dcp100168 Posted January 9, 2024 Posted January 9, 2024 Un bărbat a murit ars în propria locuință Incendiu cu final dramatic la Măstăcani, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări în toiul nopții după ce jarul dintr-o sobă a căzut pe materiale combustibile și a aprins totul în jur. Pompierii de la Tg. Bujor și de la Galați au fost alertați în jurul orelor 23,00, iar în momentul intervenției au constatat că focul cuprinsese deja toată casa, amenințând să se extindă și la gospodăriile din jur pe fondul vântului puternic. Misiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât salvatorii trebuiau să caute și să recupereze o persoană, proprietarul locuinței, în vârstă de 75 se ani, despre care li se spusese că s-ar afla în casa cuprinsă de foc. ”Concomitent cu acțiunile pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a constituit o echipă de căutare-salvare pentru căutarea unei persoane despre care vecinii și apelanta la 112, spuneau că s-ar afla în locuință. Din păcate, în interiorul unei camere a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 75 de ani, declarat decedat de echipajul SAJ care tocmai predase un pacient pe aceeași stradă”, a precizat cpt. Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. După stingerea incendiului, pompierii au stabilit cauza probabilă de producere a acestuia ca fiind jarul căzut din sistemele de încălzire. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now