dcp100168 Posted June 28, 2024 Posted June 28, 2024 Ce poți face într-o ieșire de weekend la Galați: excursii spectaculoase pe Dunăre, pescuit în zone deosebite, masa la restaurantul din turn, la 100 de metri deasupra solului / Insula Cailor, plajă, parc de aventură, printre atracții Turiștii care aleg să vină în Galați la sfârșit de săptămână au de ales între mai multe variante atractive de agrement. Pot să se plimbe pe Faleza Dunării sau să facă o excursie cu vaporul pe fluviu, ori pot să practice echitația sau alte activități recreative în pădurea Gârboavele. Excursii pe Dunăre Există varianta excursiilor oferite de un antreprenor privat, dar și vaporașul Consiliului Județean. Viorel Ionuţ Gagu (Giv Boats), un gălățean care a renunţat la uniforma de poliţist ca să se poată dedica pasiunii sale pentru călătoriile pe Dunăre, organizează astfel de excursii, în care se combină atmosfera călătoriei pe fluviu, muzica și poveștile locale. Astfel, vinerea, turiștii pot opta pentru un traseu de 3 ore, de la ora 17.00 la 20.00, pe itinerariul Port Galați – Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Prețul este de 150 lei de persoană, iar pentru copiii între 6 si 10 ani tariful este redus la jumătate. Opțional se poate servi masa la pontonul restaurant Riviera80. Sâmbătă, turiștii pot alege un traseu de două ore, cu plecare la ore diferite (10.00-12.00, 15.30-17.30, 18.30-20.30) între portul Galați și Insula Cailor. Prețul este de 100 lei de persoană, iar copiii sub 10 ani beneficiază de gratuitate. Opțional se poate servi o cină pescărească sau cu fructe de mare la pontonul restaurant Riviera80. Duminică, turiștii se pot relaxa pe cel mai lung traseu (7.30-17.30) între portul Galați și Mila 23 Delta Dunării. Prețul este de 460 de lei de persoană, în care este inclusă și o masă cu specific pescăresc la Casa Alexandru și Alexandra. Turiștii pot opta și pentru un traseu scurt (18.30-20.30) între portul Galați și Insula Cailor. Prețul este de 100 de lei de persoană, iar opțional se poate servi o cină pescărească sau cu fructe de mare la pontonul restaurant Riviera80. Croaziere de agrement pe Dunăre Turiștii pot alege să facă și croaziere de agrement cu nava de pasageri „Camelia”, construită recent de Consiliul Județean Galați cu fonduri UE, cu plecare din portul Galați. Pe parcursul zilei, vasul va face trei curse și va plimba turiștii până la podul peste Dunăre și Insula Cailor. Nava are o capacitate de 30 de locuri și efectuează câte trei curse pe zi, din Galați până la podul de peste Dunăre și retur, durata unei astfel de croaziere fiind de două ore. Prima cursă este de la ora 10.00, iar ultima de la ora 17.00. Copiii între 0-6 ani au gratuitate, copii 6-18 ani-15 lei/persoană/oră (30 lei pentru o cursă de două ore), iar adulții vor plăti 25 lei de persoană pentru o oră de croazieră (50 lei pentru o cursă de două ore). Accesul pe nava de pasageri se face prin pontonul Schengen (terminal de pasageri) din fața Palatului Navigației din Galați și a sediului AFDJ Galați. Insula Cailor, locul de poveste de lângă Galați Un loc fascinant de vizitat se află la doar 15 kilometri de Galați. Insula Cailor, cea mai tânără insulă de pe cursul Dunării, atrage tot mai mulți turiști în ultimii ani. Insula Cailor se află în apropiere de locul unde Prutul se varsă în Dunăre. Potrivit unei legende locale, animalele au fost aduse în zonă în urmă cu peste 30 de ani de sătenii din comuna Grindu. Pentru că nu aveau cu ce să hrănească iarna caii, oamenii îi abandonau pe insulă. Sătenii nu i-au mai luat și, astfel, s-au sălbăticit pe insulă. Paradisurile pescărești de la Dunărea de Jos. Unde se poate pescui și la ce tarife Sudul Moldovei, ce cuprinde zona dintre Dunăre, Prut şi Siret, ocupă locul al doilea în România în preferințele pescarilor, după Delta Dunării. Printre speciile care pot fi capturate se numără crapul, carasul, plătica, şalăul, ştiuca, somnul și roşioara. Balta Mălina Balta Mălina din județul Galați se află pe raza localității Movileni, la 6-7 kilometri de municipiul Galați. Balta a fost deschisă în anul 2010 și populată cu câteva tone de crap și caraș. Pescarii au la dispoziție 15 pontoane pentru pescuitul sportiv pe o suprafață de 30 de hectare de luciu de apă, iar prețul pentru o zi de acces la baltă este de 70 de lei. Pentru a ajunge la locație trebuie să vă îndreptați către localitatea Șendreni și imediat cum ajungeți la benzinăria Anghel Oil, faceți dreapta, apoi stânga pe lângă un centru de fier vechi și mergeți până la linia de cale ferată. Când ați ajuns la aceasta, faceți dreapta și veți vedea balta. Balta Movileni Balta Movileni este o altă zonă excelentă pentru pescuit. Se află la opt kilometri de Galaţi, respectiv 14 kilometri de Brăila (prin Şendreni), în imediata apropiere a haldei de zgură a combinatului siderurgic. Fauna din zonă s-a refăcut în totalitate după închiderea haldei, în lacul de circa 20 de hectare, iar acum se poate pescui din nou pe baltă. Taxa este de 100 de lei pentru o zi de pescuit și se poate captura crap, caras, plătică, şalău, ştiucă, somn și roşioară. În zonă există și posibilitatea de camping pentru cei interesați. Balta „La salcâmi” Un loc de pescuit mai exclusivist este balta „La Salcâmi”. Este situat în zona de est a Galaţiului (pe un drum lateral ce se desprinde din E87 Galaţi-Giurgiuleşti, în zona lacului Zătun). Balta este perfectă pentru cei care vor să vină cu grupul de prieteni sau pentru familiile mai numeroase care vor să aibă parte de intimitate. Balta este formată practic din opt bazine de pescuit, dintre care unul are 1,5 hectare, iar celelalte şapte au câte 5.000 de metri pătraţi. Fiecare bazin are alături o căsuţă de 3,5 x 4,5 metri, cu mobilă de bucătărie, canapea, frigider, mese, scaune, duş, toaletă, ponton pentru pescuit, teren de tenis, hamac, leagăn, masă, scaune rustice, sobă cu plită, grătar, instalaţie de sonorizare şi internet wireless. Se poate pescui crap și caras iar taxa de închiriere a unui bazin, cu tot cu facilităţi, de la 8.00 dimineaţa, până a doua zi la 7.00 este de 200 de lei plus 10 lei de persoană la bazinele mici, respectiv 300 de lei plus 10 lei de persoană pentru bazinul mare. Lacul Zătun O altă locație excelentă pentru pescuit și petrecut timpul liber este lacul Zătun. Este situate pe malul Dunării, la circa 8 kilometri de Galaţi. Accesul la lac se face pe E87 Galaţi-Giurgiuleşti. Se face dreapta după traversarea canalului de irigaţii şi se continuă pe şoseaua asfaltată (DJ 251E) de pe digul de apărare al Dunării. Taxa este de 75 de lei de persoană pentru o zi de pescuit, 10 lei-parcarea și 15 lei pentru un însoțitor. Pe lac se poate captura crap, caras, ştiucă, amur, roşioară și plătică. Balta Potcoava O altă baltă unde pescarii pot arunca „bățul” este Potcoava, situată în imediata vecinătate a localității gălățene Braniștea. Pentru o zi de pescuit trebuie să scoateți 30 de lei din buzunar. Ce mai poți vizita în Galați În afară de pescuit, Galațiul oferă și o serie de locuri ce trebuie neapărat vizitate. Lista celor mai frumoase locuri din judeţul Galaţi include câteva minuni ale naturii, cum ar fi pădurile Adam, Gârboavele şi Buciumeni şi lacurile Brateş şi Tălăbasca, dar şi câteva obiective care nu trebuie ratate, precum Turnul TV, herghelia Tuluceşti, biserica Precista sau Faleza Dunării. Una dintre construcțiile speciale din Galați este turnul de televiziune unde funcționează cel mai înalt restaurant din România, la peste 100 de metri deasupra solului și la aproape 150 de metri mai sus de nivelul Dunării (se află exact pe marginea unei faleze foarte înalte). Are o panoramă de 360 de grade. În restaurant se servește mâncare „a la carte” preparată de un chef cu standard internațional. Construcţia lui a început în 1977 şi a durat un an. Turnul este din beton armat, constituit dintr-o coloană înaltă, prin interiorul căreia se află ascensorul care urcă către partea superioară a turnului, unde se află o construcţie modulară, cilindrică, cu trei etaje, care cuprinde un restaurant, amplasat pe unul dintre ele, iar pe celelalte două sunt relee şi instalaţii de televiziune şi pentru transmiterea sau captarea undelor de orice fel, un centru de informaţii privind securitatea naţională (practic din acel turn se transmiteau informaţii la Centru despre posibilele nereguli de securitate ce vizau partea de Est şi Sud a ţării), informaţii meteorologice, bază militară. Apoi se continuă încă o construcţie din schele metalice pe care sunt montate emiţătoare, antene parabolice, radar antiaerian şi multe alte dispozitive electronice. Unul dintre cele mai mari parcuri de aventură din România Situat la doar 15 kilometri de oraşul Galaţi, în inima pădurii Gârboavele, parcul de aventură EscapeLand este o zonă de agrement spectaculoasă, întinsă pe o suprafață de peste opt hectare. Turiștii îl pot vizita de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 20.00. Aici sunt amenajate 15 trasee de aventură, peste 7 kilometri de piste de biciclete, locuri de joacă, un turn de căţărare şi spaţii de relaxare pentru adulţi. Pentru a ajunge în parcul de aventură, turiștii trebuie să iasă din orașul Galați pe DN26 până la intersecția cu DN24 D. Distanța se parcurge în aproximativ 10 minute. Complexul de agrement din pădurea Gârboavele este singurul de acest tip din județul Galați și are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri. Printre atracțiile parcului de aventură, iubite în special de copii, se numără traseele „scara amiralului”, „fusurile suspendate” și „podul tibetan”. Bazin cu valuri și piscină de relaxare cu tobogan la plaja Dunărea Plaja Dunărea este un alt obiectiv care nu trebuie ratat pentru turiștii care vin la Galați. Plaja este dotată cu un bazin cu valuri, o piscină de relaxare cu tobogan pentru adulți și o piscină pentru copii dotată cu un ansamblu de tobogane. Plaja de la malul Dunării are unul din toboganele cu cea mai mare cădere de apă din România, umbrele, șezlonguri, hamace, perne puf pentru plajă, colace single și duble. De asemenea, există și o zonă de food, unde periodic sunt organizate diverse evenimente. Plaja Dunărea s-a extins recent cu încă două piscine în zona de nisip. Fiecare piscină are o suprafață de 5×10 metri și adâncimea de 1,4 metri. Plaja este deschisă de marți până duminică între orele 8.00 și 20.00. Adulţii care vor să intre în complexul de agrement vor plăti o taxă de acces de 40 de lei, iar copiii cu vârste cuprinse între 7 ani şi 14 ani vor achita 20 de lei. Copiii sub 7 ani beneficiază de gratuitate. După ora 17,00, adulții plătesc 20 de lei, iar copiii între 7 și 14 ani-10 lei. Plaja Dunărea, o investiţie de tip aquapark în valoare de circa 6 milioane de euro, realizată de Primăria Galaţi, a fost inaugurată pe 31 iulie 2021. g4media.ro
dcp100168 Posted August 8, 2024 Author Posted August 8, 2024 Obiective turistice în Galați. Ce poți face când vizitezi orașul de la Dunăre Municipiul de reședință al județului cu același nume, Galați se află în Moldova și este singura localitate din țară decorată cu Crucea de Război Franceză, respectiv Italiană, pentru rezistența eroică a românilor din oraș împotriva bolșevicilor. Orașul de pe Dunăre este cu adevărat spectaculos și încărcat de istorie. Semne că exista o așezare permanentă în zona municipiului Galați au fost găsite pe malul estic al bălții Mălina – aici au fost descoperite fragmente de ceramică de tip Stoicani Aldeni și instrumente din silex și os datând din neolitic. Tot aici s-a găsit și un sceptru de piatră al culturii Coșlogeni din perioada de final a Epocii Bronzului. Cele mai vechi semne sunt din epoca fierului, în vatra orașului găsindu-se vârfuri de săgeți de fier care veneau dintr-un mormânt tumular datând din secolul V î.Hr. Orașul Galați este dezvoltat pe bazele unei așezări dacice străvechi, care exista în secolele VI-V î.Hr. Prima mențiune documentară a orașului Galați este din 1445 și este un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea. La jumătatea anului 1484, orașul a rămas singurul port al Moldovei și a avut un rol vital în comerțul intern. Municipiul are 270.000 de locuitori, conform recensământului din 2011. Orașul este străbătut de Dunăre și are o suprafață de 246,4 km2. Județul Galaţi - obiective turistice Galațiul are o bogată istorie și cultură, așa că dacă ești curios și pasionat, vei avea mult de făcut și de aflat aici. Iată unele dintre cele mai importante obiective turistice din Galați: Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior este un sit de protecție a biodiversității, situat în partea de sud-est a județului Galați, pe malul drept al râului Prut. Parcul se întinde pe o suprafață de 8.247 de hectare și a fost declarat arie protejată. Acest parc natural protejează un habitat important pentru numeroase specii de plante și animale, multe dintre ele fiind rare sau pe cale de dispariție. În această zonă se găsesc păduri de stejar și carpen, dar și mlaștini și zone umede, care oferă un habitat ideal pentru o varietate de specii de păsări și animale. În ceea ce privește fauna, în parc se găsesc numeroase specii de păsări, cum ar fi cormoranul mic, stârcul roșu, barza albă sau rața mare, dar și mamifere, precum mistrețul, vulpea sau vidra. De asemenea, în zonele umede din parc trăiesc o varietate de amfibieni și reptile. Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior oferă posibilități excelente pentru observarea păsărilor și a naturii, iar turiștii pot explora zona pe jos sau cu bicicleta. Există, de asemenea, și o serie de trasee amenajate pentru plimbări cu barca pe Prut. Grădina Zoologică din Galați – cel mai frumos obiectiv turistic pentru copii. Grădina are o întindere de circa 7 hectare și găzduiește o serie de specii rare de animale. Vei găsi aici lei, tigri siberieni, lupi, cerbi carpatini, urși bruni, mistreți sau fazan ori păuni. Grădina se mai numește și Grădina Zoologică Gârboavele din Galați, pentru că este inclusă în pădurea cu aceleași nume. Complexul Muzeal de Științele Naturii - Dacă ajungi la Grădina Zoologică, este imposibil să nu vizitezi și complexul muzeal de Științele Naturii. Din el face parte atât grădina zoo, cât și grădina botanică, ce adăpostește mii de varietăți de plante, un acvariu cu 800 de pești, un observator astronomic, o grădină senzorială și multe alte atracții pe suprafața imensă de peste 14 hectare. Pădurea Gârboavele are o suprafață de 230 de hectare și se află la 8 km de orașul Galați. Este arie naturală protejată care are multe porțiuni sălbatice, dar sunt și obiective de relaxare și de petrecere a timpului liber, de la trasee de mountainbike, locuri de grătar și relaxare, până la complexuri turistice care includ restaurante, piscine, terenuri de fotbal și de tenis și multe altele. Vei găsi aici muzeul Satului moldovenesc și o herghelie unde poți lua ore de călărie. Lângă Galați, în partea de nord, se află Lacul Brateș, cel mai mare lac de luncă din România și o atracție turistică importantă. Tot aici este un complex amenajat pe malul lacului, cu plajă, locuri de grătar, terenuri de fotbal și volei, dar și restaurante. Pădurea Buciumeni este în nordul județului și este un loc spectaculos, care se întinde pe 800 de hectare. În inima pădurii este Mănăstirea Buciumeni, care are o vechime de aproape 600 de secole și este un loc de pelerinaj important. Dacă te afli în apropiere, vizitează cramele și podgoriile celebre. De asemenea, Siretul se află la doar 5 km. La un kilometru de Galați se află castrul roman de la Tirighina-Barboși, un monument istoric important. Castrul roman a fost construit pe locul unde era o cetățuie dacică. Momentan, acest sit arheologic este închis, pentru că se efectuează lucrări. Acestea ar trebui să se încheie în august 2023. Dar întreg complexul arheologic se întinde pe aproape 10 hectare și cuprinde două necropole romane, trei depozite de amfore, așezarea civilă din șesul Siretului și primul mormânt al unui daco-roman creștinat. Orașul Galați – obiective turistice Sunt puține șanse să te plictisești în Galați. Cu toate că nu e neapărat prima opțiune atunci când vine vorba despre vacanțe în România, orașul are multe de oferit și vei rămâne surprins de faptul că nu e un oraș plin de turiști, așa cum ar trebui să fie. Dacă ajungi aici, vizitează aceste obiective turistice: Faleza Dunării – nu ai cum să vii în Galați și să nu faci o plimbare pe faleza Dunării, care este dispusă pe două trepte. Este considerată cea mai lungă din Europa, de pe cursul Dunării și de-a lungul ei vei vedea sculpturi din metal făcute în anii 1970. Oamenii vin aici pentru plimbări, întâlniri, sport, fotografie și multe altele. Uneori, acesta este locul unde se se țin concerte, evenimente, expoziții sau întreceri sportive. Catedrala arhiepiscopală din Galați – clădirea impresionantă a fost construită între 1906 și 1917, fiind un simbol al orașului. Au fost aduse moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina în 2006, cu ocazia împlinirii a 100 de ani ai Catedralei. Piatra de temelie a Catedralei a fost așezată la 27 aprilie 1906 de către prințul Ferdinand și regina Maria. Turla cea mare a fost avariată după cutremurul din 1940, iar zece ani mai târziu a început restaurarea. Cutremurul din 1977 a degradat și el biserica, însă s-au făcut lucrări de consolidare și s-au înlocuit două coloane. Tot în acea vreme s-au restaurat picturile. Este o catedrală impresionantă prin dimensiunile sale și felul în care fațada este lucrată. Muzeul de Artă Vizuală din Galați este primul muzeu de artă contemporană românească din țară. Aici găsești colecții importante de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă. Câteva colecții datează din secolul al XIX-lea și din perioada interbelică. Sunt 400 de opere expuse în sălile muzeul sau chiar în aer liber, așa că nu ezita să vizitezi muzeul. Casa Cuza este un muzeu amenajat pe locul fostei locuințe a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Poți vedea aici un automobil de epocă cu motor cu ardere internă. Vei găsi piese de mobilier, de vestimentație și de decor din secolul al XIX-lea. Aceasta este o clădire de patrimoniu care are o mare însemnătate atât din punct de vedere istoric, cât și cultural, deoarece a fost reședința temporară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești. Casa Cuza Vodă este considerată un simbol al unității naționale, fiind strâns legată de personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a jucat un rol crucial în unirea celor două principate românești în 1859. De asemenea, clădirea servește drept muzeu și găzduiește colecții de obiecte personale ale lui Cuza, documente istorice, mobilier de epocă și alte artefacte care reflectă viața și activitatea domnitorului. Turnul de Televiziune este de neratat dacă ajungi în Galați. Are 110 metri și este unic în România. Urci în vârful lui cu liftul și ajungi la un restaurant impresionant. Din vârf, ai o priveliște superbă asupra orașului, iar în zilele senine poți vedea Munții Dobrogei și o bună parte din Republica Moldova. Turnul este făcut din beton armat, iar liftul se află prin interior. Grădina publică din Galați. Înființată în anul 1846, Grădina Publică din Galați are o suprafață de aproximativ 100.000 mp. Aici se organizează majoritatea evenimentelor din oraș, iar la intrare vei găsi statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În centrul grădinii este fântâna arteziană construită în anul 1964, după un proiect al sculptorului Nae Constantinescu. Tot aici poți vedea busturile lui George Enescu și Ion Luca Caragiale. Grădina este pe strada Domneasca colț cu strada Vasile Alecsandri și este locul ideal pentru plimbări și relaxare. Plimbare pe Dunăre în Galați O plimbare pe Dunăre în Galați nu poate fi ratată. De fapt, este cel mai interesant lucru pe care îl poți face aici. Există mai multe opțiuni pentru a face o plimbare pe Dunăre în Galați, cum ar fi excursiile organizate cu bărci sau închirierea de caiace ori canoe pentru o plimbare care să includă și o activitate fizică și puțină adrenalină. O opțiune populară este de a lua un tur cu barca pe Dunăre, astfel încât să poți vedea toată priveliștea pe care o oferă orașul. Majoritatea tururilor includ și ghidaj și comentarii despre punctele de interes de-a lungul traseului. Sunt mai multe opțiuni pentru a te plimba cu barca, existând mai multe servicii private în acest sens. Poți face excursii mai scurte sau unele chiar de o zi. Dacă ajungi în Galați, asigură-te că mănânci preparate pe bază de pește. Peștele este mereu proaspăt și foarte delicios. De asemenea, ia la pas orașul și bucură-te de străzile sale învăluite de istorie și mister. stirileprotv.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now