dcp100168 Posted August 13, 2008 Posted August 13, 2008 Cel mai bun jucător al Oţelului şi anii săi de coşmarParaschiv, file de poveste tristă* Succesul golgheterului Ligii I, Gabriel Paraschiv, ascunde şi o latură pe cât de cutremurătoare, pe atât de neştiută,căpitanul Oţelului rămânând fără părinţi la vârsta de 28 de ani * Poate cea mai dură lovitură a primit-o în decembrie 2006: tatăl său s-a stins în ajunul botezului fetiţei sale de un an şi 9 luni!Viaţa nu mai are secrete pentru elDupă evenimentele care l-au făcut să primească sute de telefoane şi să dea zeci de interviuri (deh, este cel mai bun marcator al campionatului!), i-am propus lui Gabriel Paraschiv o discuţie relaxată la o bere, pe pontonul de pe faleză. A acceptat cu bucurie, deşi ştia că astfel va trebui să retrăiască dramele care i-au marcat ultimii patru ani. Are 30 de ani, dar spune că viaţa nu mai are secrete pentru el după ce şi-a pierdut părinţii până acum doi ani de zile. Mama i s-a prăpădit în 2004, iar tatăl în 2006, an în care Para s-a transferat la Oţelul - ambii după ce au fost chinuiţi de boală! Pe lângă drumurile interminabile pe care le făcea între meciuri, cantonamente şi spitale pentru a fi alături de cei care l-au adus pe lume, unicul fiu al familiei Paraschiv din Moreni - nici rude prea apropiate nu are - a trebuit să-şi găsească timp pentru a-şi întemeia propria familie."Nimănui nu-i doresc să sufere aşa ceva"Soarta l-a lovit îngrozitor de rău în decembrie 2006: tatăl i-a murit cu numai patru zile înaintea botezului micuţei Sara, fiica lui Gabi. "Fetiţa mea s-a născut pe 13 noiembrie 2006 şi am grăbit botezul ei în ideea că tata, grav bolnav, va prinde şi el evenimentul. Din păcate, părintele meu s-a stins mai repede decât m-aş fi aşteptat. Nu-mi place să vorbesc despre aceste lucruri, dar aceasta este realitatea. Nimănui nu-i doresc să treacă prin ce am trecut eu", spune Para căutând cu privirea un punct de sprijin. A oftat preţ de câteva secunde. Ce-i drept, acel decembrie, cu înşiruirea de date uluitoare, îl putea destabiliza: pe 22 i-a murit tatăl, pe 24 l-a înmormântat, iar pe 26, în a doua zi de Crăciun, şi-a botezat fata. "Am şi jucat fotbal între timp, însă eram bine numai din punct de vedere fizic, pentru că în plan emoţional mi-am revenit foarte greu", continuă Gabriel.Se va cununa de Ziua AmericiiDeşi este un învingător, se poate spune că "oţelarul" Paraschiv mai trăieşte o dramă. Încă nu s-a cununat cu jumătatea sa, Alexandra Maria Vlădescu, tradiţia zonei din care provine fotbalistul spunând că n-ai voie să faci nuntă vreme de un an după decesul unui părinte. "De fiecare dată când programam data nunţii, apărea câte o nenorocire, aşa că în momentul acesta nici măcar n-avem acte", spune emblematicul jucător al echipei gălăţene. Într-un final, a stabilit data la care mama fetiţei sale îi va deveni oficial soţie: 4 iulie, de Ziua Americii! "A fost o întâmplare, atunci am găsit loc la unul dintre cele trei restaurante care există în Moreni", a glumit Para, omul care a marcat şase goluri pentru Oţelul în startul campionatului şi care a câştigat multe meciuri jucate cu viaţa.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26153
tomcat0 Posted August 14, 2008 Posted August 14, 2008 tot respectul pt acest om... l-am cunoscut personal. Din pacate nu stiam aceasta drama a vietii lui... Vedeti ca de fiecare data in spatele unei povesti fericite se ascunde una dramatica...
Recommended Posts