dcp100168 Posted June 29, 2025 Posted June 29, 2025 Combinatul „Liberty” a scos la vânzare Clubul „Sidex”, din centrul Galațiului, la prețul de 1,5 milioane euro În condițiile în care situația economică a combinatului este extrem de dificilă și a fost amânată din nou plata salariilor, administrația Combinatului Siderurgic „Liberty” Galați încearcă să aducă bani în conturi printr-o nouă vânzare a unei proprietăți imobiliare. De această dată, a fost scos la vânzare Clubul „Sidex”, situat într-o zonă centrală a orașului. Chiar dacă pe 4 iunie a fost reluată producția de oțel, efectele acestei măsuri încă nu sunt reflectate printr-o îmbunătățire a situației economice a combinatului, deoarece e necesară o perioadă mai lungă de timp pentru a fi constatate rezultatele revenirii combinatului pe piața laminatelor. Pentru a patra oară în ultimele șase luni, plata salariilor a fost amânată cu zece zile. Totodată, trece timpul în procedura de concordat preventiv aprobată pe 5 martie de Tribunalul Galați pentru o perioadă de patru luni, în care este evitat falimentul. Administrația combinatului și administratorii concordatari, EuroInsol SPRL şi Sierra Quadrant SPRL, încearcă să aducă în conturi sumele necesare pentru susținerea activității combinatului și plata eșalonată a datoriilor. În aceste condiții, este continuată scoaterea la vânzare a unor proprietăți imobiliare ale combinatului, care au valoare nesemnificativă în raport cu datoriile de 4,7 miliarde de lei, dar mai aduc ceva bani în conturile companiei. Clubul „Sidex”, situat în noul centru al Galațiului După ce în urmă cu o lună a fost scos la vânzare „Blocul indienilor” de pe Faleza Dunării, în care locuiau angajații indieni ai combinatului, acum a fost anunțată scoaterea la vânzare a Clubului „Sidex”, cu o suprafață totală de peste 2.700 de metri pătrați. Clubul „Sidex” este situat în zona Tiglina 1, o zonă centrală a Galațiului, în care se află principalul vad comercial și multe instituții publice, zone de agrement. După 1990, Țiglina 1 a devenit noul centru al Galațiului. Clubul are o suprafață construită de 1.588 mp, are o sală de conferințe cu aproximativ două sute de locuri, dar în care au avut loc și proiecții de film sau spectacole, un spațiu de mari dimensiuni în care a funcționat o bibliotecă, birouri, dar și o terasă și o grădină, care completează restul de teren până la suprafața totală, de aproape 2.800 de metri pătrați. Clubul, prezentat ca un „Busines Club” Potrivit anunțului, prețul de vânzare este de 1,5 milioane de euro, adică de 544 euro/mp. Este cel mai probabil un preț minimal, pentru că va fi o competiție de oferte. Dar chiar și un preț un pic mai mare de 1,5 milioane euro este avantajos, mai ales dacă ținem cont de amplasamentul clubului, într-o zonă centrală a orașului, dar și de faptul că eventualul cumpărător poate opta pentru dezvoltarea unei mari varietăți de afaceri. Ca și în cazul vânzării „Blocului indienilor” de pe Faleza Dunării, „vânzătorul”, adică administrația Combinatului Siderurgic „Liberty”, se grăbește să meargă la notar și a fixat un termen foarte scurt pentru depunerea ofertelor: 9 iulie. În anunțul de vânzare sunt punctate principalele avantaje ale clubului, prezentat ca un „Busines Club”, deși în sala de conferințe și spectacole a fost organizat chiar și un festival de jazz. „Cel mai emblematic Business Club, al orasului Galati, este în acest moment, disponibil la vânzare. Clubul Sidex, este localizat strategic în Țiglina I, într-o zonă perfectă pentru dezvoltarea oricărui proiect de business. Imobilul are acces imediat către: restaurante, piață, grădiniță, școli, licee, parc si loc de joacă pentru copii, cât si o varietate de galerii comerciale. Clubul Sidex este un adevărat spațiu multifuncțional ce poate găzdui un întreg ecosistem educațional, antreprenorial, medical sau rezidențial”, se spune în prezentare. puterea.ro
dcp100168 Posted July 20, 2025 Author Posted July 20, 2025 Clubul "Sidex", cumpărat de un dezvoltator imobiliar cu 1,55 milioane de euro Clubul "Sidex" din Țiglina I, unul dintre cele mai cunoscute active pe care combinatul siderurgic le deține în oraș în afara stadionului "Oțelul", este foarte aproape să ajungă în proprietatea unei firme cu afaceri în domeniul imobiliar. Conform unor surse familiarizate cu situația, există un cumpărător pentru Clubul "Sidex". Licitația pentru acest imobil, situat într-una dintre cele mai ofertante zone comerciale din Galați, a avut ca termen-limită pentru depunerea ofertelor ziua de 9 iulie. Clubul "Sidex" a fost evaluat la 1,08 milioane de euro și a fost adjudecat, conform surselor noastre, cu 1,55 milioane de euro. Câștigătorul este un dezvoltator imobiliar din Galați. Tranzacția nu este încă finalizată, ea mai având de parcurs câteva formalități obligatorii, dar care s-ar putea „bifa” într-un timp destul de scurt. Beneficiind de spațiu generos și multifuncțional, precum și de acces direct din străzile Regiment 11 Siret, Saturn și Brăilei, Clubul "Sidex" a găzduit în istoria sa instituții, dar și evenimente educaționale, antreprenoriale, medicale și culturale. A fost sediu al sindicatelor de pe platforma siderurgică, iar în ultimii ani găzduiește, de exemplu, sediul Filialei nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați. Imobilul are acces imediat către restaurante, piață, grădiniță, școli, licee, galerii comerciale din complexul Țiglina I, dar și către locurile de joacă și parcul din Orășelul Copiilor. „Blocul indienilor”, vândut cu 3,7 milioane de euro Proprietatea cuprinde un teren cu o suprafață totală de 2.757 metri pătrați, din care 1.588 mp reprezintă suprafața construită a clubului. Parterul se întinde pe o suprafață de 1.322 mp utili, iar demisolul, cu cei 436 mp ai săi, se continuă cu terasă și grădină. Așa cum „Viața liberă” a mai scris, Clubul "Sidex" nu este singurul activ scos la vânzare de administrația combinatului Liberty în încercarea de a obține bani rapid pentru cheltuielile curente, inclusiv plata salariilor. Recent, s-a vândut complexul rezidențial "Răchita", de pe Faleza Dunării, cunoscut de gălățeni ca „Blocul indienilor”. Au fost 19 oferte la acea licitație, iar blocul s-a vândut cu 3,7 milioane de euro. Va urma, în curând, licitația pentru campingul de la Priza Dunării, „care este în paragină, se degradează în fiecare zi”, conform surselor noastre. În ceea ce privește stadionul "Oțelul", pentru a cărui preluare, în contul creanțelor deținute, Primăria Galați și-a exprimat de mai multe ori intenția, acesta „probabil” va fi dat în plată municipalității. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now