Jump to content

Șef din Poliția Galați, prins beat la volan după ce a făcut un accident


dcp100168

Recommended Posts

Șef din Poliția Galați, prins beat la volan după ce a făcut un accident

Ofițerul a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea DN 26, la Vânători, în noaptea de joi spre vineri. Polițiștii sosiți la fața locului au avut o dublă surpriză: să constate că cel aflat la volan, rănit ușor în urma impactului cu pomul, era coleg cu ei și, în al doilea rând, că avea o alcoolemie peste limita contravențională, de 0,40 la mie. Ca urmare a incidentului, un serviciu strategic din cadrul IPJ Galați a rămas din nou fără șef, la nici doi ani după ce fostul comandant a fost și el destituit din cauza unor probleme penale.

Accidentul care nu a implicat vreo altă mașină sau persoană a avut loc în noaptea de joi spre vineri, puțin după miezul nopții, pe raza comunei Vânători. Mașina condusă de cel care avea să fie identificat drept Mihail Hâncu (42 ani), comisar șef de poliție și șef al Serviciului de Investigații Criminale, ar fi ieșit de pe carosabil și s-ar fi oprit într-un copac. În urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar șoferul, rănit, motiv pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Autoaccidentarea avea să fie ulterior consemnată de colegii de la Rutieră. Și nu doar atât, pentru că testarea pentru alcool, obligatorie în astfel de situații, a fost pozitivă.

"Un bărbat, cu vârsta de 42 de ani, domiciliat în municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, având direcția de deplasare dinspre localitatea de domiciliu către comuna Tulucești, la km 8+90 de metri, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare a autovehiculului, care a părăsit partea carosabilă și a lovit un pom ornamental. Conducătorul auto a fost preluat și transportat de un echipaj medical de la ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați, dar nu a rămas internat. La testarea alcoolscop, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că la unitatea spitalicească i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", ne-a informat oficial ag. șef pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, în cursul zilei de vineri, 24 noiembrie. 

Cms. șef Mihail Hâncu s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Conform Statutului Polițistului, acesta va fi pus la dispoziție odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale. Implicit, își pierde și funcția, cea de șef al Serviciului de Investigații Criminale. Pe lângă ancheta penală făcută de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ofițerul va trebui să facă față și unei cercetări interne.

"Precizăm faptul că bărbatul, care se afla la volanul autoturismului personal, are calitatea de polițist și este angajat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, motiv pentru care conducerea instituției a dispus de îndată Biroului Control Intern declanșarea cercetării disciplinare față de acesta", au completat reprezentanții IPJ Galați.

Funcție cu ghinion

Fost șef al Poliției orășenești Tg. Bujor, Mihail Hâncu se află în fruntea Serviciului de Investigații Criminale din luna iunie a acestui an, după ce structura a fost "decapitată" ca urmare a unui alt scandal, care l-a avut în prim-plan pe fostul șef, cms. șef Ionuț Surugiu. Acesta a fost destituit și trimis în judecată pentru abuz în serviciu și fals în pontaje, alături de fostul "număr doi" din IPJ Galați, cms. șef Daniel Miron. Serviciul de Investigații Criminale este unul dintre cele mai "grele" servicii din Poliție, obiectul său de activitate constând în anchetarea infracțiunilor de mare violență şi a celor cu prejudicii patrimoniale grave, gestionarea problematicii persoanelor urmărite sau dispărute și punerea în executare a mandatelor judecătorești.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.