Jump to content

Gălăţenii din Port au organizat un festival de cartier


Recommended Posts

Posted

Inițiativa inedită a cinci vecini de bloc, răsplătită cu achiziția și montarea gratuită de panouri fotovoltaice și organizarea primului festival de cartier din Galați

O acțiune civică inedită a fost organizată pe 2 iunie pe Faleza Dunării din Galați, în dreptul Palatului Navigației. Gălățenii care locuiesc în zona Portului din Galați, dar și din alte cartiere ale orașului au participat la primul festival de cartier organizat în orașul de la malul Dunării. La eveniment, aprobat de Primăria Galați și Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime, au participat 250 de persoane.

Pe lângă ateliere, jocuri, picturi pe față, ștafetă cu alergare, cursă cu oul și săritul în sac, a fost organizată și o tombolă, la care copiii au câștigat jucării și alte obiecte. Acțiunea a fost finanțată prin Acceleratorul de Comunitate, un program al Asociației ÎntreVecini, prin care, timp de un an, va fi susținută dezvoltarea comunității din zona Portului din Galați.

În spatele acestei inițative stau cinci vecini care locuiesc în același bloc din Galați și care au aplicat pentru programul Asociației ÎntreVecini. Printre ei se numără și Gabriel Bumbar, președintele asociației de proprietari 135 din Galați, care s-a ocupat de organizarea evenimentului.

Asociația 135 din Galați se numără printre cele 10 asociații de proprietari ale căror proiecte au fost selectate la nivel național de Asociația ÎntreVecini pentru promovarea apropierii membrilor din comunitate, o mai bună cunoaștere între vecinii de bloc și socializare. „Fiecare dintre asociațiile de proprietare selectate a câștigat un premiu de 15.000 de euro, din care 8.000 de euro vor fi cheltuiți pe achiziția de panouri fotovoltaice pentru blocul nostru, iar diferența de 7.000 de euro vor fi folosiți pentru organizarea a 10 evenimente de genul celui organizat pe Faleza Dunării din Galați”, a explicat Gabriel Bumbar pentru G4Media.

Panourile fotovoltaice vor asigura energia electrică necesară pentru iluminatul pe casa scării și, pentru că este un consum mic, surplusul de curent electric se va duce în sistemul electric național, ceea ce înseamnă că gălățenii din blocul respectiv vor deveni prosumatori. Banii vor fi folosiți pentru finanțarea altor evenimente de genul festivalului de cartier organizat pe Faleza Dunării din Galați.

„O asociație de proprietari poată să facă și lucruri foarte bune dacă oamenii sunt implicați. Eu am preluat asociația de cinci ani și am vrut să le demonstrez oamenilor că se pot schimba anumite lucruri dacă și ei sunt dispuși la schimbare. Sunt și persoane care nu agreează sau sunt speriate de lucrurile noi. Le-am cerut să aibă încredere că putem organiza un astfel de eveniment. Încet, încet, au înțeles toți asta”, a adăugat președintele asociației de proprietari 135 din Galați.

Următoarea inițiativă a comunității gălățene din Port va fi amenajarea unui spațiu verde lângă bloc pentru relaxare și susținerea următoarelor evenimente. Tot acolo va fi creată de specialiști de la Grădina Botanică din Galați și o alee senzorială cu rol terapeutic, care va avea mai multe suprafeţe: pietriş, piatră spartă, piatră de râu, fân, conuri, cărămidă, nisip, scoarţă de copac şi buşteni de lemn.

g4media.ro

  • 4 months later...
Posted

Căsuță pentru pisici comunitare și dovleci sculptați manual, în Comunitatea Portului din Galaţi

Un eveniment deosebit, care a adus bucurie în sufletul copiilor și a iubitorilor de animale, a avut loc în weekendul trecut într-un bloc din Galați. O comunitate de oameni inimoși, cu spirit de inițiativă și cu dragoste pentru prietenii necuvântători, s-au reunit sâmbătă, în scara 3  a blocului Jiul, de pe strada Portului pentru a celebra „Ziua micilor prieteni”.

Deși evenimentul era programat să se desfășoare afară, în aer liber, unde urma ca locatarii blocului respectiv să iasă cu animăluțele pe care le au acasă, vremea ploioasă i-a determinat să se adune în scara blocului unde au sculptat, cu mic cu mare, dovleci. Pe lângă socializarea dintre vecini, sculptatul dovlecilor a avut drept scop și rememorarea jocurilor copiilor de odinioară din scările blocurilor unde fiecare locuia. „Astăzi (sâmbătă,12 octombrie, n.r), trebuia să avem un eveniment în fața blocului Jiul, scara 3, de pe strada Portului nr 47, dar pentru că afară plouă ne-am instalat confortabil în casa scării, unde am așezat o măsuță și câteva scaune, niște pături de picnic, pe trepte o boxă cu muzica perfectă și am început să facem forme drăguțe dovlecilor.

Au coborât și vecinii cu animăluțele lor de companie, doar că nu le-am putut ține și pe ele, copiii agitându-le destul de mult. Am avut trei pisicuțe - pe Luna, pe Blue și pe Kitty, două broscuțe țestoase, un cățel - Rio, un hamster și un peștișor adus de la mare, dar care acum trăiește în acvariu cu peștii de apă dulce (are o poveste interesantă, asupra căreia vom reveni, pentru că a trecut prin multe peripeții până să ajungă în acvariul din Galați). Ceilalți vecini din scară sunt foarte încântați de evenimente, aducându-şi cu toţii aminte de vremurile în care copiii stăteau mai mult pe afară și pe casa scării decât în fața ecranelor, închiși în casă. În zilele următoare, când vremea va permite, vom picta/monta și o căsuța de pisici pentru pisicile fără adăpost din Comunitatea Portului Galați. Aceste operațiuni vor fi executate cu ajutorul elevelor de la Liceul de Arte „D. Cuclin” Galați, Elena și Amalia, sub îndrumarea doamnei conf. univ. Liliana Negoescu (vecina noastră) și a unor vecini voluntari. Căsuța a fost pusă la dispoziție de prietenele comunității noastre, doamnele Dana Hâncu și Elena Chivu de la Fundația «OM»”, ne-a declarat Gabriel Bumbar, unul dintre organizatorii evenimentului.

Cum în ultima zi de weekend vremea a fost numai bună pentru activități în aer liber, oamenii și-au ținut promisiunea față de pisicuțe și s-au pus pe treabă, lucrând cu spor la amenajarea căsuței, care va fi amplasată în fața blocului Jiul, scara 3, pe strada Portului nr 47, lângă magazinul „Crama Bratu”. „Noi lucrăm și duminică cu spor. Ieri a plouat toată ziua, dar azi e super frumos și continuăm evenimentul intitulat «Ziua micilor prieteni», a mai spus locatarul de pe strada Portului.

Membrii „Comunității Portului” din Galați promit că acțiuni asemănătoare vor avea loc și în perioada următoare, iar gălățenii care doresc să li se alăture găsesc informații suplimentare despre orice eveniment pe pagina de Facebook a Comunității Portului Galați.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.