dcp100168 Posted September 11, 2023 Posted September 11, 2023 Acte fiscale pe care instituțiile de stat nu mai au voie să le ceară Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați reamintește contribuabililor faptul că, prin Spațiul Privat Virtual (SPV) pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor/ANAF, pot obține nemijlocit adeverința de venit, cazierul fiscal, certificatul de atestare fiscală precum și alte documente. Documentele fiscale se pot solicita accesând secțiunea Solicitări/ Eliberare documente, din SPV. De asemenea, salariații pot verifica modul în care angajatorii le declară contribuțiile sociale, accesând în SPV secțiunea Solicitări/Informații și selectând la Tip document „D112Contrib”. După transmiterea cererilor, documentele solicitate se primesc în secțiunea Mesaje din SPV, în format PDF având atașată semnătura electronică digitală calificată a Ministerului Finanțelor și se deschid accesând PDF-ul din coloana Descărcare document. „Ori de câte ori o instituție sau autoritate publică trebuie să soluționeze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluționarea cererii legislația specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverințe de venit sau a unui alt document cu privire la situația fiscală a persoanei în cauză, instituția sau autoritatea publică are obligația să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul respectiv utilizând sistemul informatic PatrimVen, pus la dispoziție de ANAF. În acest caz, persoana fizică sau juridică NU mai are obligația depunerii certificatului, adeverinței sau documentului respectiv”, precizează AJFP Galați. Pentru eficientizarea activităților instituționale și evitarea deplasării contribuabililor la sediile unităților fiscale, instituția gălățeană recomandă utilizarea serviciilor electronice puse la dispoziție gratuit de ANAF. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now