Jump to content

Nicio comună din Galați nu a atins nivelul minim de reciclare


Recommended Posts

Colectarea deșeurilor a murit la sat. Nicio comună din Galați nu a atins nivelul minim de reciclare

Dacă veșnicia s-a născut la sat, tot acolo au șanse mari să moară colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor

Conform unui raport al Gărzii de Mediu  Galați, niciuna dintre comunele gălățene nu a atins nivelul de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deșeurile menajere. Media pe județ a fost de nici 11%, iar zece comune au înregistrat procente cuprinse între 0 și 1%. S-au dat amenzi de sute de mii de lei, iar unul dintre controale s-a soldat cu o plângere penală.

Într-un raport prezentat la Comisia de dialog social a Prefecturii  Galați, Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu a făcut publice rezultatele controalelor tematice privind gestionarea deșeurilor municipale și starea de salubrizare a localităților. Au fost verificate atât unitățile administrativ-teritoriale (UAT-urile), cât și operatorii de salubritate, serviciile de salubrizare comunale, operatorii stațiilor de sortare, compostare și tratare mecano-biologică și operatorii depozitelor de deșeuri municipale din județ. De asemenea, în baza tematicii transmise de Garda Națională de Mediu, a fost verificat modul de realizare a componentelor proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul  Galați. Concluziile raportului sunt dezolante.

Media pe județ a colectării și reciclării, de cinci ori mai mică decât minimul legal obligatoriu

"La nivel de județ, nivelul de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a fost, în anul 2022, de 10,66% - deci, cu mult sub țintă, concluzia fiind că administrațiile publice locale nu dețin sisteme de colectare eficiente care să asigure colectarea separată, pe fracții, a deșeurilor generate. Zece UAT-uri au înregistrat procente de atingere a țintei sub 1%, iar două dintre acestea nu au predat deșeuri reciclabile. 34 de UAT-uri au înregistrat procente de atingere a țintei sub 10%, iar la zece UAT-uri s-au înregistrat procente sub 20%.

În ceea ce privește gestionarea deșeurilor de construcții și demolări generate la nivelul comunelor, din verificările făcute rezultă că nu toate localitățile dețin locații stabilite prin Hotărâri de Consiliu Local în vederea folosirii deșeurilor inerte ca material de umplutură în vederea rambleierii. Menționăm însă că majoritatea UAT-urilor nu țin cont de obligațiile pe care le au conform OUG nr. 92/2021 privind gestionarea deșeurilor, modificată, potrivit cărora deșeurile inerte folosite la rambleierea unui teren trebuie să fie inerte/ nepericuloase și supuse în prealabil unui proces de concasare/ sortare/ prelucrare, astfel încât să fie folosite în locul altor materiale naturale.

Niciun UAT nu deține instalații de concasare deșeuri inerte. S-a constatat, de asemenea, că deșeurile verzi provenite de pe domeniul public sunt stocate în amestec cu alte tipuri de deșeuri. Menționăm că - întrucât, prin proiectul SMID, în județul  Galați nu sunt prevăzute investiții pentru colectarea și tratarea deșeurilor biodegradabile - se recomandă încurajarea compostării individuale a acestora în gospodării", se arată în raportul Gărzii de Mediu.

Printre măsurile corective stabilite s-au numărat: întocmirea și respectarea graficului de colectare a deșeurilor municipale și reciclabile; asigurarea recipienților de colectare separată, atât pe domeniul public cât și pentru populație, cel puțin pentru fracțiile plastic, hârtie/carton, metal și sticlă din deșeurile municipale amestecate; salubrizarea zonelor identificate cu depozitări necontrolate de deșeuri, transportul și predarea acestora către un operator autorizat; monitorizarea suplimentară a zonelor identificate; implementarea instrumentului economic "plăteşte pentru cât arunci", bazat pe unul sau mai multe dintre elementele: volum, frecvenţă de colectare, greutate, saci de colectare personalizaţi; colectarea separată a deșeurilor verzi (crengi rezultate de la tăierea sau toaletarea copacilor etc.).

Amenzi consistente și o plângere penală

În cadrul controalelor tematice desfășurate în anul 2023 privind salubrizarea localităților, respectiv cu ocazia verificării sesizărilor înregistrate la Garda de Mediu  Galați, s-au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, dintre care 50 de avertismente și 26 de amenzi, în valoare de 700.000 de lei. De asemenea, a fost înaintată o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria  Galați cu privire la îngroparea și incendierea deșeurilor într-o comună din județ.

Nu în ultimul rând, în perioada martie - aprilie 2023, s-au derulat controale neplanificate tematice dispuse de GNM - Comisariatul General la zece UAT-uri din județ, pe amplasamentul cărora s-au constatat anterior depozitări ilegale de deșeuri în cantități semnificative. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat o stare de salubrizare îmbunătățită față de anul precedent, a conchis Garda de Mediu  Galați.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.