dcp100168 Posted July 10, 2024 Posted July 10, 2024 Scandal în lumea artistică gălățeană. Cântăreț de muzică populară, acuzat că a violat copii Unul dintre cei mai proeminenți membri ai ansamblului "Doina Covurluiului" din Galați, în prezent pensionar, cântărețul Aurică Totolici a ajuns în arestul poliției, la începutul acestei săptămâni, după ce a fost acuzat de fapte extrem de grave. Artistul a fost reținut pentru viol și rele tratamente asupra mai multor minori pe care ar fi trebuit să-i învețe să cânte. Teribilele acuzații au ieșit la iveală după ce pe rolul Judecătoriei Galați a fost înregistrată arestarea lui Aurică Totolici, unul dintre cei mai proeminenți cântăreți de muzică populară din zonă. Fost membru al ansamblului "Doina Covurlului", de unde s-a pensionat la începutul acestui an, cântărețul ar fi avut, se pare, și alte preocupări, total diferite de statutul său. În vârstă de 59 de ani, Totolici a fost reținut după ce pe numele său au fost formulate acuzații de abuz sexual venite din partea câtorva băieți, cel puțin unul dintre ei fiindu-i elev. Tinerii au susținut că au fost agresați sexual și nu numai de cântăreț, fapte concretizate de anchetatori în încadrarea în cinci fapte. "S-a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci fapte care vizează două infracțiuni de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. În acest moment sunt două părți vătămate, minore, de sex masculin", a precizat procurorul Cătălin Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, faptele de care este acuzat Totolici s-ar fi petrecut din luna septembrie a anului trecut până la începutul acestei luni, la scurt timp fiind sesizată poliția, care a demarat cercetările de urgență. Întâlnirile și mai ales ororile dintre profesor și minori s-ar fi petrecut numai în cadru privat, au mai precizat anchetatorii, care fac apel la alte eventuale victime să semnaleze astfel de situații revoltătoare. Aurică Totolici a contestat deja măsura arestării preventive pronunțată de Judecătoria Galați, cererea urmând să fie discutată la Tribunalul Galați, pe 18 iulie. În cazul în care aceasta va fi respinsă, fostul solist își va aniversa împlinirea celor 59 de ani, pe 30 iulie, în arestul IPJ Galați. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 8, 2024 Author Posted August 8, 2024 Se înmulțesc acuzațiile împotriva cântărețului pedofil Aurică Totolici Aurică Totolici, cântărețul de muzică populară arestat pe 8 iulie pentru viol și rele tratamente asupra mai multor minori, este vizat de noi acuzații de abuz. Anchetatorii au anunțat că au extins cercetările, demarate inițial cu două victime, și în privința unui al treilea minor, un băiat, elev al artistului care ar fi trebuit să îi predea cursuri de canto. Băieții au susținut în fața procurorilor că au fost agresați sexual și nu numai de către cântărețul în vârstă de 59 de ani, împotriva căruia procurorii au formulat inițial două acuzații de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. Arestat preventiv de Judecătorie, Totolici a contestat prima măsură, dar Tribunalul i-a respins cererea ca nefondată. Aceeași soluție a dat-o instanța și joi, 8 august, când a avut de soluționat revizuirea prelungirii mandatului de arestare, hotărâtă de Judecătorie pe 1 august, la solicitarea Parchetului. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 9, 2024 Author Posted August 9, 2024 Aurică Totolici, cântărețul de muzică populară acuzat că ar fi violat doi frați, și-ar fi abuzat și finul de 16 ani. Avocata lui spune că acesta nu era apt medical Apar noi detalii în cazul cântăreţului de muzică populară, fost angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos. După ce în urmă cu o lună, a fost arestat pentru că ar fi violat doi băieţi, fraţi, acum un nou adolescent de 16 ani acuză că ar fi fost abuzat de individ, în urmă cu un an. În timp ce agresorul susţine că este nevinovat, magistraţii i-au prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile. Cântăreţul de muzică populară, Aurică Totolici, a ajuns după gratii la începutul lunii trecute, atunci când, individul a fost acuzat că ar fi ar fi violat doi fraţi de 15 şi 16 ani, chiar la cursurile de canto. Acum, la o lună distanţă, a apărut o nouă victimă. Un băiat de 16 ani îl acuză pe individ că l-ar fi abuzat sexual. Şocant este că acesta ar fi chiar finul de botez al cântăreţului. "Am identificat o a treia persoană vătămată în cauză, acesta fiind în continuare minor, precum celelalte două. La acest moment, Parchetul de pe langa Judecătoria Galaţi, îşi menţine opinia că este necesară prelungirea arestării preventiv. A fost prelungită cu încă 30 de zile", a declarat Cătălin Constantinescu, prim-procuror Parchetul de pe langa Judecătoria Galaţi. Cu toate astea, avocata cântăreţului încă îi susţine nevinovăţia. Ba mai mult, spune că interpretul de muzică populară nu ar fi apt din punct de vedere medical pentru a comite un viol. "În primul rând, el a fost supravegheat. Faptul că a fost supravegheat şi nu s-au găsit convorbiri deocheate sau nelalocul lui, asta mă face să cred că este nevinovat. Avem un certificat medico-legal, care prezintă faptul că nu există urme. Nu există probe că a avut loc un viol. Pe el din 2011 nu-l mai ajută corpul sexual. În anul 2017, acesta a survenit o operaţie de prostată acută, iar este o probă în favoarea lui", a declarat Beatrice Martis, avocata cântăreţului. Totuşi, acuzaţia de viol nu ar fi singura învinuire care i s-ar aduce bărbatului. Surse Observator spun că interpretul de muzică populară, i-ar fi pus pe cei doi băieţi să întreţină relaţii sexuale între ei. Iar atunci când a fost săltat de poliţişti, bărbatul s-a baricadat în casă şi agenţii au fost nevoiți să spargă uşa pentru a-l duce la audieri. observatornews.ro
dcp100168 Posted October 9, 2024 Author Posted October 9, 2024 Folcloristul Totolici, la un pas să fie acuzat de pornografie. Ce i-au găsit anchetatorii în colecție Se înrăutățește situația juridică a cântărețului de muzică populară Aurică Totolici, arestat în vara acestui an pentru acuzații teribile, de viol și rele tratamente aplicate minorilor. Aflat în arestul Poliției, pe numele artistului au apărut noi acuzații, după ce anchetatorii au pus cap la cap probele strânse la percheziții și care atestă înclinații de o perversitate incredibilă. Ancheta în cazul șocant al cântărețului de muzică populară, ajuns în urmă cu câteva luni în atenția publică nu datorită performanțelor artistice, ci din cauza unor acuzații îngrozitoare venite din partea unui minor pe care trebuia să îl îndrume pe calea culturii, capătă conotații și mai teribile. Aurică Totolici (59 ani) este cu un picior la DIICOT după ce procurorii care îl anchetează pentru viol și rele tratamente aplicate minorului au contabilizat nu doar mai multe victime, ci și probe care indică suspiciuni rezonabile de pornografie infantilă. Dacă până luna trecută doi frați erau certificați ca victime ale cântărețului care i-ar fi abuzat în fel și chip, recent a apărut și un al treilea băiat, un adolescent apropiat al artistului, a cărui imagine și intimitate ar fi fost violate de suspectul aflat acum în custodia Poliției. Anchetatorii au găsit în cantitatea uriașă de imagini descoperite în casa cântărețului și unele în care minorul respectiv apărea în ipostaze greu de reprodus, pe care Totolici le-ar fi filmat și le-ar fi colecționat pentru satisfacerea propriilor plăceri. Din acest motiv, nu doar că Judecătoria Galați a admis, zilele trecute propunerea Parchetului de prelungire a arestării preventive, dar se și conturează noi acuzații, care ar putea duce ancheta la un alt nivel. Este vorba despre pornografie infantilă, faptă a cărei cercetare este în competența procurorilor de Criminalitate Organizată, situație în care cântărețul ar putea fi cercetat și judecat pe două fronturi. Dacă va fi găsit vinovat, riscă, numai pentru aceste acuzații, până la cinci ani de închisoare, la care s-ar putea adăuga pedepsele pentru viol și rele tratamente, ambele în formă continuată. Traumele și consecințele provocate adolescenților abuzați sunt însă incomensurabile și imposibil de șters. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 11, 2024 Author Posted December 11, 2024 Începe procesul de viol al folcloristului Totolici Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au finalizat ancheta în cazul dosarului de viol și rele tratamente aplicate minorilor în care cântărețul de muzică populară Aurică Totolici este acuzat de abuzuri incredibile. Cauza a fost trimisă în judecată și urmează să primească termen pentru o primă înfățișare. Trei este numărul oficial al victimelor care au depus reclamații de agresiune sexuală împotriva cântărețului de muzică populară din Galați, Aurică Totolici, la jumătatea acestui an. Folcloristul în vârstă de 59 de ani a fost arestat sub acuzațiile de rele tratamente aplicate minorilor și viol, ancheta ulterioară a procurorilor scoțând la iveală elemente atât de șocante încât s-au conturat indicii că artistul ar putea fi acuzat și de pornografie infantilă. Asta pentru că odată cu înmulțirea reclamațiilor, anchetatorii au găsit dovezi care arătau că Totolici nu doar că își supunea la abuzuri sexuale explicite elevii care veneau la el ca să îi învețe să cânte, dar și că era un veritabil colecționar de imagini cu conținut sexual explicit, imagini pe care le filma și le păstra pentru a le viziona ulterior. Dacă în privința acuzațiilor de viol și rele tratamente, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a putut documenta suficient cât să dispună trimiterea în judecată, acuzațiile de pornografie, posibil conturate în jurul imaginilor găsite în casa artistului, ar putea face obiectul unui dosar separat, instrumentat de DIICOT. Deocamdată, cauza trimisă spre soluționare la Judecătoria Galați nu a primit un termen de judecată, dar este de așteptat ca folcloristul acuzat de agresiune sexuală și cele trei victime ale sale să apară față în față, în instanță, până la începutul primăverii. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 5 Author Posted January 5 Folcloristul Aurică Totolici a fost condamnat în primă instanță pentru viol Judecătoria Galați a pronunțat luni, 5 ianuarie, condamnarea în dosarul în care cântărețul de muzică populară Aurică Totolici a fost judecat pentru viol de minori, rele tratamente aplicate minorilor și înlesnirea sau determinarea raporturilor sexuale între minori. Fost angajat al Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, Totolici, care anul acesta va împlini 61 de ani, a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare și a primit 17 ani și 6 luni de închisoare. În plus, are interdicție ca, după executarea pedepsei, să se apropie timp de cinci ani de cele trei victime, trei băieți minori care au fost abuzați sexual de către cântărețul care îi chema la el acasă ca să îi pregătească la muzică. Pentru doi dintre ei, Totolici va trebui să plătească despăgubiri morale în valoare de 10.000 de euro. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Galați. Aproape un an de abuzuri Cântărețul acuzat de viol s-a pensionat la începutul anului 2024 de la ansamblul "Doina Covurluiului". Chiar din timpul activității ar fi avut, se pare, și alte preocupări, total incompatibile cu statutul său. Astfel, în iulie 2024, la 59 de ani, Aurică Totolici a fost reținut, după ce pe numele său au fost formulate acuzații de abuz sexual venite din partea a doi băieți. Tinerii au susținut că au fost agresați sexual de cântăreț, situaţie concretizată de anchetatori cu încadrarea în cinci fapte. "S-a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci fapte care vizează două infracțiuni de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. În acest moment sunt două părți vătămate, minore, de sex masculin", precizau, la momentul arestării, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Faptele de care era acuzat Aurică Totolici s-ar fi petrecut din septembrie 2023 până în iulie 2024, la scurt timp fiind sesizată poliția, care a demarat cercetările de urgență. Întâlnirile și mai ales ororile dintre profesor și minori s-ar fi petrecut numai în cadru privat, au mai precizat anchetatorii, care, ulterior, aveau să îl acuze de noi fapte de agresiune sexuală, după ce un al treilea minor a depus plângere pentru că ar fi fost abuzat, în aceleași condiții ca și ceilalți doi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 17 Author Posted June 17 17 ani de pușcărie pentru violuri la ora de canto. Verdict final în cazul Aurică Totolici Curtea de Apel Galați a pus punct dosarului în care cântărețul de muzică populară Aurică Totolici a fost acuzat de violuri în formă continuată. Trei minori l-au adus pe interpret, fost angajat al Centrului Cultural "Dunărea de Jos", în fața justiției. După condamnarea în primă instanță, atât cântărețul, cât și procurorii au cerut rejudecarea procesului și schimbarea pedepsei. Decizia Judecătoriei Galați din 5 ianuarie 2026, în dosarul în care Aurică Totolici a fost acuzat de trei minori, foști elevi pe care i-ar fi agresat sexual în timpul lecțiilor private de canto, pe care le luau acasă la interpret, a fost atacată cu apel și de condamnat, și de procurori. Sentința din prima instanță îl trimitea pe Totolici după gratii pentru 17 ani și 6 luni și îi impunea o serie de restricții vizavi de minorii pe care i-a abuzat sexual. Atât Totolici, cât și Parchetul au considerat-o injustă, evident din motive diferite și au încercat să obțină o pedeapsă mai blândă, respsctiv, o sentință mai aspră. Curtea de Apel, competentă să judece contestația, a decis marți, 16 iunie, că niciuna dintre părți nu a avut motive întemeiate să obțină o modificare a sentinței și a respins apelul ca nefondat. Astfel, Totolici, care anul acesta împlinește 61 de ani, rămâne cu pedeapsa de 17 ani şi jumătate de închisoare și cu obligația de a le plăti părților vătămate cheltuieli de judecată, iar pentru doi dintre ei, despăgubiri morale în valoare de 10.000 de euro. Cinci violuri într-un an În anul 2024, la vârsta de 59 de ani, Aurică Totolici s-a pensionat de la Ansamblul "Doina Covurluiului". La scurt timp, aveau să iasă la iveală ororile pentru care a fost reținut în vara aceluiași an, după ce doi băieți au formulat, împotriva lui, acuzații de abuz sexual, petrecute din septembrie 2023 până în iulie 2024. Și mai grav era că faptele aveau nuanțe de violență și un grad de perversitate deosebit, ceea ce le-a permis anchetatorilor să extindă aria încadrărilor juridice. ”S-a reținut săvârșirea de către inculpat a cinci fapte care vizează două infracțiuni de viol asupra minorilor, două de rele tratamente aplicate minorilor și una de determinare și înlesnire a actelor sexuale între minori. În acest moment sunt două părți vătămate, minore, de sex masculin", precizau, la momentul arestării, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Întâlnirile și mai ales ororile dintre profesor și minori s-ar fi petrecut numai în cadru privat, au mai precizat anchetatorii, care, ulterior, aveau să îl acuze pe Aurică Totolici de noi fapte de agresiune sexuală, după ce un al treilea minor a depus plângere pentru că ar fi fost abuzat, în aceleași condiții ca și ceilalți doi. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now