Jump to content

Consilier local acuzat că a lovit un elev în curtea școlii


Recommended Posts

Posted

Consilier local acuzat că a lovit un elev în curtea școlii. Poliția l-a reținut

Scene scandaloase care îl au în prim plan pe un consilier local din comuna Țepu au avut loc în toamna anului trecut, pe terenul de sport al școlii din localitate, dar au apărut în spațiul public abia zilele trecute și au dus la declanșarea unei anchete.

În imaginile filmate de un elev, în timpul pauzei, se vede cum un bărbat discută aprins cu un băiat, pe care îl lovește mai apoi cu palma peste cap. Incidentul, petrecut în prezența mai multor elevi, ar fi fost rezultatul intervenției consilierului într-un conflict pe care elevul respectiv l-ar fi avut cu un coleg, față de care alesul local îl obligă, la un momemt dat, să-și ceară scuze, lovindu-l peste față și ținându-l cu ambele mâini de gât.

Gestul agresiv l-ar putea costa pe bărbat, identificat ca fiind un consilier local din partea Partidului Umanist Social Liberal, acesta fiind în prezent cercetat penal, în urma unei anchete declanșate de Poliția Tecuci, în urma vizionării imaginilor incriminatoare.

”Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În prezent sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor implicate, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, în cursul zilei de vineri, 23 ianuarie.

Consilierul, care are 43 de ani, a susținut, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că este victima unei înscenări din partea ”adversarilor politici”, care ar urmări să îl discrediteze. El urma să fie audiat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, acesta urmând să decidă dacă va solicita instanței o măsură privativă de libertate.

UPDATE. Poliția a anunțat în urmă cu puțin timp că a luat măsura reținerii pentru 24 de ore a consilierului de la Țepu. Acesta va fi dus mâine în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Tecuci, care va decide dacă îl trimite în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile.

”În urma activităților investigative complexe și a probatoriului administrat în cauza penală în care sunt efectuate cercetări pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a dispus, la data de 23 ianuarie a.c., măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul în vârstă de 43 de ani, din comuna Țepu, urmând ca, în cursul zilei de 24 ianuarie a.c., acesta să fie prezentat instanței cu propuneri legale”, a precizat IPJ Galați.

viata-libera.ro

Posted

Un consilier local a fost reținut de Poliție după ce ar fi agresat un elev, în curtea școlii: "Dă-ți pantalonii jos, acum!"

Un consilier local din comuna Țepu (județul Galați) a fost reținut pe termen de 24 de ore, fiind acuzat că agresat un elev pe terenul de sport al școlii.

Incidentul în care a fost implicat consilierul s-ar fi produs în toamna anului 2025 și ar fi fost filmat de un alt elev. Ulterior înregistrarea video a apărut în spațiul public.

Mult după producerea incidentului, Poliția s-a sesizat din oficiu, iar la data de 23 ianuarie 2026 Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a decis reținerea suspectului pentru 24 de ore, anunță Monitorul de Galați.

Potrivit imaginilor apărute în spațiul public, adultul l-a lovit pe adolescent cu palma peste cap și l-a apucat de gât. Se aude cum consilierul îi spune elevului: „Dă-ți pantalonii jos, acum! Nu ți-i dai? Vrei să ți-i dau eu”; „Dar mi-am cerut scuze”, răspunde adolescentul.

Conflictul dintre consilier și elevul de liceu ar fi pornit de la o glumă nepotrivită pe care adolescentul i-a făcut-o fiului consilierului - care este elev în clasa a II-a.

Consilierul acuzat de agresiune nu a prezentat o explicație publică pe acest subiect, dar a postat pe Internet un mesaj în care sugerează că întregul incident a fost înscenat de primarul comunei. „Având în vedere cele apărute în mediul online la adresa mea, vin cu câteva clarificări: 1. Domnule primar, nu sunt șantajabil. 2. Un fake ieftin, ca și dumneavoastră. 3. Cetățenii comunei mă cunosc mai bine decât dumneavoastră. 4. Încercarea de a mă denigra prin fake-uri nu merge. 5. Ați aflat că dețin informații ce vă pot destrăma familia și funcția. 6. Eu nu mă cobor la nivelul dumneavoastră. P.S. Familia e pe primul loc la mine, nu știu cum o fi la alții”, a postat, pe Facebook, consilierul Valentin Chiscop.

„Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În prezent sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor implicate, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Galați.

Bărbatul agresor a fost anterior reprezentant al Consiliului Local în Consiliul de Administrație al școlii, însă i-a fost retrasă această funcție pentru că nu se prezenta la ședințe.

„Am luat legătura cu părinții elevilor care apar pe filmări, pe care i-am identificat ca martori. Incidentul a avut loc acum câteva luni. Menționez că incidentul a apărut între un copil mai mare și unul mai mic. Copilul cel mare i-a făcut o glumă proastă celui mic, care se juca cu mingea pe terenul școlii, moment în care cel mic și-a anunțat părintele, care a venit să ceară socoteală”, a spus Ica Antohi, directoarea școlii din Țepu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a dispus vineri, 23 ianuarie, măsura reținerii pentru 24 de ore a consilierului. Bărbatul va fi prezentat instanței, în cursul zilei de 24 ianuarie.

ziare.com

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.