dcp100168 Posted June 25, 2023 Posted June 25, 2023 Peste 6.000 de oameni au sărbătorit Ziua IEI, în Grădina Botanică IA românească a fost sărbătorită la Galați de mii de oameni. În această seară, de Ziua IEI, în Grădina Botanică, a avut loc un super spectacol de muzică și dans popular, precum și o paradă a 100 de costume populare românești. Evenimentul a fost deschis de către Ansamblul Folcloric ”Doina Covurluiului”, iar seara s-a încheiat cu un show marca Loredana Groza și Banda Agurida. “În această seară, Galațiul s-a îmbrăcat în IE. Per total, peste 6000 de oameni au venit în Grădina Botanică să sărbătorească IA, care a uimit o lume întreagă prin frumusețe, poveste, broderii și migala cu care este țesută. A fost o mare bucurie să văd atât de mulți oameni îmbrăcați în IE, inclusiv copii. Momentul culminant al spectacolului a fost parada celor 100 de costume populare românești, care fac parte dintr-o colecție unică, adunată de Cristina Chiriac, fondatoarea brandului <Flori de IE>. Create cu mai bine de 100 de ani în urmă, costumele populare, purtate cu mândrie de 100 de fete din Galați, i-au încântat pe gălățenii prezenți la acest eveniment deosebit. Ducem astfel mai departe tradițiile noastre autentice și arătăm copiilor lucrurile frumoase lăsate moștenire de bunicii noștri”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Galați, prin Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, împreună cu “Flori de IE”. Comunicare CJ Galati
dcp100168 Posted June 25, 2023 Author Posted June 25, 2023 „Regina” portului popular românesc, celebrată pe calea Domnească Sute de gălățeni din Eparhia Dunării de Jos au participat, la sfârșit de săptămână, la amplele activități dedicate Zilei Internaționale a Iei. Manifestările au fost organizate, cu binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, de Muzeul Eparhial, în parteneriat cu o serie de organizații și instituții de cultură din Galați, interesate deopotrivă de promovarea tradițiilor populare românești. Mergând pe firul evoluției culturii materiale și spirituale, a tradițiilor transmise din generație în generație, am putea spune că frumoasa ie din borangic moștenită de la înaintașii noștri are în ea înscris "ADN-ul" poporului român! Cine știe să "citească" spirala simbolurilor țesute pe pânza albă poate descifra întregul univers mioritic - cu luna și stelele, cu soarele și spicul de grâu, cu sensul vieții și renumita coloană a infinitului unind cerul cu pământul și, desigur, cu profunda noastră apartenență la spiritualitatea creștină. Dată fiind această bogăție a straiului popular, nu este de mirare că înseși reginele și principesele României au purtat cu mândrie ia românească și i-au dus faima în lume! Și iată că acum, tot în acest spirit al identității noastre spirituale, de Ziua Internațională a Iei, calea Domnească a Galațiului s-a deschis pentru a o celebra pe "regina" portului național românesc. Catedrala Arhiepiscopală a fost punctul de întâlnire a celor care au dorit să fie prezenți la această mare sărbătoare. Costumele populare au fost îmbrăcate de zeci de tineri și nu numai. Și ce poate fi mai frumos decât să admiri o "Ileană Cosânzeană" în "ținuta de gală" a iei, purtând cunună de flori și rod al spicelor în mănunchi sub tricolor! "De unde ai așa mândrețe de ie?" - o întrebăm pe una din micuțele prințese, ivite parcă din basmele lui Ispirescu. "De la mama am primit-o, cadou de ziua mea! Și mărgelele tot de la ea! Că mama avea o bluziță de la bunica și am vrut și eu să fiu frumoasă!", ni se răspunde. Și, într-adevăr, arareori s-a văzut pe strada Domnească revărsare de frumusețe și bucurie precum la parada costumelor populare, de la Catedrală la Muzeul Eparhial. Culoare, voioșie și... cântec! Pentru că, așa cum stă bine în zi de sărbătoare, o horă de zile mari s-a încins la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Unirii noastre! S-a cutremurat calea Domnească de tropăita moldovenească! Sărbătoarea a continuat în grădina Muzeului Eparhial, unde ÎPS Casian a ținut să aducă un omagiu păstrătorilor culturii și tradițiilor creștine la Dunărea de Jos. "V-aș ruga să faceți o plecăciune față de acești eroi ai identității noastre. Cât de frumos este să lucrezi românește, cât de frumos este să trăiești românește! Cât de frumos ești atunci când vorbești cum ți-e portul și te porți cum ți-e vorba!", a arătat ÎPS Casian. Sărbătoarea iei a adus laolaltă nu doar cântecul, jocul și portul popular, ci și alte elemente preluate din generație în generație. O expoziție de ii tradiționale și costume populare cusute manual, reprezentative pentru zona de sud a Moldovei, a fost într-un mod fericit întregită de un târg al meșterilor populari. Fie că a fost vorba de "trăistuțele fermecate" pline de dulciuri pentru copii, de fluierași sau străchini din roata olarului, de ornamentele din levănțică și busuioc aducătoare de sănătate și noroc sau iscusit lucratele ornamente pentru rodul casei, toate s-au regăsit cu mici standuri în spațiul generos al Muzeului Eparhial. Desigur, o mențiune specială li se cuvine celor care, alături de Muzeul Culturii și Spritualității Creștine la Dunărea de Jos, au întreținut atmosfera, prin cântec, joc, voie bună și participarea la organizarea evenimentului: Şcoala de dans "Tăbuş", Asociaţia culturală "Horincea", "Altiţe de Galaţi", Asociația pentru Promovarea Patrimoniului Cultural și Centrul Cultural "Dunărea de Jos". Evenimentul artistic a fost susținut de Ansamblul folcloric "Doiniţa Covurluiului" şi Ansamblul "Dor de tei". viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now