Jump to content

PNL Galați și-a făcut academie de cadre la Ghidigeni


Recommended Posts

PNL Galați și-a făcut academie de cadre la Ghidigeni. Rectorul Stângă și decanul Tăbăcaru

Primăria unei comune gălățene s-a transformat în „școală de cadre” pentru membrii sau acoliții Partidului Național Liberal, partid în care este înregimentat și primarul localității. Toți „absolvenții” sunt conectați la senatorul PNL George Stângă.

Angajați pe bandă rulantă la Primăria Ghidigeni, mai mulți peneliști s-au transferat apoi, imediat, fără concurs, în posturi bănoase în diverse instituții publice din județul Galați. Cel mai cunoscut produs al „școlii de cadre” de la Ghidigeni este Dorin Meran, ajuns șef al Gărzii de Mediu Tulcea, trimis în judecată de DNA, în septembrie 2023, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 25.000 de euro de la un om de afaceri.

Comuna Ghidigeni a devenit fief al PNL după ce primar al localității a ajuns Eugen Tăbăcaru. Aflat în grațiile șefului PNL Galați, fostul senator George Cătălin Stângă, edilul de la Ghidigeni a răsplătit susținerea pentru funcția de primar.

În perioada 2020 – 2022, cel puțin cinci membri PNL au trecut pe la „școala de cadre” de la Ghidigeni. Concret, liberalii au fost angajați la Ghidigeni pentru a intra în tagma funcționarilor publici, după care s-au transferat în posturi cu influență în mediul de afaceri, bine retribuite.

Liderul Tineretului Liberal Galați, din polițist local la Ghidigeni, director de agenție

Primul beneficiar al „serviciilor” Primăriei Ghidigeni a fost Adrian Sorin Pîrvu, liderul de atunci al organizației Tineretului Național Liberal Galați, despre care presa a dezvăluit că este finul președintelui PNL Galați, George Cătălin Stângă. De altfel, relația naș-fin a fost asumată de Pîrvu.

În decembrie 2020, Primăria Ghidigeni a scos la concurs, pentru Adrian Sorin Pîrvu, un post de polițist local. Finul șefului PNL a concurat singur pe post, iar la 21 decembrie 2020 a fost declarat admis. A muncit fără preget la Ghidigeni, de Crăciun și de Revelion. Munca i-a fost răsplătită chiar în prima zi de lucru a anului 2021 (pe 4 ianuarie) cu un transfer pe funcția de „consilier superior” la serviciul din Galați al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Nu l-a apucat luna februarie la „Arii Protejate” pentru că deja i se pregătise o altă funcție – pe 25 ianuarie, tot prin transfer, Pîrvu a fost numit „director executiv” al Agenției de Mediu Galați.

„Am aflat de concurs de la Primăria Ghidigeni, de coordonator la poliţia locală şi astfel am devenit funcţionar public. Atunci eu locuiam în Munteni şi era aproape de Ghidigeni. Domnul primar mi-a prezentat fişa postului şi am aflat că trebuie să fac ture de noapte, lucru care nu mi-a convenit. În acel moment am solicitat transfer către Agenţia de Arii Protejate Galaţi. Ulterior am cerut transfer la Agenţia de Mediu”, a răspuns Pîrvu întrebărilor presei.

În final, fostul lider al organizației Tineretului Național Liberal Galați a ajuns într-un alt post călduț, plătit bine din bugetului statului – director la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Galați. Dovadă de caracter, în cercul de prieteni al lui Pîrvu a rămas însă și primarul PNL Eugen Tăbăcaru, cel care l-a botezat funcționar public.

În urma unei solicitări de presă a ziarului Cetățeanul, Primăria Ghidigeni a recunoscut că Adrian Sorin Pîrvu nu a lucrat nici măcar o zi în primărie, înainte de a fi transferat. „Domnul Sorin-Adrian PÎRVU a fost angajat în cadrul Primăriei Comunei Ghidigeni la data de 21.12.2020, pe bază de concurs de recrutare, în  funcţia de poliţist local,  Compartiment  Poliţie locală, iar începând cu data de 04.01.2021, urmare a adresei  nr. 8507, s-a modificat raportul de serviciu prin transfer la cerere la Serviciul teritorial Galaţi din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate”, a transmis Primăria Ghidigeni.

Numele lui Adrian Sorin Pîrvu apare într-un scandal legat de „Mafia balastierelor”. Presa a dezvăluit că, înainte să fie angajat la Primăria Ghidigeni, Pîrvu ar fi fost cercetat într-un dosar penal (nr. 4.801/P/2020), după ce firma familiei ar fi excavat ilegal nisip, fără a deține autorizație, la o balastieră din albia Siretului. În condițiile în care Pîrvu este anchetat pentru încălcarea „Legii Apelor”, una dintre legile de bază ale protecției mediului,  accederea sa ulterioară în funcția de director executiv al Agenției de Mediu Galați pare o glumă proastă.

Ca Gâsca prin apă…

Cristian Gâscă este un nume „greu” în politica gălăţeană, trecând, mai întâi, pe la PSD, apoi pe la PNL. El a ajuns, la un moment dat, chiar liderul organizației municipale a PNL Galaţi și a ocupat numeroase funcții publice (unii ar zice sinecuri), precum șef al Poliției Locale Galați sau președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Galați. La un moment dat, a fost în cărți pentru a ocupa chiar postul de prefect al Galațiului, pe vremea când Ludovic Orban era președintele PNL.

Gâscă este însă și el „absolvent” al școlii de cadre Ghidigeni. În decembrie 2020, atunci când a fost scos la concurs postul lui Adrian Sorin Pîrvu, Primăria Ghidigeni a anunţat că are nevoie şi de un jurist. La fel ca şi colegul său de partid, Cristian Gâscă a candidat singur şi evident că a obţinut postul.

Cine își putea însă închipui că un lider local al partidului de guvernământ se va îngropa în hârţoage la o primărie de comună? Nici măcar primarul Tăbăcaru…

La fel ca și Pîrvu, Gâscă a tăiat porcul de Crăciun și a petrecut sărbătorile de iarnă la muncă la Primăria Ghidigeni (haida-de – n.r.), apoi și-a luat și el zborul. Tot pe 4 ianuarie 2021, ziua județeană a migrației de partid (aceeași dată la care a fost transferat și Adrian Sorin Pîrvu), Gâscă avea cuibul aranjat la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) Galați, unde a primit postul de inspector superior.

„Domnul Cristian GÎSCĂ a fost angajat în cadrul Primăriei Comunei Ghidigeni la data de 21.12.2020, pe bază de concurs de recrutare, în funcția de consilier juridic, Compartiment Juridic, iar începând cu data de 04.01.2021, urmare a adresei nr. GLR REG 38313 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, s-a modificat raportul de serviciu prin transfer la cerere la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați”, ne-a comunicat, fără ocolișuri, Primăria Ghidigeni.

Și ANAF Galaţi s-a dovedit doar o escală pentru Cristian Gâscă. Acceptând noi provocări profesionale, în 2022 Gâscă a migrat la Prefectura Galaţi, unde a fost instalat pe postul de secretar general. În 2023, el a dat Galațiul pentru Capitală, mai exact pentru un loc călduț la Ministerul Finanțelor, pe postul de inspector superior.

Condamnatul Dorin Meran, „vedetă” a școlii de cadre Ghidigeni   

Dar „vedeta” școlii de cadre Ghidigeni este Dorin Meran, personajul principal al unui recent scandal de corupție.

La definiția „traseismului politic” ar putea fi atașată cu succes poza lui Dorin Meran. Oportunist, Meran a intrat în politică la PNȚCD, după care a trecut la socialiști (PSM). Apoi, a luat la rând PRM, PDL, PSD, PIN și, în final, PNL. Cu un asemenea CV, Dorin Meran a fost primit cu brațele deschise de liberali. Mare greșeală au făcut! Nu a contat nici faptul că, în 2012, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe Dorin Meran la 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendare condiţionată pentru deturnare de fonduri europene. Acum este trimis din nou în judecată, dar pentru luare de mită.

Încă din 2016, Dorin Meran derula afaceri cu Primăria Ghidigeni, firma sa primind de la primarul Eugen Tăbăcaru mai multe contracte, au dezvăluit sursele Cetățeanul.

În august 2021, Primaria Ghidigeni a scos la concurs chiar postul de jurist lăsat vacant de Cristian Gâscă. Deși încă ar fi derulat afaceri cu Primăria Ghidigeni, potrivit surselor (asta rămâne să o verifice organele abilitate), Dorin Meran a primit postul de jurist. Ulterior, cu patalamaua de funcționar public în buzunar, tot pe filiera PNL, Meran s-a transferat în postul de comisar-șef al Gărzii de Mediu Tulcea.

„Domnul Dorin MERAN a fost angajat în cadrul Primăriei Comunei Ghidigeni la data de 01.09.2021, pe bază de concurs de recrutare, în funcția de consilier juridic, Compartiment Juridic, iar începând cu data de 01.09.2022, urmare a adresei nr. 6128 a Gărzii Naționale de Mediu, s-a modificat raportul de serviciu prin transfer la cerere la Comisariatul Județean Tulcea de la nivelul Gărzii Naționale de Mediu”, ne-a comunicat Primăria Ghidigeni.

Noua funcție nu a fost cu noroc pentru Dorin Meran, pentru că, în septembrie 2023, el a fost înhățat de procurorii DNA. Liberalul a fost prins în flagrant, în timp ce primea o șpagă de 5.000 de de euro. Procurorii DNA spun că, în perioada 30 august – 4 septembrie 2023, Dorin Meran, în calitate de comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea, ar fi cerut de la un om de afaceri (martor în dosar) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, „pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control făcut de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrate de martor”. În 4 septembrie, Meran ar fi primit mita cerută în mașina sa, ocazie cu care a fost organizat flagrantul.

Liberal să fii, noroc să ai la sinecuri de partid

Ultimii, dar nu cei din urmă „absolvenți” ai școlii de cadre Ghidigeni sunt Nicușor Dorinel Marcu și Alexandru Miluță.

De profesie medic veterinar, Nicușor Dorinel Marcu este un alt liberal de frunte. La alegerile locale din 2020, el a candidat la funcția de primar al comunei gălățene Țepu, dar a luat… țeapă, primar fiind ales candidatul PSD.

Resemnat, Marcu s-a gândit să devină funcționar public. I-a venit în ajutor tot colegul de partid Eugen Tăbăcaru. În august 2021, Primăria Ghidigeni a organizat, se spune că pentru Nicușor Dorinel Marcu, un concurs pentru ocuparea unui post la Compartimentul Agricol. Asta cu toate că pregătirea sa era de medic veterinar. Minune sau nu, Marcu a câștigat concursul, dar a fost tot o simplă escală profesională. După numai trei săptămâni, Nicușor Dorinel Marcu s-a transferat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați, pe postul de consilier superior.

Domnul Nicuşor-Dorinel MARCU a fost angajat în cadrul Primăriei Comunei Ghidigeni la data de 01.09.2021, pe bază de concurs de recrutare, în funcția de consilier, Compartiment Agricol, iar începând cu data de 19.10.2021, urmare a adresei nr. 26720 a Direcției Sanitare Veterinară, s-a modificat raportul de serviciu prn transfer la cerere la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați”, ne-a comunicat Primăria Ghidigeni.

Potrivit surselor Cetățeanul, Alexandru Miluță a fost șeful Postului de Poliție Ghidigeni, de unde a ieșit la pensie. Era considerat mâna dreaptă a primarului Eugen Tăbăcaru, „omul care rezolvă toate problemele murdare”, cum este descris într-o sesizare depusă la DNA, potrivit surselor. Angajat, inițial, pe postul de consilier al primarului Eugen Tăbăcaru, Alexandru Miluță a fost „uns”, ulterior, șef al Poliției Locale Ghidigeni. „Domnul Miluţă ALEXANDRU este angajat în cadrul Primăriei Comunei Ghidigeni din data de 01.09.2022, pe bază de concurs de recrutare, în funcţia de poliţist local, Compartiment Poliţie locală.

Deși „stresat” la rândul lui de procurorii DNA (surse din Primărie spun că undeva pe 18 decembrie ar fi fost luat cu mandat de aducere la DNA Galați pentru a fi audiat într-un dosar în care ar avea calitatea de martor), primarului Tăbăcaru a respectat Legea informațiilor publice și a comentat pentru Cetățeanul: „Menționăm că ocuparea funcțiilor a fost făcută pe bază de concurs de recrutare, în conformitate cu prevederile legale, concursuri ce au fost afișate atât la sediul Primăriei Comunei Ghidigeni, cât și pe pagina de internet a instituției”.

Primarul Tăbăcaru, jaf pe bani publici la canalizarea comunei

Ziarul Cetățeanul a dezvăluit că primarul de la Ghidigeni, Eugen Tăbăcaru, este responsabil pentru dezastrul canalizării din localitate. Deși a costat peste 1.6 milioane de euro, iar lucrarea a fost achitată integral firmei controlate de un senator de Galați, sistemul de canalizare al localității funcționează doar pe hârtie. Un adevărat jaf al banilor publici, după cum a constat și Curtea de Conturi. Unele dintre lucrări decontate de constructor au fost făcute doar pe hîrtie, altele au fost făcute de mântuială și la prețuri exorbitante.

Stațiile de epurare nu funcționează, iar dejecțiile sunt deversate direct în râul Bârlad, fără să mai fie neepurate, acuză un fost edil al localității, Gheorghe Chițiga. Primăria Ghidigeni nu are nici măcar un registru de funcționare a stațiilor, din simplul fapt că stația nu funcționează. Mai mult, primăria nu are un contract cu o firmă specializată de aprovizionare cu enzime, necesare în procesul de epurare, și nici nu a amenajat o pistă pentru depozitarea și uscarea nămolului, afirmă contestatarii proiectului.

Secretul lui Polichinele este că primarul Eugen Tăbăcaru ar fi și el protejatul președintelui PNL Galați, George Stângă, cu care ar fi chiar rudă, a mai afirmat Chițiga.

cetateanul.net

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.