dcp100168 Posted January 21, 2023 Posted January 21, 2023 Al doilea candidat anunțat oficial la Primăria Galați După Ionuț Pucheanu, anunțat încă din 26 august 2022 drept candidatul PSD la Primăria Galați, de către liderul organizației județene, Dan Nica, a apărut la orizont un nou pretendent la conducerea orașului. Este vorba despre Picu Apostol Roman, directorul Cantinei de Ajutor Social, desemnat candidat din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL). Potrivit unui comunicat de presă, formațiunea a declanșat campania pentru alegerile din 2024 și a validat primii candidați în cadrul ședinței Biroului Executiv care a avut loc vineri: Alexandru Pânișoară, pentru Sectorul 1, Picu Apostol Roman, pentru municipiul Galați, Victor Torcea, pentru orașul Anina, județul Caraș-Severin, respectiv, Valentin Ungureanu, pentru cea mai mare comună din județul Timiș, Dumbrăvița. Revenind la prima candidatură, trebuie spus că Ionuț Pucheanu face parte din "echipa câștigătoare - dream-team-ul" social-democraților gălățeni, alături de Costel Fotea, care ar urma să candideze din nou la președinția județului. Pentru Ionuț Pucheanu ar fi a treia candidatură la Primărie. În ceea ce-l privește pe Picu Roman, ar fi a doua sa candidatură la Primăria Galați. Alegerile locale vor avea loc în 2024. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 14, 2023 Author Posted March 14, 2023 Activistul civic Cristian Dănilă și-a anunțat candidatura pentru postul de primar al Galațiului Activistul civic gălățean Cristian Dănilă, 39 de ani, a anunțat luni, 13 martie 2023, că va candida pentru postul de primar al Galațiului. Dănilă a precizat că nu se va înregimenta politic, ci va candida independent la Primăria Galați, la alegerile care vor avea loc anul viitor. Cristian Dănilă, membru fondator Rezistența Civică Galați, a anunțat pe Facebook că, după 8 ani de luptă civică, timp în care a luat parte la nenumărate proteste, a decis că este timpul să se implice mai mult pentru a produce o schimbare în bine a modului în care este condus municipiul Galați. „După 8 ani în care ca protestatar, ca membru fondator al Rezistenței Civice Galați, am tot spus că noi, gălățenii, merităm mai mult, am înțeles că nu vom primi mai mult dacă nu facem noi ca acest „mai mult și mai bine” să se întâmple. Ca simplu cetățean al orașului, sunt sătul să fiu tratat de către cei care ne conduc destinele ca un portofel fără fund din care ei vor mai mult și mai mult și mai mult, pentru ca apoi banii să fie cheltuiți pe lucrări de proastă calitate, pe bile ornamentale, pe parcuri acvatice cu prețuri prohibitive pentru gălățeni și lista poate continua”, a spus Dănilă pe contul de Facebook Rezistența Civică Galați. Candidatul Cristian Dănilă a precizat că este conștient că va fi „un soi de David într-o luptă inegală cu Goliatul roșu care sufocă Galațiul”, de mai bine de 30 de ani încoace, din moment ce el nu va avea în spate armate de postaci angajați pe la tot felul de regii de stat și nici nu va beneficia de o mașinărie de partid. „În spatele meu sunt doar oameni onești și cu spirit civic. Pentru acești oameni voi lupta cum am luptat încă din fatidica iarnă a lui 2015, cu și pentru oamenii care au simțit că așa nu se mai poate”, a mai spus candidatul Cristian Dănilă. Dănilă s-a remarcat în plan local în timpul protestelor din ianuarie 2021, când mii de gălățenii au ieșit în stradă și au împiedicat astfel majorarea cu 50% a impozitului auto, majorare susținută intens la acea vreme de actualul primar Ionuț Pucheanu (PSD). Independentul Cristian Dănilă este primul candidat care a anunțat public că se înscrie în cursa pentru postul de primar al Galațiului, în 2024. Actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, a precizat de mai multe ori că și-ar dori și un al treilea mandat de primar, însă o nouă candidatură a acestuia nu a fost confirmată încă de PSD Galați. PNL, partid care pe plan național este în barca guvernării alături de PSD iar în plan local mimează opoziția față de același PSD, nu a anunțat dacă va propune un candidat pentru Primăria Galați, în 2024. Nici USR Galați și nici Pact pentru Galați, care au avut candidați proprii la alegerile locale din septembrie 2020, nu au precizat deocamdată cu cine anume vor ieși în față, în 2024, pentru a încerca să câștige Primăria Galați. faramogul.ro
dcp100168 Posted May 29, 2023 Author Posted May 29, 2023 BURSA ZVONURILOR POLITICE: CINE VA FI CANDIDATUL PSD LA PRIMĂRIA GALAȚI ÎN 2024. AM PUTEA ASISTA LA O SURPRIZĂ Majoritatea gălățenilor se așteptă ca la alegerile locale din 2024 să candideze, pentru fotoliul de primar, din partea PSD, actualul ocupant al acestuia: Ionuț Pucheanu (42 de ani). Ajuns deja în fața celui de-al treilea mandat de primar al Galațiului, Pucheanu pare soluția cea mai la îndemână a social-democraților, mai ales că notorietatea i-a crescut masiv – era, practic, un necunoscut când a câștigat primăria – iar sondajele îl dau drept favorit. Un barometru electoral din martie 2023 arăta că primarul Ionuț Pucheanu era între primii șapte primari de municipii din România (exceptând Bucureștiul) în privința expunerii mediatice, după Emil Boc (Cluj), Dominic Fritz (Timișoara), Vergil Chițac (Constanța), Lia Olguța Vasilescu (Craiova), Mihai Chirica (Iași) și Allen Coliban (Brașov). O poziție onorantă, fără îndoială. De asemenea, Ionuț Pucheanu era creditat în același barometru cu un scor de 61% în intențiile de vot ale electoratului, fiind depășit, din acest punct de vedere, de numai doi primari de mari municipii: Emil Boc și Lia Olguța Vasilescu. În acest context, Pucheanu pare soluția optimă pentru mandatul 2024-2028 de primar al Galațiului. Prilej cu care ar intra în istorie drept edilul aflat cel mai mult la conducerea orașului. Problema, însă, este că lucrurile nu sunt chiar așa de simple pe cât par. Surse din interiorul PSD ne-au dezvăluit că, de fapt, Pucheanu încă nu s-a hotărât dacă va mai candida la Primăria sau va alege să meargă pe o altă pistă electorală, respectiv să candideze pentru un loc de europarlamentar sau pentru Senatul României. În interiorul PSD există o dezbatere intensă despre cine va fi „moștenitorul” lui Dan Nica (63 ani) la conducerea filialei județene. Unii îl dau ca favorit pe Pucheanu, alții îl consideră pe Costel Fotea (președintele CJ) drept succesorul de drept). În acest condiții, se pare că lui Pucheanu i-ar conveni mai degrabă să meargă în Parlamentul European, alături de Dan Nica, astfel încât să fie cât mai aproape de maestru său și să preia încet-încet frâiele puterii. Adică să fie noul „baron” local. Cum această ipoteză nu este deloc de neglijat, rămâne de văzut cine va fi candidatul surpriză al PSD la alegerile pentru primăria Galați. Sursele noastre îl dau drept mare favorit pe viceprimarul Sorin Enache. O dovadă în acest sens este și faptul că o parte din comunicarea instituțională a Primăriei Galați este asumată de Enache, spre deosebire de celălalt viceprimar, Lucian Andrei, care este inexistent când vine vorba de a vorbi în numele primăriei. Oricum ar fi, s-ar părea că vom asista la o mică telenovelă politică și că, indubitabil, vor fi și ceva cuțite înfipte-n spate la un moment dat. impartial.ro
dcp100168 Posted November 20, 2023 Author Posted November 20, 2023 GOGOMĂNIILE POLITICE ILEGALE ALE LUI PICU ROMAN CONTINUĂ VIJELIOS. DUPĂ CANTINA-TRAMBULINĂ, ADUCE PE STRĂZI AFIȘE ELECTORALE LUMINOASE Îl știți pe Picu Apostol Roman. Este fost viceprimar al Galațiului, actual director al Cantinei de Ajutor Social a Primăriei și președinte de filială județeană a unui partid cu denumire de struțo-cămilă: Partidul Umanist Social Liberal. Ba chiar, mai nou, nu se știe prin ce ricoșeu politic mizerabil, a ajuns să mai sugă de la o țâță de stat, fiind numit membru al CA la Administrația Portuară a Dunării Maritime (APDM) Galaţi (administrator provizoriu, membru al Comitetului de Gestionare a Riscurilor). Ce riscuri gestionează Picu la APDM nu-i foarte clar, însă bănuim că, în conformitate cu ocupația lui de bază, are grijă să nu se ardă tocănița politică penibilă de acolo, căci locul e burdușit de sinecuriști de la toate partidele din România. În esență, Picu este, de mai bine un sfert de secol, un atârnat politic, căci a ocupat doar funcții „arondate” politic și plătite din bani publici. În același timp, el folosește cu o rară impertinență funcțiile publice pentru a-și face o campanie electorală deșănțată, prin metode care încalcă flagrant legea. Totuși, în ciuda dovezilor, autoritățile abilitate să controleze fenomenul – cum ar fi Autoritatea Electorală Permanentă – se fac că plouă, tolerează fără jenă totul. Dacă aruncați o privire pe pagina de Facebook a lui Picu Apostol Roman veți găsi acolo toate dovezile că folosește abuziv o funcție publică, inclusiv în scopuri electorale (deși legea spune că: 1- propaganda electorală este interzis în afara campaniilor electorale; 2 – în campaniile electorale nu pot fi folosite instituțiile publice). De asemenea, mai nou Picu a scos pe stradă oameni-sandwich cu reclame luminoase în care gălățenii sunt îndemnați să-l voteze pentru a fi primar. Serile trecute, câţiva bărbaţi trecuţi de prima tinereţe au fost filmați în timp ce se plimbau prin zonele aglomerate ale municipiului Galaţi purtând în spate panouri luminoase cu chipul lui Picu Aposol Roman alături de Cristian Popescu Piedone, adică şefii la nivel local şi respectiv național ai Partidului Umanist Social Liberal (PUSL). Mesajul principal este că ”Umanistul Picu Apostol Roman este susţinut de 100% de Piedone”. Filmarea a ajuns pe rețelele sociale și a fost distribuită pe pagina proprie inclusiv de către Picu Roman. Dacă nici asta nu mai este campanie electorală ilegală, atunci se cheamă că am înnebunit cu toții, iar Picu trebuie numit direct împărat al planetei (eventual și director al cantinei de ajutor social a Căii Lactee), nu doar primar al Galațiului. impartial.ro
dcp100168 Posted March 12, 2024 Author Posted March 12, 2024 Antreprenor în construcții, propunerea AUR pentru Primăria Galați Propunerea organizației AUR Galați pentru funcția de primar al municipiului este Constantin Cojocaru, cunoscut antreprenor în construcții, fondator al unei companii ce activează în sectorul imobiliar. Urmează ca forurile superioare ale partidului să valideze această candidatură, o procedură aplicată pentru toate candidaturile din țară. Cunoscut în mediul online pentru crearea unuia dintre cele mai active grupuri de pe Facebook, "Galați: sesizările cetățenilor!", Constantin Cojocaru are 44 de ani, este căsătorit și are trei copii. Începând din 2005, a fondat o companie ce activează în sectorul imobiliar, iar până în prezent a contribuit la asigurarea unui acoperiș deasupra capului pentru peste 700 de familii. "Experiența dobândită în acești ani de muncă efectivă pe șantiere poate fi pusă în aplicare în funcția de primar al municipiului Galați din partea Alianței pentru Uniunea Românilor. Consider că lucrările pot fi executate cu calitate, în așa fel încât cetățeanul să simtă că trăiește într-un oraș european, cu străzi, spații de parcare, zone de relaxare, activități recreative și sportive modernizate conform anului în care trăim și nu conform unei perioade demne de anii '90", afirmă Cojocaru, într-un film de prezentare a candidaturii sale. Merită reamintit că până în acest moment și-au manifestat interesul pentru funcția de primar al municipiului Galați: Ionuț Pucheanu (PSD), Picu Apostol Roman (PUSL), activistul civic Cristian Dănilă, Doru Căstăian (PACT pentru Galați) şi Daniela Ancuța Șarpe (USR). viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 23, 2024 Author Posted March 23, 2024 AUR Galați - candidat-surpriză la Primărie. Daniela Simona Vreme, susținută de George Simion Într-o conferință de presă organizată în această seară la Galați, președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a făcut un anunț surprinzător referitor la candidatul oficial al partidului pe care îl conduce pentru funcția de primar al municipiului Galați. Astfel, deși propunerea organizației AUR Galați pentru această funcție fusese cea a antreprenorului în construcții Constantin Cojocaru, potrivit anunțului din această seară AUR o susține pe Daniela Simona Vreme. Președintele AUR a declarat că aceasta este coordonatorul principal al AUR Galați și viitorul candidat al partidului, o doamnă care nu este „nici amanta, nici sinecura nimănui” și i-a îndemnat pe gălățeni să o voteze. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 25, 2024 Author Posted March 25, 2024 Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a ratat șansa de a-l avea contracandidat pe cumătrul său După câteva săptămâni în care candidatul AUR pentru Primăria Galați la alegerile locale a fost omul de afaceri Constatin Cojocaru, cumătrul primarului PSD Ionuț Pucheanu, liderul AUR, George Simion a anunțat candidatura Danielei Vreme, fostă membră PNL. În urmă cu o lună de zile, pe rețelele de socializare și pe site-urile locale de știri era anunțată vestea că la alegerile locale de pe 9 iunie, candidatul AUR la Primăria Galați va fi Constatin Cojocaru (43 ani), antreprenor, dar și un susținător al societății civile și cauzelor umanitare. Cojocaru s-a remarcat prin alergările sale pentru cauze umanitare, prin donațiile în bani pentru copiii cu probleme medicale şi burse oferite prin firma de construcții la care este asociat. Pe rețele de socializare au apărut afișele cu „AUR – Constantin Cojocaru, candidat Primăria Galați”, susținute de obiectivele campaniei sale: „Vreau un Galați puternic economic și competitiv, demn și respectat, în care toți oamenii să poată munci și trăi mulțumiți, bucurându-se în siguranță și pace de roadele muncii lor”! După ce pe rețelele de socializare au început să apară detalii despre legăturile de rudenie între candidatul AUR și primarul PSD, Cojocaru a recunoscut că îl cunoaște pe primarul Ionuț Pucheanu din 2015 și că în 2017 Pucheanu i-a botezat un copil, iar de atunci au relații de familie, ca de la cumătru la cumătru. Un detaliu interesant este și faptul că directorul de campanie al lui Constantin Cojocaru, urma să fie un om de încredere al primarului PSD, șeful sindicatului din primărie. „Blatul” pus la cale pentru ca Pucheanu să nu-și facă prea multe griji în legătură cu obținerea celui de al 3-lea mandat de primar al Galațiului a stârnit comentarii sarcastice: „A construit în Galati blocuri pe semnătura lui Pucheanu și acum candidează împotriva lui. Caracter de AUR are omul ăsta !!!!”, a spus Florin, iar Magis a considerat informația foarte utilă: „Bun așa, știu pe cine NU am să votez”. Constantin Cojocaru este asociat în firma Euro Construcții SRL cu fratele și sora sa și un om de afaceri italian, Simone Bassetto. În ultimii ani, Euro Construcții a construit mai multe blocuri în oraș, unele în zone cu regim de înălțime al construcțiilor de parter și cel mult două etaje. „Blatul” pentru Primăria Galați i-a revoltat în primul rând pe membrii AUR, care i-au semnalat aranjamentul liderului AUR, George Simion. Acesta a venit pentru a face ordine în organizația municipală. Simion a anunțat că a desemnat-o candidat pentru Primăria Galați pe economista Daniela Vreme, pe care a numit-o și coordonator al organizației municipale AUR Galați. „Am venit să prezint o doamnă. Nu este nici amanta cuiva, nici sinecura cuiva, nici pupila cuiva, o doamnă care de 12 ani face opoziţie PSD aici în Galaţi. Îmi face o mare bucurie să o prezint pe doamna Daniela Vreme în calitate de coordonator municipal AUR şi de viitor candidat pentru funcţia de primar al Galaţiului”, a declarat, la Galaţi, George Simion. Daniela Vreme le este cunoscută gălățenilor pentru că din 2012 a candidat independent la Primăria Galați și Consiliul Municipal Galați și a reușit să obțină două mandate de consilier municipal independent. În Consiliul Municipal a fost o critică constantă a proiectelor majorității PSD care nu erau benefice pentru oraș și pentru gălățeni. Obținerea celor două mandate de consilier municipal independent este o performanță la Galați, mai ales în raport cu rezultatul obținut de primarul PSD Ionuț Pucheanu la ultimele alegeri locale, care, datorită procentului mic al prezenței la vot, a câștigat al doilea mandat de primar cu voturile a 9% dintre gălățenii cu drept de vot. Daniela Vreme ar fi fost și un foarte bun candidat al PNL pentru Primăria Galați, în condițiile în care după 2020, ea a renunțat să mai candideze independent și s-a înscris în PNL Galați. puterea.ro De fapt, în iunie 2012, Daniela Vreme a câştigat un mandat de consilier judeţean pe listele partidului lui Dan Diaconescu, PP-DD.
dcp100168 Posted March 26, 2024 Author Posted March 26, 2024 George Stângă și Onuț Atanasiu, candidații PNL Galați la alegerile locale din 9 iunie Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat, în cadrul ședinței de marți, 26 martie, candidații filialei PNL Galați pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean (CJ) și primar al municipiului Galați. Astfel, deputatul George Stângă, președintele filialei gălățene PNL, va candida la președinția CJ Galați, iar deputatul Onuț Atanasiu va intra în cursa pentru funcția de primar al municipiului Galați. Alegerile locale şi cele europarlamentare de anul acesta se vor desfăşura duminică, 9 iunie 2024. Secţiile de vot vor fi deschise între orele 7.00 şi 22.00. Campania electorală va avea loc în perioada 10 mai - 8 iunie. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now