Cea mai veche aşezare duhovnicească din Vârlezi

[dcp100168]

Cea mai veche aşezare duhovnicească din Vârlezi

Biserica Lacrimilor

* Ctitoria generalului Nicolae Cernat

Una dintre cele mai vechi aşezări bisericeşti de la Dunărea de Jos este Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Vârlezi. Loc de rugăciune ce aminteşte de una din familiile de renume pentru comuna Vârlezi, pentru Galaţi şi chiar pentru Ţară - anume, familia generalului Nicolae Cernat. Locaşul a fost ridicat între 1826‑1828 şi nu e singurul aşezământ bisericesc pe care cernăţenii l‑au ridicat aici.

Tot la Vârlezi, la doar câteva sute de metri de Biserica din Cimitir se ridică Biserica "Sfinţii Voievozi", tot ctitorie cernăţeană, construită cu sprijinul unei rude a generalului Nicolae Cernat ‑ soţii Ştefan şi Safta Cernat. E drept că au contribuit şi comisul Mihail şi Maria Balaban, Banul Lupu şi Elena Pangrat, precum şi enoriaşii, însă e demn de reţinut că marile familii boiereşti nu‑şi risipeau averea pe lucruri trecătoare. Au înţeles că împrumutându‑L pe Dumnezeu, devii cetăţean al nemuririi.

Înălţată între 1832‑1833, această a doua Biserică (în ordinea cronologică a zidirii) cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul" din Vârlezi este astăzi cea în care se slujeşte. În context, am amintit‑o, dintr‑un simplu motiv. Acela de a vă invita să privim înapoi în istorie şi să exclamăm: �Ce neamuri, ce oameni şi ce vremuri înduhovnicite! Adevăraţi creştini preocupaţi de prosperitatea lor materială, dar, mai ales, de cea spirituală."

Revenind la Biserica din Dealul Cimitirului, cimitir aşezat altădată la capătul satului, trebuie spus că "acest sfânt locaş a servit, mai ales, pentru slujbele de înmormântare", ne spunea deunăzi părintele Gh. Boldeanu, slujitor al celor două Sfinte Altare. Este o Biserică a lacrimilor ce a reunit întotdeauna Biserica din Cer cu cea de pe pământ.

Urmele vremii

Ctitoria cernăţeană este în formă de cruce, din lut îmbrăcat în ciment, cu zid straşnic de 1,20 metri. Astăzi, edificiul poartă urmele vremii. Chiar dacă în anii din urmă a fost restaurată la interior, în biserică persistă un miros greu de lemn care a stat în apă. Condensul este marea problemă a Biserici din Cimitirul din Vârlezi şi probabil înlocuirea totală a lemnului va rezolva acest aspect destul de neplăcut. Pictura este realizată în anul 1989 de un om al satului, zugravul Constantin Caraman. Este o îmbinare între stilul bizantin şi cel neoclasic, iar albastrul predominant ce imaginează cerul şi Sfinţii Săi, chiar dacă nu e precum cel al Voroneţului, are darul să îndemne la rugăciune, la meditaţie. Marea problemă a acestui sfânt locaş este însă catapeteasma, aceeaşi de la sfinţirea iniţială din 1828. La o simplă socoteală, ar număra 180 de ani. Frumuseţea şi sculptura aleasă sunt umbrite de starea de degradare a lemnului, pentru că apa nemiloasă a acţionat în mod vizibil asupra materiei. E de ajuns o simplă atingere a catapetesmei şi lemnul se transformă în pulbere. Pare ireal acest aspect, dar abia acum înţelegi că mirosul de putregai care persistă are o explicaţie temeinică... "Totul e putred din cauza condensului, remarca părintele Boldeanu. De putred ce este lemnul catapetesmei, îmi este teamă să îl ating".

Într‑adevăr, la prima vedere, sub nicio formă nu se poate pune problema unei restaurări, ci a înlocuirii catapetesmei acestei biserici măcar până la înălţimea de doi metri. Păstrându‑se modelul celei existente care a fost lucrat cu multă măiestrie şi migală acum 180 de ani în urmă.

Fondurile ministerului nu sunt pentru restaurare

"Paradoxul este ca avem de la Departamentul Cultelor din cadrul Ministerului Culturii alocaţi 300.000 lei (trei miliarde lei vechi), dar nu‑i putem folosi pentru lucrări de restaurare, ci doar pentru acoperiş, gard..." Nu spunem că aceste lucruri nu sunt necesare. Însă, credem că e musai ca acelaşi minister să facă ceva mai mult pentru salvarea a ce se mai poate salva din catapeteasmă. Dincolo de tot ce e trecător pe această lume, Dumnezeu şi Biserica Sa rămân veşnice, iar această ctitorie cernăţeană este o expresie arhitecturală a începutului de secol XIX şi confirmă nemurirea. A înfruntat atâtea nedreptăţi şi e păcat să se risipească acum...

Ctitori gălăţeni. Generoasa familie Cernat

Despre marea familie Cernat aflăm de la părintele Gh. Bârsan (în monografia Schitului Zimbru), că la 1793 când cei doi monahi Iosaf şi Alomah au venit de la Mănăstirea Râşca să ridice Schitul Zimbru, "au stăruit pe lângă familiile Cernat, Plesnilă şi Iamandi, care aveau moşii la Zimbru, ca să ridice o biserică. Aceştia au dat banii necesari împreună cu moşia pe care au zidit Schitul Zimbru... Boierii de mai sus, căminarul Vasile Cernat, Gh. Plesnilă şi Gh. Cernat erau oameni evlavioşi. La 1816, V. Cernat a construit Biserica din Jorăşti..."

Pentru că suntem la Vârlezi, despre cele două sfinte locaşuri din Vârlezi aflăm că sunt susţinute de marea familie Cernat. Astfel, la 1828, N. Cernat a ridicat Biserica Cimitirului din Vârlezi, cu hramul "Sfinţii Voievozi", iar rudele sale Ştefan şi Safta Cernat, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, tot la Vârlezi.

În "Cartea Judeţului Covurlui" (apărută la 1891), Moise N. Pacu face un frumos portret acestei familii de boieri. Cea mai bogată familie din Vârlezi era cea a lui Nicolae Cernat care avea peste 700 hectare de pamânt în această comună şi în cătunele vecine.

Această familie a dat ţării şi pe generalul Alexandru Cernat (1828‑1893), născut la Galaţi, ministru de Război între aprilie‑august 1877 şi martie‑noiembrie 1878, Comandant Corp II al Armatei Române în Războiul de Independenţă, fost senator de Covurlui.

http://www.vlg.sisnet.ro/index.php?page ... l&id=26021