dcp100168 Posted September 4 Share Posted September 4 Incendiu violent la etajul al șaselea al unui bloc din Galați Momente de panică printre locatarii unui bloc cu opt etaje din Galați, după ce un apartament situat la un nivel superior a fost cuprins de flăcări. S-a întâmplat luni, la prânz, într-un imobil de pe strada Stadionului. Focul violent, însoțit de o degajare mare de fum, a izbucnit într-o locuință aflată la etajul al șaselea, motiv pentru care pompierii, anunțați pe 112, au fost nevoiți să mobilizeze forțe sporite, inclusiv pentru intervenție la înălțime. ”Acționează două autospeciale cu apă si spumă, autospeciala de salvare la înălțime, autospeciala de Descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Galați, si un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță”, a anunțat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați la scurt timp după primirea apelului. Militarii au reușit să stingă focul, însă apartamentul în care acesta a izbucnit a fost distrus aproape în totalitate. 25 de persoane aflate în locuințe la acel moment au ieșit singure în stradă, din cauza fumului, dar și de teama ca flăcările să nu ajungă la apartamentele lor. După ce au lichidat incendiul, pompierii au putut emite și o primă ipoteză privind cauza: un alimentator defect de la un laptop, care a făcut scurtcircuit. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now