Jump to content

Măştile lui Paul Buţa au ajuns în toată lumea


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Măştile lui Paul Buţa au ajuns la Veneţia

Cele doua Romanii de la Venetia

La hotelul unde suntem cazati, jumatate din personal este roman. Fara nici o exagerare, limba auzita cel mai des la Venetia a fost romana, la concurenta cu franceza si italiana. Daca vrem nuante, atunci francezii sunt cei care poarta cele mai sofisticate costume si se plimba agale, mai ales seara, prin San Marco, rabdand, ca niste adevarate vedete, sute de blitzuri si zeci de oameni care vor sa se imortalizeze alaturi de ei. Cei mai multi romani intalniti in Venetia sunt cei care muncesc in aceasta zona. In mare parte, fac menajul pentru zona exclusivista Lido, locuind tot aici, pentru ca preturile sunt mult mai mici decat in Venetia. Fata care ne serveste la micul dejun e de patru ani aici. Pe langa jurnalisti, la acest hotel din Lido sunt cazati si mesterii populari care, intre 25 ianuarie si 5 februarie, deci pe toata perioada Carnavalului, confectioneaza si vand masti, covorase-suvenir cu modele populare si poterie la Palazzo Correr, unde este sediul Institutului de Cercetare Umanista "Nicolae Iorga". De la micul dejun, oamenii pleaca direct la treaba, asa ca vin la masa in costum popular. Intr-o dimineata, am auzit-o pe fata care lucreaza de patru ani pe Lido spunand, mai mult pentru sine: "Of, cand vad costumul nostru popular... Opincile alea...". si, credeti-ma, in ciuda a tot ce poate fi luat drept exaltare si kitsch, a fost unul dintre cele mai emotionante lucruri pe care le-am auzit in ultima vreme. Fata chiar avea lacrimi in glas cand a spus asta.

Oficialii romani spera sa schimbe imaginea tarii

Cateva minute mai tarziu insa, tot in sala unde este servit micul dejun, avea sa se intample ceva mult mai tulburator. O doamna, italianca de data asta, a vrut sa bea un ceai, dar samovarul s-a dezmembrat dintr-o data si toata apa fierbinte s-a varsat pe mana femeii. Nu conteaza de ce s-a intamplat asta. Nu conteaza daca samovarul fusese prost asezat pe masa si cine este de vina pentru asta. Fata a iesit din bucatarie pentru ca a auzit zgomotul facut de capacul de inox pe gresie. S-a apucat sa stearga apa varsata, sa stranga servetelele si fetele de masa ude din jurul samovarului. In tot acest timp, italianca statea in acelasi loc, cu mana arsa intinsa, masandu-si cu cealalta mana locul arsurii, incercand sa scape de durere. Fata nici macar nu a privit-o. Nu i-a adresat un singur cuvant. Dar in timp ce stergea apa varsata pe jos, le-a spus, cu o neasteptata satisfactie, celor doua romance de la masa de alaturi: "Ehe, mai e si dupa sufletul omului...". Mi-a fost atat de rusine! Pentru ca si satisfactia asta este la fel sau poate chiar mai romaneasca decat dorul femeii care suspina cand vede costumul popular. Speranta oficialilor de la Bucuresti, ca participarea tarii noastre la Carnavalul venetian in calitate de invitata speciala va schimba simtitor imaginea Romaniei si a romanilor in Italia, se apropie in acest fel de marginea utopiei. Pe de o parte, le arati si le spui italienilor imagini de basm si legende in care nu mai cred nici copiii, cum ar fi tanarul arcas, imbracat in ie, indreptandu-si arcul spre soare, in expozitia din Pavilionul Italiei. Iar de cealalta parte, italienii traiesc pe viu experienta romaneasca, de departe mai autentica, mai vie, cea adevarata, care nu are nici o legatura cu "Romania pitoreasca". Pe care s-o crezi? Pe cea din poze, pe cea de langa tine sau pe cea pe care ti-o prezinta zilnic presa?

Un mic comerciant din Burano, insula colorata si profilata pe dantelarie, aflata la distanta de vreo ora de mers cu vaporetto de Venetia, vrea sa ajunga in Romania si a auzit ca pentru asta nu are nevoie de pasaport, ci doar de o carte de identitate. Vrea ca noi sa-i confirmam asta, apoi ne cere informatii concrete: E mai bine cu avionul decat cu masina? Cum e mai ieftin? Dar cat faci cu masina? Vreo opt ore? Mai mult? Cum mai mult? Ne spune sincer ca se bucura ca ne-am oprit in pravalia lui si ca abia asteapta sa vada Bucurestiul.

"Cand trec pe langa mastile venetiene, oamenii nu au nici o reactie. Cand vad insa mastile pe care le fac eu, nu se poate sa ramana indiferenti"

La fel de curiosi sunt si strainii care trec prin fata Palazzo Correr si vad mastile fioroase expuse la intrare. Chiar daca vii aici la Carnaval si vrei, probabil, sa pleci acasa cu o masca venetiana, nu cu una romaneasca, sunt multi cei care au cumparat din mastile realizate de Paul Buta. Dupa doua zile in care te invarti printre fete acoperite cu masti lipsite de expresie, cum sunt cele venetiene, la un moment dat simti nevoia de schimbare. Preturile concureaza cu cele ale mastilor venetiene (25 de euro), sunt tot hand-made, dar au un avantaj: sunt unice, nici una nu seamana cu cealalta. si – imi spune Buta – oamenii cedeaza farmecelor mastii atunci cand afla si povestea din spatele ei, cand afla cine e Michiduta si de ce o masca e incruntata sau rade dezvelindu-si dintii strambi. "Cand trec pe langa mastile venetiene, oamenii nu au nici o reactie. Cand vad insa mastile pe care le fac eu, nu se poate sa ramana indiferenti", imi explica, mandru, Paul Buta. El este un – cum s-ar numi – mester de ocazie. In principal, este actor la Teatrul de Comedie din Galati. Masti face in timpul liber, a fost la zeci de targuri si expozitii internationale, are lucrari cumparate de muzee. Cateva minute, cat am stat de vorba cu el, o doamna a cumparat o masca doar pentru a se asigura ca ramane a ei. Nu avea unde s-o tina, asa ca l-a rugat pe Buta sa i-o pastreze, ca vine a doua zi dupa ea.

Vasile Moldoveanu, care a venit la Venetia cu fluiere si alte instrumente asemanatoare (tot in jur de 20 de euro), zice ca nu a scos nici cat a investit in ele, dar ca este multumit, "pentru ca am vandut la romani de-ai mei". La Palazzo Correr, in trei camere, a fost amenajat un mic muzeu al satului, care nu arata deloc rau, iar jos, intr-un spatiu la fel de mic, se vand si se confectioneaza covorase, vase de lut (acestea mi s-au parut cam supraevaluate: o farfuriuta cu diametrul nu mai mare de doi centimetri se vinde cu 4 euro), masti, margele. Exotic si colorat. Romanesc.

http://www.romanialibera.ro/a117121/cel ... netia.html

Link to comment
Share on other sites

Români la Veneţia

Măştile vii ale lui Paul Buţa

Paul Buţa a participat pentru a treia oară la Carnavalul de la Veneţia, în calitate de creator de măşti populare româneşti. În fiecare an, la celebrul carnaval, este invitată câte o ţară pentru a‑şi prezenta cultura; de data aceasta, a fost rândul României. "În 2005 fusese invitată India", povesteşte Paul Buţa. "Mă aşteptam să văd tot felul de lucruri interesante, însă, în afară de câţiva muzicanţi, membri ai unei formaţii, indienii nu veniseră pregătiţi cu nimic. Atunci mi‑am spus: dacă România va fi vreodată invitată de onoare la acest carnaval, îmi doresc să arătăm tot ce avem mai bun în cultura noastră". Dorinţa lui Paul Buţa s‑a împlinit. România a participat la Carnavalul de la Veneţia cu trei formaţii: Căluşarii din Oltenia, Mascaţii din Vorona, Căiuţii şi mascaţii din Borca - Neamţ, cărora li s‑au alăturat Teatrul Masca, actorul Dan Puric, instrumentistul Marius Mihalache, o formaţie ţigănească - Şauale şi opt meşteri populari: olari, cioplitori în lemn, pictori de icoane pe sticlă, ţesătoare şi creatorul gălăţean de măşti populare.

Timp de două săptămâni, Paul Buţa a stat la Institutul Cultural Român "Nicolae Iorga" din Veneţia, unde avea deschisă expoziţia, îmbrăcat în costum popular şi încălţat cu opinci: "Într‑o zi a plouat şi mi se udaseră opincile, dar nu le‑am schimbat. Cum ar fi fost să dansez măştile încălţat cu bocanci? Mi‑am făcut datoria cu mândrie", spune îndrăgitul artist căruia un italian a vrut să‑i cumpere întregul costum popular.

Recuzită pentru George Buhnici

Paul Buţa a plecat de acasă cu 50 de măşti şi s‑a întors cu şase. Restul le‑a vândut ‑ una chiar lui George Buhnici, de la Pro TV, care a ţinut să‑şi prezinte corespondenţa de la carnaval într‑un mod inedit. La fiecare mască, gălăţeanul oferea şi un pliant în care era povestită, în limba italiană, istoria acelei măşti, zona de provenienţă, astfel încât italienii să ştie ce au cumpărat.

"Adevărul este că măştile noastre populare sunt vii. Nu exagerez când spun că le‑au eclipsat pe cele veneţiene. Am văzut că italienii îşi doresc şi altceva: de exemplu, într‑un alai de nuntă local, o pereche purta - ea mască italiană, el mască românească. Am rămas, la rândul meu, mască privindu‑i", spune, cu umor, Paul Buţa. "A fost pentru prima oară când alaiul care trebuia să plece din Piaţa San Marco şi să ajungă la Bienali s‑a oprit, din cauza aglomeraţiei. Toţi se buluceau să vadă şi să audă taraful românesc, trompetele şi măştile noastre jucate. Mi‑aş fi dorit să dăm spectacole în mai multe piaţete, dar acestea erau ocupate de formaţiile lor".

"Chiar dacă n‑am să mai ajung niciodată la acest carnaval - toate lucrurile ştim că se întâmplă până în trei ori! - am satisfacţia lucrului împlinit", spune artistul. Regretele sale sunt două: că delegaţia română a avut prea puţini meşteri şi prea mulţi însoţitori - secretare, persoane oficiale, reprezentanţi ai diferitelor instituţii culturale şi că nu toţi meşterii populari au reuşit să‑şi vândă atât de bine ca el produsele româneşti sută la sută.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22016

Link to comment
Share on other sites

Regretele sale sunt două: că delegaţia română a avut prea puţini meşteri şi prea mulţi însoţitori - secretare, persoane oficiale, reprezentanţi ai diferitelor instituţii culturale

Păi şi asta face parte din specificul românesc: doi cu sapa, trei cu mapa :mrgreen:

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Romani la Venetia

M-am obisnuit sa vad Italia numai din goana de la un reportaj la altul. De la o baraca de nomazi sub un pod care colcaie de sobolani pana la Chestura, dupa un roman acuzat de crima, viol sau talharie. Oricat de urat ne-ar trata uneori presa italiana, trebuie sa admitem ca "raii" nostri ne-au facut in 2007 sa ne rusinam ca vorbim romaneste pe strazile Romei sau ale oricarui alt oras din Peninsula.

Ambasadorii tacuti

Si cand credeam ca nimic nu ne mai poate spala de rusine, ne trezim invitati de onoare la Carnavalul de la Venetia. Asa ca am mers sa vad minunea, prea putin increzator ca poate fi adevarat. Am trait insa o revelatie. Suntem acasa la Venetia. Nu ma refer doar la vanzatorul de la magazinul de masti plecat de la Galati, unde lucra la Sidex, ori la fata amabila care serveste la cafenea, fugita din saracia moldoveneasca, sau la chelnerul de la terasa plecat si el de la Radauti. In afara acestor ambasadori tacuti care duc cu ei doar munca si bunul-simt, Romania are la Venetia mai mult decat atat. Avem o Casa. Un palat. Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica.

Iorga si Institutul

"Ai nostri vor veni aici, vor sta in aceste incaperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi intinderea rosie a acoperisurilor si intinsele orizonturi. Vor cobori apoi pe cele mai frumoase strazi din lume si vor ramane ore indelungi in fata pietrelor in care e intruchipat Dumnezeul frumusetii eterne. Iar cand vor reveni in patrie, ceva din Venetia ii va insoti" spunea Iorga in discursul sau de inaugurare. Iar asta a fost posibil prin straduinta marelui Iorga si a donatiilor Bancii Nationale a Romaniei, ziarului Universul, Ministerului Comertului si Institutului de Studii Sud-Est Europene (creat de Nicolae Iorga la 24 ianuarie 1924), "care si-a sacrificat in acest scop bugetul pe ani intregi", cum constata Iorga insusi in discursul inaugural. Ar fi fost, cel mai probabil, crucificat de presa in vremurile moderne, insa pe atunci efortul a reprezentat o investitie pe termen foarte lung, care arata acum roade cu adevarat neasteptate. Prin stradania oamenilor de la Institut, in 2008, Romania este invitat de onoare, si unicul de altfel, in pavilionul Italiei de la Bienala. Am inceput sa cred ca tot ceea se ce se intampla este adevarat, dupa ce am vorbit cu oficialitati din domeniul turismului si culturii venetiene care nu mai conteneau sa ne laude.

Marketing si cultura

Augusto Salvadori, directorul pentru turism al Comunei Venetiene, imi povestea cu insufletire ca a fost in Romania. Stie de Sibiu, Brasov, manastiri sau Delta Dunarii, despre care vorbeste fascinat. Imi spunea ce bogatii fantastice avem, nemaiintalnite in Europa. Il ascultam si ma intrebam cati dintre romanii din Romania au vizitat macar o parte din aceste obiective inainte sa plece in vacanta prin strainatate. Stam ca o closca peste puii de aur pe care nu stim sa ii scoatem la poze. Italienii spun despre noi ca avem valori, talente si tot ce ne trebuie ca sa facem turism cultural, cum face Venetia, si chiar mai bine. Doamna Luana Zanella, directorul cultural al Comunei Venetiene, spune ca metoda e simpla, poate chiar prea simpla. Imagini mari si expresive care sa atraga turistii sa vina sa vada mai mult.

Dincolo de aparente

Se pare ca am inceput sa invatam lectia asta. In pavilionul Italiei la Bienala de la Venetia, unde suntem invitati, Romania a expus numai postere mari, cateva lucrari artistice ale unor artisti tineri, ceva proiectii de videoclipuri muzicale, film romanesc si, intr-un colt, o proiectie cu filmul Dracula. Ovidiu Ioan Silaghi, ministrul pentru IMM, comert, turism si profesii liberale, spune ca: "Vrem sa aratam si o alta fata a Romaniei. Ati vazut, o singura sala este cu contele Dracula, celelalte sunt altceva". In sfarsit, iesim si noi cu altceva in lume. O prezenta tanara, dinamica, "fresh", care i-a convins pe italieni sa ne ia alaturi de ei la unul dintre cele mai importante evenimente turistice si culturale ale planetei. Romania este de acum partener al Italiei la carnavaluri si bienale, cu propriul stand, cu propria creatie, cu propria energie. Nici o vorba despre scandaluri, despre hotii si criminalii nostri. Senzatia, intr-un astfel de moment, este de respect si umilinta pentru acesti oameni care incearca sa ne trateze privind dincolo de aparente. Italia ne intinde o mana calda atunci cand suntem in cea mai proasta lumina de ani buni. E ca si cum ne-ar spune: "Hai sa uitam ce a fost. Vino la noi, la masa!". Devenim astfel gazde la o masa unde musafirii sosesc hamesiti dupa cultura, din toate colturile lumii. Venetia aduna in fiecare an 20 de milioane de turisti, iar cetatea din Laguna ne invita sa ii ademenim mai departe, la noi acasa, cu mamaliga si branza de la Bran, peste din Delta sau o vizita pe la manastiri.

Capra pe Podul suspinelor

Cu imaginea aceasta in minte, am mers apoi la parada calusarilor, caprei si tarafurilor noastre aduse in Cetatea Dogilor sa ne reprezinte. Cineva imi spunea ca aratau penibil printre costumele spectaculoase din Venetia. Eu spun ca aratau perfect si ca merita sa ne mandrim cu Ansamblul "Codruletul" din comuna Vorona, judetul Botosani, spre exemplu. Una dintre formatiile folclorice taranesti care valorifica stravechile datini si obiceiuri traditionale romanesti, practicate in timpul sarbatorilor de iarna. Un taraf plin de energie care pune in miscare sangele de italian, japonez sau american, la fel de bine cum o face acasa, la targul de iarna de la Vorona. Pe muzica lor, calusarii din ansamblul "Plaiurile Oltului" au facut legea pe stradutele inguste din Venetia. Ansamblul infiintat la Slatina in 1979, in ziua de "Sfantul Nicolae", la inceput ca formatie de amatori, a ajuns deja un grup profesionist, cu premii obtinute la festivalurile din tara si din strainatate.

Obiceiuri romanesti mai vechi decat Carnavalul

Am facut senzatie insa cu Turcul, Capitanul, Irodul, Caprele, Tapii, Fluierasul, Maresalii sau Tiganii, Manditele, Fanariotii, Mosneagul, Baba, Dracul, Moartea. Pe scurt, despre "Jocul Caprei si mascatii" din Borca. Un obicei vechi de sute de ani, chiar mai vechi decat Carnavalul. Daca mascatii din Venetia sunt o poveste de culoare, ai nostri spun deja o legenda ancestrala, care exprima stravechi credinte precrestine legate de fertilitatea pamantului, de sporul turmelor si alungarea raului, intruchipat de frigul iernii si uscaciunea vegetatiei inghetate. Jocul Caprei este o pantomima exuberanta, plina de fantezie, care exprima metaforic lupta dintre spiritele bune si cele rele. Prin vitalitatea sa excesiva, Capra, inconjurata de nenumarate personaje mascate, ce intruchipeaza diversele racile ale caracterului uman, atrage si fascineaza asistenta. Dansul mascatilor se desfasoara totdeauna in cerc, pentru a circumscrie raul si a-l zdrobi, pentru a nu-l mai lasa sa circule liber printre oameni.

Masti care vorbesc

Bun. Stau putin stramb si gandesc drept. Parca ne-am cam obisnuit cu mastile noastre din panusi de porumb, lana, carpe si dinti de fasole. Ale lor sunt spectaculos de frumoase. Atunci cum sa le compari? M-a lamurit Paul Buta, creator de masti romanesti de la Galati care isi vinde cu succes lucrarile la un pret de 30 de euro in poarta Institutului, la Venetia.

- Ia, zi matale, ce parere ai de mastile italienilor?

- Sunt reci, sunt sterile, sunt frumoase, dar atat. Ale noastre vorbesc. Numai cand te uiti la ele te umfla rasul.

- Adica rade lumea de noi?

- Ce-i mai frumos decat sa faci lumea sa rada? O femeie, cat e de frumoasa, daca e rece, nu te "lichesti" de ea. De-ale mele te "lichesti" imediat.

Sa inceapa petrecerea!

Cu astfel de oameni am reusit sa impresionam. Energia calusarilor si a mascatilor nostri a incalzit aerul umed si rece dintr-o Venetie ploioasa, dar si sufletele turistilor. Ai nostri au trecut pe stradute si poduri ca un val de caldura care a ajuns pana in Piata San Marco.

Acolo i-am gasit si pe artistii nostri moderni care stiu sa zgandare spiritul, nu doar sa il gadile. Dan Puric cu pantomima sa de geniu, limbaj universal al teatrului, a avut spectacole aplaudate la scena deschisa. La fel si Teatrul Masca.

O mentiune speciala pentru Marius Mihalache care a urcat pe scena mare din Piata cu band-ul sau sa le cante italienilor despre cucul romanesc. De succes s-au bucurat si Amadeus, Fanfara Savale, Nicolas Simion, Nightlosers, Philarmonia si cei de la Shukar Collective.

Noptile le-am incalzit tot noi, la petreceri cu muzica mixata de DJ Vasile, DJ Gojira sau Electric Brother. Ei au adus ritmurile etno romanesti in contact cu muzica electronica. Rezultatul a fost inca un succes neasteptat la tinerii italieni care au umplut sala de petrecere in fiecare seara a Carnavalului.

Asa ca m-am lasat prins si eu in petrecere. Mi-am pus o masca traditionala romaneasca facuta de artistul Paul Buta si am defilat alaturi de ai nostri peste canalele inguste din Venetia. Am facut sa rada zeci de oameni si am speriat turistele japoneze cu masca mea din carpe si coarne de vaca. Si atunci mi-am dat seama de ce ne iubeste Italia. Ii aducem ceva bun, ceva ce italienii incep sa piarda. Energie, buna-dispozitie si traditii adevarate.

http://www.zf.ro/articol_163189/romani_la_venetia.html

Link to comment
Share on other sites

  • 8 months later...

Politicienii nu-i inspira pe creatorii de masti

Actorul creator de masti, Paul Buta, recunoscut la nivel intern si international ca un ,,autentic mascolog izvorat din matricea spirituala a Moldovei de Jos', cum spunea reputatul academician Romulus Vulcanescu, nu vrea sa mestesugeasca masti populare cu politicieni. "Politicienii sunt deja niste masti veritabile, pentru ca una spun si alta fac, sunt unii chiar frumosi, dar cand vezi ce ascund in spatele lor, te apuca amocul", a declarat, pentru AGERPRES, Paul Buta.

"Nu-mi pot imagina masti dupa dicursurile lor, mesajele lor, clipurile lor din campaniile electorale. Categoric, mi-as putea inchipui un personaj politic, dar cred ca este o blasfemie pentru masca pe care as realiza-o si atunci nu fac asta", a marturisit creatorul popular. El a explicat faptul ca nu poate face o paralela intre personajele personificate de mastile lui si anumiti politicieni sau clasa politica in general si pentru ca 'in mastile populare sunt incriminate relele satului, dar acestea sunt asanate moral chiar de catre sateni, pe cand in politica moralitatea este indoielnica si nu o poate asana un sfat al inteleptilor, asa cum se intampla in faptul folcloric'.

"Nu deageaba exista un obicei intitulat judecata satului, in care mascatii se imbracau spre exemplu ca mama Zamfira - care mai tragea cu spritu si o mai gaseai beata in sant -, ca nu stiu care flacau, care a furat vitelul altuia si se zvonea prin sat depre asta, vorba aia: sa te fereasca Dumnezeu sa intri in gura satului. Si eu, citind despre asa ceva, mi-i inchipui pe acei oameni cum aratau, cum ar fi 'proasta satului' sau 'hlizita' sau 'oamenii afurisiti'.

Eu mi-i inchipui din ceea ce am citit, din ceea ce discut cu batranii, si-i personific in mastile mele. Astazi, vazand atat de multi politicieni, de care ma minunez ce poate sa le iasa pe gura, nu pot sa mi-i imaginez pentru masti', se confeseaza Paul Buta. Mesterul povesteste cat de greu i-a fost sa "insufleteasca" masti.

"Odata vroiam sa fac o masca, care sa inchipuie o baba afurisita. Am schimonosit eu gura, cam cum as vedea-o, nu mi-a iesit si am lasat-o, nu am mai facut-o. Dar mergeam odata cu autobuzul spre satul Condrea si a urcat o baba cu o fata atat de acra, ca imediat am spus, asta-i masca mea. M-am gandit, si cel mai potrivit material pentru masca mi s-a parut a fi din pene de bibilica.

Am venit acasa, am luat o carpa mai groasa, am intarit-o si am cusut pana langa pana, pana cand am facut toata fata mastii si dupa aia am adaugat ochi, nas, gura si am jucat-o pe scena la Festivalul Tudor Pamfile. Am facut-o din pene de bibilica, pentru ca sunt pestrite si semnifica zicerea de pestrita la mate, ca baba afurisita. Cam asa fac eu mastile", a precizat Paul Buta. Mesterul popular are si o clasa de copii din comuna Sivita, care invata tainele mestesugului in atelierul de masti de la Muzeul Vatra cu Dor din localitate, cladit cu mainile lui dupa traditiile de la Dunarea de Jos.

"Copiii care azi invata sa faca masti fiti siguri ca mai tarziu vor face masti dupa asemanarea acestor politicieni de astazi, pentru ca unii dintre ei chiar raman in istorie pentru ceea ce au spus, vezi luminita de la capul tunelului, dupa figura lor, dupa felul lor de a fi. Revin si spun, politicienii sunt deja niste masti veritabile, pentru ca una spun si alta fac", a concluzionat Paul Buta.

Paul Buta a participat la zeci de expozitii din tara, la Paris, Seujon si Macon, din Franta, Venetia, din Italia, Odessa, din Ucraina, Chisinau, din Republica Moldova. Este singurul creator de masti din Romania reprezentat printr-un alai de 12 masti la Muzeul Omului din Paris. O parte din mastile sale au fost achizitionate de muzee din Tulcea, Sibiu, Paris sau se afla in colectii personale din tara sau strainatate - Germania, Australia, Franta, Suedia, SUA.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Expoziţie de măşti populare - Paul Buţa

Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi găzduieşte expoziţia de măşti populare a renumitului creator Paul Buţa. Artistul este recunoscut la nivel naţional, dar şi internaţional, ca fiind unul dintre cei mai mari creatori de măşti populare, transmite corespondentul AMOS News.

Buţa a participat la zeci de expoziţii din ţară şi străinătate (Paris, Bordeux, Ucraina, Italia, Republica Moldova). În 1992 Paul Buţă a avut prima sa expoziţie, iar in anii următori a expus în Franţa (Musee de L'Homme, Centrul Cultural din Paris, Marcone), la Chişinău - Republica Moldova, Viena - Austria, Veneţia - Italia şi Bruxelles - Belgia. De asemenea, este singurul creator de măsti populare din România reprezentat la Muzeul Omului din Paris prin 12 măşti. Meşterul popular transmite mai departe tainele meştesugului copiilor din sat, în atelierul său de măşti de la Muzeul “Vatra cu Dor”, din comuna Şiviţa. În acest atelier lucrează împreună cu familia: cei doi băieţi şi soţia. Paul Buţa este absolvent al Liceului Pedagogic Bârlad şi al Univesităţii de Arte din Chişinău, specializarea folclor. În prezent este actor de comedie al Teatrului Muzical din Galaţi şi cercetător etnografie şi folclor la Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi.

Link to comment
Share on other sites

  • 4 years later...

Paul Buţa, a patra oară la Carnavalul de la Veneţia

„Vivi in colori” - „Trăieşte în culori”, aceasta este tema Carnavalului de la Veneţia care începe sâmbătă, 2 februarie. Şi unde ar fi putut exista mai multă viaţă şi culoare decât într-o expoziţie „România: Costume şi măşti populare de ceremonie”? Din ţesături de in şi cânepă, de lână şi bumbac, din blănuri şi postăvuri, din borangic şi mătase, de o mare originalitate plastică, portul tradiţional românesc reprezintă o adevărată comoară, iar măştile populare îi dau strălucire. Acesta este motivul pentru care artistul popular Paul Buţa este singurul gălăţean prezent la Carnavalul de la Veneţia, unde, pentru a patra oară în viaţa lui, va face demonstraţii de creare a măştilor populare româneşti.

Expoziţia de costume şi măşti ceremoniale este organizată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cu sprijinul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti şi se va deschide sâmbătă, la Scuola Grande di San Teodoro. În paralel, însă Muzeul „Dimitrie Gusti” va realiza în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură de la Veneţia şi o expoziţie de artă populară româneasca. În cadrul acesteia vor fi prezentate creaţii textile - covoare şi piese de vestimentaţie tradiţională, iar cap de afiş este chiar Paul Buţa, meşterul măştilor populare.

Paul Buţa a plecat la Veneţia cu cinci alaiuri de măşti - aproape 30 de bucăţi şi cu întregul său atelier şi materialele necesare confecţionării măştilor populare. De ieri încoace nu mai pridideşte cu descărcatul şi aşezatul tuturor lucrurilor din bărci în expoziţie, bombănind uneori cu ciudă şi frustrare că veneţienii n-au inventat încă „şuşălile”, ca să-i fie munca mai uşoară.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Măştile lui Buţa au încurcat circulaţia la Carnavalul de la Veneţia

* Gălăţeanul a fost invitat pentru a patra oară în Republica Leului, după ce de fiecare dată în ediţiile anterioare a adus un nou suflu la carnaval

 

Pe Paul Buţa l-am găsit singur în galeria de la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în iţari, cu cămaşă tradiţională şi suman, iar în picioare cu nelipsitele-i opinci, în ciuda ninsorii zdravene de afară. Ziceai că Doamne–Doamne vrea să se distreze şi tot toarnă confeti de gheaţă deasupra oraşului aflat în plin carnaval. În expoziţia organizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti mai rămăseseră doar o mască, o capră şi scoarţele populare de pe pereţi. „Le-am vândut”, răspunde el privirii mele uimite. „De o săptămână tot vin turiştii şi mă bat la cap să le dau măştile. Pe asta abia am reuşit s-o păstrez, pentru că am promis c-o donez Institutului”, mă lămureşte gălăţeanul nostru, invitat pentru a patra oară la Carnavalul de la Veneţia.

„Să vezi ce spectacol!”

Cum mă vede niţel descumpănită, mă pofteşte să „şăd” la măsuţa unde se vedeau nişte resturi de postav, nişte blană, câlţi, lână, pănuşi de porumb şi nuci, materialele din care meşterul confecţionează măştile unicat: „Stai să-ţi istorisesc cum a fost. De pe 2 februarie când am deschis expoziţia, a fost pelerinaj aici. S-a adunat lumea ca la urs. Întâi veneau, se lipeau de geam, căscau ochii şi îi umfla râsul. Să vezi ce spectacol a fost pentru mine să mă uit cum reacţionau trecătorii la măştile mele: întâi îi pufnea râsul, după care intrau hliziţi înăuntru. Aici dădeau de mine, care începeam să le joc masca, pentru că pusă pe pereţi s-au atârnată în geam, n-are valoare. Ea trebuie jucată. După care ieşeau pe uşă hohotind”, povesteşte mulţumit Paul Buţa.

A intervenit şi poliţia

Spre deosebire de anii anteriori, când expoziţia se făcea undeva la etaj, în sala de protocol a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, anul acesta măştile au coborât în mijlocul turiştilor, pe strada Nuova, una dintre cele mai mari din Veneţia: „În primele zile de carnaval, se aduna atâta lume la geam să le vadă, că a fost nevoie de intervenţia poliţiei ca să descâlcească circulaţia. Chiar dacă e stradă principală, e destul de îngustă, aşa că grupurile care se opreau să se bucure de măşti şi de spectacolul lor îi încurcau pe cei care voiau să ajungă în altă parte. Mă trezesc cu poliţia într-o zi, că stătea vizavi şi-i trimitea prin partea cealaltă pe cei care doreau să treacă. După care au pus afişul acela, cu săgeata, care le arată că pot ocoli pe acolo”.

Un hohot, în fiecare colţ al lumii

Prima ofertă să vândă a primit-o imediat după deschiderea expoziţiei. Şi solicitările au început să curgă lanţ. „Degeaba le-am spus că nu stric expoziţia. Că nu am cum să le dau, dar în fiecare zi îşi făceau unii drum pe aici şi mă întrebau dacă nu vreau să le vând. Până la urmă, le-am dat. Sunt unicat, sunt altfel decât ceea ce se găseşte de obicei la Veneţia. Au cumpărat oameni din toate colţurile lumii. Până şi din America”, mai adaugă meşterul. Adevărul e că măştile veneţiene (vorbim aici de cele originale, nu de chinezăriile care au umplut şi la ei oraşul) sunt frumoase, au graţie, rafinament, culoare, strălucire, dar ca măştile lui Buţa nu-s. Aduc zâmbetul şi încântarea, dar nu râsul sănătos, specific românesc. Paul Buţa a avut o misiune importantă la Veneţia: a promovat România trimiţând câte un hohot de râs în toate colţurile lumii.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Paul Buţa şi-a jucat măştile la Londra

După ce au fost de patru ori la Carnavalul de la Veneţia, măştile maestrului Paul Buţa au ajuns, cu tot cu făuritorul lor, la Londra, în weekendul trecut. E drept, nu la Buckingham Palace – deşi ar fi meritat – ci la Bandstand Terrace, în grădinile celebrului Muzeu Horniman de antropologie culturală din capitala regatului. Paul Buţa a fost invitat în cadrul celui mai amplu program de celebrare a artei şi culturii populare româneşti organizat până în prezent în capitala Marii Britanii, cu ocazia deschiderii expoziţiei „Revisiting Romania: Dress and Identity“ - „Revizitând România. Îmbrăcăminte şi identitate“ la Muzeul Horniman, situat pe unul dintre dealurile care mărginesc Tamisa. În cadrul primului week-end românesc la Londra, organizat la iniţiativa Institutului Cultural Român, gălăţeanul nostru şi-a jucat măştile pe muzica lui Ovidiu Lipan Ţăndărică şi a Fanfarei 10 Prăjini. Pentru că adevărata valoare şi frumuseţe a măştii, spune artistul popular, e atunci când e jucată, nu când şade! Nu-i vorbă, că măştile lui i-au cucerit pe vizitatori – români, străini şi britanici – şi pe loc, şi în mişcare. Dovadă că din 19 măşti cu câte a pornit la drum din Galaţi, – că atâtea au încăput în bagaje - s-a întors doar cu două, dar şi acelea promise unor doritori! „Dacă aş fi avut s-ar fi vândut şi mai multe, nu asta e important, ci că am reuşit să le dovedesc că tradiţiile noastre trebuie promovate. M-am convins că nu neapărat masca se vinde, cât povestea din spatele ei! Toţi se mirau când vedeau dinţii de ştiucă, fasole, pene şi câte altele”, ne-a istorisit Paul Buţa

„Londonezele n-au cusut izmene la viaţa lor”

Paul Buţa a fost invitat, alături de meşterii populari Daniel Leş şi Mihaela Bădescu, să arate arta făuritorilor de altădată: cum se ivesc măştile populare, oalele şi icoanele din iscusinţa mâinii şi bogăţia sufletului, folosind cele mai umile materiale. Cu această ocazie, Paul Buţa a făcut o descoperire: „Dintr-o sută de britanici nu ştiu dacă e vreunul care să ştie cum se ţine acul în mână. Una dintre femeile în vârstă a încercat să coasă şi nu ştia cum. Îi tot spuneam: «Înfige în cârpă!». Eu cu engleza nu le am, mă dor mâinile vorbind. Văzând că tot nu dovedeşte, am zis şi eu: «Asta nu i-o cusât izmenele lu’ bărba-su!» Toţi râdeau, ea, speriată, nu înţelegea de ce râd”, ne-a povestit artistul gălăţean.

Coadă la mici şi sarmale

Alături de artiştii populari a stat bogăţia bucătăriei româneşti – o expoziţie culinară. „Am văzut coadă ca în timpul răposatului la sarmale şi la mici. Au venit şi românii noştri, dar erau şi străini. Londonezii stăteau direct pe iarbă şi se bucurau de petrecere. Cei care au cumpărat măşti de la mine au stat şi la concert. Nu ştia vreunul să joace hora sau sârba, dar nu era unul care să nu ţopăie cu măştile!”, spune Paul Buţa. „Angajaţii ICR şi voluntarii lor, nişte nebuni frumoşi, mi-au cerut voie să se plimbe cu măştile prin muzeu şi sigur că le-am dat. A fost frumos. Acolo orice grup profesionist al unei instituţii din România face o figură foarte bună cu condiţia să meargă cu folclor autentic şi adevărat, poate chiar începând cu «Sanie cu Zurgălăi» – care poate fi imnul nostru în occident, că toată lumea îl ştie. Aşa intri la sufletul străinilor cu folclor şi valori autentice”, spune artistul popular.

Muzeul Horniman, interesat de tradiţiile noastre

O pereche dintre măştile lui Paul Buţa a rămas la Muzeul de antropologie din Londra, ba mai mult, conducerea este interesată de un alai românesc, de urs sau de capră. „Acum am măşti nu numai la muzeul din Paris, ci şi din Londra, şi asta e pentru mine onorant. Când a aflat de alaiurile de capră şi de urs au întrebat cum pot face rost şi le-am spus că de la mine! Eu le trimit materiale informative despre obiceiurile noastre, şi, dacă nu la finele anului, la anul cu siguranţă vor face comandă de alaiuri de măşti pentru că li se par atractive. Au spus că dacă ar fi ştiut de măştile din România, făceau o expoziţie. Deci mă aşteaptă lucruri frumoase”, se bucură gălăţeanul. Dublă expoziţie Weekendul românesc e amintire, dar publicul britanic va putea admira, până în septembrie 2015, peste 500 de costume populare, covoare, ştergare, ţesături şi obiecte casnice din diferite zone etnografice ale României. Exponatele au fost adunate de muzeografii britanici în ultimii o sută de ani sau donate de diferite persoane private de-a lungul timpului. O parte dintre obiecte, printre care şi un costum care a aparţinut Reginei Maria a României, provin din alte muzee londoneze care au colecţii similare. Cu aceeaşi ocazie, a fost deschisă şi expoziţia „Români din Londra“, o galerie de 35 de portrete ale românilor care trăiesc în capitala britanică, semnate de fotograful londonez de origine română Ion Paciu. Fotografiile vor putea fi admirate până pe 8 martie 2015, tot la Muzeul Horniman.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Omul cu 1.500 de feţe. Meşterul Paul Buţa face înconjurul lumii şi-i uimeşte pe străini cu tradiţiile româneşti

Paul Buţa, un meşter popular din Galaţi, impresionează străini de pe mai toate continentele cu cele 1.500 de măşti tradiţionale româneşti pe care le-a creat în ultimii 20 de ani. Fiecare model are un simbol şi reprezintă un ritual.

Un meşter popular din Galaţi promovează tradiţiile străvechi româneşti de jur-împrejurul lumii. Paul Buţa (54 de ani) a ajuns să fie cunoscut pe plan mondial prin măştile populare unice pe care le „construieşte“. Din mâinile sale au ieşit în 20 de ani peste 1.500 de astfel de măşti, despre care spune că le-a creat cu dragoste şi talent. Gălăţeanul povesteşte că se ataşează de lucrările sale şi adaugă faptul că fiecare are un simbol şi reprezintă un ritual.

Paul Buţa s-a născut în judeţul Vaslui, într-un sat pe nume Rai. A absolvit Academia de Artă din Chişinău - Facultatea de Artă Dramatică, este căsătorit şi are doi fii, care îi calcă pe urme, îndrăgind tradiţiile populare la fel de mult. S-a mutat la Galaţi, unde şi-a creat propriul său colţ de rai, în localitatea Şiviţa. Aici, meşterul popular a deschis un atelier unde sunt reprezentate mai multe meşteşuguri tradiţionale: lucrări în ceramică, textile, lemn, împletituri din papură. Elevi de la şcolile gălăţene, precum şi oaspeţi din străinătate obişnuiesc să treacă des pragul „Vetrei cu Dor“.

Cel mai mare succes îl au măştile populare. Pe primele le-a creat la începutul anilor ’90, iar de atunci, Paul Buţa le expune frecvent în România, precum şi în America, Suedia, Franţa, Austria, Belgia şi Italia, unde au impresionat la fel de mult precum celebrele măşti veneţiene. Paul Buţa a avut expuse operele sale şi la capătul pământului, în Australia. Oriunde a ajuns artistul român, localnicii l-au întâmpinat cu laude.

„Măşti mai negre, mai încruntate“

„Luna aceasta trebuia să plec din nou la Bruxelles, la un concurs de confecţionat măşti, unde copiii românilor stabiliţi acolo ar fi aflat despre obiceiurile noastre. Din păcate, nu mi-a permis timpul. În ultima vreme, am lucrat foarte mult la măşti şi am creat cinci alaiuri de capre, urşi şi arapi, care sunt măşti mai negre, mai încruntate, folosite în Cudalbi, judeţul Galaţi. La noi, în Moldova, sunt multe datini în care măştile nu lipsesc, deşi se credea că aici ar fi un gol al folclorului. La noi, cetele aveau şi câte 50 de mascaţi“, a explicat meşterul popular Paul Buţa.

Anul trecut, la invitaţia Institutului Cultural Român, meşterul popular a expus la un muzeu din Londra. „A fost o zi în care am demonstrat că şi românii au tradiţie, bun-simţ şi tot ce le trebuie ca să fie fruntaşi în Europa. Acolo, măştile populare au fost nu doar expuse, ci şi jucate.“

Mulţi dintre străinii care ajung să admire măştile populare realizate de Paul Buţa se arată interesaţi să le şi cumpere. Artistul spune că nu ţine la preţ şi că operele sale au mai mult o valoare sentimentală. Astfel, o creaţie „marca Buţa“ ajunge să coste maximum câteva zeci de euro.

„Trebuie să pună întrebări când te uiţi la ele

„Atunci când realizezi o mască, depinde foarte mult de starea de spirit în care te afli. Dacă în ziua aceea nu ai bucuria de a crea, mai bine o dai la o parte şi încerci să faci altceva. Măştile au valoare doar atunci când sunt jucate, aşa că trebuie să pună întrebări când te uiţi la ele. Nu este o simplă lucrare, ci e mai mult un simbol care reprezintă un ritual. Am creat măşti care reprezintă fie un ţigan, un afurisit, hlizit, cărpănos, beţiv - toate aceste denumiri au fost date de ţăranii români în timp“, ne-a explicat meşterul popular.

Pentru a crea măşti, specialistul foloseşte pănuşi de porumb, blănuri naturale, câlţi, nuci pentru ochi, fasole pentru realizarea dinţilor, pene şi cânepă. Toate figurile realizate de artistul gălăţean sunt unicat şi ţintesc să provoace hohote de râs privitorilor, fie ei americani, europeni sau australieni. Cu toţii ar trebui să înveţe într-o clipită să se amuze româneşte.

Paul Buţa realizează anual în jur de 80 de măşti populare. Dacă în trecut, măştile erau folosite de ţărani pentru a îmbuna spiritele rele ori pentru a aduce ploaia, în timp, au ajuns să aibă doar scop decorativ. Lucrările sale sunt acum agăţate pe pereţii caselor din America, Australia şi Europa. După volumul vânzărilor, străinii par a fi cei care îl cunosc şi îi apreciază talentul cel mai mult.

Cercetează tradiţiile

Meşterul Paul Buţa îşi doreşte să le insufle şi tinerilor pasiunea pentru tradiţiile populare, pentru ca acestea să nu fie date uitării. Tocmai de aceea, el are un rol important la Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ din Galaţi, unde activează pe post de „culegător de folclor“. Cercetează permanent şi încearcă să afle lucruri inedite despre tradiţiile de la malul Dunării pentru a le adăuga patrimoniului cultural naţional.

Îmbrăcat în iţari, cămaşă tradiţională şi suman, iar în picioare cu opinci, Paul Buţa este mereu cu zâmbetul pe buze şi te convinge instantaneu de frumuseţea datinilor româneşti. Aşa se face că este mereu înconjurat de elevi şi tineri, pe care-i inspiră. Elevii meşterului vor să afle cât mai multe despre roata olarului şi despre alte meştesuguri tradiţionale promovate la „Vatra cu Dor“. „Îi acuzăm pe copii că nu ştiu altceva decât să stea în faţa unui calculator, dar e vina noastră că nu le oferim alternativa. Nici în faţa blocului nu mai au loc de joacă şi atunci ei se refugiază în tehnologie“, a spus meşterul popular.

Regizor şi actor la Teatrul Muzical

Atunci când nu creează măşti tradiţionale, Paul Buţa fie scrie şi regizează piese de teatru, fie joacă pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi, unde a debutat ca profesionist în 1993. Şi cum gălăţeanul are succes în tot ceea ce face, în acel an, Paul Buţa a obţinut 19 medalii şi 9 trofee la tot atâtea festivaluri de comedie. De-a lungul carierei sale, talentatul gălăţean a mers în turnee cu Nicu Constantin şi George Panaitopol.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Măşti tradiţionale româneşti, la Carnavalul de la Veneţia

Miercuri, 31 ianuarie 2018, la ora 17,30, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, instituţia românească din oraşul istoric italian va organiza vernisajul expoziţiei«Măşti tradiţionale româneşti la Carnavalul de la Veneţia» a artistului Paul Buţă.

În deschiderea expoziţiei, care se va afla la dispoziţia publicului în perioada 31 ianuarie - 13 februarie 2018, de marţea până duminica, în intervalul orar 10,30–13,30 şi 15,30–19,30, vor susţine alocuţiuni Prof. univ. dr. Cristian Luca (Directorul adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia) şi artistul Paul Buţă.

Măştile, realizate manual din materiale textile şi din alte materii prime naturale, înfăţişează personaje groteşti sau comice care provin din lumea satului, rod al superstiţiilor sau al manifestărilor ludice din sânul comunităţii, menite să înfiereze, prin apelul la jocuri şi farse, lenea, necinstea, avariţia, lipsa altruismului etc. Încă utilizate în satele din Moldova şi Maramureş în perioada Sărbătorilor de iarnă, când grupurile de colindători duc mai departe vechile datini româneşti ce îşi au originea în unele ritualuri păgâne asimilate de creştinismul popular, măştile tradiţionale din ţara noastră, deci şi cele care ies din mâinile artistului Paul Buţă, constituie simboluri ancestrale, de o foarte bună calitate estetică, ce provoacă interesul şi curiozitatea publicului.

Paul Buţă este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti creatori de măşti tradiţionale din România. Actor la Teatrul Muzical «Nicolae Leonard» din Galaţi, etnolog şi documentarist la Centrul Cultural «Dunărea de Jos» din Galaţi, a redescoperit şi făcut cunoscute publicului din ţară şi din străinătate măştile tradiţionale româneşti, cele create pentru dansuri, ceremonii şi vechi obiceiuri, dar şi cele funerare, toate având în vechime o evidentă putere simbolică. Paul Buţă, în calitate de meşter popular, a realizat circa 1500 de măşti tradiţionale româneşti, în ultimii 20 de ani, în atelierul său din localitatea Şiviţa (jud. Galaţi), măşti pe care le-a expus în ţară şi în străinătate (Australia, Austria, Belgia, Italia, Franţa, Marea Britanie, Suedia, SUA). Măştile de capre, urşi şi arapi, utilizate în cadrul tradiţiilor de Crăciun şi Anul Nou, alături de cele care reprezintă personaje fantastice (căpcăuni, vrăjitoare, zâne, etc.), aveau funcţiuni apotropaice, fiind deci menite să alunge răul din comunitate şi să aducă un an mai îmbelşugat, lipsit de epidemii şi epizootii.

«Măştile sunt un subiect de sociologieşi psihologie colectivă […], au rămas ca un soi de martori arheologici ai mentalităţilor trecute. Unele din cele mai interesante urme, prin varietateaşi expresivitatea lor, se află în România, răspândite în toate provinciile istorice: Moldova, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea. Personaje din mitologia popularăşi din folclor sunt prezentateşi ele în această lume fantastică ce se dezlănţuie cu tăria unui ritual la anumite date ale anului, în miezul iernii de Crăciunşi Anul Nou, în preajma solstiţiului de vară, de Rusalii sau cu prilejul unor evenimente memorabile din devenirea individuluişi a colectivităţii, cum ar fi nuntaşi moartea» (Paul Buţă).

ziaruldeiasi.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Un meşter popular i-a lansat o provocare lui Lucifer, iar Netflix a răspuns în stil mare. Cum s-au filmat actorii celebrului serial: Diavolul arată diferit în România

Un meşter popular din Galaţi, care impresionează străinii cu măşti tradiţionale româneşti, l-a provocat pe Lucifer, personajul principal al serialului de success de la Netflix, să-i încerce creaţiile. Evident, platforma de streaming nu s-a dat în lături şi a venit cu o replică pe măsură direct de la protagoniştii seriei.

Auzind de la fiul său de fenomenul „Lucifer“, Paul Buţa, un meşteşugar din Galaţi, a găsit o modalitate inedită de a-şi promova măştile tradiţionale: a realizat un clip în care îi provoacă pe cei de la Netflix să-i prezinte lui Lucifer creaţiile sale, iar în schimbul efortului le va oferi „vişinată făcută la mine în gospodărie, adică homemade“.

Clipul s-a viralizat cu ajutorul postului Virgin Radio şi a ajuns fix la cine trebuie, pentru că Netflix a răspuns în stil mare provocării. Protagoniştii serialului „Lucifer“, inclusiv actorul Tom Ellis, care joacă rolul principal, s-au filmat probând măştile artistului român, căruia i-au mulţumit pentru cadou. 

În plus, o promisiune e o promisiune, aşa că Netflix aşteaptă dulcea recompensă: „Aşteptăm vişinata, să fie limpede“.

Aşa cum ne-a obişnuit, Netflix se pricepe de minune la a-şi promova producţiile distrându-şi în acelaşi timp fanii. Iar provocarea venită de la Paul Buţa a fost un pretext tocmai bun pentru a atrage atenţia că pe 8 mai are premiera noul sezon „Lucifer“. 

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Raiul mondial al măştilor populare de la Şiviţa

Cioplită dintr-un salcâm viu, cu creştetul în Cer şi rădăcinile în pământ, o troiţă veghează "Vatra cu dor" ridicată de artistul Paul Buţa în satul Şiviţa. Aici, în căsuţa din lut cu acoperiş de stuf, se nasc, încep să joace, apoi se răspândesc în lume măştile populare. "Vatra cu dor" nu-i un muzeu ca oricare! E un loc viu, unde fiecare lucruşor - că-i ştergar, ie, bârneaţă, ulcică ori levicer din lada de zestre ori de ducă, război de ţesut sau roata olarului - poate fi atins, ba chiar încercat. Fiecare îşi are istoria lui, mai hazlie ori mai cu tâlc. Şi toate, împreună, spun povestea ţăranului român, care, după cum mărturiseşte Paul Buţa, niciodată n-a făurit vreun lucru frumos care să nu fie şi de folos, ori vreun lucru cu rost, care să nu fie şi frumos.

Paul Buţa s-a născut în Rai. În satul Rai din Murgenii Vasluiului, dar viaţa l-a adus aici,  la Dunărea de Jos. La o zvârlitură de băţ de Galaţi, în comuna Tuluceşti, satul Şiviţa, artistul şi-a creat colţul lui de rai românesc şi l-a numit "Vatra cu dor". Oficial, proiectul "Vatra cu dor" este o "gospodărie tradiţională funcţională". Nu-i "muzeu-muzeu", după cum spune Paul Buţa, deşi vechimea şi autenticitatea fiecărui obiect sunt de netăgăduit. "Avem - slavă, Domnului! - muzee în care n-ai voie să atingi exponatele. Eu am vrut ca aici să vină copiii nu ca să le povestesc eu despre tivilinca în care se făceau curmeiele. C-ar fi crezut că le vorbesc într-o chineză stricată şi-ar fi plecat fără să-nţeleagă. Dacă, însă, copilul pune mâna, ţine minte toată viaţa! Că poveşti găseşte şi pe internet", spune Paul Buţa. Aşa că oaspetele "Vetrei cu dor", fie om mare sau copil, e îndemnat să atingă fiece lucru, ba chiar învaţă să-l folosească.

"Mi-a ajutat Dumnezeu s-o iau"

Aşa începe artistul povestea "Vetrei cu dor". "Nu voiam o casă în care să locuiesc eu, ci una pe care s-o fac muzeu viu, în care să vină copii să facă şezători, să înveţe olăritul, ţesutul, împletitul, tâmplăria, meşteşugul măştilor populare. După ce-am cumpărat-o, mi-am spus că de Ziua Crucii o inaugurez. În mintea mea erau toate rezolvate! Ei, după aproape trei ani, am inaugurat-o, de Sfânta Treime. Visurile mele s-au transformat în realitate, dar numai cu truda mea şi-a familiei", mărturiseşte Paul Buţa.

În odaia de curat, aşezată pe salteaua de paie, am aflat că toată casa-i din lut. Nici măcar chirpici! Lutul îmbracă parii între care sunt puse "jâghiuţi" - mănunchiuri de fire de stuf, legate cu papură sau cu iarbă, după cum explică Paul Buţa. Stuful de pe acoperiş are povestea lui.

"Toţi aruncă gunoiul din ogradă, matale îl bagi!"

Aşa i-a spus un sătean când l-a văzut învelind casa cu stuf. Atunci n-a înţeles ce-a vrut omul să zică. Abia după aceea, şi-a dat seama că, după 20-30 de ani, acoperişul trebuie înnoit.

Stuful pe casă i l-a pus moş Pătraşcu, în joia dinaintea Paştelui, după ce ţinuse de ligheanul în care baba a frământat cozonacul. Paul Buţa l-a ajutat cu ce putea, dar când a văzut că meşterul deja pusese trei maldăre de stuf, de se înălţase acoperişul la 80 de centimetri, a vrut să-i spună că nu vrea aşa. "Domn’ Paul, mata eşti şăf pi scenă, nu vin io să-ţi spun ci sî faşi! Nu-mi spui matali ci am di făcut", i-a retezat-o moş Pătraşcu. "Am înghiţit-o că n-aveam ce să zic, dar am fost convins că iese urât! Şi-apoi am văzut cum începe să-l pieptene, să-l bată cu bătaciul şi, încet-încet, aproape jumătate din stuful pus pe casă cădea. Dacă în maldărul de stuf un fir e încălecat peste altul, când vine cu pieptănatul îl trage şi-l smulge. Altfel, apa nu mai curge drept, se loveşte în el şi acolo se face gaură!", afirmă Paul Buţa.

Troiţă dintr-un copac viu

Când a cumpărat casa, în 2003, gardul era dărâmat, dar rămăseseră doi salcâmi groşi să vegheze ograda. Salcâmul din faţă a rămas cu rădăcinile în pământ, trunchiul i-a fost cioplit, iar celălalt salcâm a întregit troiţa pe care artistul plastic Gheorghe Miron a pictat în stil tradiţional icoana Mântuitorului. Exact aşa cum a aflat Paul Buţa de la academicianul Romulus Vulcănescu: "Făcute din trunchiuri vii de copaci, troiţele erau înalte, pentru ca bătrânii noştri să se închine privind în sus către cer şi apoi aplecându-se către pământ".

Cât despre salcâmul ajuns stâlp de troiţă, zice Paul Buţa, i-au mai dat lăstarii ani la rând, până când a înţeles care-i rostul lui. Era şi oleacă strâmb, dar în timp l-a îndreptat Dumnezeu.

"Să fie şi voia satului, nu numai a mea!"

Troiţa a fost sfinţită odată cu casa, fântâna şi gospodăria, sărbătoare care s-a încheiat cu hora satului. A doua zi dimineaţă, Paul Buţa i-a văzut pe elevii care mergeau la prima probă a bacalaureatului trecând pe lângă poartă şi închinându-se la troiţă. "Atunci mi-am făcut şi eu o cruce mare şi mi-am spus: «Am făcut un lucru bun şi Dumnezeu a vrut să fie aşa»! La nici o săptămână, au venit bătrânii şi mi-au spus că pun şi ei bani, da’ să-i facem un acoperiş, să nu plouă pe icoana Domnului Iisus Hristos. Eu aş fi lăsat-o aşa, dar am vrut să fie şi voia satului, nu numai a mea. Ani de zile nu s-a stins candela de la troiţă", mărturiseşte artistul.

Greşul bătrânei

Rând pe rând, mi se dezvăluie comorile autentice, vechi de aproape o sută de ani, adunate de la bătrânele satelor gălăţene: ştergare, levicere, aşternuturi, cămăşi, ii… Ating cu sfială „antridiul” prostirii de pat (cum i se spunea pe vremuri cearşafului), mă minunez de lucrătura migăloasă, cu fire scoase cu acul, şi-i aflu povestea: „Veneau franţuzoaicele de la pansion şi o chemau pe Maria ţăranca să le ajute să coasă, să facă între două modele, un entredeux(pieces). Şi aşa s-a pomenit antridiul".

Paul Buţa îmi arată un ştergar vechi, lucrat la o clacă. Dacă la şezătoare fiecare îşi lucra ce-avea el, la clacă venea mahalaua să ajute, de pildă, o viitoare mireasă căreia îi trebuia pentru nuntă prosoape de pus la naşi, batiste de pus în piept la flăcăi. Bătrânele lucrau după modelul ales de fată, dar ca să-şi recunoască peste ani cusătura, îi făceau un semn: „Se făcea că o greşit şi punea un semn, de care nu-ţi dădeai seama. Uite, pe ştergarul ăsta, toate fetele joacă, numai una-i cu floarea în mână. Acela era semnul babei - monograma ei! Pe orice ar fi lucrat, ea ştia că în colţul din dreapta jos îşi făcea greşul. Identitatea muncii ei!", dezvăluie Paul Buţa.

Scara Cerului din lada de ducă

Aflu că levicerul de pe perete e din cânepă, aşa cum nu se mai găseşte! E scos din „sâpet” - lada de ducă a unei bătrâne. Căci aşa cum exista o ladă de zestre, era şi-o ladă cu lucruri pregătite pentru plecarea pe cealaltă lume. „În sâpetul acela, avea două levicele în poduri sau în praguri formând scara Cerului. Pe vremuri, sicriele nu aveau în partea de jos scândură, ci nişte beţe, peste care se punea un rând de stuf, albitura, levicerul în poduri şi mortul. Am vrut să-i cumpăr unul din levicere, dar n-a vrut. M-am dus la magazin, am cumpărat o pătură groasă, cu flori, în ţiplă, şi m-am dus din nou la ea: «Da’ ci mai vrei?» - «Să facem un schimb: eu îţi dau pătura, matale îmi dai un levicer». «Doamne, fereşte! Păi, pătura costă bani!» - «Şi levicerul matale costă bani. Pe unul ştiu că ţi-l pui în sicriu! Dar n-ai să-ţi pui două…» - «Îl dau de pomană la o nepoată!» - «Şi nepoata o să-l poarte?» - «Ei, îl poartă! Îl zvârle!» - «Dacă-i dai pătura de la mine, o s-o poarte şi o să-şi amintească de matale. Dacă-i dai levicerul, nu». Şi am convins-o”, istoriseşte Paul Buţa.

Prosopul de la icoană

În casa de lut miroase a frumos a busuioc şi levănţică, a frunze de nuc şi de tutun. „Poţi să aduci naftalina mamei combinatului că moliile tot îşi fac de cap”, explică artistul bucheţelele de plante puse din loc în loc, ca să apere ţesăturile neasemuit de frumoase. Admir o ie cusută cu fir de lână toarsă, o alta lucrată pe fir, o cămaşă cu poale de cânepă toarsă, albită cu leşie. Juri că-i bumbac! „Mâini de aur!”, spune Paul Buţa.

La fel ca acelea care au ţesut prosopul frumos de la icoană care, la fel ca toate, îşi avea rostul lui: „«Când să ne culcăm, trăgeam şi prosopul de la icoană, şi-apăi numai Dumnezeu ne mai scula a doua zi»”, mi-a povestit o bătrână. «Cum adică? Perdelele le trăgeai să nu te vadă de afară, dar icoana de ce-o acopereai?». S-a codit ea ce s-a codit, dar până la urmă mi-a spus: «Apăi mamă, eram şi noi tineri, făceam şi noi copii, şi era mare păcat să vadă Maica Domnului aşa ceva!»”, zice Paul Buţa.

„Prichiciul vetrei cel humuit, unde lega mama doi motocei de crăpau mâţele jucându-se cu dânşii”, din „Amintirile” lui Creangă capătă înţeles pentru copiii secolului IT în bucătăria casei, la vederea sobei de cărămidă, făcută de Paul Buţa aşa cum a văzut la el în Rai, la bunicul Dumitrache.

Băşica porcului

De nicăieri, artistul scoate un soi de balon transparent: e băşica porcului, pe care, în loc de sticlă, ţăranii o întindeau în fereastră, îi puneau două beţe cruce, s-o ţină întinsă, şi-apoi lipeau în jurul ei.

„Băşica uscată nu miroase, dar dacă o uzi, pute a hoit. Vara plouă, dar n-o udă, că o apără streaşina.De Sfântul Andrei, cap de iarnă, când începea să fulguiască, băşica se umezea. Lupul, simţind miros de mortăciune, venea şi nu mânca beşica, ci oaia sau capra din curte. De aia, de Sfântul Andrei, se ungeau ferestrele cu usturoi: să nu mai pută băşica!”, mă dumireşte Paul Buţa.

Poveştile măştilor

„Tu ai chicat di undi? Zi răpidea! Las’ că te găsesc eu”, ia la rost Paul Buţa una dintre măşti, care, grăbită să plece-n lume, s-a desprins din cui. Ştie că suratele ei au ajuns în Veneţia, la Paris, Londra, Los Angeles, ba chiar şi la capătul lumii, în Australia, şi nu mai are răbdare. „Am sacrificat două camere ca să am unde să-mi pun măştile şi să am unde să lucrez cu copiii”, explică artistul. De pe pereţi, hlizesc la mine sluţiţi, urâţi, afurisiţi, beţivi, pămpălăi, moşi, babe şi-o proasta satului. Zeci de personaje create de maestrul Buţa din materiale tradiţionale: împletituri din pănuşi, tigve, cârpe, cu ochi de nucă, dinţi din ştiucă, de fasole sau din pene, cu coarnele de capră, vacă sau oaie.

Chiar dacă au coarne, nu-s măşti de drac, ţine să spună creatorul lor: „Bătrânii noştri nici măcar nu foloseau termenul de drac! Spuneau dimoni! Şi măştile erau de dimoni! De ce se mascau? Ca să alunge pe dracul, care şi-ar găsi un colţ, undeva. Şi ca să-l alungi, trebuia să fii mai urât ca el! În spatele fiecărei măşti e o poveste frumoasă”, spune artistul. Un regret are: „Am încercat să cumpăr pânză albă, s-o vopsesc în rădăcină de ştevie, în tei, în coji de ceapă, doar-doar oi obţine culori. Nu se poate, că la noi nici bumbacul pe care scrie că-i sută la sută bumbac nu-i sută la sută deloc! Vă garantez eu! îl bagi în vopsea şi se pătează, nu-şi ia culoarea. Dar măcar simbolul măştii, mesajul ei să rămână!”.

Termosul lui Dumnezeu

Aşa-i spune Paul Buţa tigvei, numită şi tâlf sau cătrună. „Creştea pe toate gardurile, nu se mănâncă, nu-s otrăvitoare şi nici gust sau miros n-au. Oamenii cărau în ele apă, vin sau ţuică la câmp, beau din ele apa de la izvor, făceau pâlnii la butoi, iar în Postul Crăciunului, când nici măcar copiii nu mai mâncau brânză, neavând atâta putini din lemn, puneau în ele brânza cu sare. Le umpleau, puneau nişte frunză de viţă-de-vie deasupra, lut şi o băgau la beci. Când veneau câşlegile şi trebuia făcută plăcinta cu brânză, o crăpau încet, o desfăceau în două, o goleau, şi din câte-o jumătate făceau măşti”, povesteşte artistul popular întorcând masca, să-mi arate jumătatea de tigvă.

A doua zi după ce erau jucate, măştile erau scoase în afara hotarului satului: „Le ghiogăreau şi-apoi le dădeau foc, pentru că, spuneau ei, duhul măştii rămânea şi dacă o păstrau în pod sau casă se punea pe un copil sau un animal şi nu era bine”.

De-aceea nu mai există măştile populare din vechime!

Actorii din "Lucifer" joacă măştile lui Buţa pe Netflix

"Salut, Lucifer! Eu sunt Paul Buţa şi confecţionez măşti populare. Măştile trebuiau să fie mai urâte decât dracul! Am auzit de Lucifer de la fecioru-meu. Am stat eu şi-am cugetat şi-am văzut că dracul cela nu-i chiar aşa întâmplător, ci chiar îi chipeş şi m-am gândit că n-ar fi rău să-mi folosească mie ca model. Aşa că dacă cumva îi daţi această filmare, dau şi eu o vişinată făcută aici, la mine în gospodărie, adică homemade. Salut, Netflix!”, era provocarea lansată în primăvară de artistul Paul Buţa, prin intermediul unui clip preluat de Virgin Radio România.

Ei bine, în ziua lansării celui de-al patrulea sezon ”Lucifer”, pe pagina oficială de Facebook Netflix România a apărut un filmuleţ  în care actorii serialului ”Lucifer” joacă măştile lui Paul Buţa pe ritmurile trupei Subcarpaţi.

„Măştile au ajuns în Los Angeles prin cineva care le-a dus acolo. Eu mă bucur enorm că acolo au spus «Hi Romania», şi nu Paul Buţa, pentru că Paul Buţa este nimeni în ţara asta, dar România este şi trebuie să existe pe harta lumii cu fruntea sus. M-a supărat, însă, că au spus că-s măşti de drac! Noi n-avem măşti de drac, ci de dimon! De jucat, le-au jucat şi ei cum au ştiut. Dar eu le-am spus că poarta e deschisă oricând şi îi aştept la un rachiu”, ne-a spus Paul Buţa. 

Fără taxă, fără program de vizitare

În "Vatra cu dor" din Şiviţa mai sunt multe şi frumoase de văzut şi de auzit! Opincile din piele de porc ori cele din cauciuc de pe front! Peştii uscaţi, tari ca tabla, vechi de şase ani, dar pe care dacă-i bagi în apă, la umflat, poţi să-i mănânci sănătos. Sunt acolo „Vuitoanele” din papură împletită, roata olarului, oalele vechi în care fierbeau de joi până sâmbătă sarmalele pentru nuntă, borşarul, oţetarul, sfredelul cu care se dădeau găurile pe vremurile în care bormaşina nu se ivise. Ah, şi un ulcior cu mânere răsucite, din care beau numai mirii, ca să fie toată viaţa împreună!

"Vatra cu dor" nu are program de vizitare şi nici taxă de intrare. Totul e să-l anunţi pe Paul Buţa că vii şi poţi s-o faci inclusiv pe Facebook - "Gospodărie tradiţională Vatra cu dor"! Casa e uşor de găsit, c-au pus-o unii pe GPS.

Iar dacă ajungi de Sfântă Măria Mare, ai parte de mare sărbătoare: „Şiviţă, vatră cu dor”, născută după ce Paul Buţa şi-a ridicat gospodăria lui tradiţională. De ce-i vatră? Pentru că are atâtea-nţelesuri, de la vatra satului până la vatra sobei! Cât despre dor, cuvântul acesta n-are traducere în nicio limbă de pe faţa pământului! Şi dacă e să-ţi fie dor, ţi-e dor de orice, dar mai ales de acasă!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Paul Buţa, un artist venit din Rai

Este actor, cântăreț, etnograf, regizor, textier, muzeograf, documentarist, creator de măști cu expoziții în Statele Unite, Australia, Austria, Belgia, Italia, Franţa, Marea Britanie sau Suedia. A deschis muzeul de etnografie "Vatra cu dor" la Șivița, județul Galați. Înainte de toate, însă, e român. De aici pleacă totul.

- Domnule Buţa, îmi cer scuze pentru că nu am strâns toate datele despre dumneavoastră, așa cum ar fi cerut deontologia, dar aveți o carieră greu de descoperit într-o documentare sumară. Încep prin a vă întreba dacă sunteți rudă cu profesorii Nelu și Vali Buţa, din Murgeni.
- Nu trebuie să vă cereți atâtea scuze. Bineînțeles, sunt verii mei, ambii poeți, în familie toți avem scrânteala asta. Noi ne-am născut în Rai, un sat din comuna Murgeni, județul Vaslui. La toți mă laud că sunt născut în Rai. Sper că pe lumea cealaltă să mai cunosc drumul, dar nu se știe. Ei au rămas la Murgeni, profesori la liceu, eu am plecat la Tecuci, apoi m-au dus drumurile la Galați, ca actor. Pe 11 decembrie, am împlinit 60 de ani, n-aș fi vrut, dar timpul ăsta aleargă...

- Să ne întoarcem în timp, la Tecuci. La Casa de Cultură de acolo, ați activat ca actor?
- Nu, așa erau timpurile pe atunci, am lucrat ca metodist, pentru că nu aveau post de actor; răspundeam de brigăzile artistice, cu care am luat mari premii, inclusiv la Festivalul "Constantin Tănase" de la Vaslui sau la "Cântarea României", unde am ajuns până la nivel național. Răspundeam și de Ansamblul Național Folcloric "Doina Siretului". De acolo a pornit dragostea pentru folclor și etnografie.

- Înțeleg, așadar, că în acea perioadă nu erați absolvent de IATC.
- Nu! Când eram la Tecuci, am dat examen la teatru, dar am picat. Am făcut pregătire, cum se făcea pe atunci, chiar la IATC, nu erau particulari, mă duceam în fiecare duminică acolo. Dar a fost o bucurie că am picat, mai mare decât dacă aș fi absolvit IATC-ul. Păi cum, eu, din Rai, să ajung să stau în fața lui Amza Pellea?

- Și cine v-a examinat?
- M-a examinat Cătălina Buzoianu, ca președinte de comisie. N-a fost să fie, era de așteptat, de fapt, eu nu am făcut pregătire decât acolo, la ei, puțină vreme. Erau doar trei locuri, unul singur "încorporabil", și 126 de băieți candidați. Dionisie Vitcu, actorul din Iași, care l-a jucat pe Guriță în spectacolul "Chirița", m-a descoperit, m-a trimis, a insistat: "Du-te acolo, la Bucureşti". Nici nu știam cine e, cum îl cheamă, îl văzusem pe la televizor, i-am spus, "domnule actor", dar eu sunt din Rai, din glodurile alea de la Vaslui, ce să caut eu în inima Bucureștiului? A început să râdă și mi-a dat o carte de vizită pentru Alexandru Lazăr, profesor la IATC, pe care a scris: "Domnule profesor, acest om (cu ghilimele acolo) are multe ascunse, vorba noastră". Când am făcut pregătire cu dânsul, mi-a fost rușine și nu am avut curaj să-i dau cartea de vizită. Nu i-am dat-o nici în ziua de azi. Abia după Revoluție am urmat Facultatea de Arte Dramatice de la Chișinău, când eram deja actor la Galați și strânsesem 18 medalii și trofee la festivalurile de umor din țară. Valentin Silvestru m-a obligat într-un fel, mi-a spus, domnule, dar dumneata nu trebuie să fii aici, nu ăsta e locul dumitale, m-a chemat la București, la Teatrul "Constantin Tănase". Directorul teatrului, Vasile Donose, a venit personal la Tecuci în micul nostru apartament și acolo, la obiecția mea că nu am unde locui în Bucureșți, mi-a spus: "Vino și îți garantez că în șase luni îți iei apartament în inima Bucureștiului". N-am crezut și am rămas, dar a plecat Romică Țociu și azi are restaurant în inima Bucureștiului. Asta este, fiecare cu crucea lui. Aveam obligații, eram însurat, aveam doi copii, facultatea de teatru de la Bucureșți era doar la zi. Rectorul Universității din Chișinău, Veniamin Apostol, un om extraordinar, m-a invitat, și astfel am aflat că ei au cursuri la fără frecvență, la Facultatea de Artă Dramatică, cu module de actorie, dar și de management artistic. Partea de management artistic mi-a adus necazuri mai târziu, când eram actor la Teatrul Muzical din Galați, director era Melinte, în România nu era facultate de Management Artistic, iar lui îi era teamă că am să râvnesc la postul ocupat de el, ceea ce mi-a atras zece ani de persecuții.

În foto, alături de colegi din Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", în spectacolul "Săracu' Gică"

- Ce colegi ați avut, dintre cei ce s-au remarcat ulterior?
- La Chișinău l-am avut coleg pe cel ce avea să ajungă directorul teatrului din Cahul, Gheorghe Mândru. În general, colegii se uitau chiorâș și nu înțelegeau cum de am venit eu să studiez la Chișinău, de vreme ce toți tinerii voiau să plece la studii în România. Am rămas unul dintre puținii care am trecut pe acolo.

- Care e subiectul lucrării dumneavoastră de licență?
- Lucrarea mea de licență a fost "Despre substratul mitologic al măștilor populare și evoluția lor în timp". Ulterior, mi s-a solicitat ca această temă să fie model de curs pentru studenți.

- De unde v-au venit ideea, preocuparea?
- Din Rai. La mine în familie erau mulți lăutari, artiști populari. Văzând obiceiuri și tradiții ale satului, m-am atașat de ele. Mai apoi, la Tecuci, la Casa de Cultură, aveam să încep să înlocuiesc vechile sloganuri "Trăiască și înflorească" și am pus în locul lor obiceiuri și tradiții autentice. În zonă nu existau studii în acest domeniu, nici măcar în Galați. Se spunea chiar că zona era "o pată albă" în acest domeniu al studierii tradițiilor, iar eu m-am ambiționat să dovedesc contrariul.

- Și cum de ați reușit? Ce ați întreprins în acest domeniu?
- Când lucram la Ansamblul "Doina Siretului", am început să cercetez. Am plecat prin județ, pe toate coclaurile cu un magnetofon Majak de 18 kilograme. Mă duceam la bătrâni și îi întrebam cum jucau, cum sărbătoreau, cum petreceau. Am descoperit, astfel, că măștile se foloseau nu numai în timpul sărbătorilor de iarnă, ci și la înmormântări. Aşa am aflat că în Vrancea, la Nereju, s-au jucat măștile de înmormântare până prin 1978-1980. La nuntă se trimiteau doi mascați care primeau socrul mic. În Cudalbi, de exemplu, erau două cete de mascați, "harachii" (arapii - n.a.) se chemau, și un bătrân al locului îmi spunea că erau într-o ceată vreo 50 de oameni, imaginați-vă două cete, o sută de oameni! Îmi pare rău că nu sunt un om al condeiului, că aș fi scris mult pe această temă.

- Îmi permit să vă contrazic, chiar aveți capacitatea de a transpune esențialul subtil în cuvinte într-adins colocviale.
- Probabil. Directoarea muzeului din Golești, care m-a cunoscut la un târg de meșteri populari de la Bran, Filofteia Pali o chema, auzind câte peripeții au avut loc prin cercetările mele de prin satele din județ, voia să-mi ofere un reportofon să mă înregistrez povestindu-le.

- Spuneți-mi, vă rog, în afară de tradiție, ce lecturi au contribuit la formarea dumneavoastră, ce autori?
- Am început cu o mătușă citindu-mi poveștile lui Ispirescu, pe când mai aveam încă lampa cu petrol în casă. În Rai se făcea plăcintă de bostan când zăpezile erau cât casa. Eu chiar trăiam acele povești auzite și le îmbinam cu tot ce vedeam și trăiam eu. Mai târziu am urmat Liceul Pedagogic de la Bârlad, dar profilul s-a schimbat și de acolo am început capitolul de etnografie. La muzeul meu de la Şiviţa, este o cameră numai cu cărți de etnografie și folclor. Indiferent ce apărea, nu putea să-mi scape, făceam pe naiba-n șapte. Pe atunci nu era internet.

Prima oară am început să citesc cartea lui Romulus Vulcănescu "Mitologia populară", dar, după o sută de pagini, am dat-o deoparte, mi-am zis că asta e o carte pentru oameni deștepți, nu pentru de-alde mine. Am luat alte cărți, și altele, am citit cartea lui Vulcănescu "Masca populară", după care m-am întors la prima, pe care am citit-o cu mare drag. Încerc acum, la 60 de ani, să-mi trăiesc filozofia de viață, astfel încât, decât să am dreptate, mai bine am liniște, după cum spune o zicală populară din zona mea.

- Să revenim din mitul satului în prezentul lărgit, când ați ajuns la Galați?
- În 1993 am venit la Galați și am jucat în primul spectacol de revistă intitulat "Mai dați-o naibii de politică". Apoi, am participat la Festivalul Estradelor de la Constanța, unde am luat premiul pentru cel mai bun actor de comedie, Premiul "Alexandru Giugaru", primit din mâna fiicei marelui actor. Au urmat oferte de la diferite teatre din țară, dar am refuzat. Așa cum Jean Constantin a putut să facă din "Fantasio" un teatru de renume, și eu am vrut să fac așa ceva la Galați. Inițiativa mi-a blocat-o zece ani acel director, Melinte, care mi-a tăiat și aripile, și picioarele și nu mi-a reușit acel vis. Caut acum să fac oamenii fericiți așa cum pot, prin etnografie, prin folclor, prin ultimul spectacol pe care chiar acum l-am scris (și care s-a jucat la Teatrul Muzical în data de 9 ianuarie a.c. - n.r.), în adaptarea și regia mea.

- A fost debutul dumneavoastră ca regizor?
- Nu, am mai regizat un spectacol de revistă, intitulat "Curs de fantomodele", și trei spectacole pentru copii, pe care le-am adaptat ca text.

- Ați mai întâmpinat problemele din trecut la realizarea acestor spectacole?
- Nu, absolut deloc, am fost lăsat să fac tot ce mi-a trecut prin cap.

- Cine putea să interfereze administrativ sau artistic cu inițiativa dumneavoastră?
- O puteau face directorul, directorul adjunct, șeful de secție de la revistă. Uneori, astăzi, chiar și altcineva care are o relație undeva îți poate închide gura. Din fericire, mi s-a dat libertate deplină, nu am întâmpinat niciun impediment. Trebuie să fac o mențiune, la acest ultim spectacol eu practic am realizat o adaptare. Am pornit de la ideea că eu nu fac regia, ci pun un spectacol în scenă. Pentru mine, regia înseamnă mult mai mult decât ceea ce am făcut eu aici, tocmai de aceea nu înțeleg pretențiile de a fi făcut regia ale unor persoane cu o anumită notorietate în teatru.

- Care ar fi diferența dintre o punere în scenă și o regie?
- Regia vine cu o foarte mare încărcătură personală, unii brodează atât de mult încât schimbă tot sensul spectacolului. Vedeți ce face Andrei Șerban, demers pentru care unii îl critică, unii îl laudă, aproape că nu înțelegi care e limita.

- Dar despre cântat? De când cântați?
- De mic, în curtea grădiniței, la noi, în Rai, era o movilă mare de nisip în curte, unde ne jucam toți copiii. Acum, în grădinițe, sunt tot felul de jucării, care mai de care, noi aveam movila de nisip. Din când în când mai trimiteau câte o căruță cu nisip și refăceau movila. Am cântat ca orice copil, doar că eu eram mai "cântăcios". Eram așa mititel și inimos, spunea paznicul de la noi de la CAP. Mă lua de subsuori, mă ridica în vârful movilei, de parcă eram statuie pe soclu, și-mi comanda: "Cântă, mă, tu-ți bardanul mă-tii!". La urmă, după ce cântam, îmi dădea trei lei. Era extraordinar de mult. Îi văd și acum: o monedă de trei lei. De-atunci am tot cântat. Mai mult, la ansamblul folcloric am și dansat. Din cauza unei răguşeli puternice, am încetat să mai cânt, dar recunosc folclorul autentic în cântecele altora. Poți interpreta melodii proprii la fel cum poți să interpretezi folclor, problema e să nu le amesteci unele cu altele.

- Pornind de la această pasiune a dumneavoastră de o viață pentru folclor, mă întreb ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi patriot? Nu am remarcat în discursul dumneavoastră această legătură declamată între devotamentul față de valorile tradiționale și iubirea de țară.
- Mulți cred că patriotismul e ceva înalt, ceva mai presus de tine. Nu! Patriotismul e în tine și în relația cu cel de lângă tine.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.