria răspundere pentru cei care au domiciliul într-o zonă unde nu este întocmit nomenclatorul stradal. Între 1 și 15 februarie se vor distribui înștiințările pentru cei care sunt eliminați din liste, întrucât figurează împreună cu alți colocatari care duc media venitului peste cei 2.000 de lei.

Distribuirea cardurilor va începe pe 1 februarie, iar plata efectivă ar putea începe din 20 februarie, cel mai târziu de la 1 martie.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Distribuirea cardurilor de energie pentru gălățeni, săptămâna viitoare

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a început, la mijlocul acestei săptămâni, distribuirea cardurilor de energie finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman și prin Programul Operațional Regional.

Conform ministrului Marcel Boloș, miercuri, în prima zi de distribuire, peste 360.000 de beneficiari din șapte județe au intrat în posesia cardurilor livrate de Poșta Română. Din bugetul de patru miliarde de lei alocat acestui program, vor fi sprijiniţi patru milioane de români din medii vulnerabile. Miercuri, cardurile de energie au fost distribuite în județele Alba (37.000), Argeș (53.000), Ilfov (29.000), municipiul București (106.000), Bacău (52.000), Teleorman (27.000) și Bihor (58.000). Joi, au fost distribuite alte 132.000 de carduri, în județele Brăila (34.000), Covasna (21.000), Giurgiu (21.000), Vâlcea (27.000) și Botoșani (29.000).

Directorul Oficiului Județean de Poștă Galați, Anișoara Neculai, a declarat pentru "Viața liberă" că în județul Galați sunt aproximativ 28.000 de beneficiari ai cardurilor de energie. Cardurile pentru Galați urmează să fie primite luni, 6 februarie, distribuirea lor urmând să fie finalizată în maximum cinci-șase zile.

Cardul de energie se livrează de către Poșta Română la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire. Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Beneficiarii vor putea utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități: direct la poștaș; la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal pe raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o va pune la dispoziție.

Plățile pentru prima tranșă de 700 de lei se vor putea efectua în perioada 20 februarie - 30 iunie 2023. Pentru a doua tranșă de 700 de lei, perioada plăților este septembrie - decembrie 2023.

viata-libera.ro

Posted

Call Center pentru cardurile de energie

Gălățenii care au orice fel de nelămuriri legate de cardul de energie pot afla răspunsuri apelând numărul scurt de telefon pus la dispoziție de Poșta Română: 031.9966. Call Centerul Poștei Române dedicat întrebărilor pe tema ajutorului de energie este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00, informează compania. Reamintim că în județul Galați există aproximativ 28.000 de beneficiari ai cardurilor de energie, distribuite prin factorii poștali.

viata-libera.ro

Posted

40.000 de gălățeni primesc carduri de energie

Numărul locuitorilor din județul Galați care urmează să beneficieze de ajutoarele la plata încălzirii prin cardurile de energie a ajuns la 40.000, conform directorului Oficiului Județean de Poștă Galați, Anișoara Neculai.

Primele 10.000 de carduri, primite săptămâna trecută, au fost distribuite deja în mediul rural, în comune precum Cudalbi, Matca, Liești, Pechea (parțial), iar celelalte 30.000 vor fi distribuite în celelalte localități până pe 17-18 februarie, adică în această săptămână.

De luni, 13 februarie, începe distribuirea cardurilor și în mediul urban, în municipiile Galați și Tecuci, dar și în celelalte localități rurale unde încă nu au ajuns, cum ar fi Tudor Vladimirescu sau Pechea, unde ar fi rămas un rest de circa 1.000 de carduri nedistribuite. De asemenea, cardurile de energie vor fi distribuite și prin ghișeele exterioare – Oficiile Zonale de Poștă (OZP) Galați și Tecuci, de care depind mai multe comune. „Trebuie distribuite până pe 17-18 februarie, dar vremea ne cam împiedică, zăpada, frigul”, ne-a spus directorul Oficiului Județean de Poștă Galați.

Call center dedicat ajutoarelor de încălzire

Anișoara Neculai le recomandă tuturor gălățenilor care au orice fel de nelămuriri despre aceste ajutoare să sune la call center-ul pus la dispoziție de Poșta Română, la numărul de telefon 031 9966, care este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. „Chiar le recomand să sune. Avem și două persoane din Galați care răspund la telefoane, suntem foarte bine pregătiți, răspundem punctual la orice problemă. Call center-ul funcționează chiar încurajator de bine”, ne-a spus directorul Poștei gălățene.

Când și cum pot fi folosite cardurile de energie

Ajutorul pentru plata facturilor se acordă, prin cardurile de energie, în două tranșe, a câte 700 lei fiecare – prima tranșă, acum și a doua, în septembrie 2023. Cu acești bani se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Plățile se vor putea face începând din 1 martie 2023.

Se pot achita facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Nu se poate retrage numerar de pe aceste carduri. Scopul lor exclusiv este achitarea facturilor la energie. Cardul nu poate fi nici vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000–60.000 lei. Plata altor produse sau servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500–6.000 lei.

De ajutorul de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie beneficiază pensionarii de peste 60 de ani cu pensii mai mici de 2.000 de lei, pensionarii de invaliditate cu pensie mai mică de 2.000 de lei, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venit lunar sub 2.000 de lei, familiile cu alocație de susținere și familiile sau persoanele singure cu ajutor social, indiferent de venit. Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.

La nivelul unui loc de consum, venitul net per coabitant nu trebuie să depășească 2.000 de lei. Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).

1 ianuarie 2024 este data când toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Aproape 5.000 de gălățeni au plătit facturi cu cardurile de energie

Cardurile de energie distribuite prin intermediul Poștei Române au început să fie folosite de către beneficiarii acestui sprijin guvernamental din data de 20 februarie 2023.

Prin intermediul lor, până pe 3 martie, în Galați s-au făcut plăți la facturile de energie în valoare de 1,661 milioane lei, de către 4.724 de beneficiari. Cea mai mare parte a facturilor achitate au fost cele de gaze, întrucât facturile de la Electrica Furnizare întârzie foarte mult, a declarat pentru „Viața liberă” directorul Oficiului Județean de Poștă Galați, Anișoara Neculai.

Ajutorul guvernamental pentru plata facturilor la energie de către beneficiarii care au, în principiu, venituri lunare mai mici de 2.000 de lei, se acordă, prin intermediul cardurilor de energie, în două tranșe a câte 700 de lei fiecare: prima, acum, și a doua, în toamna acestui an. Prin intermediul acestor vouchere se pot achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

În județul Galați, există 40.000 de beneficiari eligibili, cărora li s-au distribuit cardurile în proporție de 90%. Mai puțin de 5.000 dintre aceștia au plătit până acum facturi prin intermediul acestor carduri. Cei mai mulți dintre ei preferă să achite la ghișeu, și nu la factorul poștal, „probabil pentru siguranța pe care ți-o dă o chitanță informatizată, față de una scrisă de mână de către poștaș”, spune Anișoara Neculai.

Trei documente necesare, în copie și original

La solicitarea „Vieții libere”, directorul Oficiului Județean de Poștă Galați face și niște precizări necesare pentru beneficiarii acestui sprijin guvernamental. În primul rând, documentele care trebuie prezentate la plata unei facturi sunt trei la număr, în copie și original: cartea sau buletinul de identitate, cardul de energie, factura.

„Facturile care pot fi plătite prin cardurile de energie sunt cele emise după 1 ianuarie 2023. Restanțele la plata încălzirii care pot fi achitate nu pot fi mai vechi de 1 octombrie 2022. Pentru cei care se încălzesc cu lemne, restanțele nu pot fi mai vechi de luna august 2022. Tot ce este mai vechi de aceste date nu se poate plăti cu cardul de energie”, spune șefa Poștei gălățene.

Există multe persoane care și-au pus centrale pe gaz prin intermediul furnizorului de gaze, iar la centrală apare pe factură. Conform Anișoarei Neculai, rata lunară la centrală, care este evidențiată pe spatele facturii, NU se poate plăti prin cardul de energie.

Cine ia lemne de la samsari nu-și primește banii înapoi

„În județ, cardurile sunt distribuite în proporție de 90%. Avem încheiat și protocolul cu Calorgal, pentru beneficiarii care sunt arondați la această societate. În mediul urban, dar și în cel rural, cele mai multe facturi s-au plătit la gaze. La energie electrică s-a achitat foarte timid, pentru că facturile de la Electrica Furnizare întârzie foarte mult. Vreau să transmit că lumea nu trebuie să intre în panică pentru că întârzie facturile. Este timp până la sfârșitul lunii iunie, banii nu sunt pierduți, trebuie puțină răbdare”, spune Anișoara Neculai.

Conform acesteia, „se lucrează și la aplicația informatică pentru furnizorii de lemne. Clientul își cumpără lemnele cu banii jos, iar noi trebuie să-i dăm banii înapoi prin mandat poștal. Furnizorii de lemne îi verificăm prin aplicație, prin ANAF. Cumpărătorii de lemne trebuie să primească un bon fiscal, noi îi încurajăm să ceară factura fiscală, pentru că are pe ea numele și adresa firmei. Astfel, dacă cineva cumpără de la samsari, nu-și primește banii înapoi. De asemenea, domiciliul trecut pe factură trebuie să fie același cu cel de pe cardul de energie și de pe buletin”.

Cele mai multe probleme apar din cauza adreselor scrise greșit

„De multe ori, diferă adresele – de exemplu, adresele din facturi nu au fost actualizate – sau lipsește o cifră, un «slash», o stradă. Am avut acum un caz la Tecuci unde, în loc de apartamentul 11, era scris apartamentul 1. Fiind vorba de fonduri europene în cazul cardurilor de energie, totul trebuie să fie foarte corect. Îi îndemnăm pe beneficiari să le ceară furnizorilor să le emită o factură-duplicat, cu adresa corectă”, spune directorul Oficiului Județean de Poștă Galați. 

Potrivit Anișoarei Neculai, la Oficiul Județean de Poștă Galați s-au primit și 11.600 de înștiințări pentru consumatori neeligibili și care vor primi curând aceste hârtii acasă, prin poștă. De asemenea, sunt în curs de distribuire în județ încă 28.000 de carduri pentru consumatorii care s-au declarat eligibili pe proprie răspundere și ale căror declarații au fost verificate. „Cine profită acum de scăpările noastre va avea surprize anul viitor, de la ANAF”, ne-a mai spus Anișoara Neculai.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.