Jump to content

Coșmarul unei soţii infidele. Răzbunarea amantului


Recommended Posts

Coșmarul unei infidele. Răzbunarea amantului a fost crâncenă: imaginile intime, făcute publice

O femeie a trăit luni de zile un adevărat coșmar după ce a decis să încheie relația extraconjugală cu un bărbat căruia îi închiriase o casă. Când a aflat că vrea să pună capăt relației, amantul le-a trimis filmări și poze compromițătoare soțului femeii și inclusiv fiicei sale de 13 ani.

Curtea de Apel Galați a dispus în 28 martie 2024 ca procesul în care este judecat un bărbat pentru șantaj, hărțuire și violarea vieții private să fie reluat de la zero, întrucât acesta nu a reușit să atace decizia primei instanțe în termen din motive care nu îi sunt imputabile. Anterior, Judecătoria Focșani, unde fusese fusese judecat inițial dosarul, îl condamnase la 2 ani de închisoare cu executare și îl obligase să îi plătească victimei sale suma de 20.000 de euro ca daune morale.

Totul a pornit în 2020, după ce o femeie din Galați i-a închiriat unui bărbat o casă pe care o deține în comuna Vânători.

Femeia este căsătorită de 26 de ani și are doi copii, unul de 21 de ani și unul de 13 ani. În cursul lunii ianuarie 2021, gălățeanca și chiriașul au avut o relație extraconjugală, iar momentele de tandrețe au fost înregistrate cu o tabletă de către bărbat.

Două luni mai târziu, amantul i-a cerut femeii să divorțeze de soț și să își oficializeze relația cu el, dar gălățeanca a refuzat și a luat decizia de-a rupe legătura cu acesta. Bărbatul a început să o amenințe și să o șanteze cu filmările pe care le făcuse în timpul partidelor de amor, spunându-i că dacă nu divorțează de soț, le va trimite la toți apropiații.

Femeia nu a revenit asupra deciziei de a încheia relația, astfel că bărbatul le-a arătat filmările compromițătoare atât fiicei de 13 ani a acesteia, cât și soțului ei și surorii sale. Urmările asupra sănătății femeii, dar și asupra familiei sale au fost extrem de grave.

„Viaţa surorii sale a fost afectată foarte mult în urma faptelor inculpatului, sora sa a slăbit în jur de 15 kilograme, nu putea dormi, avea atacuri de panică şi nu mai ieşea din casă de teamă că inculpatul o va aştepta şi îi va face rău. De asemenea, a arătat că sora sa este în prag de divorţ, inculpatul reuşind să-i distrugă căsnicia, însă cea mai afectată a fost fiica cea mică, care pe lângă vizitele la psiholog, a fost nevoită să ia şi tratament psihiatric. În finalul declaraţiei, martora a precizat că sora sa este afectată şi în prezent, încă trăieşte cu frica de a-l întâlni pe inculpat, s-a interiorizat foarte mult, fiind afectată şi în plan social, aceasta refuzând să mai meargă la muncă timp de un an, întrucât nu se putea concentra la atribuţiile zilnice”, a povestit sora româncei în instanță.

Audiat de judecător, bărbatul a recunoscut că a continuat să o contacteze prin mesaje pe fosta amantă, deși aceasta i-a solicitat să nu o mai caute, spunându-i că are probleme de sănătate și probleme în familie. El a continuat să îi trimită mesaje, deși femeia îi spusese că îl va bloca, ca să nu mai poată face acest lucru.

Bărbatul nu a recunoscut că i-a arătat fetei de 13 ani filmul în care el apărea făcând sex cu mama ei, dar a confirmat că i-a trimis soțului acesteia capturi din înregistrarea video.

Una peste alta, el a recunoscut că i-a făcut viața un coșmar femeii, apelând-o și trimițându-i mesaje de nenumărate ori și amenințând-o că o va denigra în public pentru că a încheiat relația cu el. De pildă, i-a pus sub ștergătorul de la mașină patru fotografii în care apărea alături de femeie în ipostaze intime.

Ulterior, bărbatul nu s-a mai prezentat în instanță, iar polițiștii au stabilit că acesta este încarcerat în Penitenciarul Haren din Bruxelles (Belgia). Acesta este și motivul pentru care instanța l-a repus pe bărbat în termenul de apel și a dispus desemnarea unui avocat din oficiu care să îl reprezinte și rejudecarea procesului la Judecătoria Focșani.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.