dcp100168 Posted March 7 Posted March 7 A dat scena de la „Leonard” pe școala de balet de la Centrul Cultural. Rodica Androne, profesoara de grație Muzica, pașii de dans, coregrafia, costume adecvate, devotament și multă muncă! Acestea sunt ingredientele unui spectacol în care grația și arta se împletesc formând pași de balet. La Galați, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, profesoara Rodica Androne a insuflat în sufletele a zeci de generații de copii dragostea pentru balet. Despre profesoara Rodica Androne aflăm doar lucruri minunate de la micuțele pe care ea le pregătește și le inițiază în tainele baletului. „E cea mai bună doamnă!”, „O iubesc pe doamna de balet!", „Vreau să fiu perfectă pe scenă, ca să nu se supere doamna”, sunt doar câteva dintre gândurile micuțelor balerine, exprimate cu glas tare la ieșirea din sala de balet a Centrului Cultural din Galați. Și, pentru că în acest weekend celebrăm Ziua Femeii, cu sprijinul unei mămici care a dorit să îi transmită acesteia, prin intermediul nostru, mulțumiri pentru tot ceea ce face pentru micuțele balerine, i-am pregătit această surpriză, în speranţa că o va bucura. Așadar, din sursele noastre, am aflat că doamna profesor Rodica Androne este Absolventă a Liceului de Coregrafie din București și se mândrește cu o carieră de peste 45 de ani. A fost balerină la Teatrul „Nae Leonard” din Galați, iar acum, de mai bine de 15 ani, pregătește clasa de balet a Școlii Populare de Arte din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați. De-a lungul timpului, a câștigat cu micuțele balerine doar premii I și de excelență la toate concursurile naționale și internaționale la care a participat. Pasiunea sa pentru balet a început la vârsta de patru ani, atunci când mama sa a dus-o pentru prima dată la o oră de balet. Ca balerină, a dansat în sute de spectacole de operă și operetă, pentru fiecare dintre ele pregătindu-se la fel de mult. Acum, în calitate de profesor de balet, Rodica Androne le insuflă micuților cu care lucrează în primul rând aceeași dragoste pentru dans pe care ea însăși o poartă în suflet. Am mai aflat și că profesoara Rodica Androne nu se limitează doar la dans, fiind înzestrată și cu o voce minunată, pe care gălățenii iubitori de teatru au avut ocazia să o asculte de sute de ori de-a lungul anilor. Îi dorim și noi sănătate şi multă, multă putere de muncă doamnei profesoare și îi mulțumim pentru că reușește, prin performanță și seriozitate, să facă în aşa fel încât numele orașului nostru să se audă cu felicitări pe cât mai multe scene mari. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now