Jump to content

Recommended Posts

Posted

Monument construit la Cahul cu ajutorul Primăriei Galaţi

Un monument dedicat memoriei jertfelor deportărilor regimului totalitar stalinist, din perioada 1941-1951, a fost inaugurat la Cahul, pe 29 decembrie 2024.

"Trebuie să ne cunoaștem istoria și să avem înțelepciunea să o înțelegem. Mii de oameni din regiunea Cahul au fost deportaţi, în special în 1949", a spus primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș.

Peste 30.000 de oameni au fost exilaţi de sovietici în Siberia şi Kazahstan, într-un plan de epurare etnică. Nu toţi cei deportaţi au avut norocul să se întoarcă acasă, astfel că mii de basarabeni sunt îngropaţi în pământul îngheţat al Siberiei sau în stepa Kazahstanului, fiind ucişi de regimul stalinist prin foamete, torturi şi execuţii.

Monumentul inaugurat la Cahul a fost realizat în parteneriat cu Primăria municipiului Galați, a cărei contribuție a fost de 25.000 de euro. Edilul din Cahul le-a mulțumit partenerilor români pentru aportul la realizarea proiectului, în special primarului din Galați, Ionuț Pucheanu, dar și autorului monumentului, Ion Pascal.

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi reprezintă începuturile colaborării noastre cu Primăria municipiului Cahul. Am răspuns activ la solicitările domnului primar, mai ales că trebuie să ținem cont de faptul că suntem același popor, în două țări diferite. Suntem prezenți în viața comunității din Cahul, suntem alături de voi și ne vom implica și în viitor în următoarele proiecte la care vom fi solicitați", a transmis, la rândul său, Cezar Bichescu, administratorul public al municipiului Galați, potrivit site-ului ziuadeazi.md.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.