Jump to content

SC Oțelul Galați, în campionatul 2023-2024


Recommended Posts

Posted

“Străjerii” pentru Superligă

Portari
1. Gabriel URSU
12. Relu Marian STOIAN
13. Cosmin Andrei DUR-BOZOANCĂ
55. Aurelian Eusebio PĂUN

Fundași
2. Milen ZHELEV
3. Gabriel NEDELEA
4. João Pedro Pereira SERRÃO
14. Andrei Silviu RUS
15. François YABRÉ Tobasegnou
16. Costin Petruț GHIOCEL
18. Teodor FARCAȘ
22. Dan Lucian PANAIT
26. Mihai ADĂSCĂLIȚEI

Mijlocași
5. Ariel LOPEZ Ignacio Varela
8. Ionuț NEAGU
11. Alexandru Mihai Constantin POP
17. Răzvan Andrei TĂNASĂ
20. Ștefan BODIȘTEANU
21. Samuel TELES Pereira Nunes Silva
23. Vasile JARDAN
25. Denis BORDUN
27. Pablo Leonel GAITAN
30. Juri CISOTTI
31. Diego ŽIVULIĆ
67. Frédéric Ferreira MACIEL
77. Octavian URSU

Atacanți
7. George CÎRJAN
9. Iliya Asenov DIMITROV
90. Kehinde Abdul Feyi FATAI

Staff tehnic
Dorinel MUNTEANU – manager tehnic
Sorin HARAGA – antrenor secund
Cătălin Laurențiu IORGA – antrenor secund
Iulian OLTEANU – antrenor portari
Florin ACSINTE – preparator fizic
Cristian Bogdan SÎRGHI – team manager
Bogdan BĂNEȘANU – medic
Liviu TUNARIU – kinetoterapeut
Alexandru POPA – fizioterapeut
Constantin CRĂCIUN – maseur
Iulian DOGARU – magazioner

ascotelul.ro

Posted

Start ratat de campionat: Oțelul - UTA 1-1

Gălățenii au avut un start ratat de campionat la revenirea în Superligă, la opt ani distanță. Deși un adversar mai slab ca UTA nu se putea întâlni în acest moment al sezonului, Oțelul n-a scos decât un punct pe teren propriu, după 1-1 cu arădenii.

Prima repriză a fost extrem de modestă ca exprimare în joc din partea elevilor lui Dorinel Munteanu, iar pe lângă ocaziile importante pe care arădenii le-au ratat, la ultima fază a venit și golul, după o execuție fenomenală a lui Rareș Pop (18 ani).

Intrați la pauză cu 0-1, gălățenii au avut o altă abordare în partea secundă, când și jucătorii de la UTA au cedat complet inițiativa și au fost dominați în mare măsură. Încercările din ce în ce mai curajoase, în special prin prisma incursiunilor lui Bodișteanu, au fost răsplătite de golul egalizator, înscris de Alexandru Pop (sosit sub formă de împrumut de la Farul, ultima oară la Unirea Dej).

Oțelul a ratat șansa de a câștiga în două rânduri. Prima oară la lovitura de la 11 metri ratată de Cisotti, care a bătut foarte prost, pe centrul porții. A doua ocazie i-a aparținut lui Cîrjan, care a ratat din postură de singur cu portarul, chiar din careul advers.

Doar 1-1 și lucrurile nu arată deloc grozav pentru gălățeni, la capătul primului meci din Superligă.

Dorinel Munteanu a trimis în teren următoarea formulă: Stoian - Rus, Yabre, Lopez, Jelev - Telles, Neagu, Cisotti - Pop, Fatai, Ursu. Au mai intrat: Cîrjan, Bodișteanu, Jardan, Zivulic și Gaitan.

Următorul meci al Oțelului este programat luni, 24 iulie, în deplasare la CSU Craiova.

viata-libera.ro

Oţelul Galaţi – UTA Arad 1-1, în meciul de debut al noii ediţii de campionat

Echipa Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia UTA Arad, în primul meci al noului sezon din Superligă. Gălăţenii au ratat un penalti.
La Galaţi, arădenii au avut prima ocazie, o bară a lui Fabry, în minutul 3, şi chiar au deschis scorul, în finalul primei reprize, atunci când, în minutul 45+6, Rareş Pop a şutat de la 18 metri şi a înscris imparabil.
Egalarea a venit în minutul 62, la o pătrundere a lui Alexandru Pop care, excelent servit în careu de Teles, a finalizat cu un şut puternic din careu. Oţelul a primit un penalti în minutul 72, când Isac a comis henţ în careu, însă Cisotti a executat slab şi portarul arădenilor, Iacob, a apărat lovitura de pedeapsă. Gazdele au mai avut o ratare uriaşă în minutul 87, când Cârjan a trimis peste poartă din poziţie centrală.
Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1, un start cu stângul pentru echipa gălăţeană, nou promovată în prima ligă.

OŢELUL GALAŢI: R. Stoian - A. Rus, Yabre, Ariel Lopez, Zhelev – Teles (Gaitan 90), I. Neagu (Zivulic 80), Cisotti - Al. Pop (Jardan 72), Fatai (Cârjan 46), A. Ursu (Bodişteanu 46). ANTRENOR: Dorinel Munteanu
UTA ARAD: Fl. Iacob - Roganovic, Benga, Markov, Aly Abeid – Carp (Stahl 56), C. Mihai (D. Isac 60) - R. Pop (R. Mustacă 80), Fabry (Postolachi 77), D. Dumitraşcu – Cooper (Leidsman 46). ANTRENOR: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Dorinel Munteanu – antrenor 20, Zhelev 69 / C. Mihai 57, D. Isac 75, R. Mustacă 85

news.ro

Dorinel Munteanu: Sunt şi nemulţumit, şi mulţumit! Eu cred că trebuia să câştigăm, am avut ocazii, am ratat un penalti

Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, este convins că formaţia sa putea să câştige vineri, pe teren propriu, meciul cu UTA, scor 1-1.
„Sunt şi nemulţumit, şi mulţumit. După pauză echipa noastră s-a apropiat de ce ar trebui să joace în Superligă. Eu cred că trebuia să câştigăm, am avut ocazii, am ratat un penalti. Sunt convins că băieţii vor creşte şi din punct de vedere al jocului şi al atitudinii. La pauză am corectat ce era de corectat şi am schimbat ce era de schimbat. Sunt convins că, având o atmosferă cum a fost azi, ne putem atinge obiectivul, deşi toată lumea spune că e imposibil. Cisotti era desemnat să execute penalti-ul, a ratat astăzi, dar jocul lui a fost la înălţime La Fatai nu e ceva grav, l-am schimbat ca să îl protejez Mai vreau să aduc la echipă doi jucători, un fundaş central şi un jucător de bandă”, a declarat Dorinel Munteanu după meciul de acasă cu UTA Arad, scor 1-1.

news.ro

Posted

Start satisfăcător de sezon

Oțelul Galați a debutat în Superligă, ediția 2023-2024, cu un rezultat de egalitate pe teren propriu: 1-1 (0-1) cu UTA Arad, formație care în 2022 irosea pe final calificarea în play-off. De cealaltă parte, pentru o echipă care la începutul verii trecute susținea baraj de intrare în eșalonul secund al României, este o realizare incontestabilă, nicidecum un start nefericit. Cu tot subiectivismul firesc, e o concluzie rezonabilă.

Evident, dacă ne raportăm la cele mai mai performanțe ale acestui brand, respectiv câștigarea Campionatului și a Supercupei României în 2011, o remiză pe propriul teren cu gruparea arădeană poate fi considerată orice altceva decât o bucurie. Pentru noi, clubul renăscut în 2016 de suporteri pentru suporteri, este însă bucurie fără margini să vedem că, în toiul sezonului concediilor, stadionul a fost aproape plin la debutul în competiția de elită a țării. După un sezon de Liga 2 în care arena noastră a fost plină de suporteri cu inima roșu-alb-albastră, imaginile cu manifestările tribunelor devenind virale, dăinuirea acestei emoții trece drept prima victorie a Oțelului în noul an competițional.

Trecem și la activitatea propriu-zisă de la nivelul gazonului. O spunem cu mâna la inimă, au transmis-o public, în social-media, atât suporterii, cât și consumatori neutri de sport-rege: Oțelul, cel puțin în repriza secundă a meciului de aseară, dar de câteva ori și în primele 45 de minute, a produs FOTBAL. Nu doar pentru scepticii care nu găseau oportună promovarea printre cele mai tari echipe din România, ci în primul rând pentru fanii de vreme rea, care mereu au sperat la zile însorite. În compania unui adversar care și-a permis reînnoirea lotului, având obiective îndrăznețe, bravii băieți ai lui Dorinel Munteanu au demonstrat o viteză superioară după minutul 46, ratând, printre altele, o lovitură de la 11 metri și o situație de unu la unu cu portarul, lăsând mereu impresia că până la final va pica golul izbăvitor.

Oțelul n-a câștigat cu UTA, dar a furnizat destule momente de spectacol, ingredient pe care orice iubitor de fotbal și-l dorește atunci când vine la stadion. Potența fizică a jucătorilor noștri, combinațiile rapide, driblingurile făcute în viteză și pofta de joc a nou-veniților Pop, marcator la debut, Bodișteanu, Teles sau Lopez ar fi trebuit să aibă un corespondent pe măsură pe tabela de marcaj. Nu s-a întâmplat, dar rămânem cu gustul dulce al revenirii în Superligă și cu un joc pe care inclusiv presa de specialitate l-a catalogat interesant, dătător de speranțe.

În concluzie, am plecat satisfăcător în noua campanie, nu mai suntem pe vremea în care se considera că un egal acasă sunt două puncte în minus în “clasamentul adevărului”. E genul de 1-1 tonic care îți dă șansa de a reveni la antrenamente și mai dedicat, cu entuziasm și încredere. Forza, Oțelul!

SC OȚELUL GALAȚI – FC UTA ARAD 1-1 (0-1)

Stadion: Oțelul – 10.000 spectatori;
Marcatori: A. Pop 62 / R. Pop 45+5
Cartonașe galbene: Zhelev 69, Rus 84 / Mihai 57, Isac 75

OȚELUL: Stoian – Rus, Yabre, Lopez, Zhelev – Teles (90+3 Gaitan), Neagu (79 Zivulic), Cisotti – A. Pop (72 Jardan), Fatai (46 Cîrjan), Ursu (46 Bodișteanu).
Rezerve neutilizate: Păun, Farcaș, Ghiocel, Nedelea
Antrenor principal: D. Munteanu

UTA: Iacob – Roganovic, Benga, Markov, Abeid – Mihai (60 Isac), Carp (56 Stahl) – R. Pop (77 Mustacă), Fabry (77 Postolachi), Dumitrașcu – Cooper (46 Leidsman).
Rezerve neutilizate: Kucher, Iurasciuc, Ekmekci, Nortey
Antrenor principal: M. Rednic

Arbitri: A. Chivulete – S. Gheorghe, M. Necula – V. Băban. VAR: F. Andrei. AVAR: C. Marcu

ascotelul.ro

Posted

Oţelul Galaţi l-a achiziţionat pe fundaşul croat Dragan Lovric

Echipa de fotbal Oţelul Galaţi a anunţat, luni, achiziţionarea fundaşului croat Dragan Lovric, care a semnat un contract valabil pentru un sezon. Lovric reprezintă cel de-al 13-lea transfer al echipei pregătite de Dorinel Munteanu în această vară.

"SC Oţelul Galaţi l-a legitimat pe Dragan Lovric, fundaş central de naţionalitate croată, jucător care a intrat deja în programul de pregătire al tehnicianului Dorinel Munteanu. Lovric, 27 de ani, 1,91 metri, a semnat un contract pe un an de zile, cu posibilitatea prelungirii înţelegerii", au anunţat reprezentanţii echipei Oţelul Galaţi pe pagina oficială de Facebook.

Fotbalistul născut la Split, a evoluat ultima dată pentru Ararat-Armenia, echipă cu care a terminat campionatul pe locul al treilea. De-a lungul carierei, Dragan Lovric a mai fost legitimat la formaţii precum Krivbas (Ucraina), NS Mura (Slovenia), Zrinjski Mostar (Bosnia şi Herţegovina) sau HNK Sibenik (Croaţia). Noul component al Oţelului, format la academiile de juniori ale grupărilor RNK Split şi HNK Gorica, a fost în perioada 2015-2019 proprietatea clubului italian Catania, perioadă în care a fost selecţionat la reprezentativa U20 a Croaţiei.

agerpres.ro

Posted

Noi transferuri realizate de Oțelul pentru a face faţă în Superligă

Chiar și după debutul în prima ligă, gruparea gălățeană Oţelul încă mai este deschisă modificărilor de lot.
Oțelul a luat startul în Superligă cu un rezultat de egalitate în meciul cu UTA, scor 1-1, iar la capătul partidei antrenorul Dorinel Munteanu a anunțat deja două noi mutări. Este vorba despre un fundaș central și o extremă. Postul de apărător este de cea mai mare nevoie, pentru că Munti are sub comanda sa doar trei astfel de jucători de meserie: Yabre, Ghiocel și Joao Serrao. Portughezul de 23 de ani ce poate juca în apărare nu pare să se fi integrat şi n-a prins nici măcar banca de rezerve la meciul cu UTA, cu toate că Teles (mijlocaș portughez, sosit la echipă o dată cu Serrao) a fost chiar titular. Mai mult, Dorinel Munteanu preferă jucători cu experiență într-o astfel de poziție. La meciul cu arădenii, lângă Yabre, în centrul defensivei, a jucat Ariel Lopez, care s-a achitat bine de sarcini, dar este mijlocaș defensiv la bază.
În cursul zilei de luni, Dragan Lovrici (27 de ani), ultima oară la Ararat (Armenia), a participat la primul său antrenament alături de gălăţeni.
"S-a văzut tracul de debut pentru jucătorii nou-veniți și pentru cei cu care am promovat din Liga a III-a. Sigur că mai așteptăm să vină noi jucători, este vorba despre un fundaș central și o extremă", a spus Dorinel Munteanu, la finalul partidei cu UTA.
În această vară mai sosise la Oțelul și Daniel Celea, fost la Chindia, dar fundașul a preferat să meargă în cele din urmă în Cipru, având o ofertă mai bună din punct de vedere financiar.
Oțelul mizează pe filiera portugheză, iar după Serrao și Teles, în curtea ”oțelarilor” a ajuns și Frederic Maciel. În vârstă de 29 de ani, acesta poate să joace ca extremă în atacul gălățenilor, mai ales că s-au eliberat două locuri pe acest post. Maciel este portughez născut în Franța, la Grenoble, iar în vremea junioratului era considerat un mare talent. La nivel de seniori a prins 165 de meciuri în primele două ligi ale Portugaliei. Ultima oară a evoluat la Uniao Torrense. Venirea lui Maciel are rolul de a acoperi despărțirile de Gorovei și Nica. Primul a fost deja anunțat oficial că nu va mai face parte din lotul echipei, iar cu Nica încă se poartă negocieri cu privire la reziliere.
Tot la capitolul noutăți în lot figurează și portarul Gabriel Ursu, revenit de la Unirea Braniștea, după ce a apărat la clubul din cel de-al treilea eșalon în sezonul trecut. Venirea lui Ursu lasă deschisă ușa unei noi rezilieri la capitolul goalkeeperi, iar cel vizat ar putea fi Păun, sosit în această vară, dar care n-a convins în meciurile amicale din Austria.

Altfel, următorul meci de campionat al Oțelului va avea loc luni, 24 iulie, în deplasare la Universitatea Craiova.

viata-libera.ro

Posted

Oțelul, plusuri și minusuri după prima etapă a sezonului

S-au încheiat primele meciuri din campionatul Ligii I de fotbal, iar primele concluzii pot fi deja scoase în evidență.

Mult așteptatul start al Superligii a fost deja depășit, iar printre echipele care s-au aflat în centrul atenției a fost și Oțelul, care a remizat, scor 1-1, cu o echipă de baraj de retrogradare în sezonul precedent, UTA. Iată rezultatele complete ale rundei inaugurale: Oțelul - UTA 1-1, Rapid - Sepsi 0-0, Hermannstadt - Farul 0-1, CFR Cluj - Poli Iași 2-0, Petrolul - "U" Cluj 1-1, FCU 1948 Craiova - FCSB 1-3, FC Voluntari - FC Botoșani 2-1 și Dinamo - CSU Craiova 0-2.

Cei mai mulți fani au fost prezenți la meciul Rapid - Sepsi, cu 11.800 de spectatori în tribune. Foarte aproape au fost și cei de la  la Tg. Jiu, cu 11.200, acolo unde s-a disputat partida FCU 1948 Craiova - FCSB. Pe locul trei ca număr al suporterilor prezenți la stadion s-a plasat Petrolul, cu 9.000. Oțelul a fost abia pe locul al patrulea, deși așteptările erau mult mai mari, cu 8.000 de fani în tribune. Ce-i drept, cei prezenți la stadion au fost foarte activi și au încurajat echipa favorită într-un mod entuziasmant. Apoi, urmează 6.900 de spectatori pe Stadionul "Arcul de Triumf", la Dinamo - CSU Craiova; 6.000 - la Hermannstadt - Farul, 4.500 la CFR Cluj - Poli Iași, iar cei mai puțini au fost la Voluntari - Botoșani, cu doar 1.355 de spectatori.

Trei remarcați la Oțelul

Oțelul a ratat o importantă șansă de a trece de UTA, formație care a arătat foarte rău în repriza a doua, din punct de vedere fizic, însă nu sunt de blamat jucătorii. Ci pur și simplu a fost una din acele zile în care rezultatul nu iese pe măsura așteptărilor din teren. Oțelul a avut două șanse extrem de mari de a marca pentru 2-1, prin Cisotti (care a ratat un penalti în minutul 76) și Cîrjan (din postura de singur cu portarul, min. 87). Din echipa gălățeană s-au făcut remarcați, dintre cei nou-veniți, trei jucători. Este vorba despre Ariel Lopez, care a fost folosit ca improvizație în centrul defensivei, Ștefan Bodișteanu (intrat la pauză) și Alexandru Pop (marcatorul golului). Bodișteanu și Pop au fost cei mai periculoși oameni de atac ai gălățenilor și au fost foarte activi pe toată durata prezenței lor în teren.

La celălalt capitol, al dezamăgirilor, poate să intre faptul că portarul Relu Stoian trăgea de timp pe final de meci, deși scorul era doar 1-1, iar Oțelul era echipa pe val. La fel cum dezamăgitoare a fost introducerea foarte târziu în meci a lui Gaitan, tocmai în minutul 90+3, ceea ce a părut mai mult ca un alt aspect de a trage de timp, deși scorul nu le era favorabil gălățenilor.

În general, în prima repriză, Oțelul a arătat rău ca echipă, dar acest lucru se poate pune și pe seama faptului că a fost vorba de tracul de debut, mai ales că majoritatea jucătorilor erau la primul contact cu Liga I.

Cea mai mare dezamăgire de după meciul cu UTA rămâne rezultatul, pentru că acest punct nu ajută cu mai nimic, mai ales că la final se și înjumătățește. Iar adversara a fost una din cele mai slabe echipe ale sezonul trecut, mult mai slab pregătită și ca lot, și din punct de vedere fizic, la ora partidei de la Galați.

Următorul meci al Oțelului va avea loc luni, 24 iulie, în deplasare la CS Universitatea Craiova.

viata-libera.ro

Posted

Oțelul, pe loc de retrogradare în mediul online. Gruparea gălățeană are de recuperat ca număr de fani

În această perioadă se pune un preț din ce în ce mai mare pe aparițiile în mediul online pentru toate cluburile de fotbal importante, iar Oțelul are un ecart destul de mare de recuperat printre formaţiile din Superligă.

Pentru o echipă din eșaloanele inferioare, cum a fost gruparea roș-alb-albastră în ultimii ani, Oțelul se prezenta foarte bine la capitolul online, în rândul urmăritorilor și al conținutului. Dar odată cu promovarea în Liga I, lucrurile nu mai sunt deloc favorabile gălățenilor.

În cazul platformei online Facebook, cea mai utilizată de către publicul din România interesat de fotbal, Oțelul este penultima într-un clasament al numărului de persoane care urmăresc activitatea clubului. Astfel, cu 34.000 de urmăritori, Oțelul o depășește doar pe FC Voluntari (care are 16.000), având cu 4.000 mai puțini decât FC Hermannstadt - o altă echipă fără tradiție în fotbalul românesc (38.000). Surprinzător ar fi că, la acest capitol, Oțelul se află sub echipe precum Sepsi Sf. Gheorghe (provenită dintr-un oraș cam cât Tecuciul ca număr de locuitori), Poli Iași, UTA, Botoșani sau FCU 1948 Craiova.

FCSB este lider detașat în rândul echipelor de Superligă urmărite în social media. Clubul bucureștean are un număr impresionant de 1,7 milioane de urmăritori pe Facebook. Pe locul al doilea, la mare distanță, se află Dinamo, cu 415.000, podiumul fiind completat de CS Universitatea Craiova (273.000). Fosta multiplă campioană CFR Cluj e abia a patra, cu 161.000 de fani pe internet, urmată chiar de campioana en-titre, Farul - 157.000. Peste suta de mii de urmăritori mai bifează Rapid (118.000), Petrolul (109.000) și Universitatea Cluj (103.000). Clasamentul continuă astfel: FC Botoșani (71.000), FCU 1948 Craiova (53.000), UTA (52.000), Poli Iași (50.000), Sepsi (44.000).

Gălăţenii erau cândva în top

În perioada în care echipa câștigase campionatul, Oțelul se afla între primele echipe din țară la capitolul fani pe internet. Avea peste 50.000 de urmăritori în acea vreme, în care numărul de conturi era mult mai mic decât în clipa de față. Dacă pentru nivelul ligilor a treia și a doua conținutul oferit către fani era de calitate, o dată cu trecerea în Superligă nu a fost nimic îmbunătățit la capitolul marketing şi comunicare. S-a păstrat același tipar, ceea ce face mult mai grea trecerea la nivelul următor. Inclusiv promovarea meciului cu UTA a fost destul de ștearsă, ceea ce s-a resimțit și la nivelul tribunelor. Oțelul a avut 8.000 de oameni prezenți pe stadion la primul meci din Superligă, deși au fost meciuri în ligile inferioare când au venit mai mulți suporteri pe stadion.

În același timp, e de precizat faptul că o prezență îndelungată în Superligă i-ar atrage Oțelului un număr constant mai mare de urmăritori, însă ecartul din acest moment este destul de greu de recuperat. Iar în afară de rezultatele sportive care atrag fani și în mediul online, nu doar pe stadion, este nevoie și de o strategie bine pusă la punct, capitol la care gruparea gălățeană a părut nepregătită la startul sezonului.

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

(24 iulie)

Egal norocos, dar meritat: CSU Craiova - Oțelul 0-0

Oțelul rămâne neînvinsă după prima deplasare a sezonului de Superliga, la capătul unui meci în care a avut și noroc, dar a luptat foarte bine pentru un rezultat de egalitate

Partida cu CSU Craiova, din deplasare, s-a încheiat cu scorul de 0-0, la capătul unui joc în care gazdele au ratat mai multe mari ocazii, printre care și trei bare. Dar și echipa lui Dorinel Munteanu a avut parte de o ocazie foarte bună de a marca la una din ultimele faze ale primei reprize, când Fatai a ratat de puțin ținta. Plus în repriza a doua când putea beneficia de un autogol al lui Căpățînă, la capătul unui contraatac. Oțelul s-a remarcat prin faptul că toți jucătorii au fost conectați la meci și au luptat pentru fiecare minge, așa cum își dorește antrenorul Dorinel Munteanu de la elevii săi. Un alt plus a fost disponibilitatea la efort și condiția fizică foarte bună a echipei gălățene. Oțelul a evoluat in formula: Stoian - Jelev, Yabre, Ghiocel, Panait - Teles, Lopez, Cisotti - Pop, Fatai, Bodișteanu. Au mai intrat: Zivulic, Rus, Maciel, Dimitrov și Neagu.

La capătul acestui meci, Oțelul a acumulat al doilea punct din tot atâtea partide. Următorul meci al gălățenilor din Superliga este programat sâmbătă, de la ora 21:30, pe teren propriu, cu FCSB.

viata-libera.ro

Posted

Oțelul atrage cei mai mulți spectatori pe stadion

Gruparea gălățeană se află în top când vine vorba de prezența în tribune a spectatorilor în acest start de sezon.

Cu toate că la meciul de acasă cu UTA au fost doar 8.010 spectatori (puțin comparativ cu alte meciuri de nivel mai scăzut pe care le-a jucat Oțelul cu peste 10.000 de spectatori), formaţia gălățeană a fost pe teren la meciul din etapa a doua ce a strâns cei mai mulți spectatori, la partida de la CSU Craiova, 11.826. Iar pentru partida din etapa a treia, de la Galați, Oțelul – FCSB este deja sold-out la bilete și va fi probabil cea mai mare afluență de fani la un meci din Superligă pentru această rundă.

În etapa precedentă, la Poli Iași – FC Hermannstadt au fost 11.310 spectatori, pe locul doi ca afluență, iar podiumul a fost completat cu UTA – CFR Cluj (10.500). La restul meciurilor distribuția fanilor a fost astfel: 6.300 la ”U” Cluj – Rapid (meci disputat la Mediaș), 6.132 la FCSB – Dinamo (din cauza capacității reduse a Stadionului ”Arcul de Triumf”), 5.000 la Sepsi – FCU 1948 Craiova, 3.000 la Farul – Voluntari (disputat la Ovidiu) și doar 2.000 la FC Botoșani – Petrolul.

viata-libera.ro

Posted

(29 iulie)

Atât s-a putut: Oțelul - FCSB 0-2

Oțelul a pierdut meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 0-2, fără să fi arătat că se află încă în cea mai bună formă a sa. Cu toate acestea, șansele gălățenilor de a marca au ieșit la iveală spre finalul meciului, când diferența era de un singur gol pe tabelă. Intrați de pe bancă, Cîrjan și Ursu au nimerit bara, cu șuturi din afara careului.

Deschiderea scorului a fost reușită în prima repriză, prin Octavian Popescu (min. 40), lăsat liber de la circa 20 de metri de poartă, iar șutul său s-a oprit în vinclul în care a marcat și Rareș Pop contra Oțelului în prima etapă.

După pauză tot FCSB putea să marcheze, după un penalti acordat la capătul primei analize VAR din istoria stadionului de la Galați. Centralul a indicat punctul cu var, dar Stoian a apărat lovitura de la 11 metri prost executată de Florinel Coman.

Golul de 2-0 al celor de la FCSB a venit după o degajare a portarului advers, imediat după bara lui Ursu. Iar Compagno, rămas singur cu Stoian, n-a ratat ținta.

Per total, Oțelul a arătat puțin fotbal, dar din ambiția jucătorilor putea să scoată cu ceva noroc un rezultat de egalitate. Însă diferența de valoare între cele două echipe s-a simțit în multe momente de joc. Momentan atât s-a putut, dar se poate spera la mai bine după ce se trece de partea de program dificil.

La meci au asistat spectatori în număr record pentru actuala ediție a Superligii, 12.897.

Dorinel Munteanu a trimis în teren echipa: Stoian – Rus, Yabre, Lopez, Jelev – Teles, Neagu, Jardan – Pop, Fatai, Cisotti. Au mai intrat: Panait, Bodișteanu, Cîrjan, Zivulic și Ursu.

Oțelul rămâne cu două puncte în clasament după trei etape, urmând a se deplasa în runda viitoare la Sf. Gheorghe pentru meciul cu Sepsi.

viata-libera.ro

Dorinel Munteanu, mulțumit de jucătorii săi, chiar dacă au pierdut

Mult-așteptatul meci cu FCSB n-a fost de bun augur pentru gălățeni, care au avut parte de primul eșec din Superligă. Oțelul – FCSB era un meci primit cu mare entuziasm de publicul gălățean, care a umplut până la refuz arena din Țiglina. Au fost 12.897 de spectatori la meci, record pentru actuala ediție de campionat a Superligii. Dacă ar mai fi fost locuri încă pe atât și tot s-ar fi umplut.

Din păcate, entuziasmul publicului n-a fost dublat și de un rezultat pozitiv al gălățenilor care au avut de luptat cu arme de lemn în fața unui adversar ce venise încărcat cu muniție de calibru superior. FCSB a câștigat cu 2-0, la capătul unui meci în care ratase un penalti (Florinel Coman), plus multe alte câteva ocazii foarte mari, dar toate venite după deschiderea scorului. Aceasta s-a produs în minutul 40, când Octavian Popescu a rămas complet liber la circa 20 metri de poartă, pe zona neacoperită de Teles, iar jucătorul FCSB-ului a prins o execuție imparabilă, în vinclul porții. Până atunci, oțelarii se achitaseră bine de sarcinile defensive și păreau că pot duce măcar până la pauză un rezultat de egalitate.

Chiar dacă a fost destul de sterp, atacul Oțelului a produs două momente importante la poarta adversă, prin Cîrjan și Ursu, ambii nimerind bara cu șuturi din afara careului. Iar ca amărăciunea să fie completă, după a doua bară, cea a lui Ursu, pe contraatac, oaspeții au și marcat, prin Compagno.

Pentru prima oară de când se află la Oțelul, Dorinel Munteanu a fost mulțumit de echipa sa, chiar dacă a pierdut un meci. Este vorba despre atitudinea pe care a văzut-o la jucători, nu de rezultat. „Îmi felicit echipa, s-a ridicat cel puțin în trei sferturi din joc la nivelul unei formații care-și propune să ia campionatul, care are jucători valoroși. În prima repriză, chiar n-am dat nicio șansă adversarului, cu excepția golului lui Tavi Popescu. Apoi, în repriza a doua, am avut și noi două bare, au ratat și ei un penalty, s-a mai echilibrat jocul. Nu sunt mulțumit la înfrângeri, dar nu pot fi supărat pe echipa mea după acest meci. Ăsta e fotbalul! La Craiova am ratat foarte mult, acum am ratat noi, am avut două bare. Dar sunt multe momente bune pe care le pot extrage după acest meci”, a spus Dorinel Munteanu la capătul partidei.

Dacă bulgarul Dimitrov, catalogat drept foarte slab, după meciul de la Craiova n-a prins nici banca de rezerve, Jelev, celălalt bulgar, a fost titular, dar a dezamăgit din nou. Acesta a fost schimbat la pauză cu Panait. Iată echipa trimisă în teren: Stoian – Rus, Yabre, Lopez, Jelev (Panait) – Teles, Neagu (Zivulici), Jardan (Bodișteanu) – Pop (Ursu), Fatai (Cîrjan), Cisotti.

Oțelul rămâne fără victorie după primele trei etape din Superligă, cu două puncte acumulate. Iar în etapa viitoare se va deplasa la Sf. Gheorghe, pentru meciul cu Sepsi, o altă participantă în Cupele Europene.

viata-libera.ro

Posted

(1 august)

Câți bani a făcut Oțelul de la meciul cu FCSB

Eșecul cu FCSB din etapa trecută are și efecte pozitive în rândul clubului gălățean, care a avut parte de un profit generos de pe urma vânzării de bilete.

Oțelul a înregistrat primul eșec din actuala ediție a Superligii, scor 0-2, în fața celor de la FCSB – probabil principala candidată la câștigarea campionatului din acest sezon. Nici suporterii, nici antrenorul Dorinel Munteanu n-au avut nimic de reproșat jucătorilor, care au luptat atât cât au putut în fața unui adversar net superior valoric. Dar în afara faptului că s-a pierdut acest meci de campionat, Oțelul a beneficiat de un profit generos pe seama vânzării biletelor la partida cu echipa bucureșteană. Astfel, cu prețuri ușor mărite în vederea acestui meci, coroborat cu recordul de asistență pe stadion din întreaga Superligă, sectorul de contabilitate al clubului a înregistrat încasări generoase. Chiar dacă cei de la club nu transmit date oficiale referitor la acest aspect al încasărilor din bilete nici măcar membrilor socios, putem face o estimare prin care să ajungem la un număr cât mai aproape de adevăr. Aici ne vom baza pe faptul că toți cei 12.897 de spectatori au intrat pe baza unui tichet cumpărat. Desigur, dăm deoparte cei circa 1000 de abonați pe care îi are clubul, dar tot rămân aproape 12.000 de bilete vândute.

Aproape 4 miliarde (vechi) încasări din bilete

Cu o medie de 32,5 lei pe bilet, pentru cele patru categorii principale de bilete (peluze, sector lateral tribuna a II-a, sector central tribuna a II-a și tribuna I), am ajuns la o estimare de 390.000 lei (aproape 4 miliarde de lei vechi) pe care Oțelul i-a făcut din vânzarea biletelor la meciul cu FCSB. Cel mai ieftin bilet pentru această partidă a fost de 5 lei, la sectorul galeriei, de circa 800 de locuri, iar cel mai scump a fost la Tribuna Zero – 150 lei, unde probabil că nu s-au vândut mai mult de 100 de bilete. În rest, la peluze a fost 15 lei, la tribuna a II-a a fost 30 sau 35 lei (în funcție de loc), iar la tribuna I a fost 50 lei.

Poate că această estimare este mult mai generoasă decât realitatea, adică cei 390.000 lei să fie de fapt mai puțin, în cazul în care organizarea cu vânzarea biletelor a fost ineficientă și au mai intrat și persoane fără bilet. Dar chiar și-așa, încasările clubului tot ar trebui să se apropie de această sumă, dacă mai punem la socoteală vânzarea de produse de la magazin, plus cele din comercializarea băuturilor răcoritoare și a celorlalte produse comestibile scoase la tarabele de la fiecare colț de tribună. Astfel, transformat în euro, Oțelul a făcut în jur de 80.000 de euro de pe urma partidei cu FCSB, o sumă importantă ce se adaugă la bugetul clubului.

O astfel de rețetă financiară de succes ar putea fi repetată de gălățeni la un alt eventual duel cu FCSB, ce s-ar putea contura în grupele „Cupei României”, cum s-a întâmplat și în ediția precedentă.

viata-libera.ro

Posted

(7 august)

Oțelul ar fi meritat victoria! Sepsi - Oțelul 1-1

Gruparea gălățeană a făcut cel mai bun meci de la startul Superligii chiar pe terenul uneia dintre cele mai în formă echipe din România. Meciul cu Sepsi de la Sf. Gheorghe s-a încheiat cu scorul de 1-1, dar Oțelul merita victoria după desfășurarea partidei, având în vedere și marea ocazie a lui Tănasă din prelungirile jocului. Golul gălățenilor a venit din gheata lui Alexandru Pop, care a șutat din marginea careului după o recuperare foarte bună a lui Gaitan, încă din minutul 4 al partidei. Egalarea lui Sepsi a venit în minutul 85, prin Safranko, după ce mingea a sărit favorabil pentru covăsneni în mijlocul careului. Oțelul a ajuns la al treilea punct acumulat în clasament după patru etape, iar în runda viitoare va juca pe teren propriu cu U Cluj.

viata-libera.ro

Plusurile Oțelului după punctul de la Sepsi

Gruparea gălățeană a scos un rezultat de egalitate la Sf. Gheorghe, fiind nedreptățită de rezultat în sensul în care ar fi meritat victoria conform cursului jocului.
După un meci mai puțin reușit cu FCSB din etapa a treia, Oțelul și-a etalat pe deplin calitățile luni seară, când a avut nevoie de doar patru minute pentru a marca împotriva echipei care nu primise niciun gol în șase partide. Așa s-a întâmplat la reușita lui Alexandru Pop, singurul marcator din Liga I pentru gălățeni, care a speculat o recuperare foarte bună din preajma careului advers a lui Gaitan. Cu toate că scorul final a fost de 1-1, Oțelul ar fi meritat victoria după raportul ocaziilor avute, plus un potențial penalti cu eliminare de care putea beneficia spre finalul jocului, când tânărul Tănase a nimerit bara după ce a fost împiedicat de un adversar la intrarea în careu. Una peste alta, rămâne impresia foarte bună lăsată de echipa lui Dorinel Munteanu, fiind la primul său joc consistent din startul acestui sezon.

La capitolul plusuri după acest meci ar fi că s-a conturat cu adevărat o linie de mijloc solidă, care să poată ține mai mult de minge, să poată să devină periculoasă pe atac și să aibă capacitatea de efort. Este vorba despre alcătuirea ”tripletei” Cisotti, Lopez și Gaitan la mijloc, după cum s-a întâmplat prima oară în acest sezon, dar net peste ceea ce au arătat celelalte formule încercate de Dorinel în compartimentul median.

Un al doilea mare plus este faptul că Dorinel Munteanu a fost încrezător să joace cu Bodișteanu titular și să-l introducă apoi pe teren pe Tănase. Sunt doi tineri foarte talentați, care au dovedit că pot produce pericol constant pentru poarta adversă.

De asemenea, tot la capitolul plusuri poate fi trecută și prestația generală a echipei, care a arătat mult mai solidă decât Sepsi – una dintre cele mai în formă grupări ale momentului.

Părțile mai puțin bune ar fi că echipa a ratat din nou o bună ocazie de a lua toate cele trei puncte, cum s-a întâmplat și cu UTA la Galați, plus schimbările neinspirate ale lui Dorinel Munteanu. În special cele din linia de mijloc, unde le-a făcut mult prea repede față de cum era necesar.

Locul 12 după 4 etape

Runda a patra s-a încheiat luni seară cu următoarele rezultate complete: UTA – Poli Iași 1-0, CSU Craiova – Hermannstadt 1-0, FC Botoșani – FCU 1948 Craiova 0-1, ”U” Cluj – Dinamo 1-1, Petrolul – Farul 3-2, FCSB – CFR Cluj 1-0, Sepsi – OȚELUL 1-1 și Voluntari – Rapid 2-1.

Oțelul a acumulat trei puncte după patru etape, mai puțin decât ar fi meritat, plus că a avut parte de un program dificil de parcurs până acum. Astfel, gălățenii se află primii deasupra liniei de baraj de retrogradare în aceste momente. Iată clasamentul complet: 1. FCSB 12 puncte, 2. FC Voluntari 9 p, 3. Sepsi 8 p (5-1), 4. CSU Craiova 8 p (4-1), 5. CFR Cluj 7 p, 6. Farul 6 p (8-7), 7. Hermannstadt 8 p (5-4), 8. Rapid 5 p (6-4), 9. Petrolul 5 p (5-6), 10. ”U” Cluj 5 p (6-8), 11. UTA 4 p, 12. OȚELUL 3 p (2-4), 13. FCU 1948 Craiova 3 p (5-8), 14. Poli Iași 3 p (4-7), 15. Botoșani 2 p, 16. Dinamo 1 punct.

viata-libera.ro

Posted

(10 august)

Încă trei jucători noi la Oțelul

Evoluția Oțelului de la meciul cu Sepsi (1-1) a reușit să impresioneze mai multă lume din fotbalul românesc, iar ambițiile lui Dorinel Munteanu au fost sporite de declarațiile oferite după meci. Acesta s-a declarat nemulțumit cu doar cele trei puncte din clasament, crezând că echipa sa ar fi meritat să aibă mai multe puncte.

”Nu sunt mulțumit după patru etape cu trei puncte. Cei care sunt în lotul meu și sunt mulțumiți cu acest punct nu o să mai stea foarte mult la Oțelul Galați. O să am discuții foarte deschise cu jucătorii, tot ce am discutat cu ei până acum a fost foarte deschis, tot ce au vrut le-am oferit, dar vreau un randament mai bun, mai ales al celor mai vechi care mă cunosc foarte bine că nu sunt mulțumit cu puținul și vreau să-mi ating obiectivele, chiar dacă acum sunt departe de obiectiv (n.r. – calificarea în play-off)”, a spus Dorinel Munteanu.

De asemenea, tehnicianul gălățenilor a adăugat, într-o intervenție la Fanatik, că vor mai veni trei jucători până la finalul perioadei de transferuri. Dintre aceștia, unul va fi român, iar ceilalți doi străini. În același timp, cel puțin cinci jucători ar trebui să se despartă de gruparea gălățeană în perioada următoare.

viata-libera.ro

Posted

(12 august)

Colecția remizelor nedrepte: Oțelul - „U” Cluj 1-1

Oțelul a mai scăpat din mână un meci pe care ar fi meritat să-l câștige, sâmbătă seară, la confruntarea cu “U” Cluj, scor 1-1. În aceeași categorie se încadrează și jocurile cu UTA și Sepsi, tot cu 1-1 încheiate. Revenind la meciul cu “U” Cluj, un penalti discutabil a făcut ca oaspeții să egaleze într-un meci ce părea deja câștigat de elevii lui Dorinel Munteanu.

Repriza a doua a fost una foarte bună din partea Oțelului, care reușise să deschidă scorul prin Alexandru Pop (singurul marcator din acest campionat al echipei), după o centrare exemplară a lui Tănase (min. 59).

Din păcate pentru miile de fani din tribunele stadionului, Nistor a executat cu siguranță penaltiul din minutul 90, care a întârziat încă o dată prima victorie a Oțelului din actuala ediție a Superligii. După cinci etape disputate până acum, Oțelul are patru puncte acumulate - toate de pe urma unor remize. Următorul meci al gălățenilor este sâmbătă, 19 august, în deplasare la FC Botoșani.

viata-libera.ro

Parcurs nesatisfăcător pentru Oțelul, rămas fără victorie în primele cinci etape

Echipa lui Dorinel Munteanu nu mai reușește să își fructifice șansele de a câștiga, așa cum reușise în campania de promovare pentru Superligă, iar după primele cinci runde scurse nu a strâns nicio victorie.

Oțelul – ”U” Cluj 1-1, disputat sâmbătă, la Galați, a fost încă o dovadă a faptului că gruparea gălățeană nu reușește să-și fructifice șansele pe care le are în vederea obținerii tuturor punctelor puse în joc. După startul ratat cu UT Arad, când în fața unei echipe bezmetice s-a scos doar un 1-1, cu penalti ratat și o mare ocazie a lui Cârjan, același sentiment de frustrare s-a putut trăi pe Stadionul ”Oțelul” și la partida cu Universitatea Cluj. Oaspeții au arătat ca o echipă numai bună de învins, iar după golul lui Pop (min. 57) părea că toate cele trei puncte rămân la Galați. Fără a mai putea fi periculoși cu adevărat la poarta lui Stoian, clujenii au speculat o mică nesincronizare a lui Panait cu goalkeeperul gălățenilor – fază de pe urma căreia au obținut un penalti. Nistor l-a transformat în minutul 90, ceea ce o ține pe Oțelul fără succes după cinci etape. Gălățenii au mai avut două mari ocazii prin Tănase, cel care pasase decisiv la golul lui Pop.

Oțelul a jucat în formula: Stoian – Jelev, Yabre, Lovric, Panait – Cisotti, Lopez, Jardan – Pop, Dimitrov, Bodișteanu. Au mai intrat: Tănase, Neagu, Zivulici, Cîrjan și Maciel.

Dorinel, nemulțumit de rezultat

La capătul partidei cu ”U” Cluj, Dorinel Munteanu s-a declarat nemulțumit de rezultat, mai ales că echipa adversă n-a fost periculoasă aproape deloc în repriza a doua, nici măcar după golul de 1-0 al lui Pop. „Rezultatul nu ne avantajează, jocul m-a satisfăcut în mare parte. A fost același scenariu, am condus cu 1-0 și am luat un gol stupid, din penalti, dintr-o greșeală copilărească. Nu pot să trec peste. Același scenariu ca la Sepsi. Schimbările pe care le-am făcut m-au mulțumit parțial. Trebuie să am o discuție cu jucătorii, deși am avut și săptămâna asta, pentru că pierdem puncte degeaba. Este păcat de efortul lor. Pot să-i felicit pentru efort, pentru determinare. Universitatea Cluj nu ne-a pus nicio problemă, dar am făcut noi pasul înapoi și a venit acea greșeală. Nu sunt mulțumit, dar trebuie să mergem înainte și poate în curând va veni și victoria”, a spus Munti, la capătul partidei.

Pop – singurul marcator al Oțelului

După primele cinci etape, Oțelul are marcate doar trei goluri, al doilea cel mai slab bilanț la acest capitol după Dinamo (cu un meci mai puțin disputat). Iar întâmplarea face ca toate cele trei goluri să fi fost înscrise de către Alexandru Pop – adus în această vară de la Unirea Dej. Astfel, sunt semne îngrijorătoare în privința forței ofensive a gălățenilor, care au nevoie să producă mai mult pentru a reuși să-și asigure prezența în Superligă și din sezonul viitor. Pentru că până la un loc de play-off, obiectivul declarat, e o cale lungă în care trebuie să poți să marchezi mai mult decât o medie de sub un gol pe meci.

viata-libera.ro

Posted

Aflată pe loc de baraj, Oțelul este încă departe de obiectivul stabilit

Gruparea gălățeană Oţelul încă are de calculat punctele irosite cu UTA și "U" Cluj pe teren propriu, cu care ar fi fost clasată pe un loc de play-off.

Oțelul n-a reușit să câștige niciun meci în acest start de sezon în Superligă, iar acest lucru se resimte chiar dacă în patru din cele cinci partide a încheiat la egalitate. Iar în trei dintre ele putea să obțină victoria cu mai multă inspirație din partea jucătorilor în anumite momente-cheie. Astfel, după cinci jocuri disputate, Oțelul se află pe locul 13 (poziție de baraj de retrogradare), cu patru puncte, la egalitate cu Dinamo și UTA. Distanța față de un loc de play-off este mare doar ca număr de locuri, însă ca puncte ar fi doar trei lungimi diferență - cu mențiunea că o parte din echipe au un meci mai puțin disputat.

Marea problemă în atingerea obiectivului de a se clasa pe un loc de play-off este ca perspectivă, pentru că ratarea unor momente importante din acest start de sezon poate costa scump când se va trage linie la final.

Iată rezultatele complete ale etapei a cincea: FCU 1948 Craiova - FC Voluntari 3-1, OȚELUL - "U" Cluj 1-1, Poli Iași - CSU Craiova 1-4, Rapid - Petrolul 0-2, Dinamo - Botoșani 1-0. Meciurile CFR Cluj - Sepsi, Hermannstadt - FCSB și Farul - UTA au fost amânate.

Programul este unul bun în continuare, cu meciuri din care gălățenii pot obține nu doar prima victorie, ci chiar un calup important de puncte. Urmează meciul de la FC Botoșani, de sâmbătă, 19 august, de la ora 17:00, adică pe terenul ultimei clasate, care are doar două puncte strânse până acum. După care Oţelul va juca cu FC Voluntari (acasă), Petrolul (deplasare), Rapid (acasă), FCU 1948 Craiova (deplasare), Dinamo (acasă), Farul (acasă), CFR Cluj (deplasare), FC Hermannstadt (acasă) și Poli Iași (deplasare).

Capitolul la care Oțelul se află deja pe loc de play-off este cel al defensivei, cu a șasea cea mai bună apărare din campionat. Astfel, gălățenii au încasat doar 5 goluri în cele cinci etape, capitol la care doar FCSB, CSU Craiova, Sepsi și CFR Cluj stau mai bine, în condițiile în care trei dintre ele n-au jucat decât patru partide. Cea mai slabă defensivă de până acum o are Poli Iași, cu 11 goluri primite.

Însă, capitolul la care are de suferit foarte mult Oțelul este cel al golurilor înscrise, cu doar trei reușite până în acest moment. Doar Dinamo mai are atât de puține marcate în acest start de sezon, iar FC Botoșani și UTA au câte patru - cu unul mai mult.

viata-libera.ro

Posted

LPF a evidențiat doi jucători ai Oțelului după etapa a V-a din Superligă

SC Oțelul a remizat, scor 1-1, pe propriul teren cu ”U” Cluj-Napoca în etapa a V-a din Superligă. Evoluția echipei gălățene a fost apreciată de cei de la Liga Profesionistă de Fotbal, doi dintre jucătorii formației gălățene au fost scoși în evidență de forul organizator al Superligii.

Basarabeanul Vasile Jardan a fost inclus de LPF în echipa etapei. Mijlocașul de 30 de ani a jucat puțin peste o oră în meciul cu clujenii, dar aportul lui a fost evidențiat de LPF. ”A avut o evoluţie remarcabilă în zona centrală, depunând un efort consistent pe durata celor 64 de minute în care s-a aflat în teren”, este descrierea făcută de forul organizator al Superligii. Pe lângă efortul depus Vasile Jardan s-a remarcat și cu golul marcat în finalul primei reprize, dar anulat după intervenția arbitrilor din camera VAR.

Al doilea remarcat al celor de la LPF după etapa a V-a este atacantul Alexandru Mihai Constantin Pop. Sosit în această vară la Galați de la Unirea Dej atacantul de 23 de ani a fost declarat de LPF omul meciului și inclus în lista de vedete ale etapei. Pop a jucat 70 de minute în jocul cu Clujul și a marcat un gol, al treilea în tricoul roș-alb-albaștrilor.

sportgalati.com

Posted

Contract reziliat cu Gabriel Nedelea

SC Oțelul Galați anunță încetarea relațiilor contractuale cu fundașul stânga Gabriel Nedelea, sportiv alături de care singura campioană a Moldovei a reușit două promovări succesive, din Liga 3 în Liga 2 și din eșalonul secund în SuperLiga.
Nedelea, născut pe 12 iulie 2000 la Alexandria (județul Teleorman), este un produs al Academiei Gheorghe Hagi și a mai jucat pentru Viitorul Constanța și Gloria Buzău. El activa la SC Oțelul din vara anului 2021.

ascotelul.ro

Posted

Schimbări în lotul Oțelului

Gruparea gălățeană a anunțat noi modificări în cadrul lotului, după disputarea a cinci etape din Superligă, în care n-a câștigat niciun meci. Astfel, s-a reziliat contractul cu Nedelea, fundaș stânga, iar în locul său a venit un apărător central. Este vorba despre fundașul Jonathan Cisse, ultima oară la Hapoel Hadera (Israel). În vârstă de 26 de ani, Cisse este originar din Coasta de Fildeș, iar în perioada 2016-2019 a făcut parte din lotul echipei AS Monaco - pentru care a evoluat ca junior. Clubul a omis să anunțe și durata contractului, singura veste fiind oficializarea mutării sale la Galați.

viata-libera.ro

Posted

Suporteri ai echipei de fotbal Oțelul, interziși pe stadioane pentru un an

Trei susținători ai echipei Oțelul Galați nu vor avea voie să asiste la meciuri de fotbal timp de un an și vor trebui să plătească fiecare câte o amendă de câteva sute de lei, după ce au provocat scandal la cea mai recentă partidă a formației de la Dunăre, cu "U" Cluj.

La meciul care a avut loc sâmbătă, 12 august, pe Stadionul "Oțelul", încheiat cu scorul de 1-1, cei trei suporteri ar fi deranjat restul asistenței și nu ar fi dat curs recomandărilor echipei de securitate, care a încercat, în primă fază, să aplaneze conflictul dintre spectatori, disciplinându-i pe turbulenți. A fost nevoie de intervenția Jandarmeriei, care, la câteva zile de la disputarea partidei în timpul căreia s-a înregistrat incidentul, a anunțat și aplicarea sancțiunilor.

"Trei bărbați aflați în primele rânduri ale tribunei a doua s-au ridicat în mod repetat în picioare, deranjând spectatorii aflați pe locurile din spate. Aceștia le-au solicitat să se așeze, pentru a le permite vizionarea meciului, însă au fost înjurați și amenințați de către cei trei.  Agenții firmei de pază au încercat să rezolve situația conflictuală, însă și aceștia au fost amenințați și înjurați de către cei trei bărbați, motiv pentru care a fost solicitată intervenția Jandarmeriei", a precizat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galați.

Fiecare dintre cei trei susținători a primit câte o amendă de 500 de lei pentru provocarea și participarea la scandal în incinta arenei sportive, iar ca măsură complementară li s-a interzis accesul la meciuri de fotbal pe o perioadă de un an. Pentru ca astfel de situații să fie evitate, jandarmii le amintesc suporterilor că le este interzis:
• să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
• să săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători, forțelor de ordine, a personalului de ordine și siguranță sau a bunurilor acestora;
• să amenințe cu acte de violență forțele de ordine sau personalul de ordine și siguranță.

viata-libera.ro

Posted

Oțelul, la meciul 900

O partidă pe terenul echipei FC Botoșani, așa cum este cea de astăzi, de la ora 17.00, poartă nu doar speranțele de victorie ale tuturor suporterilor roș-alb-albaștri, ci și o minunată pagină de istorie.

Debutantă în vara lui 1986 în Divizia A, așa cum i se spunea în acea perioadă întrecerii de elită din România, echipa noastră a ajuns să strângă alte 898 de partide în cel mai tare campionat național. Astăzi, de la ora 17.00, la Botoșani, Oțelul va bifa borna 900, număr cu o încărcătură specială: poate că această partidă jubiliară va veni la pachet cu o victorie mult-așteptată de gălățenii de acasă și de pretutindeni.
Pentru o imagine de ansamblu, e bine de știut că adversarul nostru din această sâmbătă, FC Botoșani, ajunge abia la meciul 389 în eșalonul superior, Oțelul situându-se în această ierarhie all-time a României pe poziția cu numărul 17, dintr-un total de 92 de echipe care s-au bucurat de-a lungul vremii de atmosfera primei divizii.

Oțelul, singura campioană a Moldovei, are următoarea linie de clasament: 899 partide, 361 victorii, 185 egaluri, 353 înfrângeri, golaveraj 1100-1118, 1266 puncte.
Când echipa-fanion a Galațiului accesa Divizia A, la victorie se acordau numai 2 puncte.

Pe 17 august 1986, în propria casă, Oțelul simțea gustul primei ligi într-un duel cu o formație privilegiată în acea epocă, Victoria București. Totuși, victoria care avea să conteze cel mai mult era obținută de oțelari, scor 2-0 (1-0), prin golurile lui I. Rotaru (minutul 43) și Antohi (minutul 66). Au trecut de atunci nu doar atâtea jocuri de fotbal, ci și 37 de ani și 2 zile.

Să fie jubileul pe care ni-l dorim! Forza, Oțelul!

ascotelul.ro

Posted

Egal chinuitor: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Unul dintre cele mai slabe meciuri de până acum din Superliga s-a disputat la Botoșani, sâmbătă după-amiază: FC Botoșani – Oțelul 0-0. A fost un meci plin de erori tehnice din partea jucătorilor ambelor echipe, iar privitorii neutri pot fi considerați masochiști dacă au rămas în fața televizoarelor pe toată durata partidei.

Oțelul a început mai curajos, cu câteva ocazii de poartă, dar cu timpul s-a retras în propria jumătate de teren. Iar pe contraatac jucătorii lui Dorinel Munteanu n-au găsit niciodată soluțiile potrivite pentru a fi cu adevărat periculoși pentru poarta adversă.

Cei de la Botoșani pot contesta arbitrajul, după ce au cerut un penalti la un contact în careu între Jelev și Camara, plus că au avut două goluri anulate pe motiv de offside. Primul dintre acestea este la limită, iar reluările din transmisiunile TV au fost neconcludente.

Oțelul a jucat în formula: Stoian – Adăscăliței, Yabre, Lovric, Jelev – Cisotti, Lopez, Jardan – Pop, Cîrjan, Bodișteanu. Au mai intrat: Tănasă, Maciel, Dimitrov, Teles și Neagu.

Gruparea gălățeană a strâns cinci puncte după primele șase etape, dar rămâne fără meci câștigat până acum în Superliga.

Următoarea partidă este programată vineri, 25 august, pe teren propriu, cu FC Voluntari.

viata-libera.ro

În minutul 24 gălăţenii au cerut un penalti, dar, după consultarea VAR, arbitrul Kovacs Szabolcs nu a acordat nimic. Sekou Camara a înscris în minutul 42, însă a plecat din ofsaid şi golul a fost anulat de VAR.
OŢELUL: R. Stoian - Adăscăliţei, Yabre, Lovric, Zhelev - Cisotti, A. Lopez (I. Neagu 67), Jardan (Teles 61) - Al. Pop (I. Dimitrov 67), G. Cîrjan (F. Maciel 46), Şt. Bodişteanu (R. Tănasă 46). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

news.ro

Reacția lui Dorinel Munteanu după meciul de la Botoșani

Tehnicianul gălățenilor s-a declarat nemulțumit de rezultatul partidei, afirmând că echipa sa ar fi meritat să primească un penalty.
"Din nou un egal meritat. Consider că trebuia să transformăm acest egal în victorie, având în vedere ocaziile pe care le-am avut atât în prima, cât şi în a doua repriză. Dacă am fi marcat, altul era rezultatul. Am avut multe faze fixe pe care nu le-am fructificat. Asta este o problemă la noi, pentru că în anii trecut am marcat foarte multe goluri din faze fixe. Vor veni şi victoriile cu siguranţă.
Eram 100% sigur că vom primi penalty, iar astăzi am aflat altă invenţie. 'Trebuie să fie un atac foarte dur ca să fie penalty'. Trebuie să ne acomodăm noilor reguli. Sunt puţin supărat că n-am câştigat. Ocazii clare nu şi-au creat nici ei.", a spus Dorinel Munteanu, după meciul cu FC Botoşani.

sport.ro

Posted

Oțelul mai așteaptă încă trei jucători

Gruparea gălățeană e pe cale să ajungă la un număr de 16 noi jucători în lot pentru Superligă, conform spuselor lui Dorinel Munteanu - care mai așteaptă încă trei noi elevi sub comanda sa, după oficializarea lui Cisse.

Oțelul se pregătește să se apropie de 16 noi jucători, iar dacă îl punem la socoteală și pe Ursu - revenit după împrumutul de la Braniștea - se apropie numeric de campania istorică de transferuri a lui Marius Stan din iarna lui 2005. Atunci conducătorul de legendă al "oțelarilor" a adus tot cam atâția jucători și urma să se formeze o generație care a adus performanțe pe bandă rulantă.

Revenind la situația zilelor noastre, Oțelul i-a adus deja pe următorii: Stoian, Păun (portari), Jelev, Cisse, Joao Serrao, Lovrici (fundași), Teles, Lopez, Gaitan, Maciel (mijlocași), Bodișteanu, Pop, Tănasă (atacanți). Acestora li se vor alătura alți trei jucători în perioada următoare. Posturile vizate sunt cele de fundaș stânga, mijlocaș ofensiv (inter) și atacant.

"Locul lăsat de Nedelea va fi completat. Mai avem nevoie de 2-3 jucători, vreau să întăresc echipa. Din nefericire, Pablo Gaitan trebuie să se opereze la menisc, va lipsi cel puțin o lună. Trebuie să acoperim postul, mai avem în vedere un atacant, un inter stânga sau dreapta, până pe 3 septembrie vor mai fi mișcări", a spus Dorinel Munteanu.

Pe lângă plecarea lui Nedelea, postul de fundaș stânga a rămas descoperit pentru moment și prin accidentarea lui Panait. Așa că pe lângă cele două posturi considerate esențiale de către Dorinel Munteanu de a aduce noi jucători, inter și atacant, se adaugă și cel de fundaș stânga. În total se va ajunge la 16 fotbaliști noi în lot. Unul dintre cei ce vor veni se preconizează a fi italian, după ce rețeta Cisotti a avut succes și acesta a devenit și căpitan al echipei.

Din nou pe ultimul loc valoric

După ultimele mutări din mercato ale celorlalte echipe din Superligă, Oțelul a picat pe ultimul loc în clasamentul valoric, conform transfermarkt. Astfel, lotul gălățenilor este estimat la 5,06 milioane de euro, cu o medie de 149.000 de euro per jucător. Ca nivel general, gălățenii au o valoare estimată cu aproape un milion de euro mai puțin față de următoarea clasată, Dinamo, cotată la 6,09 milioane de euro, iar mai sus urmează Poli Iași (6,71), UTA (6,76), FC Botoșani (7,06) și Petrolul (8,23). Ca medie per jucător, deasupra Oțelului se află Poli Iași (168.000 euro), Dinamo (203.000), FC Botoșani (221.000), UTA (225.000) şi Petrolul (236.000).

Cel mai valoros lot din prima ligă este cotat cel al FCSB, cu 31,15 milioane de euro, respectiv o medie de 1.200.000 per jucător. Lotul bucureștenilor este estimat a fi cu zece milioane peste următoarea clasată la acest capitol, Farul (21,04).

viata-libera.ro

Posted

Suporteri activi ai Oțelului, interziși pentru că susțineau echipa

Unde se termină sportivitatea și unde încep abuzurile? O întrebare la care probabil justiția va trebui să răspundă și care s-a născut în urma măsurilor aplicate de Jandarmeria Galați la meciul pe care Oțelul l-a disputat în compania echipei "U" Cluj, pe teren propriu. Trei suporteri au fost scoși atunci de pe stadion, amendați și interziși pentru un an la competițiile de fotbal, pentru că, potrivit Jandarmeriei, ar fi provocat scandal și ar fi înjurat forțele de ordine de pe stadion.

În realitate, lucrurile nu au stat așa, ne-a adus la cunoștință, în urma publicării articolului despre măsurile luate la meci, unul dintre cei trei susținători sancționați ai Oțelului. Paul Voicu și-a asumat să ne precizeze faptul că la mijloc nu a fost vorba despre acte de huliganism, așa cum s-a sugerat, ci de un abuz. Nelipsit de la meciurile Oțelului, gălățeanul se declară un fervent susținător al echipei și face parte din grupul suporterilor de la Tribuna a II-a. Zonă despre care ne-a adus la cunoștință că are anumite reguli, stabilite înainte de începerea campionatului și asupra cărora toți cei implicați, inclusiv spectatorii care cumpără bilete pe acele locuri, au căzut de acord.

"Înainte de începerea campionatului, cu sprijinul clubului SC Oțelul Galați, un numeros grup de suporteri a stabilit să ducem mai departe tradiția de peste 30 de ani a micii galerii de adevărați suporteri de la Tribuna a II-a Sector C, astfel încât toți cei care au solicitat carduri la acel sector au fost înștiințați în prealabil că acolo se încurajează activ și din picioare echipa Oțelul Galați!", ne-a precizat Paul Voicu, printr-un memoriu transmis pe adresa redacției.

Tocmai acest obicei al încurajatului "din picioare" pare să fi fost motivul scandalului cu agenții de pază și ulterior cu jandarmii, care le-au aplicat lui Paul Voicu și altor doi suporteri măsurile cele mai dure pe care le prevede legea privind combaterea violenței la competițiile sportive: amendă și interdicție.

Decizie luată înainte de meci?

Suporterul ne-a adus la cunoștință faptul că tensiunile s-au născut între suporteri și agenții de pază chiar de la intrarea pe stadion și înainte de începerea meciului.

"Unul dintre agenți, în mod impulsiv, chiar agresiv verbal, s-a adresat individual și ulterior tuturor celor aflați în acea zonă, că la meciurile viitoare va sta personal la poarta de acces în stadion desemnată intrării celor de la T2 Sector C și că va stabili el cine va avea acces în stadion. Această declarație discriminatoare ne-a obligat să luăm atitudine și să cerem explicații asupra măsurilor de îngrădire a drepturilor noastre constituționale. Răspunsul agenților de pază a fost să încerce să ne scoată din stadion, aplicând niște metode de împingere subtilă, probabil știind că nu au dreptul de a folosi forța în astfel de situații", explică suporterul, care a adăugat că nici apariția jandarmilor în zonă nu a liniștit mai mult lucrurile, ci dimpotrivă.

"Și-au făcut apariția doi jandarmi de la «Dialog», care, fără a dialoga, l-au scos în afara stadionului pe unul dintre suporterii noștri și l-au sancționat contravențional, deoarece a avut curajul de a cere o explicație. Aceste aspecte s-au întâmplat la jumătatea primei reprize a meciului: (...) La finalul partidei de fotbal, când ne îndreptam spre ieșire, am fost opriți de către doi jandarmi și legitimați, iar eu împreună cu cea de-a treia persoană am fost anunțați că suntem sancționați și dacă suntem de acord să semnăm procesul-verbal, dar fără să ni se aducă la cunoștință motivele concrete. Nimeni din grupul suporterilor activi de la T2 Sector C nu a amenințat, înjurat și nu a adus jigniri agenților de pază MMA, lucru pe care îl vom proba cu martori în instanță", conchide Paul Voicu.

Reamintim că meciul Oțelul Galați - "U" Cluj a avut loc la Galați pe 12 august 2023 și s-a încheiat la egalitate, 1-1. La câteva zile de la disputarea partidei, Jandarmeria Galați a informat, printr-un comunicat de presă, despre presupusele incidente petrecute la Tribuna a II-a și faptul că a aplicat, în cazul a trei suporteri, trei amenzi în valoare de câte 500 de lei și măsura interdicției pe stadioane la meciurile de fotbal pe o perioadă de un an.

viata-libera.ro

Posted

Oțelul rămâne în zona retrogradării, fără victorie după şase etape

Fără să fi câștigat niciun meci în șase etape, echipa gălățeană este una dintre cele două grupări fără victorie în Superligă.

Doar Oțelul și FC Botoșani, chiar echipele care au făcut între ele cel mai prost meci al sezonului (0-0), sunt cele care au rămas fără nicio partidă câștigată după primele șase etape.

Iar Oțelul mai figurează în continuare cu un aspect negativ, fiind pe ultimul loc la număr de goluri înscrise. Trupa lui Dorinel Munteanu a marcat doar de trei ori până acum, ceea ce înseamnă o îngrijorătoare medie de doar un gol la două etape.

Singurul capitol la care Oţelul se menține bine în continuare, pentru care a și obținut cinci remize din șase etape, este cel al golurilor primite. Cu doar cinci goluri încasate, Oțelul ar fi pe locul 4 în Superligă la acest capitol, la egalitate cu Hermannstadt. CSU Craiova, FCSB și Sepsi sunt echipele cu goluri mai puține încasate.

Etapă nebună, cu 31 de goluri

În afară de meciul Oțelului de la Botoșani, care a făcut notă discordantă cu restul partidelor, etapa a șasea din Superligă a fost una extrem de spectaculoasă. S-au marcat 31 de goluri în celelalte 7 partide, ceea ce înseamnă o medie de peste 4 goluri pe meci. Această medie a fost ridicată foarte mult de primul și ultimul meci al etapei, în ambele marcându-se de câte șapte ori.

Iată rezultatele complete ale etapei a șasea: Petrolul - FCU 1948 Craiova 4-3, CSU Craiova - UTA 3-0, FC Botoșani - OȚELUL 0-0, FC Voluntari - Dinamo 2-3, Rapid - Farul 3-1, FCSB - Poli Iași 2-1, Sepsi - Hermannstadt 1-1, "U" Cluj - CFR Cluj 3-4.

Clasamentul după șase etape se prezintă astfel: 1. FCSB 15 puncte, 2. CSU Craiova 14 p, 3. Petrolul 11 p, 4. CFR Cluj 10 p, 5. Sepsi 9 p, 6. FC Voluntari 9 p, 7. Rapid 8 p, 8. FC Hermannstadt 7 p, 9. Dinamo 7 p, 10. Farul 6 p, 11. FCU 1948 Craiova 6 p, 12. "U" Cluj 6 p, 13. OȚELUL 5 p, 14. UTA 4 p, 15. FC Botoșani 3 p, 16. Poli Iași 3 puncte.

Bulgarul Jelev, cel mai bun "oțelar" la Botoșani

Din echipa folosită de Dorinel Munteanu, cele mai bune date statistice le-a acumulat bulgarul Jelev, cu un indice de 7,8 ca medie (10 este maximum), conform datelor InStat. Acesta a fost urmat de Lovrici (7,3) și Cisotti (7,2). La polul opus, cele mai mici note le-au strâns Cîrjan (6,2) și Jardan (6,4).

Cu toate că fusese anunțat în echipa etapei precedente de către LPF, Jardan nici la meciul cu "U" Cluj n-a avut o prestație cu adevărat bună statistic, având un indice de 6,5, sub Pop (7,4), Cisotti (7,3), Jelev (7,3), Lovrici (7,2), în timp ce portarul Stoian (5,3) a fost cel mai slab. O prestație este considerată bună statistic când se obține o medie de peste 7,0 la un meci.

viata-libera.ro

Posted

Adversar din Liga a III-a pentru Oțelul în play-off-ul Cupei

Pentru a evolua a doua oară consecutiv în grupele Cupei României, cei de la Oțelul vor avea de înfruntat o echipă de Liga a III-a. În urma tragerii la sorți de la sediul FRF, Oțelul va juca în play-off-ul Cupei cu formația FC Bacău.

Jocul este programat să se dispute peste o săptămână, miercuri, 30 august, la Baza Sportivă FC Bacău – Ruși Ciutea.

FC Bacău evoluează în seria I a campionatului Ligii a III-a. Formația băcăuană este pregătită de Costel Enache, iar sezonul de Liga a III-a ce va debuta la finalul săptămânii va fi primul sub această denumire. Începând din acest sezon Dinamo Bacău a cedat locul în eșalonul trei celor de la FC Bacău.

sportgalati.com

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.