dcp100168 Posted May 16, 2018 Author Posted May 16, 2018 La Damen a început construirea celei de-a doua nave pentru parcurile eoliene din Marea Nordului Navaliștii de la Șantierul Naval Damen au demarat construirea celei de a doua nave din seria Service Operations Vessel (SOV) 9020, construite pentru compania Bibby Marine Services Ltd. din Marea Britanie. Prima navă din serie, ”Bibby Wave Master 1” a fost livrată și a intrat deja în exploatare, asigurând transferul şi cazarea personalului care se ocupă de mentenanța parcurilor de turbine eoliene din Marea Nordului, dar și pentru instalarea unor noi parcuri eoliene marine. O navă de tip SOV 9020, cu lungimea de 90 de metri, costă aproximativ 200 de milioane de euro. Cea de-a doua navă din serie va fi utilizată, din 2019, pentru a întreţine şi repara instalaţiile din parcurile eoliene marine Hohe See şi Albatros, care aparţin concernului german Siemens Gamesa Renewable Energy& EnBW. Navele din proiectul SOV 9020 se remarcă printr-o serie de performanțe tehnice care au la bază munca în comun a proiectanților de la Șantierul Naval Damen Galați și specialiștilor de la compania proprietară a navei, Bibby Marine Services Ltd. Nava a fost proiectată de specialiștii de la Damen cu un sistem de acces cu compensare a mişcării (Walk-to-Work), astfel încât ascensorul către pasarela de acces la turbina eoliană are şase platforme de acces, astfel încât personalul să poată întotdeauna să acceseze pasarela evitând folosirea scărilor. În construirea navei a fost luat în considerație avântul industriei turbinelor eoliene şi tendința acestora de a avansa către mare, acest concept personalizat garantând accesul confortabil, rapid şi sigur către turbine, cu costuri mai reduse în peste 80% din situaţii, inclusiv în cazul celui mai dificil scenariu şi anume în condiţiile din partea centrală a Mării Nordului. Nava poate rămâne pe mare pe perioade de până la o lună. Cazarea standard tip Comfort Class 2 asigură 60 de cabine individuale, capacitatea totală de personal la bord fiind de 90 de membri ai echipajului și specialiști în turbine eoliene. La momentul punerii chilei pentru cea de-a doua navă, moment tradițional prin care constructorii de nave marcheză începerea construirii navei, a fost prezent și directorul executiv al Bibby Marine Services Ltd., Stephen Bolton, care s-a declarat mulțumit de performanțele în exploatare ale primei nave din serie. ”Am crezut în acest proiect încă de la începutul seriei SOV 9020. Siemens Gamesa&EnBW căuta soluţii de acces mai facil la turbinele eoliene, iar acest lucru este ceea ce SOV 9020 este construit să facă. Bibby Wave Master 1 a oferit dovezile necesare în acest sens”, a declarat reprezentantul firmei britanice. Potrivit acestuia, la a doua navă din serie au fost făcute foarte puține modificări, una dintre ele la turnul de acces la turbinele eoliene. „Noul sistem integrat elimină necesitatea unui turn independent de ridicare. Acum, pasarela se blochează de pe turn şi se potriveşte cu ascensorul. În ansamblu, numărul mic de schimbări pe care le-am făcut în această a doua navă arată cât de bună a fost prima navă”, a mai spus Bolton. Reprezentanții Șantierului Naval Damen au precizat că procesul de construire a celei de-a doua nave din serie va fi mai simplu, în primul rând datorită experienței câștigate la construirea primei nave, dar și datorită simulatorului de arhitectură navală ”Damen HIL”, cu ajutorul căruia s-a putut analiza fiecare modificare propusă. Directorul executiv al Bibby Marine Services, Stephen Bolton, a confirmat că foarte curând ar putea fi lansată o nouă comandă la Șantierul Naval din Galaţi, întrucât compania pe care o conduce vrea să mai construiască peste 20 de astfel de nave, cu care să controleze 25% din domeniul întreținerii și dezvoltării parcurilor eoliene marine. gazetagalatiului.ro
dcp100168 Posted July 13, 2018 Author Posted July 13, 2018 Încă o navă de top construită la Damen Galaţi Grupul olandez Damen a început construirea unui complex de dragaj maritim (Marine Aggregate Dredger – MAD) pentru compania CEMEX UK Marine Limited, din Marea Britanie, navă care se doreşte a fi prima dintr-o nouă generaţie. Nava, care este construită la Şantierul Naval din Galaţi, este proiectată să extragă nisip şi pietriş de la adâncimi de până la 55 de metri, inclusiv în condiţiile solicitante înregistrate în Marea Nordului. Speranţa de viaţă a unei astfel de nave este de până la 30 de ani, aşa că pentru CEMEX a fost important ca Damen să le construiască o navă care să nu „îmbătrânească”. A rezultat astfel un proiect care pune accentul pe siguranţă, performanţă şi sustenabilitate, factori relevanţi în anii care vor urma. Nava aduce un suflu nou, necesar, într-o industrie care se confruntă cu îmbătrânirea flotelor şi cu necesitatea concentrării pe activitatea maritimă. „Am vrut un design revoluţionar, ceva pentru secolul XXI, cu tot ce implică acest lucru din punct de vedere al siguranţei, eficienţei, confortului şi protejării mediului înconjurător. Damen a acceptat provocarea făcută de noi, oferindu-ne un produs robust, cât şi eficient, o navă care reprezintă începutul modernizării flotei noastre în anii care urmează”, afirma Laurence Dagley, directorul CEMEX UK Marine, la momentul semnării contractului de livrare cu Damen. „Noi suntem responsabili nu numai pentru designul şi construirea navei, dar şi pentru designul, livrarea şi integrarea tuturor echipamentelor de bord. Acest lucru va asigura fiabilitatea şi performanţele produsului final”, a explicat Frank de Hoogh, DDE Design and Proposal Engineer în cadrul grupului Damen. CEMEX UK este lider în industria britanică a materialelor de construcţii. Are peste 40.000 de angajaţi în toată lumea şi venituri anuale de aproximativ 15 miliarde de dolari. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 13, 2018 Author Posted August 13, 2018 Marina Regală din Olanda își construiește flota la Galați. Șantierul are contracte de două miliarde Navaliștii din Galați au devenit unii dintre cei mai buni specialiști din Europa în construirea navelor militare, care presupun tehnologie de ultimă oră atât în privința construcției navei, cât și în ceea ce privește echipamentele de propulsie și navigație. În ultimii ani au fost construite peste 30 de nave de apărare şi de securitate pentru 13 ţări din Uniunea Europeană și NATO. După 1999, anul în care Șantierul Naval Galați a fost preluat de Grupul olandez „Damen”, producția a fost orientată către nave speciale, de la nave de patrulare la nave pentru instalarea cablurilor pentru parcurile eoliene din Marea Nordului și chiar un spărgător de gheață pentru Antartica, aflat acum în construcție. O parte importantă a acestei strategii este construirea de nave militare sofisticate din punct de vedere tehnic. La „Damen” Galați au fost construite foarte multe nave militare chiar pentru Marina Regală Olandeză. Fostul ambasador al Olandei la București Matthijs van Bonzel se declara extrem de satisfăcut de navele de luptă construite la „Damen” Galați, pentru Marina Regală Olandeză. L-a impresionat în mod deosebit nava de patrulare „Groningen”, la bordul căreia a urcat cu prilejul vizitei sale la Baza Navală a Marinei Regale Olandeze din insula Curaao. „M-am bucurat să văd această navă și cum constructori români și olandezi combină aptitudinile necesare pentru a construi cele mai avansate nave din Vest”, spunea Matthijs van Bonzel, care mai preciza că „jumătate dintre navele noi de luptă ale Olandei sunt construite în România, la Galaţi”. Export de nave militare în valoare de două miliarde de euro Directorul general al Damen Galați, Rino Brugge, a declarat că toate șantierele navale sunt specializate în construcţia unor anumite tipuri de nave, șantierul de la Galați fiind specializat în construirea de nave militare: „Noi, la Galaţi, suntem specializaţi pe nave militare. Avem deja o experienţă de peste 25 de ani în această privinţă. Am exportat nave militare în valoare de două miliarde de euro, pentru diferite ţări. Desigur, şi alţii pot pretinde că pot face nave militare, dar una este să fii specializat pe nave de croazieră şi alta este să depui o aplicaţie pentru nave militare. Ia ceva timp ca să poţi să dezvolţi o tehnologie sau facilităţi pentru a construi astfel de nave”. În cadrul Grupului Damen, șantierul de la Galați are standardul de centru de excelență în construirea de nave militare. „Noi suntem aici, la Galaţi, centrul de excelenţă Damen pentru construirea navelor militare. E vorba de capacităţi şi expertiză demonstrate, începând din 1999, de când Damen a preluat Șantierul Naval Galaţi, prin livrarea a nu mai puţin de 30 de nave de apărare şi de securitate pentru 13 ţări diferite, inclusiv pentru membri NATO şi UE. Spre exemplu, cele mai importante proiecte pentru Marina Regală Olandeză au fost făcute aici, la Galaţi, inclusiv «Karel Doorman», cea mai mare navă militară construită vreodată în România şi cea mai mare navă a forţelor navale olandeze”, a declarat Rino Brugge. Anul viitor va începe construirea unei nave-suport de luptă (CSS) tot pentru Marina Regală din Olanda și se mizează pe implicarea șantierului naval de la Galați în programul de înlocuire a fregatelor multirol din „clasa M” din flotele Olandei şi Belgiei. Centrul de excelență de la Galați include nu numai execuția, ci și proiectarea navelor militare. „Un alt element important este şi acela că, mergând pe această linie de excelenţă în domeniul apărării, la Galaţi avem inclusiv compania de proiectare pentru toate navele militare care se construiesc în Grupul Damen. E vorba de Marine Engineering Galaţi (MEGA), un exemplu de succes în ceea ce înseamnă transferul de «know-how» la nivel de grup. Altfel spus, Șantierul Naval Damen Galaţi este şi va fi în continuare în avangarda industriei pentru navele de apărare”, a mai precizat Rino Brugge. În acest context, Galațiul a devenit un punct important pe harta construcțiilor navale din Europa. Armament de top pe vapoarele construite de gălățeni De la danele șantierului naval din Galați au plecat mai multe nave militare remarcabile prin performanțele tehnice. Una dintre ele este nava „Groningen”, care a făcut parte dintr-un proiect de 487 milioane de euro al Marinei Regale din Olanda, de construire a patru nave militare. „Groningen” are un deplasament de 3.750 de tone, lungimea de 108 metri, lățimea de 16 metri și un pescaj de 4,55 metri. Cea mai puternică armă de la bord este un tun super- rapid „Oto Melara”, cu calibrul de 76 de milimetri, care execută 120 de focuri pe minut și poate atinge ținte aflate la o distanță de 16 kilometri. Armamentul secundar este format dintr-un tun rapid „Oto Melara Marlin WS” cu calibrul de 30 mm, două tunuri rapide „Oto Melara Hitrole NT” și alte două marca „M2HB”, cu calibrul de 12,7 mm. Nava poate lua la bord şi un elicopter. Tot la Galați a fost construită și nava „HNLMS Karel Doorman”, cu un deplasament de 28.000 tone, cu lungimea de 205 metri şi o înălţime de 50 de metri, destinată Marinei Regale Olandeze. E cel mai lung corp de navă construit în șantierele de la Dunăre. De fapt au fost lansate la apă două tronsoane, asamblate ulterior. Această operațiune a fost o mare provocare pentru navaliștii gălățeni. „Karel Doorman” este o navă de tip Joint Logistic Support Ship (JSS), în a cărei structură se află un heliport cu două posturi de aterizare la bord şi un hangar pentru şase elicoptere şi rampe de urcare la bord a amfibiilor şi un spital cu 20 de săli de operaţii şi tratament. Nava e dotată cu două sisteme antirachetă, două tunuri cu calibrul de 30 mm şi patru mitraliere cu calibrul 12,7 mm. În dotările navei se află şi un punct de comandă pentru coordonarea acţiunilor tactice ale altor nave, ceea ce îi conferă rolul de „navă-amiral” în coordonarea unor operaţiuni militare pe mare. Nava poate lua la bord 180 membri ai echipajului şi 120 de militari. romanialibera.ro
dcp100168 Posted August 14, 2018 Author Posted August 14, 2018 Şantierul Naval Damen Galaţi livrează cea de-a treia navă de suport logistic pentru Ministerul Apărării din Tunisia Pe 11 august cea de-a treia nava de suport logistic tip OPV 1400, comanda 312555401, purtând numele “HANNON” a plecat din Şantierul Naval Damen Galaţi cu destinaţia Bizerte, Tunisia. HANNON este a treia nava din seria de patru, construite pentru Ministerul Apărării din Tunisia. A treia navă din seria de patru OPV (Offshore Patrol Vessel) 1400, nave de suport logistic construite pentru Ministerul Apărării din Tunisia, a fost livrată de şantierul gălăţean pe 27 iulie 2018, cu o zi mai devreme decât era prevăzut în contract. Cea de-a patra şi ultima navă va părăsi cheul şantierului pe 20 octombrie anul acesta, încheind astfel unul dintre cele mai complexe şi fiabile proiecte din portofoliul Şantierului Naval Damen Galaţi. Primele două nave, cu un design uşor diferit ce presupune punţi aterizare elicopter încorporate în structura navei, au început fabricaţia în Decembrie 2016 şi au fost deja livrate în Februarie, respectiv Mai, 2018. Inaugurarea acestora în Tunisia a avut loc la finele lunii iunie, anul curent, în prezenţa preşedintelui ţării şi a altor oficialităţi importante. Cele patru nave sunt construite în totalitate la Galaţi cu sprijinul partenerilor tradiţionali pentru lucrările auxiliare. Punerea în funcţiune a echipamentelor, testele de cheu şi de mare precum şi pre-acceptarea tehnică a navelor au fost coordonate tot de şantierul din Galaţi. Inclusiv pe perioada voiajului către destinaţia finală, şantierul va asigura suportul tehnic prin prezenţa unui inginer de specialitate. Damen asigură pentru Ministerul Apărării din Tunisia şi pregătirea echipajului desemnat să opereze navele printr-un program de pregătire ce se desfăşoară în trei etape: pregătirea unui număr important din membrii echipajului la sediul şantierului din Galaţi cu două săptămâni înaintea plecării, pregătirea aceloraşi membri ai echipajului, care însoţesc şi nava în timpul voiajului către destinaţia finală, până la sosirea în Tunisia, iar în ultima fază pregătirea întregului echipaj după predarea navei, pentru o perioadă determinată de timp. Cu o lungime de 72 de metri , o lăţime de 12,7 metri, un pescaj de 3,80 metri şi deplasament de 1,470 tone (plină încărcare), “HANNON”, la fel ca şi surorile ei este concepută având caracteristici excelente de navigabilitate în condiţii maritime moderate până la dificile. Construcţia acestei serii de nave are la bază faimosul concept Damen Sea Axe, concept care a fost materializat, începând cu anul 2006, în peste 120 de nave construite sau aflate în construcţie pentru clienţi de pe întreg mapamondul. De asemenea, în şantierul din Galaţi au fost construite cele mai mari nave de apărare şi securitate din flota pazei de coastă suedeze: KBV 001 ”POSEIDON”, KBV 002 ”TRITON”, KBV 003 ”AMFITRITE”, livrate în 2009-2010. Chiar dacă proiectarea şi construirea navelor a reprezentat o complexitate ridicată, proiectul s-a bucurat la final de un mare succes, evidenţiind abilitatea şantierului de a livra nave complete şi complexe. Cu o lungime de 81,2 m şi un deplasament de 5,850 tone, navele au ca funcţii controlul traficului maritim, controlul mediului, controlul pescuitului, operaţiuni de salvare şi sprijin pentru scufundări, suport ROV, intervenţie în caz de scurgeri produse petroliere şi chimice. Navele sunt capabile să spargă gheaţa de 0,5 m grosime la o viteza de 4 noduri. O altă realizare a şantierului din Galaţi o reprezintă construcţia navei amiral a Poliţiei de frontieră române, MAI 1105 “ŞTEFAN CEL MARE”, considerată ca fiind un ambasador respectat şi privilegiat al României în porturile lumii, unde îşi îndeplineşte misiunile externe, care a salvat mii de vieţi în timpul participării sale la diverse operaţiuni Frontex de securizare a frontierei. Livrată în 2010, aceasta măsoară o lungime de 66m şi are un deplasament de 1,505 tone, având ca funcţii de bază securitatea maritimă, aplicarea legii, securitatea frontalieră, patrulare, offshore, căutare şi salvare. Tot la Galaţi s-au construit şi două nave din seria de patru ale clasei OPV ”HOLLAND” cu o lungime de 108m şi un deplasament de 3,810 tone - HNLMS ”FRIESLAND” şi HNLMS ”GRONINGEN”. Acestea au fost livrate, alături de alte cinci nave diferite, Marinei Regale Olandeze. Rolul lor principal este de a efectua operaţiuni militare de intensitate mică, cum ar fi anti-piraterie şi anti-contrabandă, inclusiv interdicţia maritimă, contra-terorism şi asistenţă umanitară, dar au capacităţi de supraveghere electronică şi radar mult mai avansate, care sunt folosite pentru stabilizarea militară şi rolurile de securitate, Cu o lungime de 67,2m şi deplasament de 1,140 tone, P 6701 ARIALAH şi P 6702 HMEEM reprezintă alte două nave de securitate şi apărare livrate Autorităţii pentru Protecţia de Coastă & Infrastructură Critică din Emiratele Arabe Unite. Navele au la baza conceptul Damen's Sea Axe 6711, iar rolul lor include securitatea maritimă, aplicarea legii, patrularea offshore, căutarea şi salvarea. În afara proiectelor prezentate mai sus, în prezent la Galaţi se află în construcţie 2 nave de patrulare multifuncţionale de tipul OPV1900, care au ca termen de livrare anul 2019-2020. mediafax.ro
dcp100168 Posted February 12, 2021 Author Posted February 12, 2021 Șantierul din Galați construiește o navă de luptă pentru Olanda Șantierul naval din Galați a început lucrările pentru o "navă de sprijin de luptă" (Combat Support Ship) cu deplasamentul de 22.595 de tone, care va intra în dotarea Marinei Regale Olandeze. Începerea lucrărilor era inițial planificată în luna februarie 2021, dar compania olandeză Damen Schelde Naval Shipbuilding, care deține șantierul din Galați, a început programul mai devreme, adică în decembrie 2020, pentru a asigura derularea proiectului în condițiile actualei pandemii de coronavirus și pentru a gestiona într-un mod eficient măsurile sporite de securitate sanitară care afectează modul de lucru pe șantierul naval. Vasul de sprijin de luptă care se construiește acum în România se va numi "Den Helder". El este conceput pentru a opera în întreaga lume și într-un mediu ostil, protejat de fregate. În plus, vasul poate fi folosit în lupta împotriva traficului de droguri, pentru controlarea fluxurilor de refugiați și pentru ajutor de urgență. Vasul va putea avea la bord două ambarcațiuni de debarcare, două ambarcațiuni rapide pentru Forțele Speciale și până la două elicoptere. Viitoarea navă de sprijin de luptă "Den Helder" va fi livrată Marinei Regale Olandeze în iunie 2024. romanialibera.ro
dcp100168 Posted March 10, 2021 Author Posted March 10, 2021 Damen construieşte două nave maritime de patrulare pentru Poliţia de Frontieră Damen construieşte două nave maritime de patrulare pentru Poliţia de Frontieră Române, în urma unui contract semnat, miercuri, la sediul MAI, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. "Valoarea contractului este de 26 milioane de euro, proiectul fiind derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă, iar navele urmează să intre în dotarea PFR până la data de 30.11.2022", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, miercuri, AGERPRES. Aceste nave fac parte dintr-un proiect mai amplu care presupune suplimentarea flotei navale a Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul căruia urmează să fie achiziţioneze, pe lângă cele două nave maritime de patrulare (CPV - Coastal Patrol Vessel), şi cinci şalupe de intervenţie (CPB - Coastal Patrol Boat). Achiziţia va conduce la îmbunătăţirea cooperării operaţionale în cadrul acţiunilor comune Frontex la care participă Poliţia de Frontieră Română, fără a priva totodată structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate. Reprezentanţii operatorului economic au decis ca în construirea celor două nave să fie angrenate şi capabilităţile unităţilor de producţie din România - Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia. Contractul a fost încheiat între IGPF, prin inspectorul general, chestorul principal de poliţie Liviu Bute şi Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, prin Stephen Stout, director de vânzări pentru Europa de Est şi Sud-Est, pentru achiziţia a două mijloace de mobilitate navală. Nava Damen FCS 4008 PATROL are un echipaj de 28 de persoane, poate executa misiuni operative de până la 3 zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime), are o viteză maximă de 30 de noduri şi posibilitatea de a menţine legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave. De asemenea, poate găzdui 80 de persoane - supravieţuitori, pe puntea spate şi are o autonomie de minim 600 mile marine. agerpres.ro Damen construieşte nave maritime de patrulare pentru Poliţia de Frontieră Şantierul Naval Damen Galaţi şi Şantierul Naval Damen Mangalia vor colabora în vederea construirii a două nave maritime de patrulare, în valoare de 26 milioane de euro, care vor intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române (PFR). Achiziția acestor nave este parte a unui proiect mai amplu, cu finanţare europeană, în cadrul căruia urmează să fie achiziționate şi cinci şalupe de intervenție, a anunţat ministrul de Interne, Lucian Bode. "Sunt acțiuni care dovedesc preocuparea noastră față de siguranța cetățenilor, nu numai a celor români, ci a tuturor locuitorilor Uniunii Europene. Înțelegem, astfel, să fim responsabili în asigurarea frontierei estice a Uniunii Europene și a NATO. Supravegherea frontierei maritime, misiunile de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranța maritimă, operațiunile de căutare și salvare - sunt tipuri de misiuni care, cu aceste nave, vor fi îndeplinite cu mai mare eficiență. Se eficientizează, totodată, și cooperarea operațională în cadrul operaţiunilor comune Frontex la care participă Poliția de Frontieră, iar eu sunt un susținător consecvent al cooperării internaționale", a declarat ministrul Lucian Bode. Acesta a precizat că modernizarea și dotarea corespunzătoare a Poliției de Frontieră Română este absolut necesară, dat fiind rolul acestei structuri în gestionarea fenomenului migraționist, în prevenirea și combaterea criminalității frontaliere sau cooperarea în cadrul misiunilor Frontex. Contractul pentru achiziţia celor două nave de patrulare a fost încheiat între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin inspectorul general - chestorul principal de poliţie Liviu Bute, şi Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, prin Stephen Stout, director de vânzări pentru Europa de Est şi Sud-Est. "Valoarea contractului este de 129.944.250 de lei fără TVA (26 milioane de euro), proiectul fiind derulat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă (ROFSIB2018OS2ASP02 - Achiziție de mijloace de mobilitate navală necesare Frontex), iar navele urmează să intre în dotarea PFR până la data de 30.11.2022", a precizat la rândul ei Poliţia de Frontieră. În derularea proiectului vor fie folosite atât capabilităţile SN Damen Galaţi, cât şi cele ale SN Damen Mangalia. Noile nave vor beneficia de echipamente de navigaţie, supraveghere, detecţie, comunicaţii şi propulsie de ultimă generaţie. Acestea vor fi construite prin utilizarea capabilităţilor de proiectare, producţie, testare şi şcolarizare aparţinând Damen Group. Caracteristici tehnico-tactice principale - navele pot executa misiuni operative de până la trei zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime); - posibilitatea de a menține legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave; - viteză maximă: 30 noduri; lungime totală: 42,95 m; lăţime totală: 8,65 m; pescaj maxim: 3,05 m; autonomie de minim 600 mile marine; tonaj brut: 300 tone. - echipaj - 28 persoane; capacitate de îmbarcare maximă la bord (de exemplu, pentru misiuni de salvare) - 80 de persoane. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 27, 2021 Author Posted May 27, 2021 Damen Galați începe construirea celei mai mari nave militare, pentru Marina Regală a Țărilor de Jos Miercuri, 2 iunie, la Șantierul Naval Damen Galați va avea loc ceremonia de punere a chilei a Navei pentru Suport Logistic CSS (Combat Support Ship), construită pe care navaliștii gălățeni o construiesc pentru Forţele Navale Regale ale Țărilor de Jos. Ceremonia va fi oficiată de viceamiralul R.A. Kramer, directorul Organizaţiei pentru Echipamente Militare şi de viceamiralul A.J. de Waard, Comandantul Forţelor Navale Regale olandeze. Din partea companiei Damen vor participa Marc van Heyningen, director Operaţiuni, şi Hein van Ameijden, director general Damen Naval. La ceremonie şi-a confirmat participarea şi Excelenţa Sa domnul Roelof van Ees, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România. Nava ”Den Helder” va fi cea mai mare mare şi modernă navă militară construită în România. Funcțiile sale principale vor fi cele de misiuni maritime şi amfibii, reaprovizionare / realimentare cu materiale solide şi lichide, suport medical. Nava va avea o lungime totală de aproximativ 180 de metri, o lățime de 26,4 m, un deplasament de 22.300 tone și un pescaj de 8,3 metri. Va putea naviga cu o viteză de peste 18 noduri și va putea transporta 75 de membri ai echipajului plus 85 – personal special. regionalpress.ro
dcp100168 Posted June 2, 2021 Author Posted June 2, 2021 La SN Damen Galați, amiralii olandezi „au pus chila” unei noi nave militare În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc miercuri, 2 iunie 2021, ceremonia de punere a chilei la noua navă militară pentru Forțele Navale Regale Olandeze. (RNLN) "Den Helder" va fi o navă de tip Combat Support Ship (CSS) și este a doua cea mai mare navă militară construită vreodată în România. Ca dimensiuni, nava este devansată doar de nava de tip Joint Support Ship (JSS) "Karel Doorman", construită tot la Galați pentru Forțele Navale Olandeze. Ceremonia de punere a chilei este, în tradiția navaliștilor, momentul în care nava ”prinde viață” și are vechime de secole, fiind moștenită de la vechii corăbieri. Ceremonia constă în plasarea unei monede sub chila navei, gest considerat aducător de noroc și prosperitate pentru nava care va înfrunta mările. În cazul navei "Den Helder", ceremonia de punere a chilei a fost oficiată chiar de viceamiralul R. A. Kramer, directorul Organizației pentru Echipamente Militare, precum și de viceamiralul A. J. de Waard, comandantul Forțelor Navale Regale olandeze, în prezența unei largi asistențe formate din reprezentanți ai constructorilor și marinei olandeze, de față fiind inclusiv Excelența Sa, domnul Roelof van Ees, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România. Cei doi înalți comandați ai marinei olandeze au sudat de chila navei o monedă din 1822 care amintește simbolic de istoria portului Den Helder, port care a jucat și joacă un rol important în îndelungata istorie a marinei olandeze. Decizia de achiziţie a unei noi nave militare de tip CSS a fost anunţată de autorităţile olandeze în cursul anului 2019, iar în februarie 2020 a fost semnat contractul cu grupul Damen. În prezent, se lucrează la primele bloc-secții ale viitoarei nave, aceasta urmând să fie finalizată, inclusiv dotarea cu sistemelor de luptă, în anul 2025. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 3, 2021 Author Posted June 3, 2021 La SN Damen Galați, amiralii olandezi „au pus chila” unei noi nave militare În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc miercuri, 2 iunie 2021, ceremonia de punere a chilei la noua navă militară pentru Forțele Navale Regale Olandeze. (RNLN) "Den Helder" va fi o navă de tip Combat Support Ship (CSS) și este a doua cea mai mare navă militară construită vreodată în România. Ca dimensiuni, nava este devansată doar de nava de tip Joint Support Ship (JSS) "Karel Doorman", construită tot la Galați, pentru Forțele Navale Olandeze. Ceremonia de punere a chilei este, în tradiția navaliștilor, momentul în care nava ”prinde viață” și are vechime de secole, fiind moștenită de la vechii corăbieri. Ceremonia constă în plasarea unei monede sub chila navei, gest considerat aducător de noroc și prosperitate pentru nava care va înfrunta mările. În cazul navei "Den Helder", ceremonia de punere a chilei a fost oficiată chiar de viceamiralul Rob A. Kramer, comandantul Forțelor Navale Regale Olandeze (RNLN), precum și de viceamiralul Arie Jan de Waard, directorul Organizației pentru Echipamente Militare (DMO), în prezența unei largi asistențe formate din reprezentanți ai constructurilor și marinei olandeze, de față fiind inclusiv Excelența Sa, domnul Roelof van Ees, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România. ”Avem o relație foarte lungă cu șantierul naval de la Galați, cunoaștem calitatea muncii de aici, iar acesta este și motivul pentru care am ales să construim această navă aici și suntem foarte mândri de acest lucru”, a declarat viceamiralul A. J. de Waard. Decizia de achiziţie a unei noi nave militare de tip CSS a fost anunţată de autorităţile olandeze în cursul anului 2019, iar în februarie 2020 a fost semnat contractul cu grupul Damen. În prezent, se lucrează la primele bloc-secții ale viitoare nave, aceasta urmând să fie finalizată în 2024, iar după dotarea cu sistemelor de luptă va putea deveni operațională din anul 2025. Nava a fost proiectată ȋn strânsă colaborare cu Forțele Navale Olandeze şi are la bază conceptul navei Joint Support Ship HNLMS ”Karel Doorman”, construită anterior tot ȋn şantierul gălăţean. De altfel, cele două nave vor colabora în cadrul misiunilor îndeplinite în cadrul marinei olandeze. CSS „Den Helder” va avea capacitatea de a opera atât în zone de conflict, alături de fregate, cât şi în misiuni de combatere a crimei organizate, de control al frontierelor maritime sau în acţiuni de urgenţă şi salvare. ”Cu siguranță CSS ”Den Helder” va colabora cu JSS ”Karel Doorman” ; se axează pe aceleași tipuri de misiuni, precum cele de natură logistică – de aprovizionare și transport de echipamente, de furnizare de combustibi și muniție. Este important pentru orice forțe navale să poată opera și colabora oriunde în lume, iar aceste nave ne vor asigura această capacitate. De asemenea, navele vor putea fi utilizate în misiunile NATO umanitare, precum cele de asistență după dezastrele naturale”, a explicat viceamiralul Rob A. Kramer, comandantul Forțelor Navale Olandeze. CSS "Den Helder" este cea de-a opta navă militară construită la Galați pentru Forțele Navale Olandeze, iar acest lucru spune multe despre profesionalismul navaliștilor gălățeni și capacitatea acestora de a aborda proiecte complexe, cum sunt navele militare. ”După cum au punctat și amiralii Forțelor Navale, faptul că de-a lungul timpului au fost comandate la Galați nu mai puțin de opt nave militare, este un semn al încrederii extraordinare pe care marina olandeză o are în acest șantier naval”, a ținut să sublinieze și Excelența Sa, domnul Roelof van Ees, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România. Tradiția marinei militare olandeze s-a reflectat și în ceremonia de punere a chilei pentru nava CSS ”Den Helder”. Cei doi înalți comandați ai marinei olandeze au sudat de chila navei o monedă din 1822 care amintește simbolic de istoria portului Den Helder, port care a jucat și joacă un rol important în îndelungata istorie a marinei olandeze. Când va fi finalizată, CSS ”Den Helder” va fi deservită de 150 de persoane – 75 de membri ai echipajului şi 75 de membri din personalul adiţional. Nava va avea capacitatea de a lua la bord inclusiv două elicoptere, dar şi 25 de containere pentru operaţiunile logistice. Până în prezent, în Șantierul Naval Damen Galați au fost realizate peste 30 de nave militare, pentru beneficiari din 13 țări NATO sau țări partenere. În 2020, SN Damen Galați a livrat două corvete pentru Forțele Pakistaneze, iar pe lângă CSS ”Den Helder”, șantierul gălățean ar putea primi în curând și alte comenzi în domeniul militar. ”Suntem foarte aproape de a demara un proiect ce implică construirea a patru fregate – două pentru Olanda, două pentru Belgia – și aceste proiecte vor fi cel mai probabil încredințate șantierului naval de la Galați”, a declarat Hein van Ameijden, managing director Damen Naval. În final, nu putem remarca cu o oarecare amărăciune că, la Galați se construiesc nave militare pentru țări cu îndelungată tradiție maritimă, mai puțin pentru... România. Asta deși SN Damen Galați este singurul șantier naval din țară care, în ultimele trei decenii, a construit nave militare! viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 11, 2022 Author Posted April 11, 2022 Nava militară olandeză „Den Helder”, lansată la apă la Damen Galați În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc luni, 11 aprilie, lansarea modulelor 2 și 3 ale viitoarei nave pentru suport logistic construite pentru Forțele Navale Regale Olandeze, un proiect în valoare totală de 375 milioane de euro. Acest eveniment are loc la mai puțin de un an după ce, în șantierul gălățean, în prezența comandanților Forțelor Navale Regale Olandeze, a avut loc ceremonia de punere a chilei la nava (RNLN) "Den Helder", a doua cea mai mare navă militară construită vreodată în România. Ca dimensiuni, nava este devansată doar de nava de tip Joint Support Ship (JSS) "Karel Doorman", construită tot la Galați, tot pentru Forțele Navale Olandeze. CSS (Combat Support Ship) "Den Helder" este construită pe module - după un proiect conceput de SN Damen Schelde (Olanda) - asemeni unui joc de lego. Cele două module lansate luni la apă formează corpul central al navei, la el urmând să fie atașate corpurile ce formează prova, pupa, respectiv, suprastructura. Construcția acestei nave se face la SN Damen Galați în condițiile în care industria navală, per ansamblu, a resimțit efectele pandemiei de coronavirus, ale creșterilor de prețuri la energie și la alte categorii de materii prime, iar mai nou războiul din Ucraina presupune, la rândul său, aplicarea unor sancțiuni și suspendarea unor contracte. Referitor la efectele războiului din Ucraina, directorul comercial al Damen Schelde Naval, Roland Briene, a declarat la Galați că, în acest context, securitatea personalului este cea mai importantă. "Înainte de a vorbi de efectele economice, suntem în primul rând preocupați de siguranța colegilor din Damen Nikolaev. Avem în Ucraina o companie de proiectare cu 200 de angajați, iar eforturile noastre sunt de a-i extrage de acolo și a-i ști în siguranță aici (la Galați - n.r.) sau într-o altă țară. În ceea ce privește Rusia, fiind companie europeană, respectăm legislația UE și punem în practică sancțiunile decise la nivel comunitar. Principalul lucru pe care l-am făcut a fost să amânăm livrarea unor nave destinate unor clienți din Rusia. În funcție de cum vor evolua lucrurile, vom vedea ce putem face, în viitor, cu aceste contracte", a declarat Roland Briene. Un alt subiect de interes pentru Damen este contractul privind construirea a patru corvete pentru Forțele Navale Române. După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", asocierea SN Constanța - Naval Group, deși a fost desemnată, în 2019, câștigătoare a licitației, a tergiversat semnarea contractului cu Ministerul Apărării. În prezent, există serioase îndoieli că SN Constanța și Naval Group au resursele tehnice și umane să construiască aceste corvete în România, așa cum erau condițiile din licitație. MApN a mai dat un ultim răgaz, până la sfârșitul lunii aprilie, pentru semnare, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, Grupul Damen, următorul clasat în licitație, ar putea prelua contractul. "Pot să vă spun că suntem și noi nerăbdători să aflăm rezultatul. Desigur, cel mai important este ca România să aibă în flota sa nave construite în România, pentru a-și putea atinge interesele strategice pe care le are în Marea Neagră. În ceea ce privește oferta noastră, este valabilă în continuare, la același preț, iar Damen este dispus să construiască nave pentru Forțele Navale Române", a declarat directorul comercial al Damen Schelde. Până când "se vor limpezi apele" în contractul privind corvetele pentru Forțele Navale Române, construcția CSS "Den Helder" merge înainte. Modulele ce conțin sala mașinilor viitoarei nave militare vor fi mutate în docurile SN Damen Galați, unde vor continua lucrările de construcție și la celelalte module. CSS "Den Helder" ar urma să fie finalizată în anul 2024, iar în 2025 va deveni operaţională. Nava va fi deservită de 150 de persoane - 75 de membri ai echipajului şi 75 de membri din personalul adiţional. Vasul va avea capacitatea de a lua la bord inclusiv două elicoptere, dar şi 25 de containere pentru operațiuni logistice. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 25, 2022 Author Posted September 25, 2022 Damen se apucă de construit o nouă clasă de nave şi fundaţii plutitoare pentru turbine eoliene Compania Damen Shipyards a anunţat, marţi, 20 septembrie 2022, că dezvoltă o nouă clasă de nave care va fi capabilă să sprijine următoarea mare dezvoltare în domeniul eolian offshore. Este vorba despre lansarea de turbine eoliene plutitoare offshore la scară largă (FOWT). Prognozele indică faptul că până în 2050 peste 200 GW de noi FOWT vor fi în funcţiune, echivalentul a aproximativ 13.500 de unităţi care împreună vor aduce o contribuţie semnificativă la tranziţia la energie curată. Având în vedere dimensiunea turbinelor şi adâncimea apei în care vor fi poziţionate, aceste FOWT-uri vor necesita lanţuri şi ancore de dimensiuni fără precedent. Chiar şi o singură instalaţie care începe să tragă o ancoră în sensul vântului faţă de altele ar putea avea un impact grav asupra producţiei unui întreg parc eolian, aşa că sistemele de ancorare nu trebuie să lase nimic la voia întâmplării. Cercetările indică faptul că fiecare FOWT va necesita între trei şi şase ancore fiecare. În timp ce tehnologiile de ancorare vor rămâne aproape aceleaşi, navele necesare pentru a le manipula vor trebui să fie mult mai mari decât navele de manipulare a ancorelor de astăzi. Şi având în vedere cererea proiectată pentru serviciile lor, acestea vor trebui, de asemenea, să fie excepţional de eficiente. „În cooperare cu furnizorii şi operatorii de nave, Damen lucrează acum la o nouă clasă de nave care va fi capabilă să răspundă acestei nevoi. Ca grup integrat de cercetare şi dezvoltare, proiectare, inginerie şi construcţii navale, are toate resursele necesare pentru a face faţă acestei provocări. Are chiar şi propria sa unitate de producţie de ancoră şi lanţ”, se arată într-un comunicat al companiei olandeze. Damen este, de asemenea, în discuţii cu alţi furnizori cu privire la noi sisteme de punte care pot accelera încărcarea lanţului, a frânghiei sintetice, a sârmei de oţel, a greutăţilor în bloc şi a altor componente posibile ale liniei de acostare în port, menţinând în acelaşi timp siguranţa, o consideraţie majoră având în vedere dimensiunile şi greutăţile fiind contemplat. Facilitatea de construcţii offshore a Damen de la Damen Shipyards Mangalia, România, va juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea pieţei eoliene offshore plutitoare. Şantierul de la Mangalia este bine poziţionat şi echipat pentru a produce un număr mare de fundaţii plutitoare pe care vor fi montate turbinele, spun reprezentanţii Damen. „Există multe variabile legate de noul concept de navă încă de evaluat şi explorat, nu în ultimul rând natura finală a sistemelor de ancorare FOWT”, spune Wijtze van der Leij, directorul de dezvoltare a afacerilor Damen Offshore Wind. „Dacă un număr mai mare de ancore şi lanţuri mai uşoare pe turbină sunt considerate superioare decât mai puţine, dar mai mari, designul navei se va adapta în consecinţă. Dar, indiferent de rezultat, creşterea rapidă în sectorul turbinelor eoliene offshore este aproape, iar la Damen lucrăm din greu acum la soluţiile care vor sprijini această creştere în moduri care sunt atât economice, cât şi durabile.” monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted July 3, 2023 Author Posted July 3, 2023 Șantierul naval a dat lovitura! Damen Galați va construi patru noi fregate pentru Olanda și Belgia Ministerul olandez al Apărării, Damen și Thales au semnat contractul pentru proiectarea, construcția și livrarea a patru fregate de război anti-submarin (ASW); două pentru Olanda și două pentru Belgia. Acordul a fost semnat pe HNLMS Karel Doorman de secretarul de stat al Apărării Christophe van der Maat, CEO-ul grupului Damen Shipyards, Arnout Damen, directorul general Damen Naval, Roland Briene, și CEO-ul Thales Olanda, Gerben Edelijn, în timpul primei zile a festivalului maritim Sail Den Helder, informează Grupul Damen. Fregatele ASW sunt înlocuitoarele actualelor fregate multifuncționale clasa Karel Doorman. Ele pot fi utilizate pentru mai multe sarcini, însă accentul va fi pus pe războiul anti-submarin. Navele vor avea propulsie hibridă diesel-electrică și vor fi proiectate să navigheze cât mai silențios, pentru a evita pe cât mai mult posibil detectarea lor de către submarine. La bord va fi o suită cuprinzătoare de senzori pentru a detecta submarinele. Secretarul de stat olandez Christophe van der Maat: „Achiziția fregatelor ASW are loc în felul în care îl prefer: printr-o cooperare intensă, între țări, forțe armate și industrie. În timp, rezultatul va fi un sistem de arme inovator și puternic. Acest lucru va fi în beneficiul nostru, ca utilizatori direcți, dar și al Europei și al NATO”. „Acesta este un proiect minunat și un nou capitol special pentru divizia noastră navală Damen”, a declarat directorul general al grupului Damen Shipyards, Arnout Damen. „Suntem mândri să construim aceste fregate frumoase și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu mulți parteneri și furnizori, în mare parte olandezi, la acest proiect. Cu aceste proiecte de lansare ale clienților, păstrăm cunoștințele vitale în propria țară și astfel și locul nostru între principalii constructori de nave complexe din lume. Mai important, echipajele marinelor olandeze și belgiene primesc fregate de ultimă generație pentru a-și îndeplini sarcinile vitale”. „Suntem încântați că Thales a fost din nou selectat să furnizeze senzori și sisteme de control al incendiului pentru o nouă clasă de nave pentru Marina Regală a Țărilor de Jos”, a declarat Gerben Edelijn, CEO Thales Olanda. „Echipajul fregatelor ASW se va putea baza pe sistemul nostru ultramodern de război de suprafață (Above Water Warfare), care oferă o apărare eficientă împotriva amenințărilor actuale și viitoare. Împreună cu navele germane F126, fregatele belgiene și olandeze ASW vor folosi tehnologie avansată identică pentru apărarea și protejarea obiectelor de mare valoare”. Fregatele vor avea o lungime de 145 de metri, cu o lățime maximă de 18 metri și un pescaj de 5,5 metri la un deplasament de 6.400 de tone. La bord, va exista loc pentru un echipaj de 117 oameni și capacitate pentru personal suplimentar care să navigheze cu ei. Printre altele, fregatele ASW vor fi echipate cu o suită de război subacvatic (Under Water Warfare Suite - UWWS), un sistem de război de suprafață (Above Water Warfare System - AWWS) și momeli subacvatice. Navele vor fi înarmate cu un tun de 76 mm, torpile MK54, rachete Rolling Airframe Missile (RAM) și Naval Strike Missile (NSM). Fregata poate găzdui și alte arme, cum ar fi rachete mai puternice și arme laser de înaltă putere. Există, de asemenea, ambarcațiuni și avioane fără pilot la bord pentru utilizare pe/sub apă, precum și aerian. Întregul proiect este o operațiune comună cu Ministerul Olandez al Apărării, o parte din lucrări urmând a fi efectuate chiar de către Minister. Arnout Damen a adăugat: „Avem aproape 150 de ani de cunoștințe, abilități și tehnologie pentru a coordona și executa proiectarea și construcția navelor maritime complexe. Acest lucru se face nu numai în Țările de Jos, ci și la șantierul nostru din România, unde vor fi parțial construite corpurile navelor”. Aceste corpuri vor ajunge apoi la Vlissingen pentru finalizarea lor ulterioară, instalarea și integrarea sistemelor de arme și, în cele din urmă, punerea în funcțiune a fregatelor pentru a fi livrate marinelor belgiene și olandeze. Actualele fregate multifuncționale ale clasei Karel Doorman au fost construite începând cu anul 1985 de către Damen Naval (la acea vreme Koninklijke Maatschappij de Schelde). Între 1991 și 1995, au fost livrate opt fregate clasa M, dintre care șase au fost vândute în cele din urmă altor țări, inclusiv două către Belgia. Odată cu sfârșitul duratei de viață a acestor nave, Țările de Jos și Belgia au decis în comun să își înlocuiască navele cu aceste fregate ASW. Prima navă este preconizată să fie livrată în 2029. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 6, 2024 Author Posted February 6, 2024 O navă „portavion de drone” ar putea fi construită la șantierul naval Galați pentru marina portugheză Marina portugheză a încheiat un contract cu Damen Shipyards Group pentru proiectarea, construcția și echiparea unei nave multifuncționale de ultimă generație, un „portavion de drone”, anunță compania într-un comunicat. Potrivit informațiilor HotNews.ro, nava ar urma să fie construită la șantierul naval din Galați. Nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare, punte de zbor de 94x11 metri și hangare pentru UAV, punte de marfă de 650 metrii pătrați și un spațiu pentru 12 containere, anunță compania. Potrivit informațiilor HotNews.ro, un contract cu șantierul naval Damen din Galați nu a fost încă semnat, dar din punct de vedere tehnic Damen poate construi acest tip de navă doar la șantierul din Galați. „Damen a dezvoltat această navă multifuncțională de 107 metri lungime pe baza cerințelor specifice ale Marinei portugheze. Designul rezultat este cu adevărat al unei platforme multifuncționale, cu roluri primare de misiune, care includ cercetarea oceanică, căutarea și salvarea, precum și ajutorul în caz de urgență, în plus fată de operațiunile de siguranță maritimă și de sprijin naval. În acest scop, nava va fi înzestrată cu un sistem care să lanseze drone și elicoptere fără pilot”, potrivit comunicatului transmis de companie. Pentru activitățile de cercetare și monitorizare oceanică, nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare pentru personalul științific. În ceea ce privește aspectul de sprijin naval, nava construită de Damen va avea numeroase caracteristici de proiectare pentru a permite astfel de operațiuni. Acestea vor cuprinde o rampă pentru UUV (vehicule subacvatice fără pilot) și USV (vehicule de suprafață fără pilot), precum și o punte de zbor de 94x11 metri și hangare pentru UAV (vehicule aeriene fără pilot). „Noua navă va fi atestată de Marina portugheză ca fiind o Platformă Navală Multifuncțională (PNM). Pentru a se potrivi pe deplin cu această denumire a navei, Damen a colaborat îndeaproape cu Marina portugheză pentru a încorpora versatilitatea în proiectare. Aceasta constă într-o punte de marfă de 650 metri pătrați și un spațiu pentru 12 containere de 6 aproximativ metri. Prin urmare, pot fi instalate sisteme modulare, cum ar fi unitate medicală, camere hiperbarice sau echipamente ROV(Remote Operated Vechicles), în funcție de necesități”, mai transmite compania. Marina portugheză are în prezent două nave în serviciu construite de Damen. Acestea sunt fregatele multifuncționale NRP Bartolomeu Dias și NRP D. Francisco de Almeida, din clasa Bartolomeu Dias, cu o lungime de 122 de metri. hotnews.ro
dcp100168 Posted February 6, 2024 Author Posted February 6, 2024 Premieră în șantierul naval! La SN Damen Galați va fi construit un portavion de drone! Damen Damen Shipyards Group a semnat cu marina portugheză un contract pentru proiectarea, construcția și echiparea unei nave multifuncționale de ultimă generație – un portavion de drone, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Potrivit unor surse consultate de ”Viața liberă”, nava ar urma să fie construită în șantierul naval de la Galați, cel mai mare și cu resursele tehnice și umane cele mai potrivite la nivelul Damen pentru derularea acestui proiect. Viitorul portavion de drone va fi dotat cu laboratoare și spații de cazare, punte de zbor de 94x11 metri și hangare pentru UAV, punte de marfă de 650 metrii pătrați și un spațiu pentru 12 containere. Damen a dezvoltat această navă multifuncțională de 107 metri lungime pe baza cerințelor specifice ale Marinei portugheze. Designul rezultat este cu adevărat al unei platforme multifuncționale, cu roluri primare de misiune, care includ cercetarea oceanică, căutarea și salvarea, precum și ajutorul în caz de urgență, în plus fată de operațiunile de siguranță maritimă și de sprijin naval. În acest scop, nava va fi înzestrată cu un sistem care să lanseze drone și elicoptere fără pilot. Contractul a fost semnat de Contraamiralul Jorge Pires și de Directorul General al Damen Shipyards Group, Jan Wim Dekker. Proiectul este rezultatul unui proces de licitație europeană și este finanțat de Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) a Uniunii Europene, care face parte din NextGenerationEU (pachetul de redresare economică pentru a sprijini statele membre ale UE, afectate de pandemia COVID-19). Pentru activitățile de cercetare și monitorizare oceanică, nava va fi dotată cu laboratoare și spații de cazare pentru personalul științific. În ceea ce privește aspectul de sprijin naval, nava construită de Damen va avea numeroase caracteristici de proiectare pentru a permite astfel de operațiuni. Acestea vor cuprinde o rampă pentru UUV (vehicule subacvatice fără pilot) și USV (vehicule de suprafață fără pilot), precum și o punte de zbor de 94x11 metri și hangare pentru UAV (vehicule aeriene fără pilot). Platformă navală multifucțională Noua navă va fi atestată de Marina portugheză ca fiind o Platformă Navală Multifuncțională (PNM). Pentru a se potrivi pe deplin cu această denumire a navei, Damen a colaborat îndeaproape cu Marina portugheză pentru a încorpora versatilitatea în proiectare. Aceasta constă într-o punte de marfă de 650 metri pătrați și un spațiu pentru 12 containere de 6 aproximativ metri. Prin urmare, pot fi instalate sisteme modulare, cum ar fi unitate medicală, camere hiperbarice sau echipamente ROV(Remote Operated Vechicles), în funcție de necesități. „Suntem mândri că am fost selectați să construim această navă impresionantă pentru Marina portugheză și suntem convinși că această navă va reprezenta o etapă majoră în sectorul naval. Este prima navă de acest tip, cu cel mai înalt randament de lansare și de gestionare pentru toate tipurile de drone. Rolul multifuncțional al acestei nave va permite Marinei portugheze să dezvolte cele mai solicitante misiuni și în același timp, capacitatea de a desfășura activități de cercetare în cele mai adânci zone ale oceanului. De asemenea, marchează relația fermă dintre Damen și Marina portugheză și prezintă un alt exemplu de cooperare europeană în domeniul industriei de apărare" a declarat Arnout Damen, CEO al Damen Shipyards Group, după ceremonia de semnare a contractului. SN Damen Galați, proiecte de anvergură Potrivit informațiilor obținute de ”Viața liberă”, nava va fi construită în șantierul naval Damen de la Galați, șantier care a mai gestionat, de altfel, astfel de proiecte de anvergură. Șantierul naval de la Galați este singurul din țară care în ultimele decenii a construit nave militare, având deja în portofoliu în jur de 40 de nave militare și nave speciale, destinate unor țări NATO sau unor parteneri ai Alianței. În prezent, în SN Damen se află în curs de construcție o navă de tip Combat Support Ship (CSS) ”Den Helder”, destinată destinată Forțelor Navale Regale Olandeze. Nava este una dintre cele mai mari nave militare construite vreodată în România, fiind devansată doar de nava de tip Joint Support Ship (JSS) "Karel Doorman", construită tot la Galați, tot pentru Forțele Navale Regale Olandeze. De asemenea, în șantierul naval de la Galați se află în curs de realizare și două corvete Forțelor Navale Pakistaneze. Mai aminitim faptul că, în prezent, Marina portugheză mai are două nave în serviciu construite de Damen. Acestea sunt fregatele multifuncționale NRP Bartolomeu Dias și NRP D. Francisco de Almeida, din clasa Bartolomeu Dias, cu o lungime de 122 de metri. Ambele nave au servit inițial în Marina Regală Olandeză (ca fregate din clasa Karel Doorman) înainte de a fi supuse unui program substanțial de modernizare de către Damen și agenția olandeză COMMIT (Command Materiel and IT). viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 8, 2024 Author Posted March 8, 2024 SN Damen Galați, șantier de top NATO în construcția navelor militare Șantierul Naval Damen Galați face parte din ”structura de rezistență” a mediului economic gălățean, fie că ne referim aici la cele aproape 1.500 de locuri de muncă pe care le generează sau la importanța șantierului în structura mediului de afaceri. SN Damen Galați a ”atacat” în forță piața navelor militare, reușind până în prezent să-și treacă în palmares peste 30 de astfel de nave! O prezentare a celor mai recente proiecte le puteți afla din interviul marca ”SPOT ON la Viața liberă” realizat cu dl Doru Gaibar, directorul general al SN Damen Galați: - Tradiția construcțiilor navale este una cu rădăcini adânci la Galați, dar iată că, în mod particular, în 2024 se împlinesc 25 ani de când SN Galați a devenit parte a Grupului Damen, cu sediul central în Olanda. Privind retrospectiv, care a fost cea mai importantă schimbare pentru industria navală gălățeană? - Hai să începem mai întâi cu ce... nu s-a schimbat. Și mă refer aici în mod special la abilitatea șantierului, prin oamenii lui, de a se adapta la toate condițiile cerute de navele pe care le construiește. Nu s-a schimbat nici calitatea, nici felul în care oamenii își dedică o mare parte din timpul lor șantierului și navelor pe care le construim. În rest, s-a schimbat... totul! S-a schimbat felul în care construim navele, s-a schimbat felul în care se face proiectarea, s-a schimbat felul în care facem logistică, clienții, tipurile de nave. - Unii nostalgici fac o comparație între navele construite cândva la Galați, de zeci de mii de tdw, și cele construite în prezent. Este realistă o astfel de comparație? - Șantierul Naval din Galați, în primul și-n primul rând, a fost dintotdeauna o parte foarte importantă a construcțiilor navale din România. Să nu uităm că din Galați s-au livrat două submarine pentru armata română (NMS ”Marsuinul” și NMS ”Rechinul”, în perioada interbelică – n.r.). La Galați a fost ulterior și Centrala Navală Română, organismul care conducea construcțiile navale din România. Și, într-adevăr, înainte se construiau multe nave de tipul de care aminteați, dar au fost și multe alte proiecte complexe, precum primele platforme de foraj marin - Gloria. Sunt realizări cu care, fără îndoială, navaliștii de ieri și de azi se pot mândri! În prezent, însă, profilul șantierului este determinat – într-un mod foarte pregnant - de navele militare pe care le construim. JSS ”Karel Doorman”, de exemplu, cea mai mare navă din istoria Marinei olandeze, a fost construită la Galați! Unul dintre puținele spărgătoare de gheață construite în lume în ultimele decenii – ”Nuyina”, pentru Australian Antarctic Division, tot la Galați s-a făcut! Nu în ultimul rând, am abordat și navele pentru piața de lux, iahturile. Am început în 2012, mai timid, pentru a intra pe piață, iar acum construim un iaht la 14 – 16 luni. Practic, de la navele comerciale clasice, șantierul a evoluat în aceste ultime decenii către tipuri de nave mult mai de nișă, mai specializate și mult mai complexe. - Ce a implicat această trecere de la vechile nave, bazate pe capacitatea de transport de mărfuri, la tipurile de nave actuale? - Aici a intervenit Grupul Damen, prin transferul de tehnologie care s-a realizat dinspre vestul Europei spre estul Europei. Toate cunoștințele și experiența Grupului Damen s-a transferat aici, la Galați, prin aceste nave, dar și prin meseriile și cunoștințele suplimentare necesare. Șantierul naval are și propriul centru de formare profesională, acreditat de Ministerul Educației, iar la ora actuală, peste 95 la sută din angajații șantierului au trecut prin acest centru, fie prin angajare și training, fie prin sesiunile de training care au loc aproape în fiecare an. - Investițiile sunt o condiție pentru păstrarea standardelor ridicate. Cam care a fost valoarea totală a investițiilor Grupului Damen la Galați? Ce planuri de viitor aveţi în această privinţă? - Anul trecut am investit în jur de 7,8 milioane de euro în SN Damen Galați, în tehnologizare. Dar din 1999 până în prezent, investițiile se ridică la aproximativ 145 milioane de euro. Dar și pentru viitor avem ambiții mari! Avem două proiecte de investiții în vedere. Unul este de aproximativ două milioane de euro, vizează schimbarea completă a compresoarelor din șantier pentru economia de energie, dar și pentru creșterea instalațiilor. Al doilea proiect, foarte important, în valoare de 23 milioane de euro (ce ar urma să fie implementat prin Programul Teritorial Tranziție Justă – n.r.), se referă la o nouă hală pentru construcția de nave, cu toate echipamentele pe care le presupune ea. Această hală ne va permite extinderea capacităților de construcție la interior, în special pentru piața de lux, dar și pentru piața militară. Și, desigur, continuăm investițiile în robotizarea și tehnologizarea șantierului. Iar o mare parte din bugete se duce și spre condițiile de muncă și protecția angajaților. - Există vreun atu în mod special al șantierului fiind aici, la Galați? - Cred că principalul atu al șantierului este versatilitatea. Suntem capabili să construim în același timp diverse tipuri de nave pentru piețe dintre cele mai diverse. Acum avem în lucru trei nave militare – nava de tip Combat Support Ship (CSS) ”Den Helder”, navă NATO, pentru Olanda, dar și două nave OPV 2.600 pentru o țară non-NATO, Pakistan. În același timp, construim și două iahturi. Versatilitatea șantierului a existat și va exista întotdeauna și este foarte apreciată de clienți. De altfel, această calitate este de mare ajutor și pentru șantier. În momentul în care o piață scade ca și încărcare, automat șantierul se poate baza pe celelalte două, trei paliere pe care activează. Și atunci reușim să rămânem relevanți pe orice segment de piață. - Astfel de nave sunt foarte complexe. Cum reușește SNDG să le construiască într-un ritm atât de alert? - Ritmul este dat de cerințele pieței. Dar avem și o planificare bună; încercăm să planificăm construcția navei cu mult înainte de începerea execuției. Inclusiv colegii din Olanda sau din alte șantiere din Grupul Damen ne ajută cu partea lor – livrări de echipamente, livrări de materiale, proiectare etc. E o construcție integrată. Asta reduce perioadele de timp foarte mult și compactează procesul de producție al navei. - Interesant și acest sistem modular de asamblare din SNDG. Aparent simplu, ca un joc de lego... - Noi îi spunem strategie de construcție și de fapt chiar este ca un lego, un lego creat cu mult timp înainte de ingineri, pe baza căruia se dezvoltă și planificarea construcției navei, dar și planificarea proiectării, a livrării de echipamente și planificarea echipelor care trebuie să lucreze pe anumite meserii la un anumit moment. Dintr-o perspectivă simplificată putem spune că, da, o navă este ca un joc de lego, dar cu ”instrucțiuni de asamblare”... ceva mai bune! - Dacă ar fi să faceți un ”top” al celor mai interesante proiecte derulate în ultimii 25 de ani în SN Damen Galați, care ar fi acestea? Prin ce se caracterizează ele? - Eu cred că fiecare proiect are rolul lui în dezvoltarea șantierului. Fiind nave atât de complexe, fiecare proiect generează propriul necesar de training, de abordare; proiectele, prin natura lor, ne dau direcția și ne ajută să ne dezvoltăm abilitățile de care avem nevoie. Dacă luăm, de exemplu, spărgătorul de gheață ”Nuyina”. Este o încununare a abilităților legate de sudură! Este incredibil câtă sudură este necesară și ce cerințe de calitate are din punct de vedere al sudurii. Și atunci ne-am pregătit foarte mult din perspectiva sudurii și sunt cunoștințe pe care le valorificăm în continuare. Dacă e să luăm în discuție JSS ”Karel Doorman” – este cea mai mare navă din dotarea marinei olandeze, construită în proporție de 80 la sută la Galați. Nava a avut peste 200 de metri, foarte complexă, iar planificarea construcției navei, proiectarea, lanțul logistic, pregătirea oamenilor ca număr a fost foarte vastă și foarte solicitantă. Din nou, am învățat o mulțime de lucruri. Lucruri care, iată, le regăsim acum în construirea navei ”Den Helder”, foarte asemănătoare din punct de vedere al caracteristicilor. Ar mai fi și alte nave interesante, precum navele construite pentru paza de coastă suedeză. Nave care la momentul respectiv erau cele mai moderne nave de pază de coastă din lume! Și cred că încă sunt într-o anumită măsură grație sistemelor complexe pe care le integrează! La fel, ne-au completat pregătirea pentru a manageria ca și organizație din toate perspectivele – tehnic, resurse umane, logistică etc. – proiecte complexe. Acum construim, după cum spuneam, și iahturi. Este cu totul și cu totul altă industrie! Dacă ne imaginăm luxul, trebuie să-l înmulțim cu 20, 30, pentru a ne da seama ce înseamnă cu adevărat luxul la bordul acestor nave! Ele nu ajung finalizate aici, dar cerințele de calitate a prelucrării oțelului și a prelucrării aluminiului sunt la cele mai înalte standarde posibile. - Cât de relevant mai este sectorul navelor civile pentru Damen Galați? - În domeniul civil, în afară de piața de lux – iahturile – pe care le avem în construcție, în iulie vom începe construcția unei serii de patru feriboturi complet electrice pentru BC Ferries Canada. Dar și aceste nave, ca și concept, fac parte în prezent tot din categoria unor proiecte mai speciale. În fapt, prețul șantierului la ora actuală nu atrage preponderent nave civile ca și portofoliu. De ce? Ca să înțelegeți puțin contextul, trebuie să știți că, în prezent, peste 90 la sută din navele armatorilor europeni sunt plasate în construcție în afara Europei. Țările cu forță de muncă ieftină și cu capacități de producție mari – China, Vietnam, India - și-au ridicat și nivelul de calitate și capacitatea de a construi nave complexe. Și treptat, piața navelor civile și a navelor comerciale migrează spre aceste piețe, în special ca urmare a prețului. Șantierele europene pot fi competitive pe navele cu valoare adăugată mare, cum sunt navele speciale sau navele militare, în cazul SN Damen Galați. - La ce lansări sau noi nave ce vor intra în construcție să ne așteptăm în perioada următoare? - Anul acesta vom livra iahturile, dar și cele trei nave militare aflate acum în lucru. Per ansamblu, anul 2024 începe ceva mai lent pentru șantier, avem o relativă încărcare în prima jumătatea, însă în a doua jumătate vom lansa în fabricație cinci nave. De asemenea, la începutul anului viitor vom începe programul de fregate antisubmarin pentru marina olandeză. Este un program compus din patru fregate antisubmarin, care vor începe, fiecare navă, la un interval de nouă luni distanță una de alta. - Deci navele militare rămân baza și pentru perioada următoare... - Într-adevăr, SN Damen Galați are în primul rând un foarte bun renume în piața militară. Este singurul șantier naval din România care livrează nave militare, este furnizorul principal de nave militare pentru Marina olandeză și prin toate proiectele pe care le-am construit – peste 30 de nave până acum pentru țări NATO sau parteneri ai Alianței – am dovedit capacitatea de a construi, practic, orice tip de navă care se potrivește în facilitățile noastre. - Pe aceste tipuri de capabilități mai există vreun șantier care să poată atinge într-un timp relativ scurt performanța SN Damen Galați în domeniul militar? - Nu cred. Cu tot respectul pentru colegii din industrie, sunt șantiere foarte capabile în România, în afară de șantierul din Galați. Vorbim de Tulcea, Brăila, Constanța, Giurgiu, dar cerințele de complexitate, cerințele de specializare ale acestor nave necesită mai mult timp decât o navă comercială obișnuită. - Pe zonă navală vedem în prezent modificări de ordin strategic – de exemplu, folosirea dronelor. Apar noi concepte? Se vorbește de un ”portavion de drone” pentru Portugalia, despre care, pe ”surse”, se spune că va fi construit la Galați... - Aici pot să vă spun că nava va fi cu siguranță construită la Galați! Luni (4 martie – n.r.) vom semna contractul. E un concept nou, într-adevăr. Așa cum vedem și în războiul din Ucraina, vedem și ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, dronele devin mult mai utilizate în războiul direct. Acest concept de navă – ”portavion de drone” - lansat de Damen și care va fi pus în practică împreună cu Marina portugheză se adaptează exact acestor cerințe. Nava va fi un ”portavion de drone” în sensul că va avea capacitatea de a transporta, lansa și recupera drone în diferite tipuri de misiuni. - Este un proiect de tip nou, s-a mai construit așa ceva? - Este prima navă de acest fel care se construiește. - Cum s-a ajuns la conceperea unei astfel de nave? - Succesul Damen vine prin aceea că își respectă deviza ”unde este apă, este și Damen”, este foarte orientat către client. Iar aceste concepte iau naștere în urma demersului Damen de a-și asculta clienții, de a le înțelege necesitățile și a veni cu soluții la aceste necesități. În general, marea majoritate a navelor speciale construite de Damen sunt realizate plecând în primul rând de la a înțelege cerințele concrete ale clientului. Bineînțeles că, în urma acestor discuții și cerințe, Damen lansează un produs, un concept, care poate fi construit. - Acest portavion de drone, cât de diferit este de navele ce se construiesc în prezent? - Scopurile sunt diferite. Dar ca și complexitate l-aș compara cu OPV-urile construite în prezent - cam aceeași lungime, ceva mai multă lățime, dar ca și complexitate le-aș compara cu aceste OPV-uri. Navele pentru Marina olandeză au și ele complexitatea lor, dar sunt destinate în primul rând suportului logistic, pe când aici vorbim deja de nave de luptă. - Vorbim așadar de o navă foarte versatilă, cu capacități defensive mai extinse... - Da, tipul acesta de nave – la fel ca portavioanele clasice – sunt înconjurate de nave full-combat. Navele au și ele posibilitatea de a se apăra, dar trebuie însoțite, de regulă, de nave full-combat, ele sunt menite să fie integrate într-un concept strategic, alături de alte nave de luptă, în funcție de natura operațiunilor. - Industria aviatică a ”virat” și spre producția de drone, unele dintre ele foarte sofisticate, precum cele Reaper, americane. Putem vedea ceva similar și în industria navală? Pot fi dronele maritime o piață de interes și – de ce nu? - o nișă pentru industria navală gălățeană? - Cum spuneam, acolo unde este apă, este și Damen. Interesul nostru este pentru orice tip de navă, atât pentru suprafață, cât și de adâncime, dar cam atât pot să vă spun deocamdată... - Pe piața de profil se vehiculează totuși niște concepte. Se vorbește chiar și de minisubmarine mergând pe aceeași idee. Grupul Damen are în vedere astfel de proiecte? - Damen este implicat deja într-o ofertă pentru construcția de submarine în Olanda, iar Șantierul naval din Galați are în palmares cele două submarine pentru Marina din România. Așa că nu se știe niciodată când apare o solicitare de felul acesta și probabil că vom și răspunde dacă vom avea capabilitățile necesare.... - La nivel de grup, SN Galați este o excepție orientat fiind pe zona militară sau grupul în ansamblul său țintește, prin șantierele sale, acest segment? - Cred că putem spune că SN Damen Galați este o excepție pe zona militară la nivel de grup. Desigur, Damen poate construi nave militare sau semi-militare în aproape orice șantier pe care îl are. Dar cu precădere navele militare se construiesc la Galați. - Recent, SN Damen Galați a fost vizitat și de ministrul Apărării din România, Angel Tîlvăr, au mai fost și alți oficiali de rang înalt la Galați. E posibil să vedem în viitorul apropiat și comenzi din partea statului român? - Ne-am bucurat de dorința ministrului și a oficialilor din minister de a ne vizita, a fost o vizită de lucru, dorința dumnealor a fost de a vedea cu proprii ochi posibilitățile șantierului. Din punctul nostru de vedere este, dacă vreți, o verificare a industriei de apărare, mai mult sau mai puțin... Noi suntem pregătiți. Oricând Guvernul României va dori să construiască ceva cu SN Damen Galați, noi suntem aici! viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 9, 2024 Author Posted March 9, 2024 Olanda investește 3,8 miliarde de euro în 4 fregate, care vor fi construite la „Damen” Galați Olanda urmează să achiziționeze pentru Marina Regală patru noi fregate în contextul noilor provocări din regiune, noile fregate urmând să fie înzestrate inclusiv cu capacități de combatere a rachetelor hipersonice. Potrivit publicației „Defense News”, Ministerul Apărării din Olanda intenționează să colaboreze cu compania olandeză „Damen Shipyards Group”, pentru construirea navelor, în timp ce sistemele fregatelor urmează să fie asigurate de „Thales”. Valoarea totală a acestui proiect este estimată la 3,8 miliarde de euro. Sunt discuții, nu există încă un acord oficial al Guvernului Olandei cu aceste companii, dar sunt toate condițiile pentru ajungerea la o colaborare pentru dotarea Marinei Regale Olandeze cu noile fregate. Noile nave ar urma să devină operaționale din a doua jumătate a decadei 2030, prima fiind planificată pentru livrare în 2036. Cele patru fregate vor înlocui navele din clasa „Zeven Provincien”, care au intrat în serviciul Marinei Regale Olandeze între anii 2002 și 2005 și după anul 2030 ar trebui înlocuite. Oficialii Ministerului Apărării din Olanda au precizat că sunt necesare aceste schimbări pentru că armele moderne, precum rachetele antinavă hipersonice, şi proliferarea sistemelor simple, precum dronele, au devenit ameninţări uriaşe pentru navele actuale. Unele tehnologii aflate pe actualele nave de război vor fi folosite și pe viitoarele fregate, în timp ce alte sisteme, tot de ultimă generație, vor fi integrate. Spre exemplu olandezii vor păstra două radare noi de ultimă generație „Active Phased Array” și patru tunuri de 127 mm împotriva țintelor de suprafață. Apărarea hipersonică nu face parte din bugetul alocat acestui proiect, întrucât tehnologia este în curs de dezvoltare, însă Olanda face parte din Programul „Hypersonic Defense Interceptor Study”, condus de gigantul european „MBDA” și cu siguranță că noile fregate vor avea și o componentă de ultimă generație privind apărarea hipersonică. Dacă va fi încheiat acordul întrte Guvernul Olandei și „Damen Shipyards Group”, cele patru fregate vor fi construite la Șantierul Naval din Galați, care face parte din Grupul „Damen” și din 2010 s-a specializat în construirea de nave militare. La „Damen” Galați au fost construite în ultimii ani peste 30 de nave militare pentru 13 flote militare din întreaga lume, inclusiv Olanda și alte state NATO. puterea.ro
dcp100168 Posted March 12, 2024 Author Posted March 12, 2024 Damen se împrumută de la fosta EximBank pentru a fabrica nave ecologice la Galați Șantierul Naval Damen Galați, controlat de grupul olandez Damen, vrea să se împrumute de la banca românească de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, pentru a-și extinde facilitățile de producție, vizând intrarea pe segmentul navelor ecologice, relevă date analizate de Profit.ro. Societatea are în vedere contractarea unui credit de investiții de maximum 22 milioane euro, cu maturitate de cel mult 12 ani, pentru construirea unei hale de fabricație de nave cu propulsie electrică, pe baterii sau alți combustibili ecologici. Valoarea totală a investiției este estimată la 24 milioane euro. În plus, Damen Galați vrea și un credit pentru capital de lucru de la Exim Banca Românească, de cel mult 35 milioane lei și cu maturitate de maximum 4 ani. Potrivit celor mai recente date disponibile, Șantierul Naval Damen Galați SA a terminat anul 2022 cu profit net de aproape 40 milioane lei, la rulaj de 227,8 milioane lei, și un efectiv mediu de peste 1.500 de angajați. profit.ro
dcp100168 Posted March 29, 2024 Author Posted March 29, 2024 Variante de finanțare a investițiilor din șantierul naval Damen Galați Șantierul Naval Damen Galați, controlat de grupul olandez Damen, vrea să se împrumute de la banca românească de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, pentru a-și extinde facilitățile de producție, vizând intrarea pe segmentul navelor ecologice, relevă date analizate de Profit.ro. Societatea are în vedere contractarea unui credit de investiții de maximum 22 milioane de euro, cu maturitate de cel mult 12 ani, pentru construirea unei hale de fabricație de nave cu propulsie electrică, pe baterii sau alți combustibili ecologici. În plus, Damen Galați vrea și un credit pentru capital de lucru de la Exim Banca Românească, de cel mult 35 milioane de lei și cu maturitate de maximum 4 ani. Anul trecut, SN Damen Galați a investit 7,8 milioane de euro în tehnologizare, potrivit datelor prezentate de managerul general al șantierului, Doru Gaibar, în cadrul unui interviu acordat recent ziarului "Viața liberă". "Avem două proiecte de investiții în vedere. Unul este de aproximativ două milioane de euro, vizează schimbarea completă a compresoarelor din șantier pentru economia de energie, dar și pentru creșterea eficienței instalațiilor. Al doilea proiect, foarte important, în valoare de 23 milioane de euro se referă la o nouă hală pentru construcția de nave, cu toate echipamentele pe care le presupune ea. Această hală ne va permite extinderea capacităților de construcție la interior, în special pentru piața de lux, dar și pentru piața militară", declara Doru Gaibar. Acesta preciza că, drept sursă de finanțare, se iau în calcul fondurile europene puse la dispoziție prin intermediul Programului Teritorial Tranziție Justă, dar se analizează și varianta unei finanțări bancare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 4, 2024 Author Posted July 4, 2024 Forțele Navale Române, dotate cu nave militare învechite, deși la Galați se construiesc nave sofisticate În șantierele navale din România se construiesc nave cu tehnologii de ultimă oră, inclusiv nave militare sofisticate pentru state din NATO, dar flota noastră militară de la Marea Neagră este printre cele mai slab dotate din regiune, o flotă ca pentru vremuri de pace, în contradicție cu războiul de la graniță. Expresia „Marea Neagră – lac rusesc”, lansată în urmă cu douăzeci de ani, nu mai e contestată de nimeni, mai ales după ce în 2014 Rusia a anexat Crimeea și a inițiat războiul separatist din Dombas, iar în 2022 a declanșat războiul din Ucraina. Marea Neagră a devenit unul din „câmpurile de luptă” ale războiului dintre Rusia și Ucraina, iar în aceste condiții, România are nevoie de o flotă militară puternică, cu care să riposteze în cazul unei acțiuni militare ostile, a unui eventual atac al Rusiei. Dar flota militară de la Marea Neagră este formată în cea mai mare parte din nave vechi, cu echipamente depășite din punct de vedere tehnologic. La Marea Neagră, Forțele Navale au în dotare 45 de nave militare maritime, printre care fregatele „Regele Ferdinand” și „Regina Maria” achiziționate de România în anul 2000 din Marea Britanie și fregata „Mărășești”. Avem patru corvete vechi, departe de standardele actuale, trei nave purtătoare de rachete, 4 dragoare pentru minare – deminare, o navă puitor de mine, o navă de salvare și o navă pentru scafandri, 9 nave logistice, două tancuri pentru motorină, Bricul-școală „Mircea” și navele „Fortuna” și „Egreta”, care au ca destinație „activități de protocol”. Este de neconceput ca România să aibă o flotă militară la Marea Neagră cu nave vechi, unele chiar „SH”-uri, în condițiile în care în România sunt construite nave foarte sofisticate. Ne referim și la Șantierele Navale „Vard” de la Brăila și Tulcea, care construiesc nave specializate, dar mai ales la Șantierul Naval „Damen”, la care au fost construite zeci de nave militare pentru state din UE și NATO și care este „Centru de excelență în construirea de nave militare”. La „Damen” Galați – „Centru de excelență în construirea de nave militare”, au fost construite zeci de nave pentru state UE și NATO Navaliștii din Galați au devenit printre cei mai buni specialiști din Europa în construirea navelor militare, care presupun tehnologii moderne, atât în privința construcției navei, cât și în ceea ce privește echipamentele de propulsie și navigație. Șantierul Naval Galați a fost preluat în 1999 de Grupul „Damen Shipyards” din Olanda și inițial producția a fost orientată către nave specializate, de la nave de patrulare la nave pentru instalarea cablurilor pentru parcurile eoliene din Marea Nordului, feriboturi cu propulsie electrică și un spărgător de gheață pentru Anctarctica. După 2010, producția Șantierul „Damen” Galați a fost orientată către construirea de nave militare, în ultimii cinsprezece ani fiind construite zeci de nave pentru 13 state din Uniunea Europeană și NATO. În cadrul Grupului „Damen Shipyards” șantierul de la Galați a primit standardul de „Centru de excelență în construirea de nave militare”. „Noi suntem aici, la Galaţi, Centrul de excelenţă Damen pentru construirea navelor militare. E vorba de capacităţi şi expertiză demonstrate, începând din 1999, de când Damen a preluat Șantierul Naval Galaţi, prin livrarea a zeci de nave de apărare şi de securitate pentru 13 ţări diferite, inclusiv pentru membri NATO şi UE. Spre exemplu, cele mai importante proiecte pentru Marina Regală Olandeză au fost făcute aici, la Galaţi, inclusiv ”Karel Doorman”, cea mai mare navă militară construită vreodată în România şi cea mai mare navă a forţelor navale olandeze”, declara recent Rino Brugge, directorul general al „Damen” Galați, care a mai precizat că în ultimii ani șantierul naval din Galați a exportat nave militare în valoare de peste 2 miliarde de euro. Dovada cea mai concretă că profesionalismul navaliștilor din Galați a stat la baza acordării standardului de „Centru de excelență în construirea de nave militare” este că, deși Grupul „Damen Shipyards” deține peste 40 de șantiere navale în Olanda și în alte regiuni ale lumii, la Galați au fost construite peste 50% din navele militare ale Marinei Regale Olandeze. Nave militare de top, construite la Galați. „Groningen”, o fortăreață plutitoare De la danele șantierului naval din Galați au plecat mai multe nave militare remarcabile prin performanțele tehnice. Una dintre ele este nava „Groningen”, care a făcut parte dintr-un proiect de 487 de milioane de euro al Marinei Regale din Olanda, de construire a patru nave militare. „Groningen” are un deplasament de 3.750 de tone, lungimea de 108 metri și lățimea de 16 metri. Cea mai puternică armă de la bord este un tun super- rapid „Oto Melara”, cu calibrul de 76 de milimetri, care execută 120 de focuri pe minut și poate atinge ținte aflate la o distanță de 16 kilometri. Armamentul secundar este format dintr-un tun rapid „Oto Melara Marlin WS” cu calibrul de 30 mm, două tunuri rapide „Oto Melara Hitrole NT” și alte două marca „M2HB”, cu calibrul de 12.7mm. Nava poate lua la bord şi un elicopter. „Nava amiral” a Marinei Regale Olandeze, „Karel Doorman”, construită tot la Galați Tot la Galați a fost construită și nava „HNLMS Karel Doorman”, cu un deplasament de 28.000 tone, cu lungimea de 205 metri şi o înălţime de 50 metri, destinată Marinei Regale Olandeze. E cel mai lung corp de navă construit în șantierele de la Dunăre. De fapt au fost lansate la apă două corpuri, asamblate ulterior. Această operațiune a fost o mare provocare pentru navaliștii gălățeni. „Karel Doorman” este o navă de tip Joint Logistic Support Ship (JSS), în a cărei structură se află un heliport cu două posturi de aterizare şi un hangar pentru şase elicoptere şi rampe de urcare la bord a amfibiilor, precum şi un spital cu 20 de săli de operaţii şi tratament. Nava e dotată cu două sisteme antirachetă, două tunuri cu calibrul de 30 mm şi patru mitraliere cu calibrul 12,7 mm. În dotările navei se află şi un punct de comandă pentru coordonarea acţiunilor tactice ale altor nave, ceea ce îi conferă rolul de „navă amiral” în coordonarea unor operaţiuni militare pe mare. Nava poate lua la bord 180 membri ai echipajului şi 120 de militari. Știre recentă: Olanda investește 3,8 miliarde de euro în 4 fregate, construite la Galați. La noile nave va fi implementată „apărarea hipersonică” Potrivit publicației „Defense News”, în luna martie Ministerul Apărării din Olanda a anunțat că intenționează să colaboreze cu compania olandeză „Damen Shipyards Group”, pentru construirea a patru fregate, sistemele fregatelor urmând să fie asigurate de „Thales”. Valoarea totală a acestui proiect este estimată la 3,8 miliarde de euro. Dacă va fi încheiat acordul între Guvernul Olandei și „Damen Shipyards Group”, cele patru fregate vor fi construite la Șantierul Naval din Galați. Noile nave ar urma să devină operaționale din a doua jumătate a decadei 2030, prima fiind planificată pentru livrare în 2036. Cele patru fregate vor înlocui navele din clasa „Zeven Provincien”, care au intrat în serviciul Marinei Regale Olandeze între anii 2002 și 2005 și după anul 2030 ar trebui înlocuite. Oficialii Ministerului Apărării din Olanda au precizat că sunt necesare aceste schimbări pentru că armele moderne, precum rachetele antinavă hipersonice, şi proliferarea sistemelor simple, precum dronele, au devenit ameninţări uriaşe pentru navele actuale. Apărarea hipersonică nu face parte din bugetul alocat acestui proiect, întrucât tehnologia este în curs de dezvoltare, însă Olanda face parte din Programul „Hypersonic Defense Interceptor Study”, condus de gigantul european „MBDA” și noile fregate vor avea și o componentă de apărare hipersonică. La Galați ar putea fi construite și submarine. În anii 30, au fost construite submarinele „Marsuinul” și „Rechinul” De multe ori s-a pus întrebarea dacă la șantierele navale românești ar putea fi construite și submarine. Până acum nu s-a pus problema la modul concret, dar tradiția există. La Șantierele Navale „Fernic” din Galați, actualul Șantier „Damen”, au fost construite două nave legendare ale Marinei Regale Române, submarinele „Marsuinul” și „Rechinul”. Submarinul NMS „Marsuinul” a fost a fost proiectat ca submarin puitor de mine, dar a fost transformat în submarin de atac. Construirea submarinului NMS „Rechinul” a fost finalizată în 1941. Avea o lungime de 69,8 metri şi o lăţime de 6,6 metri. Avea o viteză de 14 noduri la suprafaţă şi 9 noduri în imersiune, având o autonomie de 7.000 de mile marine. Era dotat cu un tun naval şi antiaerian SKC, cu calibrul de 88 mm, un tun antiaerian Oaerlikon, cu calibrul de 20 mm, şi putea lansa 6 torpile TLT (533,4 mm). „Marsuinul” și „Rechinul”, au fost luate de URSS ca pradă de război și au fost înapoiate după 15 de ani, când nu mai puteau fi folosite. În 2016, Ministerul Apărării demara programul dotării Forțelor Navale cu 4 corvete „SIGMA 10514” Izbucnirea războiului din Ucraina era previzibilă din februarie 2014, când Rusia a anexat Crimeea și prin intermediul separatiștilor pro-ruși a ocupat Donbasul. Conflictul militar s-a extins și pe Marea Neagră. Pe 3 martie 2014, Flota Rusiei la Marea Neagră a cerut forțelor ucrainiene să se predea, iar pe 5 martie, Statele Unite au trimis la Constanța portavionul nuclear „ISS George H W Bush”, pentru exerciții comune cu Forțele Navale din România și Bulgaria. În acest context, Ministerul Apărării a demarat programul de înzestrare cu 4 corvete multifuncționale. Pe 5 noiembrie 2016, MApN a dat publicității proiectul de HG prin care se aproba achiziţia a patru corvete multirol noi, model „SIGMA” (Ship Integrated Geometric Modular Design Approach), acestea urmând să fie construite la Șantierul Naval „Damen” Galaţi. În „Studiul de concept” pentru „Corvetă multifuncţională”, elaborat în cadrul MApN, au fost analizate 13 proiecte de corvete, din care patru proiecte puteau satisface cerinţele Forţelor Navale Române. În documentația tehnică erau trecute și două argumente care au stat la baza deciziei ca cele patru corvete „SIGMA 10514” să fie construite la Șantierul Naval din Galați. În primul rând pentru că la Galați au mai fost construite astfel de corvete. „Se poate realiza şi integra la Şantierul Naval Damen Galaţi SA, care face parte din Damen Shipyards Group, care a mai construit nave din această clasă”, se spunea în documentul citat. În documentație se spunea clar că acest contract se încheie „în vederea furnizării de către Damen Shipyards Group, prin Damen Schelde Naval Shipbuilding BV, a patru corvete din clasa SIGMA, construite şi dotate în Şantierul Naval Damen Galaţi SA”. Costul proiectului era de 4,3 miliarde de lei, eșalonat până în 2020. Mai exact, câte 562 de milioane de lei în 2017 şi 2018, câte 1,215 miliarde de lei în 2018, 1,26 miliarde de lei în 2019 şi 720 de milioane de lei, alocaţi în 2020. În campania electorală din 2016, programul corvetelor a fost blocat de Dragnea Însă în noiembrie 2016 era campanie electorală pentru alegerile parlamentare și cazul celor patru corvete a fost unul din subiectele pe care politicienii s-au contrat prin schimburi dure de replici. Tonul a fost dat de liderul de atunci al PSD, Liviu Dragnea, care a cerut blocarea proiectului de HG a Guvernului Cioloș fără o motivație clară, dar lăsând să se înțeleagă că la mijloc ar fi o afacere discutabilă, fiind cheltuiți 1,6 miliarde de euro pentru construirea a patru nave, deși concret o mare parte din acești bani erau destinați achiziționării armamentului și instruirii militarilor, construirea corvetelor reprezentând doar 10%, adică 160 milioane de euro. În 2019, cele patru corvete ar fi intrat în dotarea Forțelor Navale… Așa a început tergiversarea programului de dotare a Forțelor Navale cu cele patru corvete multirol. În 2019 a fost organizată licitația, la care au depus oferte Naval Group (Franţa), Damen (Olanda) şi Fincantieri (Italia). Licitația a fost câștigată de Naval Group, asociat cu Șantierul Naval Constanța, cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, pe locul doi a fost oferta Damen, de 1,25 miliarde de euro, urmată de oferta Ficantieri, de 1,34 miliarde euro. Timp de patru ani, Naval Group și Șantierul Naval Constanța au tot amânat semnarea contractului. Unul din motivele refuzului era valoarea mică a contractului, deși aceasta era valoarea din oferta cu care Naval Group a câștigat licitația iar după creșterea prețurilor la energie și materiale de construcții Guvernul Ciucă a aprobat și o actualizare a prețurilor din contract. Dacă proiectul nu ar fi fost blocat în campania electorală din 2016 și construirea celor patru corvete „SIGMA” ar fi început în 2017 după doi ani, adică în 2019, cele patru corvete ar fi intrat în dotarea Forțelor Navale. puterea.ro
dcp100168 Posted July 14, 2024 Author Posted July 14, 2024 România a produs zeci de nave militare pentru țări NATO, nimic pentru Armata Română Peste 30 de nave militare au fost lansate, în ultimul deceniu, din Șantierul Damen din Galați, singurul din România în care sunt construite ambarcațiuni pentru forțele navale. Aceste nave vor proteja apele teritoriale din țări precum Olanda, Belgia, Suedia, Pakistan sau Canada. Niciuna nu va apăra teritoriul României. O hală acoperită de 200 de metri lungime și aproximativ 20 înălțime este locul din România în care sunt construite navele care apără 13 țări din întreaga lume, majoritatea membre NATO. Bucățile de tablă sau profilele metalice sunt tăiate cu o precizie milimetrică de mașini de debitat imense, cu o deschidere a brațelor de aproape zece metri. „Vor forma viitorul puzzle numit navă”, spune mândru Valentin Chiosea, manager de proiect. Zeci de metri mai încolo, pe fluxul tehnologic, piesele tăiate devin subsansamble și compun primele corpuri de navă. Miroase a fier încins și a sudură, iar momentele de liniște sunt doar în pauza de masă. Oriunde ai privi, ceva este în mișcare: oameni sau utilaje. Suntem pe malul Dunării, la marginea orașului Galați. Pe o suprafață de 55 de hectare, aici se întinde șantierul naval. Construit în 1893 de industriașul Gheorghe Fernic, dezvoltat de regimul comunist, șantierul a fost preluat în 1999 de compania olandeză Damen. De peste un secol, locul a devenit unul în care se scrie istoria navală românească. Aici au fost asamblate, în perioada interbelică, două din cele trei submarine aflate în dotarea Armatei Române – NMS Rechinul și NMS Marsuinul. În 1960, tot de aici pleca nava cargo „Galați”, prima dintr-o serie de 4.400 tdw (unitate de măsură pentru capacitatea totală de încărcare a unei nave comerciale, egală cu o tonă) care aveau să formeze flota comercială maritimă a României. 14 ani mai târziu, de la aceleași cheu pornea o serie de șapte platforme de foraj marin. Locul a rămas unul al excelenței. În urmă cu trei ani, de aici își începea călătoria Nuyina, cel mai modern spărgător de gheață al Australiei. În aceleași hale se năștea HNLMS Karel Doorman, cea mai mare navă militară din dotarea marinei olandeze. Cu o lungime de 205 metri și un preț de 363 milioane euro, a intrat în administrarea beneficiarului în urmă cu doi ani. „Fratele” ei, HNLMS Den Helder, este deja aproape la fel de mare și mai are doar câteva luni de stat în docurile șantierului. Astăzi, în interiorul halei de producție, totul are dimensiuni gigantice. Poduri rulante cu o deschidere a brațelor de câteva zeci de metri cară cu ușurință greutăți de ordinul zecilor de tone. Tabla sau profilele tăiate de mașinile de debitat intră la utilajele de fasonat - niște prese puternice care îndoaie totul cu ușurința cu care un copil curbează o bucată de carton. Odată conturată forma bordajului, panouri de diferite dimensiuni intră la mașina de sudură automată. „Este cea mai nouă investiție a șantierului, un robot de sudură automată. Operează aproximativ 95% din sudura necesară unui panou cu o lățime maximă de 2,7 metri”, explică managerul de proiect Valentin Chiosea pentru Europa Liberă. El ne conduce apoi la „linia de secții plane”, o zonă de câteva zeci de metri lungime și aproximativ 20, lățime. Aici, panourile sunt unite unul de celălat, după care li se adaugă osatura navei. Grupate, formează primele secții din uriașul puzzle care va compune un nou vas, comercial sau militar. În imensitatea halelor dominate de griul betonului și al tablei prelucrate și de galben-albastrul utilajelor de producție, oamenii sunt pete uniforme în salopete albastre-portocalii. Unii sunt în continuă mișcare; alții stau de la câteva minute până la ore întregi la punct fix - polizează și sudează ceea ce roboții, oricât ar fi ei de avansați, nu reușesc să facă. Schimbarea de atitudine în materie de producție Dacă până acum 10-12 ani navele civile erau majoritare, producția din ultimul deceniu s-a schimbat. „Încărcarea șantierului la capitolul nave militare este acum undeva la 60%”, declară Doru Gaibăr, directorul general al Şantierului Naval Damen Galaţi, pentru Europa Liberă. Reconversia a venit treptat, după ce navaliștii gălățeni au dovedit că pot oferi calitatea necesară pentru astfel de proiecte. „Sunt materiale diferite, sunt tipuri de sudură diferite, sunt grosimi de table diferite, sunt pereți balistici, sunt cu totul și cu totul alte materiale față de ceea ce înseamnă comercial”, explică Gaibăr diferența dintre un vas obișnuit de transport și unul care intră în componența armatei. În plus, este nevoie de hale acoperite, în care ochiul curios al sateliților să nu pătrundă. Plus alte sisteme de securitate. În docuri, aproape gata de lansare, așteaptă nava de tip Combat Support Ship (CSS) pentru marina olandeză și un vas de patrulare pentru Pakistan. Din toamnă, la Galați intră în producție portavionul de drone destinat Marinei portugheze. Din ianuarie-februarie se pregătește terenul pentru construcția a patru corvete anti-submarin pentru armata olandeză. „Încet-încet, toată construcția de nave militare a guvernului olandez s-a mutat către șantierul din Galați și-n momentul actual orice discuție despre o navă militară în Olanda include și discuția despre șantierul naval din Galați”, spune directorul Damen Galați. Întrebat câte nave militare a livrat Guvernului României în cei 25 de ani, de când s-a schimbat acționariatul, Doru Gaibăr răspunde scurt: „Pe parte strict militară, nimic!”. Prevăzători pe timp de pace În decembrie 2016, guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș anunța că va aloca 1,6 miliarde de euro pentru construcția a patru corvete și modernizare a două fregate Tip 22 din dotarea Forțelor Navale, cumpărate din Marea Britanie. Expunerea de motive a Hotărârii de Guvern de acum opt ani arăta că navele erau „depăşite din punct de vedere operaţional şi tehnic, cu interoperabilitate limitată în raport cu navele altor state membre NATO, având resursa de viaţă epuizată şi dotare cu echipamente şi tehnică de provenienţă estică, a căror modernizare nu este fezabilă”. Contractul urma să fie acordat celor de la Damen Galați. Trei luni mai târziu, în martie 2017, noul guvern condus de Sorin Grindeanu (PSD-ALDE) anula comanda. „Având în vedere neîndeplinirea condiţiei suspensive ce se referă la aprobarea în prealabil a avizului parlamentului pentru toate investiţiile mai mari de 100 de milioane de euro, am propus abrogarea acestei hotărâri de guvern”, explica ministrul de atunci al Apărării Naționale, Gabriel Leș. „Ceea ce vreau să vă asigur este faptul că acest program major de înzestrare al Armatei României nu se stopează, va merge mai departe”, adăuga el. Mai departe a mers doar schimbarea de guverne. Pe 15 februarie 2018, Executivul condus de Viorica Dăncilă adopta o hotărâre prin care se decidea dotarea Armatei Române cu patru corvete multifuncționale – nave de dimensiune medie, foarte rapide, care pot intra într-o confruntare cu nave mai mari, cu submarine sau cu aviația. „Pentru Armata României este esenţial ca prima corvetă să fie construită şi dotată în maximum trei ani de la semnarea primului contract”, se arăta în documentul guvernamental consultat de Europa Liberă. În funcţie de sumele alocate prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, cele patru nave urmau să fie construite în maximum șapte ani. Conform calendarului, România trebuia să aibă deja cel puțin una sau două operaționale și restul în lucru. „Navele de luptă se realizează într-un timp relativ îndelungat şi depind de livrarea multor componente cu ciclul lung de fabricaţie. Pentru atingerea obiectivelor prezentate anterior este necesară modificarea unor prevederi legislative din domeniul fiscal care să permită atingerea termenelor de livrare ale navelor”, se mai arată în documentul guvernamental. Mai era prevăzut faptul că, pentru Armata României, este fundamental ca realizarea lucrărilor de construcție și dotare a celor patru corvete să se facă în România, pentru satisfacerea cerințelor de securitate. Patru ani de birocrație Un an mai târziu, în 2019, asocierea dintre grupul Naval Group (Franța) și Șantierul Naval Constanța a fost declarată câștigătoare cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro, sumă ce includea și modernizarea a două din cele trei fregate second-hand cumpărate de Armata Română din Marea Britanie. Oferta firmei de pe locul doi, Damen Galați, era mai mare cu 50 de milioane de euro. Anunțarea rezultatelor a fost urmată de contestații, soluționate în vara anului 2020. De atunci, între Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Asocierea Naval Group (Franța) și Șantierul Naval Constanța au început mai multe discuții. Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, unul dintre cei care a condus MApN în timpul discuțiilor cu partea franceză, declara în august 2023 pentru Europa Liberă că, în timpul mandatului său, echipa de la MApN a încercat să medieze, fără succes, neînțelegerile „dintre cei doi parteneri”. Pe 16 iulie 2023, ca urmare a refuzului ofertantului desemnat câștigător de a semna acordul-cadru, Ministerul Apărării a considerat că asocierea câștigătoare nu își menține oferta. Zgârciți pe timp de război Decizia a fost urmată, în primăvara anului 2024, de un document prin care Guvernul anunța că renunță complet la programul de înzestrare. „Având în vedere nemenținerea ofertei de către entitatea declarată câștigătoare și lipsa fondurilor necesare pentru continuarea procedurii prin inițierea discuțiilor cu participanții clasați pe locul 2 sau 3, autoritatea contractantă a procedat la anularea procedurii”, se arată în Nota de fundamentare a Hotărârii adoptate în luna martie de Guvernul Ciolacu. Diferența de 50 de milioane de euro dintre prima poziția și cea de-a doua nu era mare, raportat la valoarea totală a contractului, respectiv 1,2 miliarde de euro. „Lipsa fondurilor necesare” invocată de guvern este bizară în contextul în care, dintr-un buget de 2,5% din PIB pentru 2023, MApN a reuşit să cheltuiască doar 1,58%, mai puţin decât înainte de războiul declanşat de Rusia în Ucraina. Poliția de Frontieră, singurul beneficiar guvernamental român În vreme ce guvernanții români fac și defac hârtii, peste 30 de nave militare au fost produse la șantierul Damen Galați pentru diferite state, majoritatea fac parte din NATO. Singurele achiziții făcute de statul român în ultimii ani, prin Poliția de Frontieră, au fost nava amiral „Ștefan cel Mare”, două șalupe de patrulare, în 2022, și alte două nave de patrulare, în 2023. Toate au fost finanțate cu fonduri europene. Din punct de vedere al navelor mari, flota română deține trei fregate și patru corvete. Cu o singură excepție, toate sunt fabricate înainte de 1989, atunci când încă mai era Războiul Rece dintre NATO și URSS plus sateliții din blocul comunist. Excepția este reprezentată de o corvetă construită în 1996. Europa Liberă a vorbit despre starea actuală a flotei maritime militare și nevoile ei cu fostul Comandant al Componentei Operaţionale Navale şi Locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Constantin Ciorobea. „Dacă Uniunea Europeană ne-ar cere acum să acționăm undeva în Marea Roșie, de exemplu, o să refuzăm categoric pentru că nu avem ce navă să trimitem acolo fără ca acea navă să fie în pericol, să fie scufundată. De aici nevoia unui program de corvete”, a explicat Ciorobea. Conform acestuia, reluarea unor negocieri pentru un nou program de corvete multifuncționale este puțin probabil pe termen scurt, în contextul în care Marina Română este observator în programul corvetă multi-rol al Uniunii Europene – PESCOM. „Cred că, în 2030, prototipul va fi lansat la apă și în condițiile astea, România fiind partea acestui program, probabil undeva spre după 2035, vom putea accesa acest program, să luăm modelul de navă respectiv și să-l facem ori într-un șantier din România ori în una din țările care sunt angrenate în program, adică Franța, Spania, Italia și Grecia”, susține Ciorobea. Lansarea unui nou program propriu ar presupune, în opinia sa, patru ani de analize și licitații plus alți trei până la producția primei nave. „Dacă iese prima navă în 2031 și, pe partea cealaltă, am în 2035 programul de corvetă europeană, eu mai repede aș merge pe programul acela, pentru că o să avem o platformă comună la nivelul Uniunii Europene”, este de părere Ciorobea. Rămâne de văzut dacă și istoria va acorda acest răgaz, de cel puțin un deceniu. Lecția pakistaneză În iunie 2017, în timp ce Nawaz Sharif era premier al Pakistanului, Ministerul Apărării din această țară comanda la șantierul naval Damen din Galați două nave de patrulare, similare corvetelor dorite de Armata Română. Șapte ani mai târziu, România are zero corvete noi, Pakistanul are două care deja patrulează în Marea Arabiei din Oceanul Indian și alte două care vor fi livrate, tot de șantierul gălățean, în cursul acestui an. Prima dintre ele va fi predată pe 23 iulie. Cât ar avea România de așteptat dacă s-ar decide în sfârșit să lanseze o comandă? „Dacă astăzi s-ar semna contractul, cred că ar fi necesare șase-opt luni pentru proiectare, doi ani pentru construcție și probabil șase-opt luni pentru livrare”, estimează Doru Gaibăr, directorul general al Şantierului Naval Damen Galaţi. Trei ani în care cursul lumii poate căpăta direcții greu de prezis. Agenda de comenzi plină vs. bâjbâieli guvernamentale În vreme ce Guvernul României nu se hotărăște să lanseze cererea pentru navele militare, șantierul Damen din Galați are agenda plină pentru următorii 15 ani. „Avem acum un portofoliu de comenzi militare până în 2039, care începe să capete formă și care urmează a fi confirmat o dată la trei-patru-cinci ani, depinde de clientul nostru și de momentul când dorește să declanșeze construcția navelor”, prezintă situația Doru Gaibăr. Și-n vreme ce navaliștii gălățeni sunt copleșiți de volumul de muncă, dinspre Palatul Victoria vin noi promisiuni. Nimic concret. „La nivel european este un plan integrat în ceea ce privește corvetele. Nu ascund că am stat de vorbă și cu doamna prim-ministru Meloni (Giorgia Meloni, premierul Italiei, n.r.), deoarece știm că sunt două șantiere navale (din Brăila și Tulcea, n.r.) unde acționariatul lor este al statului italian. Am stat de vorbă şi cu domnul ministru al Apărării şi urmează în perioada următoare să luăm decizii, astfel încât mare parte din înzestrarea MApN să se facă pe teritoriul și industria românească”, declara premierul Marcel Ciolacu, în mai, într-o vizită la Roma. Singura problemă a celor două șantiere la care se referă premierul Ciolacu este că nu fac nave militare. La fel ca în cazul constructorului din Constanța, care nu a putut onora licitația câștigată. Europa Liberă a întrebat, în iunie, reprezentanții Ministerului Apărării cu ce vor înlocui programul strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională”, care a fost anulat; când va deveni operațional și ce anume prevede în materie de dotare a Forțelor Navale Române. Nu am primit niciun răspuns. Și-n timp ce reprezentanții Guvernului României tac, cei peste 1.500 de angajați de la Damen Galați fac ceea ce știu ei mai bine: nave. Indiferentă la fluctuațiile politice autohtone, agenda lor de lucru e plină. europalibera.org
dcp100168 Posted July 28, 2024 Author Posted July 28, 2024 Nava militară HUNAIN, construită la Damen Galaţi, a fost livrată oficial către Marina pakistaneză Nava HUNAIN, construită la Şantierul Naval Damen Galaţi, a fost livrată joi, în Portul Constanţa, Marinei pakistaneze. La ceremonie au participat delegaţi civili şi militari de nivel înalt, inclusiv membri ai corpului diplomatic. Amiralul Naveed Ashraf, NI(M),T.Bt, şeful Statului Major al Forţelor Navale ale Marinei pakistaneze, a fost invitatul principal al ceremoniei, la care au mai participat generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării, şi viceamiralul Mihai Panait, şeful Forţelor Navale Române. PNS HUNAIN este o platformă multifuncţională şi extrem de agilă de dimensiuni şi tonaj mediu. Nava este capabilă să efectueze o varietate de operaţiuni maritime cu elicopterul multirol îmbarcat. Poate opera independent sau ca parte a grupului operativ pentru durate sporite, pentru a îndeplini mai multe sarcini, inclusiv asistenţă umanitară şi ajutor în caz de dezastre, operaţiuni de securitate maritimă şi operaţiuni de căutare şi salvare, potrivit Damen. Amiralul Naveed Ashraf a apreciat competenţa profesională şi înaltul grad de specializare în domeniul construcţiilor navale a muncitorilor români de la Şantierul Naval Damen Galaţi, exprimându-şi încrederea cu privire la o posibilă cooperare viitoare. Potrivit reprezentanților Damen, HUNAIN este cea de-a treia navă militară livrată Marinei Pakistanului urmând ca până la sfârșitul anului să fie livrată și cea de-a patra navă de aceleași dimensiuni. Precedentele două au fost livrate în anul 2020 și 2021. Toate navele militare au fost construite la Șantierul Damen din Galați. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 17, 2024 Author Posted August 17, 2024 La „Damen” Galați se construiesc yahturi de lux. Prețul unui yaht de 80 de metri ajunge la 189 de milioane euro Șantierul Naval din Galați face parte dintr-un consorțiu de companii care construiesc împreună yahturi de lux în ediții limitate, printre acestea aflându-se și modelul „Amels 80”, care potrivit presei de specialitate „este gata să modeleze viitorul yachtingului de lux” și care costă de la 150 la 189 de milioane de euro. La Șantierul Naval „Damen” din Galați a avut loc zilele trecute lansarea la apă a unui nou model de yaht, „Amels 80”, cu lungimea de 80 de metri și cu propulsie hibridă, cu amenajări și facilități de lux. La Șantierul Naval din Galați au mai fost construite yahturi „Amels 60”, cu lungimea de 60 de metri, iar anul trecut, în luna iunie, a fost livrat un yaht „Amels 120”. Yahtul model „Amels 80”, lansat la apă zilele trecute la „Damen” Galați va fi livrat în anul 2026. Acest model este anunțat deja ca unul care va aduce schimbări ale trendului de pe piața construcțiilor de yahturi de lux. „Amels 80 este cel mai recent și cel mai mare model care se alătură gamei Amels Limited Editions. Cu doar 20 de metri mai lung decât Amels 60, dar cu un volum de aproape 3 ori mai mare, impresionanta listă de facilități include o terasă la soare întinsă de 200 de metri pătrați, o piscină mare și două jacuzzi, un club de plajă extins cu deschideri pe trei laturi, un spa wellness și șapte cabine de lux, inclusiv o punte dedicată proprietarului. Cu un design exterior de la Espen Øino și un pachet de inginerie de la Amels, această realizare a gamei de ediții limitate este construită folosind unele dintre cele mai durabile materiale și tehnologie hibridă inovatoare”, se spune în prezentarea „Amels 80”. A fost realizată o hală specială pentru construirea yahturilor S-a discutat foarte puțin, aproape deloc, despre construirea de yahturi de lux la Șantierul Naval din Galați, atenția presei fiind atrasă de navele militare, navele speciale pentru parcurile eoliene din Marea Nordului, feriboturile pentru Canada sau spărgătorul de gheață pentru Anctartica, proiecte mult mai importante. Dar și reprezentații șantierului naval au fost foarte discreți cu privire la yahturile construite. Administrația Șantierului Naval „Damen” a anunțat în urmă cu cincisprezece ani că intenționează să treacă la construirea yahturilor de lux. „Sunt nave foarte pretenţioase, a căror construcţie poate dura. În plus, şi costul lor e unul foarte ridicat, putând ajunge până la 1,6-1,8 milioane de euro pe metrul liniar”, declara Gelu Stan, directorul de atunci al „Damen” Galați. Între timp, pe Cala „Dunăre” a șantierului naval a fost construită o nouă hală de montaj al corpurilor de navă, cu dimensiuni și echipamente adaptate construirii corpurilor de yahturi. La construirea yahturilor din gama „Amels” cooperează mai multe companii, „Amels”, Șantierul Naval „Damen” Galați, „Espen Øino”, „Damen Yachting”, „Synot Yacht Architecture 7”, Șantierul „Damen” Vlissingen, fiecare cu specializarea sa. Corpurile yahturilor sunt construite la Galați, în baza proiectului de arhitectură navală a „Damen Yachting”. La șantierul naval din Galați se realizează și montarea unor echipamente, după care yahturile sunt transferate la alt șantier din cadrul grupului, la Șantierul „Damen” din Vlissingen, din Olanda, unde sunt finalizate echiparea și amenajările navei. Un yaht „Amels 80”, are amenajări de lux și costă de la 150 la 189 de milioane de euro Potrivit „Boat International”, yahtul „Amels 80” a fost proiectat de „Espen Øino International”, care are în portofoliu alte 69 de super-yacht-uri, arhitectura navală a fost dezvoltată de „Damen Yachting”, care a proiectat alte 31 de super-yacht-uri, iar interiorul iahtului a fost proiectat de Synot Yacht Architecture 7 Design, care are în portofoliu alte 33 de interioare de super-yacht proiectate. Yahtul cu deplasamentul de 2.175 de tone dead weight și lungimea de 80 de metri este construit cu o punte de tec, o cocă din oțel și suprastructură din aluminiu. Pe yaht sunt cabine de lux în care pot fi cazați 14 oaspeți, alte cabine pentru cei 21 de membri ai echipajului, o uriașă piscină cu jacuzzi pe terasa de la puntea principală, un club de plajă cu centru spa wellness, o sală de sport, saună. Un yaht model „Amels 80” are pe puntea principală și o zonă prova polivalentă, în care, după dorința proprietarului, poate fi amenajat un teren de baschet sau un heliport, pentru asigurarea la bord și a unui elicopter. Evident, în cazul unui yaht de lux cel mai important detaliu este prețul la care poate fi cumpărat. Potrivit „TWW Yachts”, prețul unui yaht modelul „Amels 80” este „de la 150 de milioane de euro” și crește în funcție de dotări, amenajări și facilitățile comandate de proprietar, dar alte organizații și publicații de yachting evaluează prețul unui „Amels 80” la 189 de milioane de euro. În 2023, pleca de la Galați super-yahtul „Amels 120”, care rivalizează cu „Oceanco Koru”, yahtul lui Jeff Bezos. Publicația de specialitate „SuperYacht Times” prezenta pe 20 iunie 2023 super-yahtul „Amels 120”, cu lungimea de 120 de metri, care ajungea la Vlissingen, în Țările de Jos, după ce fusese construit și lansat la apă la Șantierul Naval „Damen” din Galați. „Superyacht-ul Amels 120 Full Custom are un design exterior cu cinci punți de Espen Øino International, cu arhitectură navală de Damen Yachting. Este cel mai mare iaht Amels construit în colaborare cu arhitectul naval Espen Øino și, odată terminat, va fi iahtul emblematic al companiei. (…) Se știu foarte puține despre iahtul Amels 120, dar construirea sa a început în 2021, cu Nick Flashman de la Deeside Maritime acționând ca reprezentant al proprietarului. Este, de asemenea, cel mai lung iaht cu motor din Țările de Jos, la doar șapte metri în spatele iahtului cu vele Oceanco Koru al lui Jeff Bezos, care ocupă primul loc”, scriau jurnaliștii de la „SuperYacht Times”. puterea.ro
dcp100168 Posted October 9, 2024 Author Posted October 9, 2024 (29 septembrie) La Galați se vor construi două feriboturi electrice pentru Canada Grupul Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada pentru livrarea a două feriboturi, navele urmând a fi construite în Șantierul Naval Damen Galați. Navele complet electrice vor contribui semnificativ la creșterea sustenabilității în regiune. Acestea vor naviga între terminalul de feribot Jack Layton din centrul orașului Toronto și Insulele Toronto, o destinație turistică importantă, situată într-o zonă cu trafic intens, aproape de malurile lacului Ontario. Grupul Damen construiește feriboturile pentru Toronto, în România, la Șantierul Naval din Galați, conform unui design realizat de Concept Naval din Quebec. Compania de arhitectură navală a dezvoltat designul navelor în ultimii doi ani, în strânsă colaborare atât cu clientul, cât și cu Damen. Feriboturile vor avea o lungime de 50 de metri și o lățime maximă de 13 metri. Unul dintre feriboturi va transporta pasageri și vehicule, iar celălalt pasageri și biciclete. „Am ales Damen pentru acest proiect datorită palmaresului lor remarcabil”, a declarat un purtător de cuvânt al orașului Toronto. „După un proces cuprinzător de solicitare de oferte, Damen a fost desemnat furnizorul de top, excelând în domenii critice precum experiența, capacitățile operaționale, competențele tehnice și prețurile competitive.” La rândul său, directorul de Produs al Damen, Henk Grunstra, a declarat: „Cu aceste noi feriboturi, orașul Toronto face un pas important spre un transport public cu emisii reduse de carbon. Navele complet electrice reprezintă o soluție ideală pentru o rută scurtă precum aceasta, aflată la o distanță ușor accesibilă de infrastructura de încărcare. Așteptăm cu nerăbdare construcția acestor feriboturi și o colaborare de succes cu orașul Toronto și Concept Naval.” De asemenea, Eric Garant, director general al Concept Naval, a declarat: „Ca firmă de arhitectură navală, Concept Naval este mândră să colaboreze cu Damen la proiectul inovator al feriboturilor 100 la sută electrice pentru orașul Toronto. Acest proiect este conceput pentru a răspunde nevoilor orașului și numeroșilor călători către Insulele Toronto. Prin expertiza combinată a Concept Naval și Damen, ne propunem să oferim un serviciu de transport maritim sustenabil și eficient, aflat în avangarda tehnologiei, contribuind la un viitor mai verde pentru comunitatea din Toronto.” Feriboturile destinate orașului vor reprezenta a 23-a și a 24-a livrare de feriboturi realizată de Damen pentru Canada, în ultimii zece ani. Printre acestea se numără mai multe nave complet electrice și hibride, în contextul în care Damen face progrese în a deveni cel mai sustenabil furnizor de soluții maritime. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 9, 2024 Author Posted October 9, 2024 (3 octombrie) La Galați a început construirea primului „portavion de drone” din lume! În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc ceremonia de începere a debitării și punere a chilei pentru o navă multifuncțională de ultimă generație – un portavion de drone, destinat Marinei Militare din Portugalia. Invitați de onoare ai ceremoniei au fost ministrul portughez al Apărării, Nuno Melo, șeful Statului Major al Marinei Portugheze, amiralul Gouveia e Melo, precum și ambasadorul Portugaliei în România, Excelența Sa, Paulo Cunha Alves. Contractul pentru construirea acestei nave – o premieră în industria navală militară – a fost semnat în noiembrie 2023, în urma unei licitații. Proiectul este finanțat de Mecanismul de Redresare și Reziliență (RRF) al Uniunii Europene, care face parte din NextGenerationEU (pachetul de redresare economică pentru sprijinirea statelor membre UE afectate de pandemia de COVID-19). Gazdă a ceremoniilor din Șantierul Naval Damen Galați a fost, alături de constructorii gălățeni, directorul comercial al Grupului Damen, Jan-Wim Dekker. Acesta a precizat că, luând în considerare conceptul prezentat de Marina Portugheză, Damen a cooperat îndeaproape cu aceasta în dezvoltarea unei nave care să îndeplinească cerințele specifice. Nava, NRP Dom João II, oferă o versatilitate de neegalat, cu capabilități care includ cercetare științifică și tehnologică, căutare și salvare, ajutor de urgență, precum și siguranță maritimă și monitorizare a mediului și a condițiilor meteorologice. Având în vedere importanța tot mai mare a dronelor și tehnologiei autonome în ajutorul de urgență și supraveghere, nava multifuncțională este capabilă să transporte și să lanseze Vehicule Subacvatice Fără Pilot (UUV), Vehicule de Suprafață Fără Pilot (USV) și Vehicule Aeriene Fără Pilot (UAV). Pentru acestea din urmă, nava dispune de un heliport de 96 x 11 metri. Nava de 107 metri dispune de 650mp de spațiu pe punte, potrivit pentru transportul până la 18 TEU-uri. La nevoie, aceasta poate găzdui sisteme modulare specifice misiunii, cum ar fi spitale, camere hiperbarice și echipamente ROV. Pentru a facilita explorarea oceanelor și cercetarea, nava va fi dotată cu facilități de laborator de ultimă generație și cazare pentru personalul științific. Ministrul portughez al Apărării, Nuno Melo, a subliniat importanța strategică pe care portavionul de drone construit la Galați o va avea pentru țara sa: ”A investi în domeniul maritim înseamnă a investi în viitorul Portugaliei și al cetățenilor săi. Ca națiune europeană și atlantică, cu o bogată moștenire globală, interesele noastre se află atât în Europa, cât și în Atlantic, cele două spații cele mai vitale de interes național. Poziționată ca o punte-cheie între Europa, Africa și Americi, Portugalia se află în centrul globalizării, jucând un rol central în afacerile maritime la scară globală. Această poziție vine însă și cu o responsabilitate. Vasta zonă maritimă aflată sub jurisdicția portugheză reprezintă o mare parte a zonelor economice exclusive ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Protecția acestui domeniu este esențială, mai ales că ne confruntăm cu o concurență strategică tot mai mare în Atlanticul de Nord. Este imperativ să ne consolidăm capacitățile de a aborda aceste amenințări. Viitoarea navă multifuncțională este un element cheie pentru a răspunde acestor provocări. Încorporând tehnologii avansate, cum ar fi sistemele robotice aeriene, de suprafață și subacvatice, alături de inteligența artificială, ne poziționăm în fruntea inovației maritime. Această navă nu numai că va spori eficacitatea și siguranța operațiunilor noastre pe mare, dar va contribui și în alte domenii, de la monitorizarea mediului până la aplicarea regulamentelor privind pescuitul și cercetarea științifică”. Ceremonia de punere a chilei este, în tradiția navaliștilor, momentul în care nava ”prinde viață” și are vechime de secole, fiind moștenită de la vechii corăbieri. Ceremonia constă în plasarea unei monede sub chila navei, gest considerat aducător de noroc și prosperitate pentru nava care va înfrunta mările. Numele navei inovatoare construite la Galați va fi legat de cel al Regelui João al II-lea, numit adesea „Prințul Perfect”, care a jucat un rol esențial în modelarea Epocii de Aur a Portugaliei din timpul Marilor Explorări geografice, și va simboliza nu numai un tribut adus moștenirii regale, ci și continuitatea tradiției maritime a Portugaliei. Nava NRP Dom João II este programată pentru livrare în 2026, când se va alătura altor două nave construite de Damen, NRP Bartolomeu Dias, de 122 metri lungime, și NRP D. Francisco de Almeida. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 15, 2024 Author Posted November 15, 2024 Șantierul naval Damen Galați construiește patru feriboturi electrice pentru BC Ferries Șantierul Naval Damen Galați a găzduit ceremonia de punere a chilei pentru primele două feriboturi complet electrice dintr-o serie de patru, destinate companiei BC Ferries, anunță compania. Acest eveniment marchează o etapă din a treia fază a construcției feriboturilor din clasa Island, flota BC Ferries urmând să includă astfel zece nave marca Damen. În etapa a doua a programului, recent finalizată, Damen a livrat patru feriboturi hibride diesel-electrice, nave cu emisii reduse, menite să pregătească terenul pentru proiectul navelor complet electrice. Odată cu disponibilitatea energiei regenerabile existente la țărm pentru încărcarea navelor, cele patru feriboturi complet electrice vor putea opera în condiții de zero emisii, spun reprezentanții companiei. „Atingerea etapei de instalare a chilei ne aduce cu un pas mai aproape de punerea în funcțiune a acestor nave. Aceste feriboturi nu doar că vor reduce impactul asupra mediului, ci vor aduce și o capacitate sporită, o fiabilitate mai mare a serviciilor și o experiență de călătorie mai silențioasă și mai eficientă pentru clienții noștri”, a declarat Nicolas Jimenez, CEO-ul BC Ferries. Bazate pe modelul Damen RoRo 8117 E3, navele vor transporta până la 390 de pasageri și 47 de vehicule între insulele Nanaimo și Gabriola, respectiv Campbell River și Quadra. Pe lângă nave, Damen va furniza celor de la BC Ferries și instalațiile necesare pentru reîncărcarea bateriilor feriboturilor în timpul îmbarcării și debarcării. Pentru a asigura funcționarea optimă a infrastructurii de încărcare, Damen va testa un turn de încărcare instalat în șantierul din Galați. „Instalarea chilei reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea proiectului Island Class. Împreună, Damen și BC Ferries au dezvoltat acest proiect de feriboturi încă din 2016”, a precizat Leo Postma, directorul de vânzări Damen pentru zona America. Contractul actual dintre Damen și partenerul canadian prevede construirea, la Galați, a șase feriboturi complet electrice. Lotul include patru feriboturi din clasa Island, programate să intre în funcțiune în Canada în 2027, și două feriboturi destinate orașului Toronto. Șantierul Naval Damen Galați, cu o suprafață de 55 de hectare și aproximativ 1.800 de angajați, este una dintre cele mai mari unități de producție ale Grupului olandez Damen, care deține 35 de șantiere la nivel global. Din 1999, Șantierul Naval Damen Galați a livrat peste 400 de nave către clienți din întreaga lume, inclusiv 30 de nave militare construite pentru 13 țări, printre care și state membre NATO și UE. Compania produce o gamă variată de nave, incluzând nave de patrulare, nave offshore, feriboturi, drage, barje, super-iahturi, nave militare și remorchere. economedia.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now