dcp100168 Posted November 2, 2023 Posted November 2, 2023 Radu Ionescu este noul manager general al combinatului Liberty Galați Liberty Steel Group l-a numit pe Radu Ionescu în funcția de general manager al combinatului siderurgic Liberty Galați, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Prasanta Mishra, în prezent director executiv, devine managing director Plant Operations pentru Liberty Galați. ”Fondator al casei de avocatură Ionescu Sava, Radu Ionescu are o experienţă bogată în drept comercial și este specializat în fuziuni și achiziții, dreptul concurenței, drept bancar, financiar și fiscal, anterior coordonând practica de consultanță corporate și comercială a firmei. Cu o expertiză vastă în industria siderurgică, noul director general al Liberty Galați a consiliat grupul Liberty în ultimii ani în numeroase tranzacții și proiecte atât în România, cât și în Europa Centrală și de Est”, se precizează în comunicatul Liberty Galați. La rândul său, Ajay Aggarwal, președintele pentru Europa al Liberty Steel Group și președintele Consiliului de Administrație al Liberty Galați, a declarat: "Numirea lui Radu în funcția de General Manager este o continuare firească a unui parteneriat care a început în urmă cu mai mulți ani, timp în care ne-a sprijinit în multe decizii strategice pe care le-am luat în România. De la proiecte de M&A, management de capital și taxe, până la managementul sponsorizării clubului Oțelul Galați, Radu a fost un membru important al echipei noastre înainte de numirea sa oficială. Vasta lui experienta juridică și de business l-au recomandat pentru poziția de director general și, alături de Prasanta Mishra, care a demonstrat rezultate solide în managementul operațiunilor de producție, avem astăzi o echipă de conducere capabilă să pregătească businessul pentru revenirea pieței și să continue planurile de transformare Greensteel". Echipa de management de la Liberty Galați va continua să lucreze îndeaproape cu Ajay Aggarwal, President Europe Liberty Steel Group, și cu Sandip Biswas, CEO Liberty Primary Steel and Mining, pentru a transforma compania siderurgică într-un producător neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 4, 2024 Author Posted April 4, 2024 Activitatea combinatului Liberty Galați va fi coordonată de la Viena Liberty Steel Group, care deţine şi combinatul siderurgic de la Galaţi, l-a numit pe Thomas Gangl, lider internațional în domeniul sustenabilității, în funcția de Chief Executive Officer pentru operațiunile sale din Europa și confirmă că sediu său central european va fi la Viena, se arată într-un comunicat de presă al companiei. ”Thomas își va începe activitatea pe 1 iulie 2024 și va coordona companiile grupului Liberty din Europa, inclusiv operațiunile majore din România de la Galați, din Cehia la Ostrava, din Ungaria la Dunaújváros, din Polonia la Częstochowa, precum și operațiunile downstream din Italia, Belgia, Luxemburg și Macedonia de Nord. În total, companiile europene ale Liberty cuprind 17.000 de angajați. Focusul noului CEO va fi stabilitatea businessului, optimizarea producției și realizarea transformării Greensteel până în 2030. Numirea lui Thomas Gangl are loc în urma progresului înregistrat în procesul de restructurare a creanțelor Liberty la nivel european și face parte dintr-un plan mai amplu de înființare a unui nou holding european, înregistrat la Viena. Aflată în centrul Europei, Viena va deveni sediul european al grupului Liberty, fiind aproape de principalele companii ale Liberty și având servicii financiare și profesionale excelente”, se precizează în comunicatul de presă. Theuns Victor, interim CEO for European Upstream Liberty, continuă să joace un rol important în asigurarea stabilității operațiunilor europene și în transferul responsabilităților de management către Thomas, începând cu luna iulie. Theuns își va relua apoi funcția de Chief Industrial Projects & Development Officer pentru a conduce misiunea de decarbonizare a grupului. Toker Ozcan, actualul CEO Green Steel EMEA, va conduce operațiunile Liberty în Marea Britanie, în urma acordului recent încheiat cu creditorii Greensill. Toker a condus cu succes companiile downstream ale grupului într-o perioadă dificilă, iar acum se va concentra pe implementarea strategiei companiei din Marea Britanie. Thomas Gangl (52 de ani) este CEO și Președinte al Consiliului Executiv al Borealis, unul dintre liderii globali în furnizarea de soluții avansate și sustenabile. Rolul lui Thomas la Borealis a fost esențial în perfecționarea Strategiei 2030, axată pe sustenabilitate, și în accelerarea progresului companiei către o economie circulară. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 2, 2024 Author Posted July 2, 2024 LIBERTY îl numește pe Andreas Böcskör în funcția de CFO în Europa LIBERTY Steel Group l-a numit pe Andreas Böcskör noul director financiar al companiilor sale din Europa. Andreas s-a alăturat echipei LIBERTY în noul sediu al grupului de la Viena și îi va raporta lui Thomas Gangl, care a început activitatea în funcția de CEO LIBERTY pentru Europa. Andreas va contribui la businessul LIBERTY cu o bogată experiență în domeniu, anterior activând în grupul industrial Schoeller-Bleckmann Oilfield Equipment, unde a condus proiecte majore de strategie, fuziuni și achiziții și a avut un rol esențial în construirea unei organizații globale solide prin inițiative legislative, financiare și de sustenabilitate. Andreas va coordona toate aspectele financiare ale operațiunilor europene ale grupului LIBERTY, inclusiv planificarea strategică și raportarea financiară, managementul riscurilor și asigurarea respectării reglementărilor în vigoare. În calitate de membru al echipei executive conduse de Thomas Gangl, expertiza sa va fi crucială în alinierea strategiilor financiare ale LIBERTY cu obiectivele sale de sustenabilitate și în procesul de accelerare a programului său de transformare către oțel verde. regionalpress.ro
dcp100168 Posted November 1, 2024 Author Posted November 1, 2024 Radu Ionescu, Liberty Galați: „În perioada următoare, vom continua să ne concentrăm pe piața românească” Liberty Galați, parte a grupului internațional Liberty Steel, este una dintre cele mai importante unități de producție a oțelului din România. Compania are o istorie de peste cinci decenii și o prezență semnificativă pe piața globală. Director general Liberty Galați, Radu Ionescu, a dat curs întrebărilor adresate. - Cât de mult v-a afectat situația tensionată de la granițele României? Care au fost principalele provocări prin care a trecut compania dumneavoastră în ultimul an? Anul trecut toți producătorii de oțel din Europa au operat în condiții extrem de dificile, cu inflație crescută, costuri ridicate ale energiei și cerere scăzută, agravate de războiul din Ucraina. Acesta a generat creșterea masivă a prețurilor la materiile prime și întreruperea lanțului de aprovizionare. Conflictul de la graniță a generat, de asemenea, o criză a fierului vechi și o creștere masivă a importurilor care au ajuns anul trecut la aproape 30% din piața de oțel din Europa. Astfel, producătorii europeni au fost nevoiți să suspende capacități de producție primară de 22 de milioane de tone de oțel la finalul anului trecut, reprezentând circa 25% din capacitatea totală de producție europeană. Industria siderurgică românească a atins cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina. Liberty Galați, cel mai mare producător de oțel din România, a reușit să mențină locurile de muncă și să plătească integral salariile angajaților. - Ce cifră de afaceri și profit estimați pentru finalul anului 2024? Anul acesta s-a dovedit a fi mai dificil decât estimau analiștii la începutul anului. O ușoară îmbunătățire a pieței este așteptată abia în trimestrul IV, pe baza estimărilor asociației europene a producătorilor de oțel, EUROFER. De aceea, colaborăm cu autoritățile din România pentru a găsi cele mai bune soluții dedicate industriei, mecanisme de stat și programe finanțate din fonduri europene care pot susține industria siderurgică națională să fie competitivă în actualul context, un lucru crucial pentru miile de companii și zecile de mii de angajați care depind de activitatea sa. - Ce planuri de business aveți? Care sunt diferențiatorii companiei dumneavoastră în piața în care activați? Otelul de la Galați a fost întotdeauna apreciat pe piața siderurgică mondială. În ultimii cinci ani Liberty Galați a exportat produse în peste 30 de țări, inclusiv Germania și SUA. În ultimii doi ani, în noul context geopolitic, ne-am schimbat strategia. Am pus mai mult focus pe piața locală unde am crescut cu 20% livrările către clienții din România. În perioada următoare, vom continua să ne concentrăm pe piața românească, unde avem clienți importanți care realizează proiecte de anvergură în România, și pe produse din oțel cu valoare adăugată mare. Oțelul de la Galați este folosit pentru construirea de autostrăzi, poduri moderne, infrastructură pentru energie, în industria navală, dar și pentru profile solare, huburi logistice si supermarketuri. Compania noastră este un producător unic în Europa pe segmentele de tablă groasă pentru astfel de proiecte complexe. Totodată, ne consolidăm portfoliul de comenzi în sectorul construcțiilor. Aici, suntem un furnizor important de produse zincate și produse cu acoperire organică, dar și în domeniul energiei unde furnizăm țevi și conducte acoperite pentru proiecte majore de infrastructură energetică. - Ce investiții aveți plănuite pentru următorul sau următorii ani? Grupul Liberty își menține planurile de transformare a companiei de la Galati într-un producător de oțel verde până în 2030. Deși ne confruntăm cu numeroase provocări ale pieței, Liberty Galați rămâne o partea esențială în procesul de decarbonizare a producției de oțel din Europa. Nu putem face acest lucru singuri. Este nevoie ca guvernul, instituțiile financiare, companiile de energie și transport să participe la această transformare revoluționară pentru a asigura competitivitatea industriei noastre pe termen lung. - Ce programe de CSR ați desfășurat în ultimul an? Ce programe aveți prevăzute pentru următorul an? Programele de responsabilitate socială ale grupului nostru sunt realizate de Fundația GFG. Aceasta își propune să educe tânăra generație și sa o pregătească pentru un viitor al inovației și sustenabilității. Deși industria s-a confruntat cu numeroase provocări în ultimii doi ani, am continuat să dezvoltăm programe dedicate tinerilor. Aflat la cea de-a treia ediție anul acesta, programul de învățământ dual educă tinerii în domeniile STEM. Este dezvoltat în colaborare cu Liceul „Paul Dimo” și cu organizația „Rewise Learning”, care oferă acreditare în Marea Britanie. Un al program educativ dezvoltat de compania noastră, Clubul de Robotică, s-a desfășurat în 2023 și 2024. A oferit copiilor angajaților cursuri interactive și oportunitatea de a construi și programa roboți. Pentru al treilea an consecutiv, am susținut în calitate de partener Gala Excelenței în Educație. Aceasta premiază performanța elevilor excepționali din Galați. Parte a implicării noastre în comunitatea din Galați, am continuat, de asemenea, să fim Partenerul Oficial al echipei de fotbal Oțelul în sezonul 2023/2024 și să susținem performanța sportivă a uneia dintre cele mai bune echipe din România care joacă în Superligă. capital.ro
dcp100168 Posted February 27 Author Posted February 27 Un bancher, cooptat în Consiliul de Administrație al Liberty Galați Directorul general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare din România, Dan Sandu, a intrat în Consiliul de Administraţie Liberty Galaţi, având rol de consiliere şi supraveghere, potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar. "Cunoscut pentru cariera în banking şi consultanţă financiară, Dan Sandu vine cu o experienţă de peste 30 de ani de experienţă în finanţe-bănci şi pieţe de capital în boardul Liberty Galaţi, cel mai mare producător de oţel din ţară şi un pilon economic şi geopolitic strategic al României", se arată într-un mail transmis intern în cadrul Liberty, citat de zf.ro. "Îi urăm bun venit lui Dan Sandu, un lider în industria sa, renumit pentru experienţa bogată şi realizările în domeniul financiar-bancar, la Liberty Galaţi, un lider de piaţă pregătit să îşi recupereze poziţia strategică pe care o deţine în industria siderurgică şi în economia României. Împreună cu noul membru al consiliului, avem convingerea că vom depăşi actualele provocări ale pieţei oţelului şi vom dezvolta un business sustenabil şi agil pentru viitor", spune Ajay Aggarwal, preşedintele Consiliului de Administraţie Liberty Galaţi. Fost CEO al Intesa Sanpaolo Bank în perioada 2018-2023, Dan Sandu şi-a început cariera la Banca Naţională a României. De-a lungul carierei, a deţinut funcţii de conducere în mai multe instituţii financiar-bancare şi bănci comerciale, precum Citibank, Millennium Bank, MKB Romexterra Bank şi Volksbank, fiind implicat în mai multe asociaţii profesionale, precum Asociaţia Română a Băncilor şi ACI România - Asociaţia Pieţelor Financiare. În noiembrie 2023, Dan Sandu a fost numit director general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare din România. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 17 Author Posted June 17 Liberty Galaţi are un post vacant de administrator Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Liberty Galaţi a fost convocată de către preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al combinatului siderurgic gălăţean, Ajay Kumar Aggarwal, pentru data de 17 iulie 2025 pentru a numi un nou membru pe un post vacant de administrator. Sunt convocaţi toţi acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor la sfârşitul zilei de 01.07.2025, în Registrul Acţionarilor ţinut de Societatea Depozitarul Central S.A. După ultima majorare de capital din luna martie, când o datorie de circa 150 milioane euro a fost transformată în acţiuni, structura capitalui social arăta astfel: Liberty Holdco Galati & Skopje Limited deţine 1.276.533.409 acţiuni, adică 99,7%, apoi 2.887.586 acţiuni sunt deţinute de persoane fizice (0,2257%), iar 42.227 acţiuni sunt deţinute de persoane juridice (0,0033%). Interesant este că de data aceasta, chiar dacă vorbim de o societate cu capital privat, propunerile pentru funcţia de administrator vor fi făcute publice, ceea ce confirmă unele informaţii pe surse că această propunere va veni din partea Exim Banca Românească, banca de stat la care Liberty Galaţi are de returnat două credite enorme, unul de 750 milioane lei, iar al doilea de 708 milioane lei. „Propunerile pentru alegerea unui administrator pot fi depuse la sediul societăţii până la data de 11.07.2025, ora 10:00. Lista cu informatiile privind numele, domiciliul/reşedinţa şi calificarea persoanelor propuse pentru funcţia de administrator vor fi disponibile, pentru consultare, la sediul societăţii, precum şi pe site-ul societăţii: www.libertysteelgroup.com/ro/”, se arată în convocatorul AGA. Acesta ar fi al doilea membru al consiliului de administraţie al Liberty Galaţi venit din partea unei bănci. Reamintim că şi directorul general al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare din România, Dănuţ Leonard Sandu, a fost numit administrator al Liberty Galaţi în luna februarie a acestui an. Însă, Dănuţ Leonard Sandu a fost nevoit să îşi dea demisia din această funcţie, deoarece Banca de Investiţii şi Dezvoltare din România, al cărei director general este, derulează Fondul pentru Tranziţie Justă, la care a aplicat şi Liberty Galaţi, devenind astfel incompatibil. În situaţia neîndeplinirii condiţiilor de cvorum la data primei adunări, Adunarea Generală a Acţionarilor este convocată din nou pentru data de 21.07.2025. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted July 14 Author Posted July 14 Combinatul siderurgic caută director general. Schimbări în echipa managerială Ajay Aggarwal revine ca manager general interimar la Liberty Galați, în locul lui Radu Ionescu, iar Oana Petrescu a fost numită în Consiliul de Administrație. În același timp, compania a lansat un proces amplu de recrutare pentru poziția de director general și pentru atragerea unor lideri de top în poziții-cheie. Combinatul siderurgic Liberty Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că avansează în planul său de restructurare prin implementarea unor schimbări strategice la nivelul managementului executiv, prin lansarea unui proces de recrutare a unui nou director general și prin numirea unui nou membru în Consiliul de Administrație. Scopul: „consolidarea operațiunilor și maximizarea performanțelor de producție”. Astfel, Radu Ionescu se retrage din funcția de director general al Liberty Galați și Tubular Products (Fabrica de Ţevi Sudate - n.r.) „și continuă să susțină compania în calitate de advisor și partener de încredere", iar Ajay Aggarwal, președintele Consiliului de Administrație al Liberty Galați, revine în funcția de manager general interimar. „Cu 35 de ani de experiență în trading, finanțe și operațiuni internaționale și cu un portofoliu de proiecte majore de M&A și business development în Europa, Africa și Asia, Ajay Aggarwal a condus Liberty Galați în perioada de criză post-Covid și a realizat un adevărat turnaround în 2021, când compania a atins un nivel record de producție de 2,35 milioane de tone, o cifră de afaceri de 9,37 miliarde de lei și un profit de peste 1,5 miliarde de lei. Ajay Aggarwal are rezidența în România de peste cinci ani și este recunoscut ca lider în industrie, iar în noul său rol va asigura continuitatea operațională și va conduce echipa Liberty Galați pentru a recâștiga poziția de pilon economic strategic al României. Liberty Galați a numit-o în Consiliul de Administrație pe Oana Petrescu, un profesionist recunoscut în mediul de business, care a avut un rol esențial în elaborarea planului de restructurare. Cu 30 de ani de experiență în finanțe și restructurarea afacerilor, Oana Petrescu are expertiză vastă în turnaround management și în creșterea performanțelor operaționale și financiare ale marilor companii. În cariera sa, a fost partener în firme de consultanță de top, precum Arthur Andersen, Ernst & Young și Deloitte, și a ocupat funcția de vicepreședinte executiv la BCR, în prezent fiind Restructuring Partner la Euro Insol”, se precizează în comunicat. „Echipa de management Liberty Galați include profesioniști români, recunoscuți în industria siderurgică: Cornel Moisescu - Head of Production și Aida Nechifor - Head of Finance. După performanțele obținute în funcția de Head of Primary, Cornel Moisescu a fost promovat Head of Production și va coordona întregul flux de producție, incluzând operațiunile din aria upstream și din aria downstream, precum Laminorul de Benzi la Cald, Laminorul de Tablă Groasă, Laminorul de Benzi la Rece, precum și liniile de zincare și acoperire organică. Cu peste 20 de ani de experiență în cadrul companiei, Aida Nechifor a fost recent numită Head of Finance la Liberty Galați, anterior ocupând funcțiile de Head of Sustainability (2023-2025), Director General (2021-2023) și CFO (2018-2021) pe platforma siderurgică de la Galați. Aida Nechifor aduce o expertiză solidă în finanțe și business, fiind un expert recunoscut în industria siderurgică, în calitate de Președinte UniRomSider”, potrivit comunicatului remis de Liberty. Combinatul gălățean mai anunță că, în parteneriat cu o firmă globală de executive search, a lansat, de asemenea, un proces amplu de recrutare pentru poziția de director general și pentru atragerea unor lideri de top în poziții-cheie, care să conducă compania în următoarea etapă. „România are nevoie de oțel, de aceea obiectivele principale ale echipei de manageri români vor fi producția integrată a acestui material esențial pentru dezvoltarea economică a țării și consolidarea celui mai mare producător de oțel românesc, Liberty Galați, care susține sectoarele strategice ale economiei României, inclusiv apărare, construcții navale, energie și infrastructură. Cu noua echipă de management și o direcție strategică clară, susținută atât de administratorii concordatari, cât și de experții din grupul Liberty, compania de la Galați are încredere deplină în capacitatea sa de a stabiliza operațiunile, de a îndeplini obiectivele din planul de restructurare și de a construi un viitor sustenabil pentru cel mai mare producător de oțel din România”, se mai afirmă în comunicatul remis de Liberty. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now