dcp100168 Posted May 14, 2025 Posted May 14, 2025 Un hoț lăsat liber a tăiat o prostituată pentru 100 de euro Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Galați, cunoscut cu multiple antecedente penale, dar care nu a făcut nicio zi de pușcărie, a fost în cele din urmă arestat preventiv după ce a jefuit, la propriu, o prostituată pe care a contactat-o pe un site de profil. Tăiată cu o sticlă spartă, ”prestatoarea de servicii” a scăpat cu fuga și a spus totul unui echipaj de poliție pe care l-a întâlnit întâmplător. Valentin Pohace, spun anchetatorii care au acum în lucru dosarul penal de tâlhărie calificată, ar fi fost invitat în locuința unei tinere din Galați, unde și-ar fi pus în aplicare pornirile cleptomanice. Bănuia că tânăra avea bani, întrucât se ocupă cu oferirea de servicii sexuale, așa că odată ajuns în locuința acesteia ar fi deposedat-o pe femeie de 450 de lei. Nu oricum, ci prin violență, susțin anchetatorii, reușind chiar să o rănească cu gâtul unei sticle sparte. Îngrozită, femeia a fugit pe stradă și a dezvăluit totul unui echipaj de poliție, pe care l-a întâlnit întâmplător. Nu le-a fost greu polițiștilor să-și dea seama cu cine au de-a face și l-au prins rapid pe hoțul ce părăsise între timp locuința tinerei. În urma audierilor, l-au prezentat Judecătoriei Galați cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis cererea Parchetului și l-a trimis după gratii pentru 30 de zile. Judecat și lăsat pe stradă Închis ar fi trebuit să fie de mult individul care de mic s-a ocupat cu furtișaguri. Are la activ mai multe dosare penale pentru diverse furturi, majoritatea fiind soluționate cu condamnări care au constat fie în supraveghere, fie în internare în centre educative. Măsurile nu au avut efect, așa cum nici ultima pedeapsă, primită în iulie 2024, într-un dosar de furt calificat tranșat de Judecătoria Galați, nu a fost de natură să îl potolească. El a primit atunci 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru furt calificat. În cursul acestui an a fost trimis din nou în judecată, tot pentru furt calificat, într-un alt dosar care va avea următorul termen în luna iunie. Abia după ce a recurs la violență, un judecător a considerat oportun să îl trimită după gratii. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 19, 2025 Author Posted June 19, 2025 Infractor violent, anchetat rapid și trimis la Tribunal Procurorii Parchetului Curții de Apel Galați au accelerat anchetele în cazurile de mare violență. La o lună de când un infractor recidivist a atacat o prostituată într-un apartament din Galați, anchetatorii au pus punct cercetărilor și au trimis dosarul în judecată. Autorul este în arestul Poliției și va fi judecat în regim de urgență. Valentin Pohace se află după gratii de la jumătatea lunii mai. În seara zilei de 12 mai, a contactat o prostituată pe un site de profil și a mers la ea în apartament, aparent pentru servicii sexuale. De fapt, susțin procurorii, inculpatul cu apucături cleptomanice ”s-a deplasat la locuinţa persoanei vătămate, în scopul însuşirii prin violenţă a unor bunuri, având asupra sa un obiect tăietor, respectiv gâtul unei sticle, iar pentru a-şi înlesni săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a pus în executare intenţia de a suprima viaţa acesteia, aplicându-i lovituri repetate în zona capului şi peste corp cu pumnii şi cu picioarele, precum şi cu obiectul tăietor, acţiuni ce i-au cauzat leziuni traumatice şi care au determinat-o să-i remită suma de 450 de lei şi să părăsească apartamentul, context în care şi-a mai însuşit şi o pereche de pantofi”. Prostituata ar fi scăpat cu fuga din locuință și ar fi anunțat un echipaj de poliție, pe care l-a întâlnit întâmplător pe stradă. Pohace a fost reținut la scurt timp și arestat sub acuzațiile de tentativă la omor şi tâlhărie, ambele în formă calificată. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now