dcp100168 Posted April 30, 2023 Share Posted April 30, 2023 O clădire veche de 120 de ani va fi renovată de Primărie Fără a fi clasată ca monument istoric, clădirea de pe strada Eroilor nr. 28, veche de aproape 120 de ani, are şansa de a-şi recăpăta farmecul şi funcţionalitatea. Aleşii locali tocmai au aprobat proiectul prin care clădirea va fi renovată, investiţie cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). O sumă de 2.338.963 de lei este valoarea totală a investiţiei de care ar avea nevoie clădirea de pe strada Eroilor nr. 28. Cel puţin aşa prevede proiectul de hotărâre privind renovarea energetică a acestui imobil, pe care consilierii locali l-au aprobat săptămâna trecută. Potrivit documentaţiei de avizare a lucrărilor, construcţia a fost edificată în anul 1906 şi nu este clasată ca monument istoric. Cu o suprafaţă construită de 224 de metri pătraţi, imobilul are demisol parţial şi parter, iar podul este desfăşurat pe toată amprenta parterului, învelitoarea acoperişului fiind din tablă zincată degradată şi ruginită. "În cei 120 de ani de existenţă, clădirea a fost afectată de o serie de seisme, cele din 1940, 1977 şi 1986 având cele mai mari magnitudini. Cu excepţia fisurilor de pe exteriorul clădirii, majoritatea spaţiilor de la interior sunt zugrăvite şi nu sunt vizibile avarii la nivel de finisaj", se arată în documentaţie. Proiectul votat de aleşi are ca scop realizarea unor lucrări care să asigure funcționalitatea clădirii, dar și eficientizarea energetică a acesteia. Clădirea ar urma să beneficieze de refacerea finisajelor interioare, refacerea pardoselilor de la parter şi demisol, schimbarea tâmplăriei degradate, refacerea tencuielilor, reparaţia acoperişului şi a scării de acces, dar şi de realizarea unui sistem de încălzire. Va fi refăcută instalaţia electrică şi sanitară, iar instalaţiile purtătoare de apă vor fi poziţionate în canale de protecţie. Anveloparea clădirii presupune izolaţia termică a pereţilor exteriori şi nu numai, montarea unei centrale termice proprii pe gaz metan pentru furnizarea utilităţilor termice, iar ferestrele vor avea tâmplărie din lemn stratificat şi geam termorezistent. Va fi introdus un sistem de control al iluminatului, cu tehnologie LED. Conform Primăriei, pentru acest imobil a fost aprobat și încheiat un contract de finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 873.693 lei cu TVA, dar numai pentru eficientizarea energetică. "Restul cheltuielilor necesare aducerii clădirii în stare de funcționare (lucrări de rezistență, de arhitectură și finisaje) vor fi suportate din bugetul local", se precizează în proiectul votat. Valoarea totală a investiţiei a fost calculată la 2.338.963 de lei, iar durata lucrărilor ar urma să fie de 12 luni. Nu vă putem spune, deocamdată, care va fi destinaţia clădirii, dar merită să amintim că, în 2018, s-a dorit amenajarea aici a "Casei Universitarilor", un spaţiu destinat desfăşurării proiectelor cultural-ştiinţifice, ceremoniilor academice, lansărilor de carte, conferinţelor ştiinţifice, microexpoziţiilor de artă, imobilul fiind transferat în administrare Universităţii "Dunărea de Jos", prin hotărâre a Consiliului Local. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now