Jump to content

Gălățeanca Ecaterina Chivu, şefa contabililor din România


Recommended Posts

Posted

Gălățeanca Ecaterina Chivu, noua președintă a Biroului Permanent CECCAR

Fosta șefă a filialei Galați a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Elena Ecaterina Chivu, a fost aleasă președinta Biroului Permanent al Consiliului superior CECCAR, cea mai înaltă funcție în cadrul organizației. Mandatul său este de patru ani și a intrat în vigoare miercuri, 5 aprilie 2023, după un an de - să-i spunem, în termeni profani - stagiu. Pe durata celor patru ani, Elena Ecaterina Chivu va fi secondată de cinci vicepreședinți, membri ai Biroului Permanent: Mariana Mihaela Aldea, Nicolae Băjan, Elena Cristina Dorneanu, Teofilia Sardeni și Robert-Aurelian Șova.

„Este un mare angajament pentru mine, nu mai e la fel de «simplu» ca la filială. Mi-am propus să-i reprezint cu succes și responsabilitate pe colegii mei din CECCAR. Mizez pe faptul că am o echipă puternică lângă mine și că vom face lucruri frumoase împreună pentru profesie și pentru membrii CECCAR, pentru că noi asta suntem – o mare familie. Le mulțumesc colegilor care au avut atâta încredere în mine și mi-au propus acest mandat. Mulțumesc și echipei de la Galați, lui Laurențiu Onose și lui Cătălin Severin, care au fost toți alături de mine și m-au încurajat”, ne-a declarat Elena Ecaterina Chivu.

Mandatul de șef al filialei CECCAR Galați este îndeplinit de Silviu Cătălin Severin. Din consiliul filialei mai fac parte Mirela Laura Blaga, Mihai Spînu, Ioana Constanța Toader și Stan Marin. Executivul filialei gălățene este compus din Valeriu Laurențiu Onose, Paul Ioniță, Ionelia Caciuc și Nina-Roxana Coman.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.