Jump to content

„Fundăturile” de pe Coșbuc vor prinde față odată cu bulevardul


Recommended Posts

Posted

„Fundăturile” de pe Coșbuc vor prinde față odată cu bulevardul

”La noi când se mai face strada asta care arată ca o fundătură, deși suntem la doi pași de mall?”, a sunat sesizarea pe care un gălățean care locuiește pe strada Călărași a adresat-o redacției noastre, cu speranța că îl vom ajuta să afle un răspuns, de altfel îndreptățit.

Asta în condițiile în care străduța pe care omul locuiește se află într-o zonă care în ultimii an a fost într-o continuă dezvoltare, iar acum este un șantier în adevăratul sens al cuvântului. Alături s-a ridicat complexul comercial la care petentul face referire, ansamblul rezidențial, iar într-un viitor deloc îndepărtat, se va ridica un futurist sediu al Judecătoriei. Numai pe strada care măsoară circa 200 - 300 de metri nu mai întâmplat nimic, de vreo două decenii.

”Ultima dată cred că s-a turnat asfalt acum 20 de ani, iar de atunci nimic. S-a măcinat în timp, dar nu a mai venit nimeni, ce am mai putut face noi, am mai făcut, cu doi - trei saci de pietriş. Când plouă, gropile sunt atât de mari pe mijlocul străzii, că se face lac. Iar canalizarea e veche de cel puțin 50 de ani”, ne-a argumentat gălățeanul.

În capătul străzii, pe Coșbuc, e șantier în toată regula, pentru că se lucrează la infrastructura de alimentare cu utilități aferentă proiectului de modernizare a bulevardului. Iar de asta vor profita și oamenii de pe Călărași, așa cum am aflat de la Biroul de Presă al Primăriei.

”Străzile adiacente, precum strada Călărași vor beneficia și ele de asfaltare și modernizare, odată cu bulevardul”, ne-au precizat oficialii, care au dat asigurări că un capăt de stradă, percum cel menționat, care pentru câteva zeci de gălățeni reprezintă ”acasă”, nu va fi lăsat ca o pată neagră în mijlocul unei zone ce se vrea în plină expansiune imobiliară și nu numai.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.