Jump to content

Un bărbat bătut în Germania a murit la Galați


Recommended Posts

Posted

Un bărbat bătut în Germania a murit la Galați. Poliția este în alertă

Poliția Galați face anchetă într-un caz suspect, în care un bărbat a murit ca urmare a unei presupuse agresiuni comise pe teritoriul unui stat străin. Rănit grav, gălățeanul a refuzat să meargă la spital, dar a apucat să le povestescă rudelor ce a pățit.

Alarma s-a dat după ce în cursul dimineții de luni, 7 aprilie, un apel la 112 solicita intervenția unei ambulanțe la domiciliul bărbatului de 44 de ani, aflat pe strada Nicolae Bălcescu, sub pretextul că acesta se simțea rău din cauza unor leziuni suferite în urmă cu câteva zile. La fața locului, medicii nu l-au mai putut salva pe pacient.

”La data de 7 aprilie 2025, ora 10,10, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic cu câteva zile în urmă, în afara țării, și se simte rău, motiv pentru care s-a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță, la un imobil de pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Galați. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul în cauză, de 44 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, fiind declarat decesul acestuia”, a transmis cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Potrivit cercetărilor preliminare, reiese că victima ar fi venit din Germania în noaptea de sâmbătă spre duminică. Era bătut zdravăn, prezentând multiple leziuni la nivelul capului. În ciuda acestora, a refuzat să meargă la spital. Starea i s-a înrăutățit până luni, când o vecină a sunat la 112. Înainte să moară, ar fi apucat să povestească cum că ar fi fost agresat de mai mulți români, pe teritoriul Germaniei. Toate acestea vor trebui stabilite în urma anchetei poliției, care așteaptă acum rezultatele necropsiei ce vor stabili cauzele exacte ale decesului.

În cauză a fost deocamdată deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, existând posibilutatea ca încadrarea juridică să fie schimbată, în funcție de rezultatele cercetărilor.

viata-libera.ro

Posted

Laurențiu, un român care muncea de 20 de ani în Germania, a murit la scurt timp după ce a ajuns în Galați. Ce a apucat să spună familiei, înainte să se stingă fulgerător

Laurențiu, un român care și-a petrecut jumătate din viață muncind în Germania, a avut parte de un sfârșit tragic, chiar în brațele mamei sale. La doar 44 de ani, s-a întors acasă în Galați, dar nu pentru o vacanță sau o revedere liniștită cu cei dragi. S-a întors să moară. Bărbatul s-a stins din viață la câteva ore după ce a trecut granița.

Se pare că Laurențiu a ajuns acasă în stare critică, plin de vânătăi și leziuni vizibile pe față. Le-ar fi spus familiei că fusese bătut crunt de proprietarul apartamentului în care locuia în Germania, după ce nu a mai putut plăti chiria. Totuși, surprinzătoare este faptul că bărbatul nu a mers la spital și nici nu a depus vreo plângere după bătaia cruntă încasată.

Laurențiu lucrase peste 20 de ani în Germania, în special în abatoare, iar ultimul loc de muncă a fost în Diepholz. Trăia modest și trimitea banii acasă, unde îl așteptau mama și fiica lui, elevă la liceu. Doar că, în ultima perioadă, viața l-a adus în impas, iar din cauza unor probleme de sănătate nu mai avea bani, nu mai lucra și ajunsese să aibă datorii. Astfel, bărbatul nu a mai putu să facă plata chiriei la timp, iar proprietarul din Germania a văzut negru în fața ochilor când a auzit asta. A vrut să îi dea românului o „lecție”, așa că l-a bătut crunt.

„Era bătut de când a venit. Faţa, ochii, era umflat. Am înţeles că i-a zis mamei că proprietarul unde a stat în gazdă nu îi plătise 2-3 luni, n-a mai avut finanţe, n-a mai muncit. El a fost operat acolo, ceva cu plămânii”, povestesc apropiații, potrivit observatornews.ro.

După ce a fost snopit în bătaie, românul nu a mers la spital și a ales să se întoarcă în România. Simțindu-se tot mai rău, a cerut ajutorul unui prieten care l-a adus cu mașina până acasă. Dar nu a mai apucat să ajungă la spital nici aici, s-a stins în câteva ore, iar medicii au descoperit urme clare de agresiune.

„Mama şi-a găsit fiul inconştient. Cu urme de violenţă la nivelul capului, avea nişte echimoze palpebrale cu rigiditate în curs de instalare. Având în vedere circumstanţele, a fost anunţată poliţia, fiind vorba de o moarte suspectă”, a declarat Mihai Polinschi, purtător de cuvânt SAJ Galaţi.

Deocamdată, în Germania nu a fost depusă nicio plângere oficială, însă autoritățile române au deschis un dosar penal. Ancheta este în curs, iar rezultatul necropsiei va fi esențial pentru audierea presupusului agresor. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În funcţie de rezultatul cercetărilor, este posibilă şi colaborarea cu autorităţile din Germania”, a transmis Felicia Tudoran, IPJ Galaţi.

cancan.ro

Posted

Surpriză în cazul anchetei morții gălățeanului bătut în Germania! Ce au aflat polițiștii

Polițiștii din Galați au clarificat misterul decesului gălățeanului de 44 de ani, care a murit luni, la scurt timp după ce a revenit în țară din Germania.

Necropsia cadavrului a arătat că bărbatul, care prezenta multiple leziuni suferite în urma unei bătăi, nu a decedat ca urmare a agresiunii, medicii legiști descoperind alte cauze care i-au adus sfârșitul. Astfel, anchetatorii spun că, potrivit raportului medico-legal, gălățeanul a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii survenite pe fondul unei bronhopneumonii și că, pe cale de consecință, între leziuni și deces nu există legătură de cauzalitate.

Astfel, ipoteza unei crime sau a unor lovituri cauzatoare de moarte a fost înlăturată, rămânând ca dosarul pentru ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, să primească soluția legală.

Reamintim că bărbatul decedat a revenit din Germania acasă, la Galați, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind adus de un prieten cu mașina. Deși avea numeroase răni la cap, suferite, potrivit propriilor afirmații, dintr-o bătaie primită de la un conațional, bărbatul nu a mers la spital. Abia luni a fost chemată ambulanţa, dar medicii nu au mai putut să îl salveze.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.