dcp100168 Posted January 13 Posted January 13 Elev acuzat de comportament deviant. Părinți revoltați din cauza unui copil-problemă Un scandal iscat de un elev de clasa a IV-a de la Şcoala Nr. 25 din Galați a pus pe jar părinții colegilor săi, cadrele didactice, dar și Inspectoratul Școlar Județean. Deși părinții au făcut plângeri atât la conducerea unității de învățământ, cât și la celelalte instituții abilitate să readucă liniștea, ajungând să nu își mai lase copiii la școală, profesoara Nina Gurău, directoarea școlii, a refuzat să facă vreo declarație oficială. Contactată telefonic, aceasta ne-a spus că "presa exagerează" și că nu are nimic oficial de declarat, urându-ne o zi bună. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Galați, profesorul Adrian Silivestru este de părere că vizita reprezentanților ISJ la Şcoala Nr. 25 și măsurile decise de aceștia vor readuce liniștea în unitatea de învățământ. "Nu ne mai lăsăm copiii la școală" Aceasta este poziţia unanimă a părinților elevilor clasei a IV-a a Școlii Gimnaziale Nr. 25, după ce un elev al clasei este acuzat de agresiuni fizice și verbale, mimarea unor acte sexuale, atingerea în zone intime, dar și distribuirea pe diverse grupuri a unor clipuri sexuale. Totul a început în luna decembrie, când părinții au depus numeroase sesizări și au relatat comportamentul deviant al elevului de clasa a IV-a. Deși copilul-problemă suferă de anumite afecțiuni și i s-a recomandat prin lege însoțitor la ore, părinții acestuia au declarat că gestionează singuri problema și au refuzat ca fiul lor să fie însoțit la cursuri de o altă persoană, situație care a dus la crearea situației tensionate de la școală. Nemulțumiți de faptul că situația nu s-a rezolvat, părinții şi-au căutat dreptatea la Inspectoratul Şcolar, solicitând instituției să ia măsuri urgente pentru ca lucrurile să nu degenereze. Profesorul Adrian Silivestru, purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, spune că echipa de control s-a deplasat luni, 13 ianuarie, la Școala Nr. 25, unde a rezolvat toate problemele: "Inspectoratul Școlar a demarat o anchetă, iar echipa noastră s-a aflat luni la fața locului. Am discutat atât cu părinții celorlalți copiii, cât și cu părinții copilului acuzat și am rezolvat toate problemele. Părinții copilului au înțeles că e nevoie ca acesta să fie consiliat de psihologul școlii cel puțin odată pe săptămână, iar ceilalți părinți au înțeles că actul educațional trebuie să continuie cu toți copiii în clasă. Vom monitoriza situația de la Școala 25", ne-a spus profesorul Adrian Silivestru. Menționăm faptul că învățătoarea de la clasa a IV-a susţine că elevul are acest comportament doar în pauze și că toate plângerile vin din partea părinților și nu a copiilor, ea reușind să gestioneze lucrurile la clasă, în timpul orelor, şi să îl strunească pe elevul-problemă. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 15 Author Posted January 15 Mama elevului-problemă de la Şcoala 25, plângere penală împotriva unui tătic Situația tensionată apărută într-o clasă de la Școala Gimnazială Nr. 25 în urmă cu cel puțin două luni și ținută sub tăcere până acum câteva zile a escaladat. Părintele unuia dintre elevi a fost reclamat la poliție de mama copilului-problemă, după ce i-ar fi cerut acesteia să-și mute fiul la o altă școală. O tentativă de abordare directă a problemei și de găsire a unei soluții, venită din partea unuia dintre părinții elevilor clasei a IV-a de la Școala Gimnaziala Nr. 25, a degenerat într-un nou scandal, cu conotații penale. Zilele trecute, după ce cazul a ajuns în spațiul public, iar Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) a fost nevoit să declare că a anchetat de urgență și a rezolvat amiabil situația alarmantă, un tătic ar fi încercat să o abordeze direct și personal pe mama elevului indicat ca având probleme de comportament. Interacțiunea, care a avut loc pe stradă, nu ar fi avut deloc efectul scontat de părinte, ci dimpotrivă. Mama s-a dus la poliție și l-a acuzat că ar fi agresat-o verbal. "La sediul Secției 1 Poliție Galați, s-a prezentat o femeie de 49 de ani, din Galați, care a reclamat faptul că, în timp ce se afla în fața unității de învățământ gimnazial, unde este elev fiul său minor, de 10 ani, a fost abordată de către un bărbat, care i-a solicitat să-și mute fiul de la unitatea respectivă, întrucât acesta ar fi agresiv, le-ar aduce injurii colegilor de clasă și ar fi manifestat gesturi obscene în toaleta școlii. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt", a transmis IPJ Galați. Așa cum precizam, anchete privind situația de la Școala 25, de unde ar fi venit în ultimele luni plângeri din partea părinților revoltați de comportamentul la clasă al minorului-problemă, s-au făcut abia acum, reprezentanții ISJ Galați rezumându-se să-i recomande elevului vizat consiliere psihologică, o dată pe săptămână. Asta după ce, luni de zile, nemulțumirile nu au fost ținute sub tăcere nici de elevi, nici de părinți, inclusiv în dialogul cu școala, iar copilul vizat ar fi continuat nestingherit să-și lovească colegii, să le vorbească urât și să mimeze acte sexuale, total nepotrivite pentru niște elevi de clasa a IV-a. Majoritatea părinților au luat în considerare să nu își mai lase copiii la școală și chiar să-i mute la alte unități de învățământ. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now