Gălăţeanul Constantin Sârbu, unul dintre cei mai noi sfinți din calendarul ortodox

[dcp100168]

Cum a copilărit la Galați unul dintre cei mai noi sfinți din calendarul ortodox, părintele Constantin Sârbu

• „M-au ars cu fierul roșu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am zis: «Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos»” ...

 Unul dintre noii Sfinți așezați în calendarul Bisericii Ortodoxe, la Centenarul Patriarhiei Române din 4 februarie, este părintele mărturisitor Constantin Sârbu (1905-1975), gălățean, prin naștere, cetățean al Cerului, prin viața și lucrarea sa. În puține cuvinte, Troparul Sfântului Constantin Sârbu, concentrează calitățile și lucrarea sa îndrăzneață, într-o vreme când regimul ateisto-stalinist secera tot ce considerau că este în opoziție cu fostul regim.

„Din pruncie, Părinte, în sărăcie trăind/ Te-ai curățit spre slujirea cea rânduită de Sus/ Ca să poți purta și sarcina aproapelui/ Astfel, Sfințite Constantin, Mucenic al lui Hristos/ A tuturor mângâiere te-a arătat,/ Cel ce lumea a mântuit prin răstignirea Sa”.

Părintele martir Constantin Sârbu s-a născut la Cavadinești, județul Galați, în 10 ianuarie 1905 și a trecut la cele veșnice, în iulie 1975, într-un spital din București, prin „grija” fostului regim. A venit pe lume într-o familie de țărani, însă copilul a rămas orfan la doar un an, când mama sa a adormit în Domnul la nașterea următorului prunc.

Și cum o veste rea nu vine niciodată singură, la auzul cumplitei vești, tatăl pruncului „s-a prăbușit la pământ și a avut un șoc nervos”, traumă care l-a urmărit toată viața. Constantin a fost crescut de bunica paternă - Ioana, o țărancă a cărei avere era multa-i credință în Cel de Sus și puțina agoniseală din lucratul cu ziua și din torsul lânii...

Pe când a împlinit trei ani, „ne-am mutat cu toții la Galați, în cartierul muncitoresc din Lozoveni nr...”, nota părintele Mucenic Constantin Sârbu, în 1962, într-un „Memoriu-spovedanie”, adresat Patriarhului Justinian Marina, pe când se afla cu domiciliul forțat la Viișoara, raion Slobozia, regiunea București, după cei opt ani de închisoare, ca „dușman al poporului”.

O paranteză. Părintele a fost condamnat la opt ani de închisoare grea de fostul regim, fiind considerat „dușman al poporului”, după ce a zidit Biserica „Parcul Călărași” din Bariera Vergului - București, între anii 1954-1962, fiind închis la Jilava, Dej, Poarta Albă, Salcia, Gherla, renumită pentru cumplitele cazne la care erau supuși condamnații, asemănătoare metodelor folosite de prigonitorii creștinilor din primelor veacuri creștine. La Gherla, preotul Sârbu a pătimit cea mai lungă și grea perioadă, între 1956-1962, cu o întrerupere, în 1959, la Salcia.

„M-au ars cu fierul roșu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am zis: «Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos»” 

După anii '90, am văzut și eu Gherla-Muzeu și, ce să zic, era cumplit doar să vezi ce instrumente de tortură foloseau torționarii, dară-mi-te să le simți pe pielea ta...

Revenind la copilăria sa în orașul de la mila 80 a Dunării - Galați, aici, copilul a urmat Școala Primară nr. 7 și a absolvit ca premiant I, spre bucuria bunicilor. În această perioadă a întrebărilor, Constantin află că - de fapt - „mama Ioana” este bunica și o mare deznădejde l-a încercat... 

Cu grijă de mamă, Ioana îl duce pe copil în fața Icoanei Maicii Domnului și îi zice: „Aceasta este Mama ta cea adevărată. Ea îți va purta de grijă, ei să te rogi!”

Dorința bunicii de a-și vedea nepotul slujitor la Sfântul Altar a determinat-o pe Ioana să se mute la celălalt fiu-preot din comuna Smârdan, o localitate aflată în coasta Galaților la trei-patru kilometri. Dar, cel bogat greu îl înțelege pe cel sărac. Aici, dezamăgirea lui Constantin a fost nemăsurată. Fără cărțile atât de iubite, orfanul a muncit cu palmele doi ani, fără simbrie, din zori și până-n noapte, păscând vitele unchiului, cărând gunoiul, făcând toate treburile de argat.

După adormirea în Domnul a bunicului, nora i-a izgonit, găsindu-și adăpost „într-o cameră părăsită din curtea Bisericii satului”, ne relatează părintele martir Constantin Sârbu, în Memoriul-spovedanie... Locul vechii biserici, la streașina căreia au stat copilul și ai lui, este astăzi marcat de o Sfântă Cruce, din apropierea școlii și nimeni nu știe ce zbucium a fost aici, în umră cu mai bine de un veac...

Marea grijă a Ioanei era să-l vadă pe nepot preot, așa că... „a vândut o juncă și m-a trimis la meditație la Galați și mi-a poruncit să dau examen la Seminarul Teologic din Galați. «Dacă vei reuși, și vei învăța bine, poate vei intra în inima profesorilor, care te vor ajuta să isprăvești școala și te vei face preot!»”.

În 1919, tânărul Constantin Sârbu a dat examen la Seminarul Teologic din Galați, în prima generație de elevi după încheierea I Război Mondial, prezentându-se 500 de candidați. Nepotul Ioanei a fost admis al III-lea, cu bursă, dar dragul de învățătură nu l-a scutit de taxele școlare și de necazuri...

„În fiecare an, eu eram premiantul al doilea, profesorii din vremea aceea, cu toate că or fi avut ei inimă – cum spunea bunica – nu m-au putut ajuta cu nimic, din care pricină eram adeseori dat afară în cursul anilor, pentru neplata taxelor...”, mărturisește Sfântul Constantin Sârbu.

Ca să facă față nevoilor, Constantin nu a stat nepăsător, așteptând puținul obținut de buna Ioana din torsul lânii sau din munca cu palmele a tatălui, ci a lucrat la Fabrica de Cherestea din Galați, medita copiii profesorilor de la seminar sau de preceptori, pentru o carte, o peniță sau un creion... „Câtă deosebire între noi, cei de atunci, care am învățat carte cu lacrimi de sânge, și între elevii de astăzi, care primesc de la stat cărți gratuite, hrană, scutire de taxe și burse!”, se minuna părintele Constantin peste ani...

La cursul superior al seminarului a parcurs doi ani într-unul, clasa a VIII-a a absolvit-o la Centrul Seminarial din Roman, până în nordul Moldovei „călătorind pe tampoanele de la coada trenului...”, din lipsă de bani pentru bilet.

În aceste zbateri, pentru supraviețuire, tânărul orfan a îndrăznit să-și dorească mai mult, în 1925, înscriindu-se la Facultatea de Teologie din București și la Conservatorul de Muzică, în ideea de a obține un post de cântăreț bisericesc, fapt devenit realitate abia după doi ani de așteptări.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Sfântul gălățean Constantin Sârbu, anii tinereții (II). În timpul studiilor, a dormit în Gara de Nord

Unul dintre noii Sfinți așezați în calendarul Bisericii Ortodoxe, la Centenarul Patriarhiei Române din 4 februarie, este părintele mărturisitor Constantin Sârbu (1905-1975), gălățean prin naștere, cetățean al Cerului, prin viața și lucrarea sa. Aşa cum am mai scris, părintele martir Constantin Sârbu s-a născut la Cavadinești, județul Galați, pe 10 ianuarie 1905 și a trecut la cele veșnice în iulie 1975, într-un spital din București, prin „grija” fostului regim.

Preoțit la Mănăstirea „Adam”

Cu o copilărie traumatizantă, rămas fără mamă la vârsta de un an, după absolvirea Seminarului Teologic din Galați, ca premiant II, în 1925, tânărul Constantin Sârbu s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și la Conservatorul de Muzică, în ideea de a obține un post de cântăreț bisericesc, fapt devenit realitate abia după doi ani de așteptare. La Conservator a studiat doar un an, cursurile fiind întrerupte din cauza sărăciei...

În Bucureștiul de după Primul Război Mondial, studentul și-a găsit adăpost într-o mansardă din Piața Amzei, iar, după ce nu a mai putut plăti chiria, a dormit în sala de așteptare din Gara de Nord sau „clandestin, în căminul studențesc”, unde putea intra târziu în noapte, după ce „adormea portarul!”...

În primii doi ani în București, a cântat în corul Bisericii Lucaci, potrivit unei fiice duhovnicești, dr. Octavia Tăslăoanu. Doi ani mai târziu, în 1927, Constantin Sârbu a reușit să ocupe un post de maistru de muzică la Ateneul ITB și astfel „am cunoscut oamenii de acolo și atunci mi-am dorit să mă fac preot, să-i ajut pe oameni pe linia mea”, mărturisea peste ani părintele Constantin.

Au urmat ani de căutări, timp în care gălățeanul pierdut în tumultul Capitalei s-a fixat, ca voluntar - pentru patru ani - făcând misiune la Biserica „Zlătari” din București. Aici l-a întâlnit pe părintele misionar, poet și publicist Toma Chiricuță, care a văzut lumina zilei în Odaia-Bursucani, județul Galați, loc de unde pornise și Sfântul Rafail de la Bursucani (n. 1560) înspre nordul Moldovei, la Agapia. În paralel, tânărul Constantin s-a bucurat de colaborarea la cele două reviste, „Ortodoxia” și „Fântâna darurilor”, publicații care au fost înființate ca publicații parohiale, de părintele Toma Chiricuță, căruia viitorul preot Constantin Sârbu i-a purtat un mare respect. „Fântâna darurilor” era editată lunar, între 1929-1947, iar „Ortodoxia” era o publicație săptămânală, care a fost tipărită în anii 1933-1947, ca „organ de învățătură creștin-ortodoxă”, ambele imprimate în tipografia misionară înființată de părintele Chiricuță, la Biserica „Zlătari”. La Zlătari, tânărul student Constantin Sârbu a avut și alte mari bucurii, între acestea cea de a pregăti "Corul poporului", care exista la acea biserică de peste trei decenii, povestea, peste ani, Sfântul părinte mărturisitor. În anul 1929, tânărul a absolvit Teologia în București și a încercat să își găsească parohie și soție.

Tot la Biserica „Zlătari” a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, tânăra aristocrată Maria K. Constantinescu, sora profesorului universitar G. K. Constantinescu - ctitorului Institutului Național Zootehnic. Maria era o bună creștină, suflet nobil, și și-a dat consimțământul de a devenit soție de preot, în contradicție cu frații ei - consilieri de stat, profesori, doctori, avocați - care l-au acceptat cu greu pe tânărul preot în familie. Abia după patru ani, după ce tânăra Maria s-a îmbolnăvit, s-a putut face căsătoria. Astfel, preotul Constantin „a dobândit o soție minunată, dar bolnavă, și o biserică la 500 de kilometri de București”.

Slujitor la Catedrala din Huși și protoiereu de Fălciu

După căsătorie, a fost preoțit la Mănăstirea „Adam” din județul Galați. „Stând în fața Icoanei Sfintei Fecioare de la Adam și rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin și ocrotire, de unde până atunci eram timid și temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, aducând la picioarele lui Iisuspropria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”, mărturisea părintele Sârbu.

La 1 septembrie 1934, tânărul preot a ajuns slujitor la Catedrala Episcopală din Huși, unde a dus un suflu nou, sub păstorirea Episcopului Nifon Criveanu (1889-1970). Numit director și profesor la Școala de cântăreți bisericești, tânărul teolog a închiriat o casă mare cu etaj, Casa Vașuta, pentru a asigura cursanților condiții decente, vechiul local fiind mai degrabă dătător de molime pentru elevi. Pe lângă sălile de curs, a înființat o bibliotecă, o farmacie și a asigurat un repetitor (pedagogul de astăzi), obținând și sprijinul forurilor în drept.

A înfiinţat un azil de vârstnici la Huşi

La Huși, părintele Sârbu a organizat internatul cu cantină, pentru copiii de la țară, pentru o taxă derizorie, în cei patru anii cât a stat director sporind consistent fondurile școlii. El însuși venind dintr-o familie cu mari nevoi, și observând că „bieții români” nu au un loc unde să-și așeze capul, tânărul slujitor a înființat un azil de bătrâni, în vreme ce evreii aveau două, iar catolicii dețineau un orfelinat... Când a cerul binecuvântarea Episcopului, pentru azilul din Huși, Ierarhul și-a manifestat îndoiala că va reuși să facă ceva: „Îți dau blagoslovenie, dar nu vei putea face nimic, pentru că moldovenii sunt tembeli!”

După lupte grele duse cu Primăria locală, a obținut două hectare pe dealul Coțoiul, în marginea Hușilor; a stâns fonduri, organizând serbări câmpenești, „chiar pe locul unde odinioară fusese un schit”,  a adunat credincioși loiali bisericii și a fabricat cărămidă. În 1938, în doar doi ani, a reușit și a ridicat un așezământ pentru bătrânii cu deficiențe psihice, cu 20 de camere de patru metri pe patru metri, hol, dependințe. „Mă gândeam că găsesc un azil format din două-trei camere și găsesc un palat!”, a spus Episcopul de Huși, la vedera strașnicei lucrări a tânărului preot. Și părintele Constantin trage și o concluzie, cu privire la prejudecata ierarhului de la Huși, spunând că nu „moldovenii erau tembeli, ci autoritățile vremii”...

Viața smerită și opera filantropică i-au adus tânărului preot, de doar 30 de ani, alte cruci de dus. A fost avansat protoiereu de Fălciu, ba chiar i s-a propus să fie consilierul Ierarhului, „demnități care însă nu mi-au plăcut. Pe mine mă atrăgea sufletul cinstit și cald al oamenilor simpli, din mijlocul cărora mă ridicasem și pe care voiam să-i mângâi și să-i încurajez, pe linia Bisericii”, mărturisește părintele. A refuzat a fi consilier, însă ca  protoiereu a fost trimis să cerceteze „abaterile” unui alt slujitor din eparhie, care fusese pârât că fură. Tânărul protoiereu constată că fratele său de slujire era calomniat, soluție care nu este pe placul Ierarhului vremii. „Dacă mai rămân aici, îmi pierd sufletul!”, constată preotul Constantin Sârbu...

Așa se încheie prima parte a slujirii părintelui martir Constantin Sârbu, la Huși, de unde va porni spre Capitală.

viata-libera.ro

[dcp100168]

Un gălăţean, ctitor al Bisericii Monument „Sfinții Împărați” din Capitală (III). Viaţa Sfântului mărturisitor Constantin Sârbu (1905-1975)

În 1938, părintele Constantin Sârbu (1905-1975), gălățean prin naștere, a primit în București parohia "Parcul Călărași - Vergului", într-un cartier muncitoresc de oameni neavuți, care trăiau în "chichinețe înfricoşătoare, cu pământ pe jos", nu în blocuri, cum sunt astăzi.

Străzile erau desfundate, pline de noroi sau de praf, în funcție de anotimp și de vreme... La începuturile slujirii în Capitală, părintele Sârbu a găsit o sală în subsolul Spitalului "Sfânta Elena", ce ținea de Așezămintele Regale, prin îngăduința dr. Victor Gomoiu, directorul general de atunci.

Cu drag față de comunitate, tânărul preot Sârbu a început prin a amenaja o capelă "în subsolul-pivniță, neizolat, al spitalului, cu cele șapte ferestruici care dădeau în b-dul Muncii și ale căror geamuri erau veșnic sparte de vârfurile ghetelor localnicilor...", povestește părintele.

Ca să atragă atenția asupra locului, părintele și doi creștini - Moș Gangiu și Rădulescu - au scos mai întâi două vagoane de nisip de la subsolul spitalului, apoi, "am desenat pe fiecare ferestruică o cruce albă... Mi-am adus masa din casă, icoana și candela mea" și așa - în subsolul cu miros acru de mucegai, din ai cărui pereți jilavi curgeau apele, în prezența a șapte-opt persoane - a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie, cu predică, la Crăciunul anului 1938.

Lucrarea filantropică a părintelui Sârbu

În scurt timp, subsolul capelei a devenit neîncăpător de credincioși dornici să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu, iar părintele și-a îndreptat atenția spre lucrarea filantropică a Bisericii. Astfel, de Paști și de Crăciun, trimitea daruri la câte două sute de familii, care primeau câte zece kilograme de alimente. Din colectele organizate, cei săraci beneficiau iarna și de lemne, iar cu sprijinul medicului Iancu Dinu și al doctoriței Maria Ursulescu erau consultați și li se dădeau medicamente gratis.

Pe cei fără serviciu, Samarineanul milostiv îi ajuta să-și găsească de lucru. Fapta bună și cuvântul bun erau instrumente la îndemână, pentru a micșora  infracționalitatea din cartierul muncitoresc. Astfel, cei care altădată spărgeau geamurile spitalului, când treceau prin preajmă, mai nou "se închinau spre bisericuța de la subsolul insalubru al spitalului", mărturisește un martor direct al acelor vremi. În aceste împrejurări, invidia unor colegi față de părinte a lucrat, astfel că părintele Constantin a fost subiectul unei anchete mixte din partea Patriarhiei și a Ministerului Culturii, fiind acuzat de "utilizarea unor metode sectante" în slujire, acuze care s-au dovedit a fi doar calomnii din partea unor colegi invidioși, cu siguranță vânduți regimului ateist... În fapt, părintele se ocupa de sufletele celor de la "Oastea Domnului", o asociație, recunoscută astăzi de BOR, care își propunea să-i aducă pe calea cea bună pe alcoolici. Slujirea în capela insalubră a părintelui Sârbu a durat șapte ani, însă, chiar din prima zi, părintele pusese ochii pe un teren ce aparținea Așezămintelor Regale "Sfânta Elena", în speranța că va obține loc de o biserică strașnică.

51 de memorii pentru obţinerea terenului

Aprobarea unui spațiu adecvat a presupus o luptă continuă cu forțele întunericului, timp de cinci ani, între ianuarie 1938 și ianuarie 1943. Însuși părintele povestește că s-a "luptat" cu bogătanii, inclusiv Casa Regală, care "voiau biserică, la fel ca la Spitalul Brâncovenesc - fără nicio jertfă", reținem din "Memoriu-spovedanie", trimis Patriarhului Justinian Marina, în 1962, pe vremea când avea domiciliu forțat în Bărăgan.

Revenind la perioada de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, terenul a fost obținut după ce părintele a trimis instituțiilor vremii 51 de memorii, prin "Înaltul Arbitraj, alcătuit din Patriarhul Nicodim, ministrul de interne, Primarul general al Capitalei, părintele Sârbu și epitropii parohiei".

Împroșcat de multe minciuni și calomniat, părintele Sârbu a reușit, la 1 ianuarie 1943, să intre în posesia terenului pentru zidirea Bisericii "Sfinții Împărați" din "Parcul Călărași - Vergului", piatra de temelie fiind pusă, pe 28 iulie 1943, "cu mare alai și cu bucurie".

Încă din proiect, părintele concepea zidirea unei biserici ca un așezământ complex, cultural-filantropic; pe lângă locașul propriu-zis vedea realizarea, la subsol, a unei săli de conferințe (pentru aproximativ 2.000 de persoane), o cantină pentru săraci, un orfelint, o sală pentru activități cultural-educative, plan care nu s-a materializat niciodată.

Cu multă determinare, părintele a reușit să-l convingă întâi pe mareșalul Ion Antonescu, aflat atunci la putere, să susțină zidirea sfântului locaș, mareșalul și soția sa, Maria, devenind, peste istoria zbuciumată, ctitori ai Bisericii "Sfinții Împărați" din "Parcul Călărași - Vergului", fiind reprezentați şi într-o frescă.

În scurt timp, au fost adunați 1.000.000 de lei, aproximativ 150.000 de cărămizi, nisip, pietriș, ciment, var. Plus dragostea creștinilor, pe care părintele Constantin a știut să-i adune, precum cloșca puii.

Înaintea începerii zidirii, părintele Sârbu povestește că a mers în audiență la Antonescu, unde discuțiile de convingere au durat vreo două ore.

Înălţată după modelul Bisericii Domneşti "Sf. Nicolae" din Câmpulung-Muscel

Astfel, monumentala Biserică "Sfinții Împărați" a fost înălțată, după propunerea părintelui Sârbu, având ca model Biserica Domnească "Sfântul Nicolae" din Câmpulung-Muscel. Arhitectul monumentului bisericesc este Gheorghe Naumescu, zidirea fiind realizată, în antepriză, de arhitectul Spiridon Nicolau și profesorul ing. Aurel Beleș. Strașnica Biserică a "Sfinților Împărați" din Calea Vergului are 32 pe 17 metri și este în plan bazilical, stil neoromânesc, prevăzută cu trei nave, model cruce greacă înscrisă, are pridvor, cu absida decroșată și o turlă pe naos. Era învelită cu olane, înlocuite după anul 1960. Acest Sfânt locaș, restaurat după anul 2000, este și astăzi impresionant, dară-mi-te la mijlocul secolului al XX-lea, la vreme de război și cumplită secetă...

Lucrările au fost întrerupte din cauza izbucnirii războiului. Cu multă jertfă și determinare, după război, nevoia de rugăciune devenise acută. Mai întâi, a fost dată în folosință capela de la subsolul așezământului bisericesc, prima Sfântă Liturghie fiind de Crăciunul secetosului an 1946. Zidirea Sfântului locaș a continuat între 1946 și 17 aprilie 1949, când a fost sfințită de Mitropolitul Nifon Craioveanul Criveanu, fost Episcop de Huși, care lucrase cu tânărul preot Constantin Sârbu, în debutul slujirii.

Zidirea Bisericii "Sfinții Împărați" din Vergului, predica îndrăzneață a preotului Sârbu, ridicat într-o familie din Galați, a atras la Hristos mulți credincioși, astfel că în 1947, pe fondul secetei din 1946, părintele Sârbu a trimis un convoi de ajutoare - două vagoane de alimente și îmbrăcăminte - pentru creștinii din Dancu și Cârlig, județul Iași.

Crucea de econom stavrofor din partea Patriarhiei

Drept mulțumire, povestea părintele, a primit din partea Patriarhiei, pentru colecta îndreptată spre Moldova, crucea de econom stavrofor, iar pentru zidirea  frumoasei biserici-monument, care există și astăzi, în forma în care a ridicat-o părintele Sârbu, s-a ales cu multe lacrimi, umilințe și calomnii...

Prigoana a culminat cu ziua de 10 ianuarie 1954, când părintele a fost arestat - după rețeta ateiștilor, fiind catalogat "dușman al poporului", cauza arestării fiind comună acelor vremuri sub vremi: "uneltire contra ordinii sociale". Din aceste pricini de atei inventate, părintele martir Constantin Sârbu a fost condamnat la opt ani de închisoare grea și trei ani "interdicție corecționară".

(Va urma)

viata-libera.ro