Jump to content

Poezia lui Ion Zimbru


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Una plus unu fac doi

(invitaţie la fals)

vino să bem o cafea împreună

şi apoi să-ţi ghicesc în cafea

eşti o femeie cu inimă bună

mai bună ca inima mea

vino să bem nişte sânge de vie

şi apoi să cântăm printre vii

ave ioane şi ave marie

ce lună în ochii pustii

vino să-mi spui măcar bună seara

şi apoi să te văd să mai văd

cum dorul se stinge şi arde ţigara

cum totul e vis şi prăpăd

vino şi spune-mi măcar cât e ceasul

de-o vreme încoace n-am timp

stau şi măsor veşnicia cu pasul

dau viaţa pe toată la schimb

vino să dăm nişte oase la câine

să dăm nişte iarbă la cai

să punem zăvoare la ziua de mâine

să dăm nişte aer la nai

vino să facem doi feţi de zăpadă

doi feţi mai frumoşi decât noi

e ultima iarnă şi ultima dată

când una plus unu fac doi

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Să vii la mine, Lacrima Christi!

(la gutuiul fulgerat)

Să vii la mine, Lacrima Christi,

când se aud clopotele de vecernie în sat,

să vii şi să ne aducem aminte

cum urcam cu Maria în gutuiul fulgerat!

Vine şi Maria în seara aceasta;

nu am mai văzut-o de multă vreme,

de când ne striga toamna la poartă

şi ne dădea crizanteme!

Noi o rugam să intre în casă

fiindcă ni se părea că este a nimănui;

dar tu, Lacrima Christi, nu erai

să vezi cum se aprind gutuile în gutui!

O să fim trei şi vom rămâne doi;

tu vei sta în pahare şi ne vei spune:

in vino veritas!…şi te vom bea

ca pe o singurătate după soare apune!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Ieri nu există niciodată

(dezlegare la păcate)

văd ochii mei de altădată în fiecare dumneavoastră

până acum oricare fată este muşcată din fereastră

până acum oricare fată m-a dat la mâine drept merinde

ieri nu există niciodată astăzi nu are înainte

astăzi cu ochii pe muşcate simt dinţii clipelor în oase

dau dezlegare la păcate de-a lungul fetelor frumoase

văd vremea de odinioară înmărmurită la fereastră

şi prototimpul cum coboară din fiecare dumneavoastră

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Maria dăunează grav sănătăţii

(despre geamuri)

Maria - rază perpendiculară

pe diametrul sufletului meu -

mi-a desenat pe geam lumină chioară

să nu văd calea către Dumnezeu.

Am vrut să-i dau puţină înclinare

spre ochiul unui Sfinx neregulat

într-un pustiu rotund, fără de care

nici un poet nu poate fi curat.

A plâns frumos, şi m-am oprit o leacă,

încă o leacă, şi, apoi, de tot,

pe simetria mea filosofagă

şi inutilă între sud şi nord.

Mă uit pe geam: din ce în ce mai chioară

pleacă lumina către Dumnezeu…

…raza - Marie perpendiculară -

se stinge-n fundul sufletului meu.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Maria tuturor

(pentru fiecare)

Când a murit Maria, era luni –

fugise de la casa cu nebuni –

a stat aşa, lângă pârâu, departe,

pe flori nemuritoare pân-la moarte.

A stat o săptămână, până când

nişte creştini care furau pământ

au dat de ea şi au crezut că-i floare

uitată-n viaţă pentru fiecare.

Au plâns încet şi tainic şi frumos,

şi-au aruncat uneltele pe jos,

au dus-o toţi, au dus-o pân-acasă –

acasa lor…Maria n-avea casă.

O zi – la unul; altă zi – la altul –

tristeţea năucise tot Bârladul –

şi au venit cu mii de mătăciuni

nebunii de la casa cu nebuni.

Frumoasă vie şi frumoasă moartă,

Maria s-a oprit din poartă-n poartă,

dar nimeni n-a putut, de of şi dor,

să creadă că s-a stins Maria lor.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Altă Marie

(pastel de treflă)

Maria mea frumoasă de spatie,

cea mai nebună splendidă Marie,

ai zis că vii la vară să-mi arăţi

cum stau alături două jumătăţi,

cum să alunec mâna mea flămândă

pe un picior de plai înalt şi sfânt

pân-la clipirea unde sunt la pândă

ochi mari şi rari, amari din când în când!

Aşa sunt ochii tăi, frumoasa mea…

la vară, dacă vii, îţi spun ceva,

ceva ce n-are moarte niciodată

în poezia ta şeherezadă,

ceva ce n-a mai fost până acum

şi nici de-acum încolo n-o să fie:

tu eşti picior de plai şi eu sunt drum

pe care mergi şi mergi şi mergi, Marie!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Jur pe liniştea mea!

(către Superbola de la…)

Dumnezeule… ce frumoasă eşti!…

Mulţumită ţie m-am vindecat

de toate bolile din lume,

sunt sănătos şi curat!

Dumnezeule… ce departe eşti!…

Vreau să te cunosc… mulţumită ţie

am să-ţi dau la primăvară

un hectar de iasomie!

Dumnezeule… ce aproape nu eşti!…

Mă doare mai tare ca o rană

din toate războaiele pe care

le pierd pe-o Nirvană!

Dumnezeule… ce frumuseţe

în depărtarea şi apropierea ta,

câtă iasomie va înflori

pe liniştea mea!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Să nu furi!

(ca la mama acasă)

Te-am prins în grădină, urâto,

furai din gutui păsări lire,

aveai poala plină de cânturi,

şi chiar sub cămaşa subţire!

Am vrut să te bat cu nuiaua,

că tu doar aşa îţi dai seama,

dar plin de tristeţe şi milă

te-am dus în ogradă, la mama.

Ţi-a dat bună seara şi turte,

ai plâns cum n-ai plâns niciodată,

apoi am dat drumul la păsări

şi-am mers în odaia curată.

Ce noapte, ce visuri, urâto,

în satul c-o singură casă!…

Şi azi mai sunt cânturi acolo,

şi azi tu eşti cea mai frumoasă.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod galben)

miroşi a furtună miroşi a zăpadă

a secetă lungă a plâns a mister…

în rochie movă cu trena uscată

s-aude izbindu-se luna de cer

miroşi a cutremur miroşi a ruină

a hohote oarbe a tot a nimic…

dar luna s-aude cum cade-n grădină

şi strigă la mine că moare de frig

miroşi a triremă căzută pe gânduri

lovită aiurea de zei şi corsari…

doar luna mai bate hulpavă pe scânduri

pe sâni pe picioare pe ochii amari

doar luna mai suflă pe urmele mele

murdare de tot ce a vrut dumnezeu…

adio corabia mea de nuiele

mereu nu a fost niciodată mereu

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod albastru)

Aseară mi-a scris Maria – Doamne, ce frumos mi-a scris! –

am citit încet şi singur, şi-am ţinut geamul deschis,

poate intră luna-n casă ca să-mi spună până când

mai aştept şi car o cruce de la cer pân-la pământ,

fi’ncă numai luna asta ştie zilnic să ajungă

tocmai unde stă Maria mai înaltă şi mai lungă

decât oricare Marie dintre toate celelalte…

Şi mi-a scris direct pe lună cele mai cuvinte calde,

şi mi-a scris direct pe lună cele mai cuvinte rare,

cele mai cuvinte dese – pogorâri din cale-n dare –

fi’ncă numai doamna lună mai ajunge pân-la mine…

Aseară mi-a scris Maria şi-am citit frumos că vine.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod indigo)

Greşeli fundamentale! Răni adânci!

Plătesc şi tac, nu caut mântuire.

Port ghete scâlciate? Merg pe brânci?

Demult am spart un geam de monastire

şi am intrat aiurea şi-am furat

icoane, lumânări, agheasmă, cele

mai sfinte substantive… blestemat

să fiu, dacă la crâşma „Şapte stele”

nu dau pomană votcă, vin pelin,

lacrima christi, bere, secărică,

ţigări, covrigi şi gândul că mai ţin

la măreţia dumneavoastră mică,

la nasul dumneavoastră foarte sus,

la micnicia dumneavoastră mare

şi la tristeţea că poetul dus

să fure din biserici e chemare

spre rugăciune pentru tot ce-a fost

amar, frumos şi suflet de Marie

în care am găsit un adăpost

plin cu zadar, venin şi poezie,

în care mă închin şi merg pe brânci,

poate găsesc deschis la îndurare…!

Greşeli fundamentale? Răni adânci?

Nimic, nimic, nimic…dar în mişcare!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod naşpa)

Şi dacă ai să vii când bate vântul,

să ai la tine un polog de grâu –

mai merge moara, mai răsare luna,

şi pentru pâine încă nu-i târziu.

Să ai la tine mâinile curate

şi sufletul frumos ca steaua mea –

mai merge moara, mai aştept să vină

în ochii mei săraci lumina ta.

Să ai la tine marmora pe care

am dăltuit-o-n vis de-atâtea ori –

mai merge moara, se aude clipa

când ochii tăi vor fi începători.

Şi dacă n-ai să vii când bate vântul,

bată-te-ar Dumnezeu cu-n singur gând:

merge zadarnic moara fără tine

şi luna cade-n grâuri lăcrimând!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod amar)

Maria mea-i departe şi nu ştie

că şi eu sunt departe şi nu ştiu

cum ne-au bătut la poartă ghioceii,

la poarta casei noastre din pustiu.

Maria mea s-a dus ca să-mi aducă

eternitatea morilor de vânt;

când va veni, am s-o aştept în gară

şi am să-i spun ceva din când în când.

Maria mea mă uită şi mă doare;

am înţeles că vede cum aud

ce fel de lacrimi când porneşte moara

vor curge de la nord până la sud.

Maria mea visează cum începe

sfârşitul aşteptării pe pământ,

cum rătăcesc prin lume ghioceii

şi se întorc şi mor din când în când.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod inexorabil)

Ia creta şi scrie pe cer: nu mai sunt

Maria aceea cu pasul mărunt,

Maria aceea cu sânii hapsâni,

slăvită de proşti şi deştepţi şi păgâni!

Ia creta şi scrie direct pe omăt:

nu pot să ajung, nu mai pot să te văd,

nu ştiu dacă-i bine, nu ştiu dacă-i rău,

dar sunt prea departe de sufletul tău!

Ia creta şi scrie pe ţărnă: am fost

Marie de dulce, Marie de post,

Marie de carne, Marie de os,

Marie înaltă de sus până jos!

Ia creta şi scrie, Marie, să scrii

când poţi să mai vii

lebădând printre vii,

când pot să mai văd sau măcar să aud

că Maria, Marie, nu are trecut?!?

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod jilav)

Coseşte fără vlagă şi spune rugăciuni

spre cel care păzeşte cutia cu minuni:

ia-mă de-aicea, Doamne, doar vezi că nu mai pot,

că nu mai am pe nimeni şi nu mai am nici nord!

Păringul se apleacă şi cade, fir cu fir;

bătrânul osteneşte şi zvârle un sictir

spre zare, unde crede că stă salvarea lui;

aprinde o ţigară, îşi pune pofta-n cui…

Încet şi fără umbră, cu lacrimi până jos,

îşi târâie gumarii spre casa lui din dos;

nu are nici surcele, nici câine, nici mălai;

ia apă şi se spală, ascultă cirlilai…

Adoarme şi visează că a venit să-l ia

multaşteptata Doamnă din rugăciunea sa…

Iar se revarsă zorii… Cu sufletul pustiu,

bătrânului nu-i vine să creadă că e viu.

Se supără şi pleacă la deal, printre aluni:

mai are mult de coasă, mai are rugăciuni…

Ajunge, se opreşte, se uită cam haihui:

multaşteptata Doamnă coseşte-n locul lui!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod feminin)

La două mâini întinse distanţă de mine

şade Maria, cea mai frumoasă Marie dintre

toate Mariile de pe Pământ, şi aşteaptă,

măcar în ceasul al doisprezecelea, să intre

Făcătorul de Minuni din Superboreea,

poate se întâmplă ceva, poate începe

a doua dată, poate începe chiar ultima dată.

La două picioare distanţă de mine

şade Maria, cea mai lungă Marie din lume,

şade şi face curcubeie drepte şi strâmbe,

face şi drege ce are şi ce nu are nume,

dar nu vrea să-mi spună de ce nu face

rugămintea mea negreşită tocmai de când

pacea era în război şi războiul în pace.

Să vină Făcătorul de Minuni, să vină

repede din Superboreea, prin sânul Mariei

să treacă toate curcubeiele voastre,

dar să şteargă distanţa dintre mine

şi mâinile ei întinse, distanţa dintre mine

şi picioarele ei distinse…! Oare cine,

fără Poezie, mai poate fi mântuitor, cine?

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod misterios)

Ierburi amare, ierburi dulci

de aşteptare cresc pe gând;

mă uit în zare şi încerc

s-o văd că vine lebădând.

Fluturi lunatici, fluturi lungi

până la ziuă zboară când

stau lângă somn şi tot aştept

s-o văd că vine lebădând.

Greieri frenetici, greieri trişti

cântă viori cu lemnul blând;

mă uit pe vale şi pe deal

s-o văd că vine lebădând.

S-o văd că vine lebădând

peste aşa de mult frumos,

m-aş face umbră de salcâm

florit în sus, florit în jos.

S-o văd că vine lebădând

peste aşa de mult urât,

m-aş face tei începător,

lac plin de nuferi pân-la gât.

S-o văd că vine lebădând,

nu m-aş mira că pot să strig:

sunt micul tot mereu ne/tot,

sunt marele mereu nimic!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod uscat)

Aş vrea să-i spun Mariei că lacrimile sale

îmi pot salva grădina în ceastă primăvară.

O caut prin biserici, o ştiu prin catedrale,

o rog să mi s-arate în fiecare seară.

În fiecare seară o rog să se întoarcă.

Plătesc o ghicitoare în cărţi, poate îmi zice

de unde până unde este Maria Parcă,

sau cum şi când Maria a fost Euridice.

A fost Euridice…şi vreau să aflu dacă

va fi să (nu) mai fie în lumea asta plină

cu Persefone care hlizesc şi se dezbracă

în ciuda lui Orpheus, la mine în grădină.

La mine în grădină tristeţea dă năvală

şi seceta îşi face de cap şi de picioare…

Te rog să vii, Marie, să fii torenţială

cu ochii…arde lira mea prin persefonare!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod diafan)

Să nu mai vii la mine niciodată,

că sunt plecat departe, doamna mea,

unde bătrânul Zero stă de pază

la poarta dintre tine şi ceva!

Ceva s-a petrecut fără zăbavă:

rostogolire, frumuseţe, vamă...

Te mai aud şi astăzi, doamna mea,

pe lăcrămarea dintre taci şi cheamă!

Cheamă – ziceai – toţi oamenii la masă

şi spune-le ce nimenea nu ştie!...

Şi au venit degrabă, doamna mea,

trimişi de Zero, printre mort şi vie!

Ce vie era mama, doamna mea,

şi ne turna cu minte în pahare

lacrima christi până când, sfârşit,

cădea bătrânul Zero din picioare!

Şi uite-aşa dormea bătrânul Zero,

căci mama ce frumos îi mai cânta,

apoi a dispărut cu tot cu mama,

printre nimic şi tine, doamna mea!

Acum e viu bătrânul şi mă-nvaţă

distanţa dintre Zero şi ceva:

să nu mai vii la mine niciodată,

că sunt plecat departe, doamna mea!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Situaţie de urgenţă

(cod universitar)

!mai ţii minte domnişoară când veneam dis-dimineaţă

să te văd – crăpam de jale şi de poftă şi de dor –

şi plecam în doi cu vaca şi puneam tăuni pe aţă

şi te dezbrăcam cu ochii şi mă comportam uşor?

!mai ţii minte domnişoară cum te tăvăleai pe iarbă

cum credeai că iei din plante energie ca să ai

când va fi să se întâmple sângele curat să fiarbă

într-o nuntă fără capăt cu zmei blânzi şi cu mulţi cai?

!mai ţii minte domnişoară când veneam pe la amiază

şi mergeam s-aducem apă din fântâna cu şuşmea

şi îţi turuiam poeme despre ţara mea frumoasă

şi credeam că-s cel mai hâtru din singurătatea ta?

!mai ţii minte domnişoară cum îţi dezveleai piciorul

să te speli pe glezne-n teică şi eu întrebam ce faci

cum ziceai uită-te-ncolo iar eu o făceam pe chiorul

scârţâia inima-n mine şi dădeam apă la vaci?

!mai ţii minte domnişoară când veneam la tine seara

şi-aprindeam o lună mare plină nesimţită goală

şi ne apucam de treabă tu-mi zvârleai pe foc ţigara

şi jucam şeptic cu mă-ta şi cu sora ta nasoală?

!mai ţii minte domnişoară cum voiam să dorm cu tine

şi spuneai că tu faci nani doar cu plapuma pe ochi

cum plecam prin glod acasă şi cântam versuri peline?…

vino să te scuip iubito nu cumva să te deochi!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Doamna cu magnolii

(şi alte flori de câmp)

Te salut, doamnă cu magnolii, te salut

şi te întreb ce se ascunde în ochiul tău crud,

ce se ascunde la sânul tău ademenitor,

de toţi proştii şi toţi deştepţii muşcă şi mor!?

Te salut, doamnă cu magnolii, şi nu înţeleg

ce cauţi pe câmp când cerul întreg

te cere în braţele lui tămăduitoare,

unde nici prostul şi nici deşteptul nu moare!?

Te salut, doamnă cu magnolii, şi te rog

să nu te mai joci de-a moara cu noroc,

să nu te aud că mai strigi pe drum hai la mere

când ştii că sunt oarbe toate punctele de vedere!

Te salut, doamnă cu magnolii, şi aştept

să te muţi din ochiul meu stâng în cel drept,

să te muţi din ochiul meu drept în cel stâng,

cum se mută o lacrimă când nu vrea s-o plâng!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Este aşa de frumoasă femeia aceea

(despre femeia aceasta)

Este aşa de frumoasă femeia aceea

cu capul pe genunchi ca o eternă aşteptare,

încât vreau s-o caut până la moarte,

poate o găsesc să-i duc de la fiecare

din ce în ce mai puţin departe!

Este aşa de tristă femeia aceea

dinspre care adierea salcâmilor în floare

se apropie de sufletul meu,

încât vreau s-o caut pentru vindecare

şi pentru numele lui Dumnezeu!

Este aşa de lungă femeia aceea

vinovată de levitaţie în fiecare seară

singură sau singur sau împreună prin vis,

încât niciodată nu vreau să mi se pară

infinitezimală între infern şi paradis!

Este aşa de înaltă femeia aceea

vinovată de toate cele sfinte

şi nenumărate de la cer până la pământ,

încât de aici înapoi şi de aici înainte

o caut doar duminicând, doar duminicând!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Strada cu trei felinare

Aseară am fost la Maria,

pe strada cu trei felinare…

Ce stradă pustie şi veche!

Ce Lună rotundă şi mare!

Încet, o bătaie în poartă.

Încet, o chemare afară.

Tăcere, prea lungă tăcere

să cred şi aievea să-mi pară

că vine să-mi deie bineţe,

să-mi spună să intru în casă,

să-i spun că-i la fel de Marie

senină şi foarte frumoasă.

Şi iar o bătaie, şi încă

un strigăt sub ultima Lună.

(doar câţiva paingi fără vlagă

şi-o lacrimă care adună

trecutul şi pulberea pusă

pe geamul ferestrelor care

erau toată noaptea aprinse

pe strada cu trei felinare)…

Aud o femeie la poartă,

vorbindu-mi străină(ce vie-i!):

ascultă, eu nu sunt Maria,

dar asta e strada Mariei!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Ai uitat să laşi scris pe geam

(deschis pentru reparaţii)

S-ar putea să ţi se pară ciudată

prezenţa mea la ferestrele tale

pe care le-ai scos de multă vreme

din balamale,

înainte de a pleca fără să spui,

într-o dimineaţă,

ca să ajungi cât mai repede şi departe,

în ţinutul cu verdeaţă,

dar ai uitat să laşi scris pe geam

că te vei întoarce într-o seară,

când va să-ţi fie dor şi va să-mi fie

inima amară

de atâta aşteptare şi singurătate

cu ochii pe deal şi pe vale,

lângă ferestrele scoase de mult

din balamale.

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Cel fără eu şi cel al nimănui

(poem în pielea lui)

Moto: Dragul meu eu, ştii sigur că pot trăi fără tine;

după cum, de asemenea, ştii că nu pot trăi fără tine;

dar a venit vremea să lămurim lucrurile:

pieri definitiv din viaţa mea! (Paul Brunton)

Intru-n oglindă, sunt în pielea lui,

cel fără eu şi cel al nimănui…

Mă uit la cel cu eu, la cel cu stea

şi care urlă: sunt în pielea mea,

sunt zeul tău, pierdutule-n oglinzi,

nu ai nimic şi nu poţi să mă vinzi,

eşti zero, eşti soldat nenorocit,

ai treptuit un munte de granit

să-ţi fie drum uşor până la ea,

femeia fără eu şi fără stea,

femeia care zici că te-a iubit,

dar eşti banal şi prost ca un chibrit,

ai refuzat să stai în pielea mea,

deşteptule cu iz de tinichea,

eu sunt suflat şi uns cu Ag şi Au,

sunt Macedon, Ahile, Menelau,

sunt Hitler, Stalin, Cezar, Hanibal,

am pus la punct căderea e pe cal,

am eu, sunt Dumnezeu, sunt Infinit…

gata, rămâi acolo, nu-ţi deschid!

Stau în oglindă, stau în pielea lui,

cel fără eu şi cel al nimănui,

mai sap o treaptă, şi mai tac mereu,

şi nu duc dorul dragului meu eu!

Ion Zimbru

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.