Jump to content

Cristina Lefter - îmblânzitoarea culorilor


dcp100168

Recommended Posts

Cristina Lefter - îmblânzitoarea culorilor

Pe un cearşaf întins pe iarbă, între zeci de cutii de vopsea emailată, în genunchi, rugându‑se, parcă, pentru sufletul culorilor, aşa am găsit‑o pe Cristina Lefter, la Muzeul de Artă Vizuală, unde se desfăşoară a cincea ediţie a Taberei de creaţie "Arta ca viaţă". După ce a terminat de picurat de pe vârful pensulelor câţiva copaci în vâltoarea toamnei, am putut sta de vorbă.

‑ Cine este Cristina Lefter?

‑ Sunt o pictoriţă care a descoperit desenul la cinci ani. La început a fost ca o necesitate. Camera mea era plină de tuburi de culori, de desene, de materiale pe care le tăiam şi făceam tot felul de colaje. Părinţii au văzut că am acest har şi m‑au dat la o şcoală particulară de pictură la vârsta de zece ani, în oraşul în care m‑am născut - Teleneşti din Republica Moldova. Acum continuă să fie tot o necesitate. Am făcut apoi Liceul de Artă "Octav Băncilă" de la Iaşi şi facultatea tot aici. După ce am terminat cursurile facultăţii am făcut tot ceea ce se cere ca să mă pot înscrie la Uniunea Artiştilor Plastici. Apoi am hotărât să plec în Italia, o ţară care‑mi devenise dragă de pe băncile facultăţii, dar pe care n‑o văzusem niciodată. Stau acolo de şapte ani, întâi am locuit în Padova, apoi m‑am mutat la Milano.

‑ Cum a fost să începi să lucrezi într‑o ţară străină, unde nimeni nu auzise de tine?

‑ Absolvind Artele, am studiat multă teorie şi am lucrat mult. Când am ajuns în Italia, am avut chiar complexe din cauza aceasta, pentru că nu aveam un stil al meu. Eram foarte academică şi plină de teorie. Am încercat să lucrez cu câteva galerii. Cei de acolo mi‑au spus că e foarte bine ce fac, din punct de vedere al tehnicii sunt deosebită, dar nu am un stil. Mi s‑a spus că trebuie să fiu eu însămi. Aşa că de‑abia de aici a început adevărata mea bătălie cu pictura. Nu mai dormeam nopţile, încercam toate tehnicile posibile, în căutarea propriului eu artistic, până am descoperit vopseaua emailată, smalţurile. Iniţial am introdus aceste culori în peisaje, iar după trei ani de zile a început să mi se definească stilul. Am mers din nou la o galerie de artă şi le‑am arătat ce lucrez. Şeful galeriei mi‑a spus că în cei 50 de ani de activitate nu a văzut un asemenea stil. Am început să vând atât de mult, exigenţele au fost atât de mari, încât am fost nevoită să lucrez, zi‑noapte, ca să‑mi perfecţionez tehnica şi să‑mi onorez comenzile. Sunt conştientă că sunt abia la început. Nu sunt un artist consacrat. Mai am mult de lucru. Dar sunt pe drumul cel bun. În Italia, dacă eşti renumit, faci bani frumoşi din artă. Sunt artişti care au ateliere de 4000 de metri pătraţi, cu piscină şi cinematograf. Dar aceştia nici nu mai lucrează. Au câte 40 de elevi care le fac treaba, iar ei semnează tablourile, ca primarul. Pentru mine este ceva aberant. Nu e normal să faci din artă o fabrică pe profit.

‑ Spune‑mi cum îţi pictezi tablourile şi cum ai ajuns la tehnica aceasta foarte originală.

‑ Nu sunt prima care a folosit emailurile în pictură. Jackson Pollock a fost primul din istoria artei care a folosit emailurile, iar tehnica se numeşte "drip painting". Diferenţa e că el doar stropea pânza, dar avea o sensibilitate şi o cromatică excepţionale. Eu mi‑am personalizat tehnica aceasta, aducând‑o spre figurativ, portrete, peisaje, naturi moarte. El picta abstract. Ador culorile acestea, cu toate că sunt foarte toxice, mi s‑a spus să nu mai lucrez cu ele pentru că e rău pentru sănătatea mea. Dar nu pot renunţa. Acasă lucrez cu masca de gaze, aici, pentru că e în aer liber nu am mai pus‑o. Îmi place să le îmbin. E o adevărată alchimie această tehnică. Fiecare culoare are personalitatea ei: una vrea diluant pe bază de in, alta diluant sintetic, terpinol, terebentină. Mă simt într‑un fel ca o îmblânzitoare de lei, lucrând cu aceste culori. Dacă aş pune o culoare peste alta şi diluanţii nu sunt compatibili, s‑ar "mânca" între ele şi aş strica tabloul. La fel şi dacă n‑aş şti să dozez corect diluantul. Am stricat la pânze, până să aflu caracterul fiecărei culori ca s‑o pot domina�

‑ Ce planuri de viitor ai? Ce‑ţi doreşti de la viaţă? Mai ai timp şi de copii, de căsătorie, în frenezia culorilor în care trăieşti?

‑ Visez să am chiar trei copii. Dar nu ştiu dacă voi avea vreodată timp să‑i fac şi să mă ocup de ei. Sunt galerii care nu vor să lucreze cu femei măritate, pentru că s‑au ars. Au început bine, dar din cauza copiilor, n‑au mai pictat. Iar eu sunt într‑o dilemă. Deocamdată păşesc pe ce mi se arată. Am mult de lucru şi nu am timp de altceva. Dar mă consider norocoasă pentru că ceea ce fac eu place. Relaţia cu publicul este foarte importantă. M‑am mutat la Milano, de un an de zile, oraş considerat capitala artei în Italia. Vreau să particip la concursuri, deja am luat un premiu al juriului la o competiţie şi mă simt foarte stimulată în acest oraş. Este un mediu artistic deosebit, sunt peste 60 de galerii. Am vândut foarte bine la Milano, încă de la prima mea expoziţie. Am doi manageri, care se ocupă de lucrările mele. Unul mi‑a spus că un tablou de‑al meu, pe care l‑a văzut într‑o cafenea, i‑a schimbat realmente viaţa şi a dorit foarte mult să mă cunoască. E nemaipomenit când ştii că ceva din munca ta a reuşit să schimbe viaţa unui om. Nu‑mi doresc să schimb lumea, dar, dacă măcar un singur om s‑a transformat, în bine, din cauza a ceea ce pictez, înseamnă că sunt pe drumul cel bun.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26171

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.